Decizia nr. 480/2004
privind aprobarea Contractului-cadru de înmagazinare subterană a gazelor naturale
prezumat în vigoare 2 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 2
- Decizia nr. 253/2006 1 martie 2006 (prevederi anume) privind modificarea și completarea Contractului-cadru de înmagazinare subterană a gazelor …
- Ordinul nr. 41/2010 22 decembrie 2010 privind modificarea unor acte normative
Ce face acest act
Abrogă 1
- Decizia nr. 247/2002 6 februarie 2002 privind aprobarea Contractului-cadru de inmagazinare subterana a gazelor naturale
Având în vedere prevederile
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 469/2002
privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 5 lit. c) și ale
art. 8 alin. (4) și (5) din Ordonanța Guvernului nr. 41/2000
privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 791/2001 , cu modificările ulterioare,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale adoptă prezenta decizie.
Articolul 1
Se aprobă Contractul-cadru de înmagazinare subterană a gazelor naturale, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
Articolul 2
Cantitatea de gaze naturale rămasă în depozit la finele ciclului complet de înmagazinare va face obiectul unui nou contract de înmagazinare subterană, încheiat până la data încetării valabilității contractului inițial și valabil din prima zi calendaristică a ciclului următor de înmagazinare.
Contractul de înmagazinare subterană a gazelor naturale, încheiat în condițiile alin. (1), va conține, față de prevederile contractului-cadru, obligația beneficiarului de a achita prestatorului exclusiv contravaloarea rezervării de capacitate pentru noul ciclu complet de înmagazinare, precum și contravaloarea extracției cantității de gaze naturale prevăzute la alin. (1).
Articolul 3
Cantitatea de gaze naturale rămasă în depozit la finele ciclului complet de înmagazinare subterană 2003-2004 va face obiectul unui contract de înmagazinare subterană, încheiat în termen de 15 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei decizii, cu respectarea prevederilor art. 2 alin. (2).
Articolul 4
La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 247/2002 privind aprobarea Contractului-cadru de înmagazinare subterană a gazelor naturale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 28 februarie 2002.
Articolul 5
Compartimentele de resort din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, precum și părțile din contractele de înmagazinare subterană a gazelor naturale au obligația să ducă la îndeplinire prevederile prezentei decizii.
Articolul 6
Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va intra în vigoare de la data începerii ciclului complet de înmagazinare subterană 2004-2005.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, Dan Pantilie București, 1 aprilie 2004. Nr. 480.
Anexa CONTRACT CADRU 01/04/2004
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.