Decretul nr. 429/2020
privind conferirea Ordinului Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler
prezumat în vigoare
În temeiul prevederilor
art. 94 lit. a)
și ale
art. 100 din Constituția României, republicată , ale
art. 4 alin. (1)
și
alin. (2) lit. c),
ale
art. 6 lit. A din Legea nr. 29/2000
privind sistemul național de decorații al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2000
privind reinstituirea Ordinului, Crucii și Medaliei naționale Serviciul Credincios, aprobată prin
Legea nr. 543/2001 , cu modificările ulterioare,
în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru contribuția deosebită de care a dat dovadă în vederea aducerii la bun sfârșit a unor proiecte de durată dedicate susținerii și integrării sociale, familiale, școlare și profesionale a copiilor, tinerilor și familiilor aflate în dificultate de pe teritoriul țării noastre,
Președintele
României d e c r e t e a z ă:
Articol unic
Se conferă Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler doamnei Konrad Ulla, psiholog, președintele Consiliului de Administrație al Fundației Concordia, Viena (Republica Austria).
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI KLAUS-WERNER IOHANNIS În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României, republicată, contrasemnăm acest decret. PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN București, 30 iulie 2020. Nr. 429.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.