Ordinul nr. 284/2020
pentru modificarea Metodologiei de atestare a competenței tehnice a persoanelor juridice care întocmesc documentații și/sau execută lucrări de cercetare geologică, lucrări de exploatare a petrolului și a resurselor minerale și de expertizare, precum și a persoanelor fizice care întocmesc documentații și/sau execută lucrări de cercetare geologică și de expertizare, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 122/2006
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 122/2006 14 iunie 2006 privind aprobarea Metodologiei de atestare a competenței tehnice a persoanelor juridice ca…
În temeiul
art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009
privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, cu modificările ulterioare,
președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale emite următorul ordin:
Articolul I
Metodologia
de atestare a competenței tehnice a persoanelor juridice care întocmesc documentații și/sau execută lucrări de cercetare geologică, lucrări de exploatare a petrolului și a resurselor minerale și de expertizare, precum și a persoanelor fizice care întocmesc documentații și/sau execută lucrări de cercetare geologică și de expertizare, aprobată prin
Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 122/2006 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 27 iunie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.
Articolul 20
va avea următorul cuprins:
Articolul 20
Examinarea candidatului, persoană juridică sau persoană fizică, constă în testarea scrisă privind prevederile legale specifice domeniului, precum și într-un interviu de specialitate, având la bază raportul de activitate și recomandările prezentate, lucrările publicate și legislația specifică domeniului pentru care solicită atestarea; sunt scutiți de la testarea scrisă privind prevederile legale specifice domeniului candidații care la data examinării au calitatea de angajat în structurile de specialitate ale autorității competente.
2.
Articolul 43
va avea următorul cuprins:
Articolul 43
Persoana fizică sau juridică care a solicitat atestarea achită tariful prevăzut, la eliberarea atestatului; sunt scutiți de achitarea tarifului candidații atestați care, la data atestării, au calitate de angajați ai autorității competente.
Articolul II
Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Nicolae Turdean București, 23 septembrie 2020. Nr. 284.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.