Tratat · Act Internațional

Tratatul din 17 iunie 2003

între România și Ucraina privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, colaborarea și asistența mutuală în problemele de frontieră

prezumat în vigoare

Data actului
17 iunie 2003
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 348 din 21 aprilie 2004
Structură
40 de articole · 41.055 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

România și Ucraina, denumite în continuare părți contractante,

în dorința de a dezvolta relațiile prietenești în interesul ambelor state și popoarelor lor,

pornind de la principiile egalității suverane, integrității teritoriale, inviolabilității frontierelor de stat existente și respectului reciproc,

în dorința de a dezvolta relațiile de colaborare pe baza principiilor și prevederilor cuprinse în Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina și în Acordul conex acestuia, sub forma schimbului de scrisori între miniștrii afacerilor externe ai României și Ucrainei, semnate la Constanța la 2 iunie 1997,

luând în considerare prevederile legislațiilor interne ale părților contractante pe problemele frontierei de stat, precum și normele și principiile de drept internațional în domeniul respectiv,

au convenit următoarele:

Capitolul I Traseul liniei frontierei de stat

Articolul 1

Frontiera de stat dintre România și Ucraina trece pe teren astfel cum este definită și descrisă în Tratatul dintre Guvernul Republicii Populare Române și Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste privind regimul frontierei de stat româno-sovietice, colaborarea și asistența mutuală în probleme de frontieră, semnat la București la 27 februarie 1961, precum și în toate documentele de demarcare corespunzătoare, hărțile frontierei de stat între fostele Republica Populară Română și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, procesele-verbale ale semnelor de frontieră cu schițele crochiu, anexele corespunzătoare și completările la acestea, precum și în documentele verificărilor traseului liniei frontierei de stat în vigoare între fostele Republica Populară Română/Republica Socialistă România și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste la 16 iulie 1990 - data adoptării Declarației privind suveranitatea de stat a Ucrainei și în completările și anexele la documentele de demarcare menționate mai sus, care pot fi încheiate între părțile contractante în perioada de valabilitate a prezentului tratat,

cu excepția acelui sector al liniei frontierei de stat definite mai sus, care trece de la punctul nordic de întâlnire a frontierelor de stat ale României, Ucrainei și Republicii Moldova până la punctul sudic de întâlnire a frontierelor de stat ale acestor state,

și se continuă de la semnul de frontieră nr. 1439 (baliză) pe limita exterioară a mării teritoriale a Ucrainei din jurul Insulei Șerpilor până la punctul cu coordonatele 45°05'21" latitudine nordică și 30°02'27" longitudine estică, care este punctul de întâlnire cu frontiera de stat a României care trece pe limita exterioară a mării sale teritoriale. Marea teritorială a părților contractante, măsurată de la liniile de bază la punctul de intersecție a limitelor exterioare ale acesteia, va avea, în permanență, lățimea de 12 mile marine.

În cazul în care se va constata existența unor modificări obiective ca urmare a unor fenomene naturale care nu sunt legate de activități umane și care vor face necesară schimbarea acestor coordonate, Comisia mixtă de frontieră va întocmi noi procese-verbale.

Linia frontierei de stat, pe întreaga sa întindere, va rămâne nemodificată dacă părțile contractante nu vor conveni altfel.

Întocmirea noilor documente privind frontiera de stat nu reprezintă o revizuire a frontierei existente între România și Ucraina.

Capitolul II Marcarea și întreținerea liniei frontierei de stat

Articolul 2

1. Frontiera de stat este marcată în teren prin semne de frontieră. Caracteristicile fiecărui semn de frontieră și poziția lui față de linia de frontieră sunt stabilite prin documente de demarcare și verificare, documente privind semnele triplex confinium, precum și alte documente care vor fi întocmite ulterior.

2. Pentru sectoarele apelor de frontieră unde, ca urmare a unor fenomene naturale, s-a modificat configurația malurilor sau a albiei acestora ori se constată schimbări față de situația existentă la data încheierii documentelor de demarcare în vigoare la data efectuării verificării traseului frontierei de stat, părțile contractante, luând în considerare dispozițiile art. 12 din prezentul tratat, întocmesc noi documente privind traseul liniei frontierei de stat, în două exemplare, fiecare în limbile română și ucraineană, care intră în vigoare la data primirii ultimei notificări privind îndeplinirea de către părțile contractante a procedurilor interne necesare.

Articolul 3

1. Părțile contractante se obligă să întrețină frontiera de stat pe toată lungimea ei, astfel ca traseul acesteia să fie clar și vizibil.

2. În sectoarele de uscat ale frontierei de stat se constituie culoarul de frontieră cu o lățime de 10 metri câte 5 metri față de linia frontierei în ambele părți -, care trebuie să fie curățat de vegetație. În acest culoar se interzice realizarea de instalații și construcții în afara celor care sunt destinate pazei frontierei de stat.

3. Curățarea culoarului de frontieră se realizează de către fiecare parte contractantă pe teritoriul propriu. Organele corespunzătoare ale părților contractante se vor informa reciproc cu privire la termenele de executare a lucrărilor de curățare cu cel puțin 5 zile înainte de începerea acestora.

4. În sectoarele apelor de frontieră, locurile din jurul stâlpilor de frontieră se vor curăța pe o rază de 2 metri și se va asigura vizibilitatea directă între stâlpii de frontieră care au același număr.

Articolul 4

1. Părțile contractante vor lua măsurile necesare pentru paza și întreținerea semnelor de frontieră și vor trage la răspundere persoanele vinovate de mutarea, deteriorarea sau distrugerea semnelor de frontieră ori a părților componente ale acestora.

2. În cazul dispariției, distrugerii sau deteriorării semnelor de frontieră, organele corespunzătoare ale părților contractante iau imediat măsuri pentru restabilirea sau repararea acestora. Organele corespunzătoare ale părții contractante care efectuează lucrările privind restabilirea sau repararea semnelor de frontieră ori a unor părți componente ale acestora vor înștiința în scris organele corespunzătoare ale celeilalte părți contractante cu cel puțin 10 zile înainte de începerea activităților respective.

3. Semnele de frontieră mutate, deteriorate ori distruse sau părțile componente ale acestora vor fi refăcute ori reparate de către acea parte contractantă ai cărei cetățeni au produs prejudiciul menționat. Dacă vinovații nu sunt identificați, refacerea sau repararea semnelor de frontieră se va efectua de către acea parte contractantă care răspunde de întreținerea acestora.

Orice activități referitoare la reconstituirea, înlocuirea sau mutarea semnelor de frontieră se realizează cu acordul și în prezența reprezentanților celeilalte părți contractante.

4. În cazul în care este necesar, organele corespunzătoare ale părților contractante pot să instaleze semne de frontieră suplimentare, de comun acord. În același mod, ele pot să schimbe locul de dispunere a semnelor de frontieră distruse, deteriorate sau care sunt în pericol de distrugere ori deteriorare și să le restabilească în locuri care prezintă siguranță. Pe timpul executării acestor lucrări, traseul liniei frontierei de stat stabilit prin documentele de demarcare nu se modifică.

5. Despre executarea lucrărilor de reconstituire și fixare în teren a semnelor de frontieră în locurile ce prezintă siguranță se întocmesc acte și procese-verbale pentru semnele de frontieră, în două exemplare, fiecare în limbile română și ucraineană, care trebuie să corespundă cu celelalte documente la care se anexează. Astfel de documente se întocmesc și pentru semnele de frontieră suplimentare.

Articolul 5

1. Întreținerea semnelor de frontieră se efectuează de către părțile contractante astfel:

a) partea română întreține stâlpii de frontieră și semnele de direcție de pe teritoriul propriu, precum și geamandurile, balizele și bornele de centru cu număr impar care sunt dispuse pe linia frontierei de stat;

b) partea ucraineană întreține stâlpii de frontieră și semnele de direcție de pe teritoriul propriu, precum și geamandurile, balizele și bornele de centru cu număr par care sunt dispuse pe linia frontierei de stat.

2. Întreținerea semnelor triplex confinium se realizează pe baza unor înțelegeri separate între:

- guvernele României, Ucrainei și Republicii Ungare;

- guvernele României, Ucrainei și Republicii Moldova.

3. Părțile contractante se obligă să mențină forma, dimensiunile, culoarea și locul de dispunere ale semnelor de frontieră în conformitate cu prevederile ce rezultă din documentele de demarcare a frontierei de stat.

4. Fiecare parte contractantă va informa cealaltă parte contractantă, pe cale diplomatică, cu privire la culoarea stâlpilor de frontieră care sunt stabiliți pe teritoriul propriu și la simbolurile naționale de pe acești stâlpi.

Articolul 6

1. Verificarea stării și poziției în teren a semnelor de frontieră și a stării culoarelor de frontieră de pe teritoriul propriu se execută de către fiecare parte contractantă individual.

2. Verificările comune ale semnelor și culoarelor de frontieră se execută o dată la 2 ani, vara, la termenele stabilite de comun acord.

3. În cazul în care se impune o verificare comună suplimentară a semnelor și culoarelor de frontieră, organele corespunzătoare ale unei părți contractante vor înștiința în scris despre aceasta organele corespunzătoare ale celeilalte părți contractante. O astfel de verificare trebuie să înceapă nu mai târziu de 15 zile din momentul primirii înștiințării.

4. La terminarea verificării comune se va întocmi un proces-verbal, în două exemplare, fiecare în limbile română și ucraineană.

Articolul 7

1. Semnele de frontieră restabilite și suplimentare trebuie să corespundă ca formă, dimensiuni și aspect semnelor de frontieră existente.

2. Fixarea semnelor de frontieră suplimentare se face în comun de către organele corespunzătoare ale părților contractante, iar cheltuielile legate de această activitate se împart în mod egal.

3. Reconstituirea semnelor de frontieră dispărute, distruse sau deteriorate se efectuează de organele corespunzătoare ale părților contractante, cu participarea experților.

Capitolul III Modul de folosire a apelor de frontieră, căilor ferate și șoselelor, precum și a altor instalații de comunicații care traversează frontiera de stat

Articolul 8

1. Toate râurile, pâraiele, canalele și apele maritime, în limitele sectoarelor pe care trece linia frontierei de stat, se consideră ape de frontieră.

2. Părțile contractante vor lua măsurile necesare pentru ca pe timpul folosirii apelor de frontieră să se respecte prevederile prezentului tratat și ale altor acorduri bilaterale și multilaterale în acest domeniu.

Articolul 9

1. Pe râurile de frontieră navigabile navele celor două părți contractante au dreptul să navigheze pe șenalul navigabil principal, indiferent de traseul liniei frontierei de stat pe aceste râuri. Altor mijloace de navigație li se permite să navigheze pe apele de frontieră numai până la linia frontierei de stat.

2. Mijloacele de navigație ale uneia dintre părțile contractante pot să acosteze la malul râului sau la țărmul mării celeilalte părți contractante în caz de pericol (calamitate, avarie etc.). Proprietarii acestor mijloace sunt obligați să informeze în cel mai scurt timp reprezentanții autorităților de frontieră sau locale ale părții contractante pe teritoriul căreia se găsesc acestea. În astfel de cazuri, aceste autorități le vor acorda ajutorul necesar.

Articolul 10

Toate mijloacele de navigație ale părților contractante, care navighează în apele de frontieră, trebuie să aibă:

a) navele - pavilioanele de stat proprii, denumirea sau numerele de înregistrare ale acestora;

b) bărcile - pavilioanele de stat proprii sau simbolurile drapelelor de stat în pupa sau în prova și numerele de înregistrare ale acestora.

Denumirile și numerele se înscriu cu culoare albă sau neagră și trebuie să fie clar vizibile de pe ambele maluri.

Pe timp de noapte, toate mijloacele de navigație trebuie să aibă în funcțiune luminile de navigație.

Articolul 11

Regulile de navigație pe apele de frontieră pentru mijloacele de navigație aparținând autorităților de frontieră ale părților contractante, precum și modul de cooperare pe timpul executării pazei frontierei de stat se stabilesc de comun acord printr-un protocol separat între autoritățile de frontieră ale părților contractante, care va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări privind aprobarea sa.

Articolul 12

1. Părțile contractante se vor preocupa de întreținerea în stare corespunzătoare a apelor de frontieră și vor lua măsurile necesare pentru prevenirea distrugerii premeditate a malurilor acestora.

2. În cazul modificării albiei râului, pârâului sau canalului de frontieră ca urmare a unor fenomene naturale, părțile contractante vor lua măsuri în conformitate cu înțelegerile bilaterale în vigoare.

3. În scopul asigurării stabilității traseului liniei frontierei de stat, albia apelor de frontieră nu poate fi modificată în mod unilateral.

4. În cazul în care, ca urmare a acțiunilor uneia dintre părțile contractante pe apele de frontieră, au fost deteriorate malurile sau a fost modificată albia ori regimul de scurgere ale acestora, acea parte contractantă este obligată să reconstituie malurile deteriorate și să readucă albia în poziția inițială, conform documentelor menționate la art. 1 din prezentul tratat.

5. Situația și direcția apelor curgătoare de frontieră trebuie, pe cât posibil, să rămână neschimbate. În acest scop părțile contractante vor lua, de comun acord, măsurile necesare pentru îndepărtarea obstacolelor accidentale care ar putea provoca schimbarea albiei râurilor, pâraielor și canalelor de frontieră. Cheltuielile pentru efectuarea lucrărilor comune se împart în mod egal între părțile contractante, dacă acestea nu convin altfel.

6. Realizarea pe apele de frontieră sau pe malurile acestora a oricăror construcții care pot provoca modificarea albiei acestor ape sau a regimului lor de scurgere se efectuează în conformitate cu înțelegerile bilaterale în vigoare.

7. În scopul prevenirii modificărilor albiei râurilor, pâraielor și canalelor de frontieră, malurile acestor ape de frontieră trebuie să fie consolidate acolo unde autoritățile competente ale părților contractante, de comun acord, consideră necesar. Executarea acestor lucrări și suportarea cheltuielilor revin părții contractante căreia îi aparține malul.

8. Scurgerea naturală a apei din apele de frontieră curgătoare și din regiunile contigue lor inundabile în timpul creșterii apelor nu poate fi schimbată sau îngreunată în detrimentul celeilalte părți contractante prin construirea ori reconstruirea unor instalații sau construcții pe apă și pe maluri.

Articolul 13

1. Chestiunile referitoare la construcția, repararea și exploatarea căilor de comunicație care traversează frontiera de stat, la înființarea unor noi puncte de trecere a frontierei de stat, precum și la stabilirea culoarelor aeriene vor fi reglementate prin acorduri separate între părțile contractante.

2. Datele și documentele referitoare la transportul materialelor necesare pentru executarea lucrărilor menționate la pct. 1 din prezentul articol vor fi transmise autorităților de frontieră ale celeilalte părți contractante în timp util.

Articolul 14

Părțile contractante vor lua măsurile necesare pentru menținerea în stare corespunzătoare a sectoarelor căilor ferate, șoselelor și căilor navigabile, în locurile unde acestea intersectează frontiera de stat.

Capitolul IV Pescuitul, vânătoarea, silvicultura, exploatarea subsolului și protecția mediului la frontiera de stat

Articolul 15

1. Pescuitul în apele de frontieră este permis până la linia frontierei de stat, în conformitate cu legislația internă a fiecărei părți contractante, cu condiția interzicerii folosirii substanțelor explozive, otrăvitoare sau de altă natură care ar putea provoca distrugerea în masă sau vătămarea peștelui.

2. Protecția și dezvoltarea pisciculturii în apele de frontieră vor fi reglementate printr-un acord separat.

Articolul 16

Vânătoarea este permisă până la linia frontierei de stat, în conformitate cu legislația internă a fiecărei părți contractante. Împușcarea și urmărirea vânatului peste frontiera de stat sunt interzise.

Articolul 17

Dacă, din cauza unor fenomene naturale sau pe timpul tăierii pădurilor, copacii vor cădea peste linia frontierei de stat, organele corespunzătoare ale părților contractante se vor informa reciproc în acest sens și vor lua măsuri pentru transportul acestora pe teritoriul părții contractante de unde provin. În astfel de situații transportul materialului lemnos peste frontiera de stat se efectuează fără taxe vamale sau de altă natură.

Articolul 18

Lucrările de prospectare și exploatare a subsolului se pot efectua până la cel mult 20 de metri de linia frontierei de stat, dacă părțile contractante nu convin altfel.

Articolul 19

1. În cazul apariției unui incendiu în apropierea liniei frontierei de stat, partea contractantă pe teritoriul căreia acesta s-a produs trebuie să ia toate măsurile pentru localizarea și stingerea incendiului și să nu permită extinderea acestuia peste linia frontierei de stat.

2. În cazul extinderii incendiului peste linia frontierei de stat sau al pericolului iminent al unei astfel de extinderi, organele corespunzătoare ale părții contractante pe teritoriul căreia s-a produs incendiul vor informa despre aceasta imediat organele corespunzătoare ale celeilalte părți contractante.

Articolul 20

Părțile contractante vor lua măsurile necesare pentru protecția mediului, iar în cazul apariției pericolului de poluare, organele lor corespunzătoare se vor informa reciproc în acest sens imediat și vor lua măsurile necesare, în conformitate cu prevederile unui acord separat în acest domeniu.

Capitolul V Comisia mixtă de frontieră româno-ucraineană

Articolul 21

1. Pentru îndeplinirea atribuțiilor corespunzătoare prevăzute de prezentul tratat, în decurs de 3 luni de la intrarea în vigoare a acestuia, se va constitui Comisia mixtă de frontieră interguvernamentală româno-ucraineană permanentă, denumită în continuare Comisia mixtă de frontieră, care se compune din delegațiile română și ucraineană.

2. Fiecare delegație se va constitui în conformitate cu legislațiile în vigoare ale părților contractante și va fi alcătuită din: șeful delegației, un locțiitor și 5 membri.

Înștiințarea despre numirea șefilor delegațiilor se realizează pe cale diplomatică.

3. Șefii delegațiilor pot coopera în mod direct cu privire la activitatea Comisiei mixte de frontieră.

La nevoie, șefii delegațiilor au dreptul să folosească pentru lucru în cadrul Comisiei mixte de frontieră numărul necesar de experți și alți specialiști.

4. Fiecare parte contractantă suportă cheltuielile delegației sale.

Cheltuielile legate de verificarea traseului și marcarea liniei frontierei de stat se suportă de către părțile contractante în mod egal.

5. Pentru efectuarea lucrărilor în teren se constituie grupuri mixte de lucru, care se compun din subgrupuri române și ucrainene. Fiecare subgrup se constituie dintr-un șef, locțiitorul acestuia, 3 membri și personal tehnic. Componența grupurilor mixte de lucru se aprobă de către șefii delegațiilor din Comisia mixtă de frontieră.

6. Comisia mixtă de frontieră:

a) efectuează la fiecare 7 ani în sectoarele de uscat și la fiecare 5 ani pe apele de frontieră verificarea în comun a traseului liniei frontierei de stat;

b) pe baza rezultatelor verificărilor traseului frontierei de stat, elaborează anexele și completările la documentele de demarcare în vigoare, în conformitate cu dispozițiile prezentului tratat, precum și ale art. 1-4 din Tratatul dintre Guvernul Republicii Populare Române și Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste privind regimul frontierei de stat româno-sovietice, colaborare și asistență mutuală pe probleme de frontieră, semnat la București la 27 februarie 1961, ale Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina, semnat la Constanța la 2 iunie 1997, și ale Acordului conex acestuia, încheiat prin schimb de scrisori ale miniștrilor afacerilor externe ai celor două state.

Documentele se întocmesc în două exemplare, fiecare în limbile română și ucraineană, și intră în vigoare la data primirii ultimei notificări privind îndeplinirea de către părțile contractante a procedurilor interne necesare;

c) pregătește materialele privind necesitatea refacerii malurilor deteriorate ale apelor de frontieră și readucerii albiei acestora în poziția inițială, în conformitate cu documentele menționate la art. 1 din prezentul tratat;

d) la nevoie, pregătește propuneri privind schimbul cu sectoare de teritorii limitrofe frontierei de stat;

e) rezolvă problemele privind fixarea semnelor de frontieră suplimentare, mutarea acelora care sunt în pericol de distrugere sau a părților din acestea pe locuri ce prezintă siguranță;

f) pune de acord caracteristicile tehnice ale semnelor de frontieră;

g) îndeplinește alte sarcini referitoare la întreținerea liniei frontierei de stat;

h) elaborează instrucțiuni tehnice pentru grupurile mixte de lucru.

7. Comisia mixtă de frontieră își întocmește regulamentul de lucru, care se aprobă de guvernele părților contractante.

8. Limbile oficiale ale Comisiei mixte de frontieră sunt româna și ucraineana.

9. Ședințele Comisiei mixte de frontieră se desfășoară ori de câte ori este necesar, dar nu mai rar de două ori pe an, alternativ pe teritoriul fiecărei părți contractante.

Rezultatele ședinței Comisiei mixte de frontieră se consemnează în procese-verbale, în două exemplare, fiecare în limbile română și ucraineană.

În cazul în care Comisia mixtă de frontieră nu va putea ajunge la o hotărâre comună în legătură cu unele probleme, acestea se vor rezolva pe cale diplomatică.

10. Membrii Comisiei mixte de frontieră și persoanele invitate de aceasta la lucrările sale nu pot fi privați de libertate pe teritoriul celeilalte părți contractante; lucrurile personale, documentele de serviciu, mijloacele tehnice și mijloacele de transport sunt inviolabile și sunt scutite de taxe vamale sau de altă natură.

11. Pe perioada lucrărilor privind verificarea traseului liniei frontierei de stat, membrilor Comisiei mixte de frontieră și persoanelor folosite de aceasta pentru lucrări li se eliberează legitimații pentru trecerea frontierei de stat.

Legitimațiile se eliberează în conformitate cu legislațiile interne ale părților contractante.

12. Timpul, ordinea și locul trecerii frontierei de stat de către membrii Comisiei mixte de frontieră, experții și alți specialiști care execută lucrări la frontiera de stat se stabilesc pentru fiecare caz de către Comisia mixtă de frontieră.

13. În cazul în care este necesar, părțile contractante vor face schimb de date din rețeaua topogeodezică și de materiale cartografice și aerofotogrammetrice pentru o fâșie de 5 kilometri de-a lungul liniei frontierei de stat, inclusiv acele documente care, potrivit legislațiilor interne ale părților contractante, au caracter clasificat sau secret.

Aceste documente se pot folosi numai pentru pregătirea materialelor de verificare a traseului liniei frontierei de stat româno-ucrainene.

Părțile contractante sunt obligate să acorde materialelor și informațiilor primite un caracter și un grad de protecție echivalent.

Nici una dintre părțile contractante nu are dreptul să predea nici unei terțe părți aceste materiale și informații fără acordul prealabil în scris al părții contractante care a furnizat materialele și informațiile respective.

14. În termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, Comisia mixtă de frontieră va începe verificarea în comun a frontierei de stat româno-ucrainene și, pe baza rezultatelor acesteia, va pregăti următoarele documente:

a) Procesul-verbal-descriere a traseului liniei frontierei de stat între România și Ucraina;

b) Albumul hărților topografice ale frontierei de stat între România și Ucraina;

c) procesele-verbale pentru semnele de frontieră care sunt fixate pe frontiera de stat dintre România și Ucraina, cu schițele-crochiu topografice;

d) Tabelul de coordonate ale semnelor de frontieră;

e) Procesul-verbal final al verificării în comun a frontierei de stat între România și Ucraina.

Capitolul VI Împuterniciții de frontieră, drepturi și obligații

Articolul 22

1. În scopul îndeplinirii sarcinilor prevăzute de prezentul tratat, se numesc:

- împuterniciți de frontieră principali;

- locțiitori ai împuterniciților de frontieră principali;

- împuterniciți de frontieră;

- locțiitori ai împuterniciților de frontieră.

2. Împuterniciții de frontieră principali și locțiitorii acestora sunt numiți de guvernele părților contractante. Împuterniciții de frontieră și locțiitorii lor sunt numiți de împuterniciții de frontieră principali.

3. Părțile contractante se vor informa reciproc, pe cale diplomatică, cu privire la numirea împuterniciților de frontieră principali și a locțiitorilor acestora. Împuterniciții de frontieră principali se vor informa reciproc cu privire la numirea împuterniciților de frontieră și a locțiitorilor lor.

Articolul 23

1. În competența împuterniciților de frontieră principali intră următoarele:

a) îndeplinirea dispozițiilor corespunzătoare ale prezentului tratat;

b) analiza situației în paza și supravegherea frontierei de stat și acordarea de sprijin reciproc în acest sens;

c) coordonarea activității împuterniciților de frontieră și aprobarea proceselor-verbale ale întâlnirilor de lucru ale acestora;

d) rezolvarea problemelor asupra cărora împuterniciții de frontieră nu au căzut de acord.

2. În competența împuterniciților de frontieră intră următoarele:

a) luarea de măsuri pentru prevenirea încălcării regimului frontierei de stat;

b) efectuarea de cercetări în comun și întocmirea de procese-verbale în legătură cu evenimentele de frontieră și încălcările regimului frontierei de stat, iar când este necesar, luarea de măsuri pentru prelevarea, conservarea și paza probelor descoperite la locul producerii acestor fapte;

c) cercetarea și stabilirea pagubelor produse ca urmare a încălcării regulilor regimului frontierei de stat și luarea măsurilor necesare, în colaborare cu organele competente ale părților contractante;

d) organizarea predării-primirii persoanelor, animalelor domestice și bunurilor care, din cauză de forță majoră sau în mod întâmplător, au ajuns pe teritoriul celeilalte părți contractante;

e) asigurarea funcționării mijloacelor de comunicare;

f) analiza cazurilor de folosire a documentelor false, falsificate sau nevalabile la trecerea frontierei de stat și a activităților pentru contracararea migrației ilegale și apariției criminalității organizate la frontiera de stat și informarea reciprocă despre aceasta;

g) organizarea, o dată la 2 ani, a controalelor comune ale semnelor și culoarelor de frontieră și informarea Comisiei mixte de frontieră cu privire la rezultatele acestor controale;

h) îndeplinirea altor atribuții prevăzute de prezentul tratat.

3. Împuterniciții de frontieră se informează reciproc și imediat cu privire la:

a) încălcarea și pregătirea în vederea încălcării frontierei de stat;

b) calamitățile naturale și poluarea mediului care s-au extins sau se pot extinde pe teritoriul celeilalte părți contractante și măsurile luate în acest sens;

c) mijloacele plutitoare aparținând celeilalte părți contractante, ce au trecut frontiera de stat fără aprobare;

d) trecerea frontierei de stat cu aeronave sau cu alte aparate de zbor prin încălcarea regulilor de survol și staționarea ilegală a acestora pe teritoriul celeilalte părți contractante;

e) efectuarea în apropierea frontierei de stat de lucrări care pot produce pagube teritoriului celeilalte părți contractante;

f) alte date și probleme referitoare la paza frontierei de stat, controlul trecerii acesteia de către persoane, mijloace de transport și bunuri, precum și respectarea regimului frontierei de stat, care impun adoptarea în cel mai scurt timp a unor măsuri comune.

Articolul 24

1. Împuterniciții de frontieră principali desfășoară ședințe cel puțin o dată pe an, alternativ pe teritoriul fiecărei părți contractante.

2. Împuterniciții de frontieră desfășoară anual cel puțin două întâlniri de lucru, alternativ pe teritoriul fiecărei părți contractante.

3. La propunerea împuternicitului de frontieră a unei părți contractante pot avea loc și ale întâlniri de lucru în afara celor planificate, care se desfășoară pe teritoriul părții contractante inițiatoare.

4. Întâlnirile de lucru neplanificate pentru cercetarea în comun a încălcărilor regimului frontierei de stat se desfășoară la locul producerii acestora.

5. În funcție de hotărârea fiecărui împuternicit de frontieră, la întâlnirea de lucru pot fi invitați să participe experți.

6. Problemele care nu impun participarea nemijlocită a împuterniciților de frontieră pot fi rezolvate prin corespondență sau prin alte mijloace de comunicare.

Articolul 25

Împuterniciții de frontieră principali și locțiitorii lor, împuterniciții de frontieră și locțiitorii acestora pot trece frontiera de stat în scopul îndeplinirii sarcinilor în sectorul lor de responsabilitate pe baza împuternicirilor eliberate în acest sens.

Articolul 26

1. Împuterniciții de frontieră principali, împuterniciții de frontieră și locțiitorii acestora, precum și asistenții și experții lor care participă la activități comune pe teritoriul celeilalte părți contractante nu pot fi privați de libertate; bunurile personale, documentele de serviciu, mijloacele tehnice și mijloacele de transport sunt inviolabile și sunt scutite de taxe vamale sau de altă natură.

2. Persoanele menționate la pct. 1 al prezentului articol pot purta uniformă pe timpul șederii pe teritoriul celeilalte părți contractante.

Articolul 27

Pe timpul cercetării împrejurărilor privind încălcarea regimului frontierei de stat, împuterniciții de frontieră pot să audieze persoanele implicate, martorii și experții și să ia orice alte măsuri pentru culegerea probelor în legătură cu încălcarea produsă, în conformitate cu legislația internă a părților contractante.

Articolul 28

1. Rezultatele ședințelor și întâlnirilor de lucru ale împuterniciților de frontieră principali și împuterniciților de frontieră, precum și ale cercetărilor încălcărilor regimului frontierei de stat se consemnează în procese-verbale, întocmite în două exemplare, fiecare în limbile română și ucraineană, ambele texte fiind egal autentice.

2. În funcție de situație, la procesele-verbale se anexează și alte documente întocmite ca rezultat al cercetărilor efectuate.

3. În cazul în care împuterniciții de frontieră principali au puncte de vedere diferite, problemele care fac obiectul divergenței se consemnează în procesul-verbal ca punct separat și se înaintează spre rezolvare pe cale diplomatică.

4. În cazul cercetării în comun a evenimentelor de frontieră, împuterniciții de frontieră întocmesc procese-verbale cu rezultatele cercetărilor efectuate, la care se anexează schițe, fotografii, declarații etc.

5. Procesele-verbale ale ședințelor împuterniciților de frontieră principali se aprobă în conformitate cu legislațiile interne ale părților contractante.

6. Împuterniciții de frontieră înaintează procesele-verbale ale întâlnirilor de lucru, spre aprobare, împuterniciților de frontieră principali.

Articolul 29

Împuternicitul de frontieră al unei părți contractante, după ce a primit informații referitoare la producerea unei încălcări a regimului frontierei de stat de la împuternicitul de frontieră al celeilalte părți contractante, este obligat să întreprindă imediat măsuri pentru contracararea acestei încălcări. Împuterniciții de frontieră ai părților contractante se vor informa reciproc și permanent despre aceste măsuri și rezultatele lor.

Articolul 30

1. Persoanele care au trecut frontiera de stat ilegal, dar în mod neintenționat, se predau în termen de 48 de ore din momentul reținerii acestora împuternicitului de frontieră al acelei părți contractante de pe teritoriul căreia au venit, cu condiția ca, pe teritoriul părții contractante care predă, acestea să nu fi săvârșit o infracțiune.

Concomitent cu predarea persoanelor reținute se predau și bunurile aflate asupra lor, dacă se demonstrează că au fost aduse de către acestea pe teritoriul celeilalte părți contractante. Despre predarea-primirea persoanelor care au trecut neintenționat frontiera de stat se întocmește un proces-verbal.

2. Predarea-primirea cetățenilor proprii, a cetățenilor unor state terțe și a apatrizilor care au trecut ilegal frontiera de stat se va realiza în baza unui acord separat.

3. Părțile contractante convin că nici una dintre ele nu are dreptul să refuze primirea persoanelor menționate la pct. 2 al acestui articol, dacă se va demonstra că persoana a trecut frontiera de stat de pe teritoriul părții contractante primitoare.

Articolul 31

1. Împuterniciții de frontieră se vor informa reciproc cu privire la animalele domestice care au trecut frontiera de stat și vor lua măsurile necesare pentru căutarea și înapoierea acestora.

2. Predarea animalelor domestice se organizează de către împuterniciții de frontieră, în conformitate cu prevederile legislațiilor interne ale ambelor părți contractante, în apropierea locului trecerii acestora peste frontiera de stat.

3. Împuterniciții de frontieră vor lua măsuri pentru căutarea și înapoierea bunurilor care, ca urmare a unor fenomene naturale, au ajuns de pe teritoriul uneia dintre părțile contractante pe teritoriul celeilalte părți contractante.

4. Predarea animalelor domestice care au trecut frontiera de stat, precum și a bunurilor care au fost deplasate peste aceasta se face printr-un proces-verbal în care se menționează cuantumul cheltuielilor pentru întreținerea și asistența sanitar-veterinară, paza și transportul acestor animale, precum și cuantumul cheltuielilor pentru păstrarea și transportul bunurilor, care se calculează în conformitate cu prevederile legislației interne a părții contractante care predă.

5. Pentru animalele domestice și bunurile care nu s-au găsit, nu se acordă despăgubiri posesorilor acestora.

Articolul 32

1. În cazul producerii unor calamități naturale, persoanele care se află în zona limitrofă frontierei de stat pot să treacă frontiera de stat prin orice loc și la orice oră și să rămână pe teritoriul celeilalte părți contractante până la încetarea acestora. Persoanele menționate sunt obligate să informeze imediat despre aceasta cele mai apropiate autorități ale părții contractante pe teritoriul căreia se află.

2. În cazul producerii unei calamități naturale în zona limitrofă frontierei de stat a unei părți contractante, de comun acord cu împuterniciții de frontieră, echipele de salvare ale celeilalte părți contractante pot să treacă frontiera de stat pentru acordarea ajutorului necesar, prin orice loc, la orice oră, și să rămână pe teritoriul părții contractante respective, în zona calamitată, pe perioada necesară acordării ajutorului.

3. Utilajele, mijloacele de transport și materialele necesare pentru acordarea ajutorului, precum și obiectele de uz personal introduse pe teritoriul unei părți contractante de către echipele de salvare ale celeilalte părți contractante sunt scutite de taxe vamale sau de altă natură, cu condiția returnării obligatorii a acestora pe teritoriul părții contractante de unde au fost introduse.

4. Returnarea persoanelor menționate la pct. 1 al acestui articol și a echipelor de salvare se realizează prin intermediul împuterniciților de frontieră ai părților contractante prin cele mai apropiate puncte de trecere.

5. În aceleași condiții se va permite trecerea pe teritoriul celeilalte părți contractante a persoanelor care domiciliază în localități izolate, pentru a beneficia de ajutor medical de urgență.

Articolul 33

Trecerea frontierei de stat de către persoane și mijloace de transport se efectuează prin punctele de trecere, în baza unor acorduri separate.

Articolul 34

Persoanele cărora li s-a refuzat intrarea pe teritoriul unei părți contractante vor fi reprimite imediat de către acea parte contractantă de pe teritoriul căreia au venit.

Împuterniciții de frontieră ai părților contractante se informează reciproc cu privire la returnarea persoanelor cărora nu li s-a permis trecerea.

Articolul 35

1. Trecerea frontierei de stat de către persoanele care întrețin căile ferate, șoselele sau alte instalații care traversează frontiera de stat, precum și de către acele persoane care efectuează lucrări pe apele de frontieră se va reglementa prin acorduri separate.

2. În cazul în care persoanele menționate la pct. 1 al acestui articol trebuie să treacă frontiera de stat în afara punctelor de trecere, în scopul executării unor lucrări, acestea informează împuterniciții de frontieră cu cel puțin 72 de ore înainte de începerea lucrărilor.

Împuterniciții de frontieră ai părților contractante se informează reciproc și în timp util despre trecerea frontierei de stat de către aceste persoane.

Articolul 36

1. Împuterniciții de frontieră, în urma cercetării evenimentelor de frontieră și a încălcărilor regimului frontierei de stat, stabilesc pagubele produse.

Evaluarea pagubelor și modalitatea de compensare a acestora se efectuează în conformitate cu prevederile legislației interne a acelei părți contractante pe teritoriul căreia s-au produs.

2. Dacă nu se poate stabili persoana vinovată de producerea pagubelor, acestea vor fi acoperite de partea contractantă pe teritoriul căreia au fost cauzate, cu excepția cazurilor în care pagubele s-au produs ca urmare a unor circumstanțe extraordinare sau a unor calamități naturale.

Capitolul VII Dispoziții finale

Articolul 37

Prezentul tratat sau oricare dintre dispozițiile sale nu pot fi interpretate ca prevăzând schimbarea liniei frontierei de stat dintre părțile contractante, așa cum este ea definită și descrisă în prezentul tratat.

Divergențele privind interpretarea și aplicarea prezentului tratat se rezolvă pe cale diplomatică.

Articolul 38

Dispozițiile prezentului tratat nu afectează drepturile și obligațiile părților contractante rezultate din tratatele internaționale bilaterale sau multilaterale la care acestea sunt parte, precum și din acquisul comunitar relevant al Uniunii Europene.

Articolul 39

Prezentul tratat se încheie pe o perioadă de 10 ani și se va prelungi automat pe noi perioade de 5 ani, dacă nici una dintre părțile contractante nu va informa cealaltă parte contractantă despre intenția sa de a-i termina valabilitatea, cu cel puțin 6 luni înaintea expirării perioadei de valabilitate respective.

Cap. I și VII se vor prelungi automat pe noi perioade de 5 ani și nu se supun denunțării.

Articolul 40

Prezentul tratat este supus ratificării și va intra în vigoare în momentul schimbului instrumentelor de ratificare, care va avea loc la București.

Prezentul tratat va fi înregistrat la Secretariatul Organizației Națiunilor Unite, în conformitate cu art. 102 din Carta Organizației Națiunilor Unite.

Semnat la Cernăuți la 17 iunie 2003, în două exemplare originale, fiecare în limbile română și ucraineană, ambele texte fiind egal autentice.

Pentru România,

Ion Iliescu

Pentru Ucraina,

Leonid Kucima

_______________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.