Acord · Act Internațional

Acordul din 14 aprilie 2003

de cooperare în domeniul științei, dezvoltării tehnologice și inovării între Ministerul Educației și Cercetării din România și Ministerul Educației și Științei din Republica Bulgaria

prezumat în vigoare

Data actului
14 aprilie 2003
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 223 din 15 martie 2004
Structură
10 articole · 8.010 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Ministerul Educației și Cercetării din România și Ministerul Educației și Științei din Republica Bulgaria, denumite în continuare părți,

recunoscând importanța științei și tehnologiei în dezvoltarea economiilor lor naționale,

dorind să întărească și să dezvolte cooperarea în domeniul științei, tehnologiei și inovării, pe baza egalității și avantajului reciproc,

în conformitate cu Acordul de cooperare dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria privind colaborarea în domeniile învățământului, științei și culturii, semnat la București la 10 noiembrie 1998,

au convenit cele ce urmează:

Articolul 1

Părțile vor sprijini și vor dezvolta cooperarea în domeniul științei, tehnologiei și inovării între cele două state, pe baza egalității și avantajului reciproc, conform prevederilor prezentului acord și legislației și reglementărilor existente în fiecare stat.

Articolul 2

Cooperarea va avea, în principal, următoarele forme:

a) participare în comun la programele-cadru ale Uniunii Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologică și demonstrații, la programele europene și regionale și la deschiderea reciprocă a programelor naționale;

b) cercetare în comun pe baza proiectelor specifice în domenii ale științei, tehnologiei și inovării, convenite de comun acord;

c) schimb de oameni de știință și specialiști;

d) schimb de informații științifice și tehnologice și de documentație, inclusiv prin mijloace electronice;

e) organizarea și participarea la conferințe științifice, întruniri, simpozioane, cursuri, seminarii, expoziții etc.;

f) utilizarea în comun a dotărilor destinate activității de cercetare și dezvoltare și a echipamentului științific, inclusiv accesul comun la echipament unic pe baza reciprocității și în conformitate cu legislația internă din cele două state;

g) contacte directe și schimb de tehnologii inovatoare între colective academice din România și Republica Bulgaria, centre de cercetare, institute și alte organizații științifice;

h) examinarea posibilităților de creare de societăți mixte, centre internaționale de cercetare-dezvoltare și alte organizații în domenii prioritare de dezvoltare tehnologică și inovare;

i) alte forme de cooperare în domeniul științei, tehnologiei și inovării, care ar putea apărea în procesul punerii în aplicare a prezentului acord și care pot fi convenite.

Articolul 3

1. În scopul aplicării prevederilor prezentului acord, se înființează o comisie mixtă de cooperare în domeniul științei, tehnologiei și inovării, denumită în continuare Comisie mixtă.

2. Sarcinile Comisiei mixte vor fi următoarele:

a) coordonarea consultărilor pe probleme de politică națională științifică și tehnologică, precum și pe aspecte legate de reglementări economice și juridice în acest domeniu;

b) negocierea domeniilor și formelor de cooperare;

c) crearea condițiilor favorabile pentru punerea în aplicare a prezentului acord;

d) facilitarea realizării programelor și proiectelor comune;

e) schimbul de opinii privind perspectivele comune ale cooperării bilaterale în domeniul științei, tehnologiei și inovării, precum și examinarea de noi propuneri pentru dezvoltarea cooperării.

3. Comisia mixtă se va întruni la fiecare 2 ani, alternativ în România și Republica Bulgaria, și va încheia protocoale ce vor conține concluziile și propunerile acestor întâlniri comune. În plus, Comisia mixtă se poate întruni oricând, dacă consideră necesar.

4. Comisia mixtă va include un număr egal de reprezentanți pentru fiecare parte și poate să își stabilească propriile reguli de procedură.

Articolul 4

1. Comisia mixtă va conveni asupra domeniilor de cooperare. Partenerii pe temele respective vor semna programe de lucru comune pentru realizarea obiectivelor stabilite.

2. Părțile vor încuraja stabilirea de termene și condiții financiare, în scopul dezvoltării unor cooperări pe termen lung între departamentele implicate, institutele științifice, societățile științifice, colectivele academice și alte centre de cercetare și dezvoltare, denumite în continuare parteneri de cooperare.

Articolul 5

1. Cheltuielile privind schimbul de experți, oameni de știință și alți specialiști, ce rezultă din aplicarea prezentului acord, vor fi acoperite după cum urmează:

a) partea care trimite va suporta cheltuielile de transport internațional între localitățile instituțiilor care cooperează și cheltuielile de asigurare de sănătate;

b) partea care primește va suporta cheltuielile de transport intern, necesare pentru realizarea proiectului aprobat, cheltuielile pentru cazare, precum și cheltuielile de masă, în conformitate cu reglementările în vigoare din fiecare stat.

2. Partenerii de cooperare pot identifica și alte surse de finanțare a categoriilor de cheltuieli prevăzute la pct. 1.

Articolul 6

1. Rezultatele științifice și tehnologice și orice alte informații provenite din activitățile de cooperare stabilite în cadrul prezentului acord vor putea fi anunțate, publicate sau folosite în scop comercial cu acordul ambilor parteneri de cooperare și în conformitate cu reglementările internaționale referitoare la drepturile de proprietate intelectuală.

2. Fiecare partener de cooperare poate să invite specialiști din terțe state, cu consimțământul celuilalt partener de cooperare, pentru a participa la proiectele și programele care se desfășoară în cadrul prezentului acord. Cheltuielile unei astfel de participări vor fi în mod normal suportate de către terța parte numai dacă partenerii de cooperare nu au convenit altfel în scris.

3. Părțile vor asista și vor sprijini cooperarea în cadrul programelor și proiectelor științifice și tehnologice internaționale, inclusiv prin schimb de experiență internațională în cadrul proiectelor individuale.

Articolul 7

Orice diferend legat de punerea în aplicare a prezentului acord va fi soluționat de Comisia mixtă prin consultări comune.

Articolul 8

În ceea ce privește activitățile comune de cooperare în cadrul prezentului acord, fiecare parte va lua, în conformitate cu legile și reglementările statului său, toate măsurile necesare în vederea asigurării celor mai bune condiții posibile pentru punerea lor în aplicare.

Articolul 9

1. Prezentul acord va rămâne în vigoare pe o perioadă de 5 ani și va fi reînnoit în mod automat pentru noi perioade succesive de 5 ani, în cazul în care acesta nu va fi denunțat de către una dintre părți, prin notificare scrisă, cu 6 luni înainte de data încetării valabilității.

2. Încetarea valabilității prezentului acord nu va afecta punerea în aplicare a proiectelor și programelor comune ce se desfășoară în cadrul acestuia și realizarea lor va continua conform prevederilor convenite între părți.

Articolul 10

Prezentul acord va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări prin care părțile își comunică îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea sa în vigoare.

Semnat la Sofia la 14 aprilie 2003, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, bulgară și engleză, toate textele fiind egal autentice. În cazul unor diferențe de interpretare a prezentului acord, textul în limba engleză va prevala.

Pentru Ministerul Educației și Cercetării din România,

Șerban Constantin Valeca

Pentru Ministerul Educației și

Științei din Republica Bulgaria,

Vladimir Atanassov

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.