HG nr. 805/2020
privind plata unei contribuții financiare voluntare a României la bugetul Comunității Democrațiilor
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 5 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2016
privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă plata contribuției financiare voluntare a României la bugetul Comunității Democrațiilor, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 50.000 euro.
Articolul 2
Contravaloarea în lei a contribuției financiare voluntare se suportă din bugetul Ministerului Afacerilor Externe, pentru anul 2020, capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe“, titlul 55 „Alte transferuri“.
Articolul 3
Echivalentul în lei al contribuției financiare voluntare se va calcula pe baza cursului de schimb leu/euro, la data efectuării plății.
PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Ministrul afacerilor externe, Bogdan Lucian Aurescu Ministrul finanțelor publice, Vasile-Florin Cîțu București, 24 septembrie 2020. Nr. 805.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.