Decizia nr. 306/2020
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88 alin. (3) și ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 286/2009 17 iulie 2009 (prevederi anume) privind Codul penal
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Cristina Teodora Pop
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 88 alin. (3) , respectiv mențiunea „instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei“, și ale
art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal , excepție ridicată de Nelu-Gigi Bonescu în Dosarul nr. 2.466/208/2017 al Judecătoriei Caransebeș și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 241 D/2018.
2.
La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere că textul criticat nu creează discriminare între persoanele condamnate, care pot beneficia de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind opțiunea legiuitorului de a acorda beneficiul prevăzut prin textele legale criticate, în raport cu mai multe criterii, care reflectă posibilitatea condamnatului de a se îndrepta fără executarea pedepsei. Este invocată, totodată, jurisprudența Curții Constituționale, respectiv
Decizia nr. 70 din 29 ianuarie 2019 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 8 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.466/208/2017, Judecătoria Caransebeș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 88 alin. (3) , respectiv mențiunea „instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei“, și ale
art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal , excepție ridicată de Nelu-Gigi Bonescu într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorului excepției pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută la
art. 335 alin. (1) din Codul penal .
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că sintagma „instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei“ din cuprinsul
art. 88 alin. (3) din Codul penal
este neclară, întrucât prin revocarea amânării aplicării pedepsei se ajunge la obligativitatea executării acesteia, deși
art. 91 alin. (1) din Codul penal
dă posibilitatea pronunțării soluției executării pedepsei sub supraveghere, în cazul în care persoana în cauză a mai fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea mai mică de 1 an. Se arată că, în acest fel, se creează discriminare între persoanele în privința cărora s-a dispus o modalitate de executare a pedepsei mai ușoară - respectiv amânarea aplicării pedepsei, care nu mai pot beneficia de executarea pedepsei sub supraveghere, și cele care au fost condamnate la pedeapsa închisorii cu executare - modalitate de executare mai grea și care pot beneficia de executarea pedepsei sub supraveghere. Se arată că, în mod similar, prevederile
art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal
exclud aplicarea dispozițiilor
art. 91 alin. (1)
din același cod persoanei care a beneficiat de amânarea aplicării pedepsei, în timp ce persoanei condamnate la pedeapsa închisorii de până la 1 an i se poate aplica suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
6.
Judecătoria Caransebeș opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că textele criticate nu creează discriminare între categorii de cetățeni aflate în situații similare și se face trimitere la
deciziile Curții Constituționale nr. 317 din 14 iunie 2005
și
nr. 637 din 24 noiembrie 2005 , prin care instanța de contencios constituțional a respins excepții de neconstituționalitate ale dispozițiilor
art. 83 din Codul penal din 1969 . Se mai arată că reglementarea regimului juridic al revocării amânării pedepsei, al dispunerii aplicării pedepsei și al executării pedepsei reprezintă opțiunea legiuitorului în privința persoanelor care au beneficiat de amânarea aplicării pedepsei, fără să își adapteze însă comportamentul infracțional la cerințele legii. Se face trimitere la considerentele
Deciziei Curții Constituționale nr. 250 din 25 aprilie 2017 .
7.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8.
Avocatul Poporului opinează că prevederile
art. 88 alin. (3)
și ale
art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal
sunt constituționale. Referitor la critica potrivit căreia textele criticate încalcă art. 16 din Constituție, se arată că principiul egalității în drepturi are în vedere asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale, în mod egal, cetățenilor aflați în situații similare și nu identitatea de tratament în privința aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Se face trimitere la
deciziile Curții Constituționale nr. 53 din 19 februarie 2002 ,
nr. 1.615 din 20 decembrie 2011
și
nr. 323 din 30 aprilie 2015 . Se susține că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu reprezintă un drept fundamental, ci este o formă de individualizare judiciară a executării pedepselor, lăsată la aprecierea instanței de judecată, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru dispunerea acestei măsuri. Referitor la critica potrivit căreia prevederile
art. 88 alin. (3)
și ale
art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal
încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la
art. 21 alin. (3) din Constituție
și la
art. 6 din Convenție , se susține că aceasta nu poate fi reținută, întrucât dreptul fundamental anterior menționat se asigură prin norme ale dreptului procedural, în timp ce dispozițiile legale criticate sunt norme de drept penal substanțial. În ceea ce privește critica conform căreia prevederile
art. 88 alin. (3)
și ale
art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal
contravin principiului legalității incriminării și a pedepsei, se arată că aplicarea instituțiilor reglementate prin textele criticate este prevăzută prin lege.
9.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile
art. 88 alin. (3)
respectiv mențiunea „instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei“ și ale
art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal . Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul critică, în realitate, prevederile
art. 88 alin. (3)
și ale
art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal , care au următorul cuprins:
–
Articolul 88
alin. (3) : „Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni.“;
–
Articolul 91
alin. (3) lit. b) : „(3) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă: […] b) aplicarea pedepsei a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată; […]“
12.
Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale
art. 11
referitor la dreptul internațional și dreptul intern, ale
art. 16 alin. (1)
cu privire la egalitatea în drepturi, ale
art. 21 alin. (3)
privind dreptul la un proces echitabil, ale
art. 23 alin. (12)
privind legalitatea incriminării, ale
art. 142 alin. (1)
privind Curtea Constituțională, ale
art. 146 lit. d)
referitor la atribuțiile Curții Constituționale și ale
art. 148
cu privire la integrarea în Uniunea Europeană, precum și prevederilor
art. 6 paragraful 1 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil și ale
art. 49 alin. (3) din Carta drepturilor fundamentale
a Uniunii Europene cu privire la principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor.
13.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile
art. 80-106 din Codul penal
prevăd următoarele patru moduri de individualizare a pedepsei: renunțarea la aplicarea pedepsei ( art. 80-82 din Codul penal ), amânarea aplicării pedepsei ( art. 83-90 din Codul penal ), suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ( art. 91-98 din Codul penal ) și liberarea condiționată ( art. 99-106 din Codul penal ). Acestea reprezintă excepții de la regula executării pedepselor penale în regim de detenție și, respectiv, a plății sumei de bani reprezentând amenda penală, excepții reglementate de legiuitor în considerarea gravității reduse a faptelor prevăzute de legea penală săvârșite. Astfel, pericolul redus al faptelor ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii indică faptul că pentru realizarea scopului pedepsei penale, acela de reeducare a persoanei condamnate și de prevenire a săvârșirii unor noi infracțiuni, nu este necesară executarea de către făptuitor a pedepsei penale potrivit regulilor generale, prevăzute la
art. 56-64 din Codul penal , având eficiență renunțarea la aplicarea pedepsei sau dispunerea unei pedepse individualizate conform
art. 83-106 din Codul penal .
14.
Cele patru forme de individualizare a pedepsei sunt reglementate gradual, în funcție de intensitatea efectelor juridice pe care le produc, respectiv de restrângerile pe care le presupun asupra exercitării drepturilor și libertăților fundamentale de către persoana condamnată, atât în cursul executării pedepsei, cât și ulterior momentului în care pedeapsa este executată. Așa fiind, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, în cazul fiecărei forme de individualizare a pedepselor, condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi dispusă, lăsând, totodată, la aprecierea judecătorului dispunerea lor. Totodată, sunt reglementate, în cazul fiecărei forme de executare a pedepsei penale, condițiile în care acestea se revocă sau se anulează, soluțiile de revocare sau de anulare fiind obligatorii pentru instanțe.
15.
Dintre acestea, amânarea aplicării pedepsei reprezintă un mod de individualizare a pedepsei ce poate fi dispus, conform
art. 83 alin. (1)
și
(2) din Codul penal , în următoarele condiții: pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în
art. 42 lit. a)
și
lit. b) din Codul penal
sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată; pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mică de 7 ani, infractorul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
16.
Prevederile
art. 88 din Codul penal
reglementează condițiile revocării amânării aplicării pedepsei, această soluție fiind obligatorie în următoarele cazuri: dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse; în cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul când persoana dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen. Revocarea amânării aplicării pedepsei este facultativă dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă.
17.
La rândul său, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă, conform
art. 91 alin. (1) din Codul penal , în următoarele condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în
art. 42 din Codul penal
sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
18.
În aceste condiții,
art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal
prevede că nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă aplicarea pedepsei a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată. Această limitare a aplicării suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie o aplicare a dispozițiilor
art. 88 din Codul penal
care prevede, în toate cazurile de revocare a amânării aplicării pedepsei, obligația instanței de a dispune executarea acesteia. Așa fiind, unul dintre efectele revocării amânării executării pedepsei este cel potrivit căruia pedeapsa penală a cărei amânare a aplicării constituie obiectul revocării nu
poate fi individualizată conform
art. 91 și următoarele din Codul penal , fiind obligatoriu să fie executată. Prin urmare, prevederile
art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal
nu reglementează, în privința persoanelor care au fost condamnate anterior la pedeapsa închisorii mai mică de 1 an o ipoteză juridică contrară celei prevăzute la
art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal , ci trebuie interpretate coroborat cu acestea din urmă, ele eliminând din sfera persoanelor care au fost condamnate anterior la o pedeapsă cu închisoarea mai mică de 1 an pe acelea care au beneficiat de amânarea aplicării pedepsei, formă de executare care, ulterior, a fost revocată.
19.
Pentru aceste motive, sintagma „instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei“ din cuprinsul
art. 88 alin. (3) din Codul penal
este clară, precisă și previzibilă, întrunind atât standardele de calitate a legii, cât și exigențele principiului legalității incriminării, prevăzut la
art. 23 alin. (12) din Constituție .
20.
Această manieră de reglementare a formelor de individualizare a pedepselor constituie opțiunea legiuitorului, fiind determinată de caracterul excepțional al acestora, de la regulile referitoare la executarea pedepselor penale, mai sus referit. În acest sens, prin
Decizia nr. 250 din 25 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 18 iulie 2017, paragrafele 23 și 25, Curtea Constituțională a reținut că, în actualul Cod penal, legiuitorul român are o orientare mai degrabă preventivă decât represivă, de vreme ce s-a optat pentru reducerea limitelor speciale de pedeapsă pentru mai multe infracțiuni, concomitent cu înăsprirea tratamentului penal al pluralității de infracțiuni; legiuitorul a urmărit ca
noul Cod penal
să ofere și instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea și sancționarea pluralității de infracțiuni, așa încât
noul Cod penal
răspunde unei puternice exigențe sociale, de a reglementa mai sever tratamentul sancționator al celui care repetă comportamentul infracțional. Potrivit expunerii de motive la proiectul Legii privind
Codul penal , într-un stat de drept, întinderea și intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanța valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracțiuni înainte de a fi definitiv condamnați și cu atât mai mult pentru cei aflați în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispozițiile părții generale, care vor permite o agravare proporțională a regimului sancționator prevăzut pentru pluralitatea de infracțiuni; săvârșirea mai multor infracțiuni de către aceeași persoană demonstrează o perseverență pe calea infracțională a acesteia, așa încât sunt necesare sisteme de sancționare adecvate pentru asigurarea constrângerii și reeducării, iar reglementarea acestora trebuie să se facă respectând Constituția și supremația sa. Totodată, Curtea a reținut că individualizarea sancțiunilor de drept penal este, pe de o parte, legală - revine legiuitorului, care stabilește normativ pedepsele și celelalte sancțiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime și maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanței valorii sociale ocrotite prin săvârșirea faptei incriminate, iar, pe de altă parte, judiciară - pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege. Curtea a subliniat importanța individualizării legale a sancțiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări și aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în reglementarea sancțiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental, care face obiectul limitării impuse de sancțiune, și valoarea socială a cărei protecție a determinat limitarea.
21.
Având în vedere aceste considerente, persoanele condamnate la pedepse cu închisoarea mai mici de 1 an, în privința cărora s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, iar apoi revocarea soluției anterior menționate, se află într-o situație diferită de cea a persoanelor condamnate anterior la pedepse cu închisoarea mai mici de un an, care nu au beneficiat de amânarea aplicării pedepsei, în cazul cărora se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform
art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal . Pentru acest motiv, prevederile
art. 88 alin. (3)
și ale
art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal
sunt în acord cu dispozițiile
art. 16 alin. (1) din Constituție . În acest sens, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că principiul egalității presupune reglementarea aceluiași regim juridic în cazul persoanelor care se află în situații similare și că acesta nu obligă la prevederea unor reguli identice în privința persoanelor aflate în situații diferite.
22.
În ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor
art. 49 alin. (3) din Carta drepturilor fundamentale
a Uniunii Europene, având în vedere obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
23.
Referitor la susținerea conform căreia textele criticate contravin prevederilor
art. 21 alin. (3) din Constituție
și
art. 6 paragraful 1 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dreptul la un proces echitabil este asigurat prin norme ale dreptului procesual penal, iar prevederile
art. 88 alin. (3)
și ale
art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal
constituie norme de drept penal substanțial.
24.
Cu privire la susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate contravin
art. 146 lit. d)
referitor la atribuțiile Curții Constituționale și
art. 148
cu privire la integrarea în Uniunea Europeană, Curtea constată că acestea nu au legătură cu prezenta cauză, întrucât reglementează atribuția Curții Constituționale de a soluționa excepții de neconstituționalitate și, respectiv, integrarea României în Uniunea Europeană.
25.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nelu-Gigi Bonescu în Dosarul nr. 2.466/208/2017 al Judecătoriei Caransebeș și constată că dispozițiile
art. 88 alin. (3)
și ale
art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Caransebeș și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 9 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.