Decretul nr. 557/2020
privind conferirea Ordinului Național Steaua României
prezumat în vigoare
În temeiul prevederilor
art. 94 lit. a)
și ale
art. 100 din Constituția României, republicată , ale
art. 4 alin. (1)
și
alin. (2) lit. c)
și ale
art. 6 lit. A din Legea nr. 29/2000
privind sistemul național de decorații al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 11/1998
pentru reinstituirea Ordinului Național Steaua României, republicată, cu modificările ulterioare,
în semn de înaltă apreciere pentru contribuția excepțională avută la dezvoltarea și aprofundarea relațiilor pe multiple planuri dintre România și Sfântul Scaun, pentru susținerea dialogului interconfesional,
Președintele României
d e c r e t e a z ă:
Articolul 1
Se conferă Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Ofițer
Monseniorului Edgar Peña Parra, Substitut pentru Afaceri Generale în cadrul Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun, Arhiepiscop titular de Telepte.
Articolul 2
Se conferă Ordinul Național Steaua României în grad de Ofițer:
–
Monseniorului Paolo Borgia, Nunțiu Apostolic în Coasta de Fildeș, Arhiepiscop titular de Milazzo (fost asesor pentru Afaceri Generale ale Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun);
–
Monseniorului Joseph Murphy, Șef al Protocolului Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun;
–
Monseniorului Mirosław Stanisław Wachowski, Subsecretar pentru Raporturile cu Statele, Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun.
Articolul 3
Se conferă Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler:
–
Monseniorului Mauricio Rueda Beltz, Consilier de Nunțiatură clasa I, Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun, Secțiunea Afaceri Generale;
–
Monseniorului Ionuț Paul Strejac, Consilier de Nunțiatură clasa I, Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun, Secțiunea pentru Raporturile cu Statele.
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI KLAUS-WERNER IOHANNIS În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României, republicată , contrasemnăm acest decret. PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN București, 29 septembrie 2020. Nr. 557.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.