Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 149/2020

privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19

prezumat în vigoare

Data actului
27 august 2020
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 808 din 2 septembrie 2020
Aprobat
prin Legea nr. 19/2021
Citat de
4 acte
Citează
9 acte
Structură
17 articole, 4 anexe · 28.777 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 19/2021 12 martie 2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 149/2020 privind instituirea unei …

În contextul actual, răspândirea virusului COVID-19 este o urgență severă de sănătate publică pentru cetățeni și entitățile economice și un șoc major atât pentru economiile globale, cât și pentru economia națională, motiv pentru care statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să adopte măsuri de natură economică pentru a atenua aceste repercusiuni negative asupra economiei.

Prin circumstanțele excepționale create de pandemia de COVID-19, întreprinderile de toate tipurile se confruntă cu o lipsă severă de lichiditate. De asemenea, întreprinderile solvabile sau mai puțin solvabile se pot confrunta cu o lipsă bruscă sau chiar indisponibilitate de lichiditate. Acest lucru este valabil atât pe termen scurt, cât și mediu și poate afecta grav situația economică a multor întreprinderi sănătoase și situația angajaților acestora, cu posibile consecințe chiar și pe termen lung, periclitând supraviețuirea acestora.

Luând în considerare cele menționate anterior, se impune o acțiune decisivă cu un impact ridicat pentru asigurarea lichidității întreprinderilor pe perioada în care se manifestă efectele COVID-19, astfel încât acestea să se redreseze odată ce situația actuală este depășită.

Prin Comunicarea Comisiei Europene privind Cadrul temporar în materie de ajutor de stat în contextul pandemiei de COVID19 sunt menționate principalele măsuri pe care statele membre le pot adopta în vederea susținerii activității economice.

Sectorul de creștere a animalelor a întâmpinat dificultăți prin imposibilitatea de a comercializa produsele de origine animală obținute, înregistrând astfel pierderi economice însemnate.

În această perioadă excepțională, sectorul bovin se confruntă cu mari probleme, respectiv scăderea prețului la achiziție, restricții în transportul animalelor către procesare/vânzare directă pe piață, HoReCa, scăderea exportului de animale vii.

De asemenea, din cauza restricțiilor de mișcare impuse de situația creată de COVID-19, sectorul creșterii bovinelor din România a suferit pierderi substanțiale care au condus la diminuarea numărului de animale, precum și la perturbarea lanțurilor de aprovizionare.

Ținând cont de dificultățile din sectorul creșterii animalelor, sunt necesare susținerea activității de creștere a bovinelor prin măsuri economice adecvate, în vederea asigurării hranei, a materiilor prime pentru industria alimentară, și menținerea locurilor de muncă.

În lipsa acordării măsurilor prevăzute de schema de ajutor de stat, crescătorii din sectorul bovin sunt în imposibilitatea de a-și asigura continuarea activității.

Consecințele neadoptării acestor măsuri vor fi eliminarea de pe piață a unui număr semnificativ de crescători din sectorul bovin din România și apariția unor efecte sociale deosebit de importante.

Întrucât statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea continuării activității economice și întrucât elementele mai sus prezentate vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul

art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată ,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

(1)

Prezenta ordonanță de urgență instituie schema de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, valabilă până la data de 31 decembrie 2020, denumită în continuare schemă, în scopul compensării pierderilor cauzate de pandemie în perioada 1 martie - 1 iulie 2020.

(2)

Ajutoarele de stat acordate în baza schemei sunt compatibile cu piața comună în conformitate cu prevederile pct. 3.1 din Comunicarea Comisiei Europene (CE) - Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (UE) din 20 martie 2020, cu modificările și completările ulterioare.

(3)

Schema de ajutor de stat se notifică la Comisia Europeană în temeiul

art. 108 alin. (3) din Tratatul

privind funcționarea Uniunii Europene.

(4)

Schema se aplică pe întreg teritoriul României.

(5)

Schema nu se cumulează cu alte ajutoare de stat sau ajutoare de minimis cu aceleași costuri eligibile identificabile.

Articolul 2

În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:

a)

schemă de ajutoare - orice act pe baza căruia, fără să mai fie nevoie de măsuri de punere în aplicare suplimentare, pot fi acordate ajutoare individuale întreprinderilor, precum și orice act pe baza căruia pot fi acordate ajutoare care nu sunt legate de un proiect specific uneia sau mai multor întreprinderi;

b)

întreprindere - orice entitate care desfășoară o activitate economică, indiferent de forma sa juridică, potrivit art. 1 din anexa nr. I la Regulamentul (UE) nr. 702/2014 al Comisiei din 25 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale ca fiind compatibile cu piața internă, în aplicarea

articolelor 107

și

108 din Tratatul

privind funcționarea Uniunii Europene, cu modificările și completările ulterioare;

c)

RNE sau Registrul național al exploatațiilor - conform definiției prevăzute la

art. 1 pct. 15 din Norma sanitară veterinară

pentru implementarea procesului de identificare și înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor și bovinelor, aprobată prin

Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 40/2010 , cu modificările și completările ulterioare;

d)

femelă adultă - femela din specia bovină cu vârsta de minimum 24 de luni la data de 1 iulie 2020;

e)

bovine – animale din speciile taurine și bubaline.

Articolul 3

Ajutorul de stat prevăzut la

art. 1 alin. (2)

se acordă crescătorilor care dețin animale din speciile bovine, respectiv întreprinderilor individuale și familiale, persoanelor fizice

autorizate, persoanelor fizice, după caz, precum și persoanelor juridice, denumiți în continuare beneficiari.

Articolul 4

(1)

Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de stat prevăzut la

art. 1 alin. (1)

beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

a)

să dețină femele adulte din specia bovine înregistrate în RNE, în exploatații cu cod ANSVSA, la data de 1 iulie 2020;

b)

să nu fi solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleași costuri eligibile în baza Comunicării CE - Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01);

c)

să nu se afle în dificultate, respectiv reorganizare, lichidare sau faliment, în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31 decembrie 2019, sau, în cazul persoanei fizice, nu a fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 31 decembrie 2019.

(2)

Beneficiarii care accesează ajutorul de stat prevăzut la

art. 1 alin. (1)

nu pot accesa și Măsura 21 - Măsură specifică de acordare a unui sprijin temporar cu caracter excepțional în cadrul FEADR ca răspuns la epidemia COVID-19 din cadrul PNDR 2014-2020.

Articolul 5

(1)

Ajutorul de stat prevăzut la

art. 1 alin. (1)

se acordă beneficiarilor care dețin minimum 91 de capete femele adulte bovine înregistrate în RNE la data de 1 iulie 2020.

(2)

Cuantumul ajutorului de stat reprezintă echivalentul în lei a 100 euro/cap femelă bovină adultă.

(3)

Valoarea totală ce poate fi acordată pentru fiecare întreprindere, așa cum este definită la

art. 2 lit. b) , care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, nu depășește echivalentul în lei a 100.000 euro.

(4)

Ajutorul de stat prevăzut la

alin. (1)

poate fi cumulat cu alte forme de sprijin acordate în conformitate cu Comunicarea CE - Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID19 (2020/C91I/01), fără a depăși echivalentul în lei a 100.000 euro pentru același beneficiar.

(5)

Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 35.700 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2020.

(6)

Cursul de schimb euro/leu pentru calcularea valorii totale maxime/cuantumului este cel al Băncii Naționale a României valabil la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 6

(1)

Beneficiarii depun la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, respectiv al municipiului București cererea al cărei model este prevăzut în

anexa nr. 1 , însoțită de următoarele documente:

a)

copie de pe B.I./C.I. al/a beneficiarului, certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului al beneficiarului, împuternicire și o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal;

b)

registrul exploatației emis de operatorul Sistemului național de identificare și înregistrare a animalelor, din care rezultă efectivul de bovine deținut la data 1 iulie 2020, pentru exploatația/exploatațiile cu cod atribuit de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, denumită în continuare ANSVSA, înscrisă/e în cerere;

c)

coordonate bancare/trezorerie.

(2)

Cererea de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative prevăzute la

alin. (1)

pot fi depuse la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București sau transmise prin fax, poștă sau în format electronic ca document scanat, prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către reprezentantul legal al beneficiarului pe fiecare pagină a documentului transmis.

(3)

În situația în care beneficiarii prevăzuți la

art. 3

dețin mai multe exploatații de creștere a bovinelor cu coduri ANSVSA situate pe raza mai multor unități administrativ-teritoriale din județe diferite, aceștia depun o singură cerere la centrul județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură pe raza căruia au sediul social sau își au domiciliul, după caz.

Articolul 7

(1)

Perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat și a documentelor justificative prevăzute la

art. 6 alin. (1)

este de 20 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2)

Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2020. Nu se acordă plăți ulterior datei de 31 decembrie 2020 dacă se constată că acestea nu au putut fi efectuate din cauze imputabile beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont valid la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Articolul 8

(1)

După expirarea termenului de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat, centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București verifică și aprobă sumele și transmit la structura centrală a APIA situațiile centralizatoare cu sumele aprobate, al căror model este prevăzut în

anexa nr. 2 .

(2)

Structura centrală a APIA întocmește și transmite Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale situația centralizatoare a cererilor de solicitare a ajutorului de stat, conform modelului prevăzut în

anexa nr. 3 .

(3)

În situația în care sumele depășesc prevederile bugetare aprobate cu această destinație, valoarea ajutorului de stat se reduce proporțional pentru toți beneficiarii.

Articolul 9

În baza situației centralizatoare a cererilor de solicitare a ajutorului de stat, transmisă de structura centrală a APIA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale transmite Ministerului Finanțelor Publice cererea de deschidere a creditelor bugetare, însoțită de situația centralizatoare a ajutorului de stat, conform modelului prevăzut în

anexa nr. 4 .

Articolul 10

(1)

După aprobarea de către Ministerul Finanțelor Publice a deschiderii creditelor bugetare, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale deschide și repartizează credite bugetare la structura centrală a APIA, care la rândul său repartizează credite bugetare centrelor județene APIA, respectiv al municipiului București, cu sumele cuvenite.

(2)

Centrele județene APIA, respectiv al municipiului București virează sumele cuvenite în conturile beneficiarilor, conform legislației în vigoare.

(3)

Structura centrală a APIA publică pe site-ul instituției informațiile relevante cuprinse în anexa nr. III la Regulamentul (UE) nr. 702/2014, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 11

(1)

Toate documentele depuse în vederea solicitării ajutoarelor de stat acordate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se păstrează la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București, pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data la care a fost acordat ajutorul de stat.

(2)

Toate documentele care atestă ajutorul de stat cuvenit se păstrează de către beneficiarii ajutorului de stat pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data încasării sumei cuvenite.

Articolul 12

Beneficiarul are obligația să anunțe orice modificare privind datele din cerere la centrul județean al APIA, respectiv al municipiului București unde a depus cererea de solicitare, în termen de 5 zile lucrătoare de la respectiva modificare.

Articolul 13

(1)

În cazul nerespectării de către beneficiari a condițiilor prevăzute la

art. 4 , aceștia sunt obligați la restituirea contravalorii sprijinului financiar, la care se adaugă dobânzi și

penalități de întârziere de la data încasării acestuia, conform prevederilor

Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Sumele reprezentând ajutor de stat necuvenit, prevăzut la

alin. (1) , reprezintă creanțe bugetare, pentru recuperarea acestora aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile

Legii nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare. Procesele-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare întocmite de către centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București, prin care se individualizează sumele de recuperat exprimate în moneda națională, constituie titluri de creanță și cuprind elementele actului administrativ-fiscal prevăzut de

Legea nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare.

(3)

Titlul de creanță constituie titlu executoriu la data împlinirii termenului de scadență prevăzut în acesta.

(4)

Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile și termenele prevăzute de

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

(5)

Titlurile executorii împreună cu dovada comunicării acestora către debitor se transmit organelor fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea recuperării debitului, conform prevederilor

Legii nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare.

(6)

Cuantumul obligațiilor fiscale accesorii se calculează de către structura centrală a APIA de la data scadenței și până la data transmiterii către organele fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit

alin. (5) , iar organele fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală vor calcula obligații fiscale accesorii de la data transmiterii titlurilor executorii și până la data stingerii sumelor prevăzute în acestea.

(7)

Obligațiile fiscale accesorii calculate de către structura centrală a APIA vor fi individualizate într-un titlu de creanță, prevederile

alin. (2)-(5)

aplicându-se în mod corespunzător.

(8)

În procedura insolvenței, înscrierea creanței bugetare la masa credală se face de către structura centrală a APIA.

(9)

Sumele încasate potrivit prevederilor

alin. (2)

se constituie venit la bugetul de stat și se virează într-un cont de venituri distinct.

Articolul 14

Începând cu data primirii deciziei Comisiei Europene privind aprobarea acordării ajutorului de stat, se stabilește eligibilitatea beneficiarului și se poate constitui obligația de plată a acestui ajutor de stat.

Articolul 15

În situația în care, anterior emiterii deciziei Comisiei Europene, Comisia Europeană solicită modificări privind prezenta schemă de ajutor de stat, prevederile prezentei ordonanțe de urgență se modifică în mod corespunzător.

Articolul 16

Textul prezentei scheme se publică integral pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la adresa www.madr.ro

Articolul 17

Anexele nr. 1-4

fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemnează:
p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
George Scarlat,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Vasile-Florin Cîțu
p. Ministrul afacerilor externe,
Iulia Raluca Matei,
secretar de stat
București, 27 august 2020.
Nr. 149.

Anexa 1 Centrul județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - APIA …………………. Numărul și data cererii

Modalitatea de depunere

Numele, prenumele și semnătura funcționarului APIA care primește cererea^1

Personal Fax Poștă Format electronic

□ □ □ □

Nr. unic de identificare solicitant ID (RUI) RO ……………………………….

CERERE DE SOLICITARE A AJUTORULUI DE STAT

pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice

generate de pandemia de COVID-19

I.

Date de identificare a solicitantului PERSOANE FIZICE, PERSOANE JURIDICE și PFA/ÎI/ ÎF:

01. Denumirea PJ/PFA/ÎÎ/ÎF

02. Codul unic de identificare (CUI)/Codul fiscal (CF)

^1 Se va bifa căsuța corespunzătoare metodei de depunere.

Funcționarul care primește cererea de solicitare a ajutorului de stat

va semna numai în cazul depunerii „personal“.

03. Numele solicitantului/administratorului/ reprezentantului

04. Prenumele solicitantului/administratorului/reprezentantului

05. CNP solicitant/administrator/reprezentant

06. Codul țării și numărul actului de identitate (pentru altă cetățenie)

07. Tipul de organizare

08. Codul CAEN

DOMICILIUL PF/SEDIUL SOCIAL PJ/PFA/ÎI/ÎF:

09. Județul/Sectorul

10. Localitatea

11. Satul/Strada

12. Nr.

13. Codul poștal

14. Bl.

15. Sc.

16. Ap.

17. Telefonul mobil

18. Telefon/Fax

19. E-mail

COORDONATE BANCARE:

20. Banca/Trezoreria

21. Sucursala sau agenția băncii/trezoreriei

22. Nr. cont IBAN

ÎMPUTERNICIT (pentru cazurile în care cererea este semnată prin împuternicit)

23. Numele

24. Prenumele

25. CNP

26. Numărul și data împuternicirii/procurii notariale

DATE GENERALE

27. Numărul total de exploatații cu cod ANSVSA deținute

II.

Exploatații cu cod ANSVSA deținute:

1.

29. Codul ANSVSA

R

0

30. Județul

31. Localitatea

32. Strada, nr.

Efectiv deținut conform RNE anexat

2.

29. Codul ANSVSA

R

0

30. Județul

31. Localitatea

32. Strada, nr.

Efectiv deținut conform extras RNE anexat

Solicit ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19 pentru un număr de …………… capete femele adulte din specia bovine în valoare totală de ………………………………….lei, după cum urmează:

CENTRALIZATOR capete și SUME SOLICITATE

Nr. crt.

Exploatații cu cod ANSVSA

Nr. de capete bovine

Ajutor de stat bovine solicitat*

(lei)

(0)

(1)

(2)

(3)

1

RO………….

2

RO………….

3

RO………….

…..

RO………….

TOTAL:

*Cuantumul ajutorului de stat reprezintă echivalentul în lei a 100 euro/cap bovină.

III.

Declarații Subsemnatul, ......................................................, legitimat cu BI/CI nr. ............../seria ........................., eliberat de ...................................... la data de ...................................., și CNP ......................................, titular/administrator/reprezentant legal al (denumirea persoanei juridice sau persoanei fizice autorizate/întreprinderii individuale/întreprinderii familiale) ................................................., declar că:

1.

Am fost informat asupra condițiilor de solicitare și acordare a ajutorului de stat și mă oblig:

a)

să respect condițiile de acordare prevăzute la

art. 4 ;

b)

să depun o singură cerere de solicitare a ajutorului de stat la centrul județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București, pentru toate exploatațiile de creștere a bovinelor cu coduri ANSVSA deținute, pe raza căruia am sediul social sau am domiciliul, după caz, indiferent de unitățile administrativ-teritoriale pe raza cărora sunt situate și înregistrate acestea;

c)

să aduc la cunoștință că:

–

dețin animale identificate și înregistrate în RNE din specia bovine;

–

nu am solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleași costuri eligibile în baza Comunicării CE - Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01);

–

nu figurez în evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului, respectiv site-ul oficial, la data de 31.12.2019, ca fiind în una dintre următoarele situații: reorganizare/lichidare/faliment sau în cazul persoanei fizice nu a fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului;

d)

pentru stabilirea eligibilității cererii de solicitare a ajutorului de stat, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură poate solicita beneficiarului documente justificative suplimentare în orice moment;

e)

structurile abilitate au dreptul de a verifica informațiile din dosarul cererii de plată, precum și documentele aflate în legătură cu aceasta.

2.

Drept care mă angajez să respect următoarele:

a)

să notific în scris centrului județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în termen de 5 zile lucrătoare (cu respectarea termenelor-limită), orice modificări privitoare la informațiile declarate în cerere, anexând documentele justificative pentru aceste modificări;

b)

să prezint documente suplimentare solicitate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în legătură cu cererea de ajutor de stat, în termenele stabilite de aceasta;

c)

mă oblig să respect prevederile art. 13 din ordonanța de urgență;

d)

sunt de acord ca datele din cerere și documentele anexate să fie introduse în baza de date a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, procesate și verificate în vederea calculării plății transmise autorităților responsabile în vederea elaborării de studii statistice și de evaluări economice și făcute publice cu respectarea prevederilor

Legii nr. 129/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 102/2005

privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum și pentru abrogarea

Legii nr. 677/2001

pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date;

e)

cunoscând că falsul în declarații se pedepsește conform

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare, datele înscrise în Formularul de cerere de plată și în documentele anexate sunt reale, corecte, complete și perfect valabile.

Semnătura titularului/administratorului/ reprezentantului legal/împuternicitului

(dacă este cazul)

Data: ................../……

IV.

Lista documentelor atașate cererii de solicitare a ajutorului de stat

Nr. crt.

Documentele atașate cererii de ajutor:

DA

NU

Nu e cazul.

Control vizual funcționar APIA

1.

Copie CUI/CIF, după caz

□

□

□

2.

Copie de pe buletin/carte de identitate al/a beneficiarului/titularului/administratorului/ reprezentantului legal/împuternicitului

□

□

3.

Registrul exploatației emis de operatorul Sistemului național de identificare din care rezultă efectivul de femele adulte din specia bovină deținut la data de 1 iulie 2020, în exploatația/iile cu cod ANSVSA înscrisă/e în cerere

□

□

4.

Document coordonate bancare/trezorerie

□

□

Câmpurile „[]“ se completează prin bifare.

Semnătură beneficiar ................................. Data .....................

Anexa 2 APIA

CJ ...................................

Operator date cu caracter personal: 9596

Bun de plată

.................

lei

Director executiv CJ,

.................................

SITUAȚIA CENTRALIZATOARE

cu sumele aprobate în cadrul schemei de ajutor de stat pentru susținerea crescătorilor din sectorul bovin

în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19

Nr. crt.

Denumirea beneficiarului

Numărul și data cererii

ID fermier

CUI/CNP

Codul exploatației

Nr. de animale aprobate

Valoarea ajutorului de stat

(lei)

0

1

2

3

4

5

6

7

TOTAL:

x

x

x

x

Certificat din punctul de vedere al realității, regularității datelor

Director executiv adjunct,

.............................

semnătura

Verificat,

Șef serviciu,

.................

Întocmit

.................

Anexa 3 SITUAȚIA CENTRALIZATOARE

cu sumele solicitate în cadrul schemei de ajutor de stat pentru susținerea crescătorilor din sectorul bovin

în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19

Nr. crt.

Județul

Nr. de beneficiari

Efectiv

(capete)

Ajutorul de stat solicitat

(lei)

Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură,

…………………….................................................................…………….

Anexa 4 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Se aprobă.

Ordonator principal de credite,

..................................

SITUAȚIA CENTRALIZATOARE

cu sumele solicitate în cadrul schemei de ajutor de stat pentru susținerea crescătorilor din sectorul bovin

în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19

Nr. crt.

Județul

Suma solicitată (lei)

(0)

(1)

(2)

1.

2.

3.

.....

TOTAL:

Direcția generală buget-finanțe și fonduri europene

Director general,

...................................................

(semnătura și ștampila)

----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.