Ordin · Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Ordinul nr. 326/2023

pentru aprobarea unor derogări de la aplicarea tarifelor prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.

prezumat în vigoare

Data actului
6 februarie 2023
Emitent
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 185 din 3 martie 2023
Citează
5 acte
Structură
2 articole · 4.083 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Aprobă 1

  • Ordinul nr. 1836/2016 7 decembrie 2016 (prevederi anume) pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructu…

Având în vedere prevederile

art. 21 alin. (1) , ale

art. 40^1 , ale

art. 41 alin. (21)

și

(22) , ale

art. 41^1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997

privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale

art. 19 lit. o) din Statutul

Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., prevăzut în

anexa nr. 1

la

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2003

pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome „Administrația Națională a Drumurilor din România“, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 47/2004 , cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul dispozițiilor

art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021

privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul transporturilor și infrastructurii, emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă derogările de la aplicarea tarifelor prevăzute în

anexa nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.836/2018

pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1092 din 21 decembrie 2018, cu modificările și completările ulterioare, pentru vehiculele rutiere înmatriculate în Republica Moldova sau în România, în următoarele condiții:

1.

vehiculele sunt compuse dintr-un autovehicul tractor înmatriculat în România sau în Republica Moldova, indiferent de țara de înmatriculare a semiremorcii tractate de acestea;

2.

vehiculele sunt compuse dintr-un autovehicul cu două axe cu semiremorcă cu 3 axe care transportă unul sau mai multe containere sau cutii mobile, cu o lungime maximă totală de până la 45 de picioare, dacă masa totală a vehiculului este mai mică sau cel mult egală cu 47,0 tone și înălțimea mai mică sau cel mult egală cu 4,50 m;

3.

vehiculele sunt compuse dintr-un autovehicul cu 3 axe cu semiremorcă cu două sau 3 axe care transportă unul sau mai multe containere sau cutii mobile, cu o lungime maximă totală de până la 45 de picioare, dacă masa totală a vehiculului este mai mică sau cel mult egală cu 50,0 tone și înălțimea mai mică sau cel mult egală cu 4,50 m;

4.

masele pe axe ale vehiculelor prevăzute la

pct. 2

și

3

nu depășesc masele maxime pe axe care pot fi autorizate în circulație, așa cum sunt prevăzute la

art. 41 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997

privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

5.

traseul autorizat va avea ca puncte de origine/destinație Constanța port - Albița PTF, autorizațiile speciale de transport putând fi emise pentru ambele sensuri ale traseului.

Articolul 2

(1)

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare de la data publicării.

(2)

Derogările de la aplicarea tarifelor prevăzute în

anexa nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.836/2018

pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., cu modificările și completările ulterioare, aprobate potrivit

art. 1 , se aplică pe o perioadă de 6 (șase) luni de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii,
Sorin Mihai Grindeanu
București, 6 februarie 2023.
Nr. 326.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.