OUG nr. 216/2020
privind prorogarea unui termen
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 124/2021 6 mai 2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 216/2020 privind prorogarea unui t…
Având în vedere cadrul normativ în vigoare, respectiv dispozițiile
art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020
privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare,
ținând cont de faptul că, începând cu data 15 mai 2020, a fost instituită starea de alertă pe teritoriul României prin
Hotărârea Guvernului nr. 394/2020
privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobată cu modificări și completări prin
Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020 , cu modificările și completările ulterioare, stare de alertă care a fost ulterior prelungită succesiv prin
Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 ,
Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 ,
Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 ,
Hotărârea Guvernului nr. 782/2020 ,
Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 ,
Hotărârea Guvernului nr. 967/2020
și
Hotărârea Guvernului nr. 1.065/2020 ,
luând în considerare prevederile
art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020
privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, și ale
art. II din Legea nr. 203/2020
pentru modificarea și completarea
privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19, prin care, până în prezent, este suspendat, pe durata stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice, orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, cu excepția celor din sistemul sanitar, a celor a căror ocupare este necesară exclusiv pentru prevenirea și combaterea situației care a generat starea de alertă, precum și a celor nedidactice, didactice auxiliare, a celor din instituțiile care fac parte din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, din autoritățile administrației publice locale și județene și instituțiile din subordinea sau coordonarea acestora, a celor din Parlamentul României, a celor din Agenția Națională pentru Resurse Minerale, din Inspecția Judiciară, din structurile cu sau fără personalitate juridică care derulează programe cu finanțare din fonduri nerambursabile, europene și naționale, precum și pentru posturile vacante de asistenți medicali comunitari, asistenți medicali și medici din unitățile de învățământ,
totodată, ținând cont de faptul că
art. II din Legea nr. 281/2020
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2020
pentru prorogarea termenului prevăzut la
art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020
privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1201 din 9 decembrie 2020, prevede posibilitatea organizării de către Ministerul Afacerilor Externe, pe durata stării de alertă, de concursuri pentru ocuparea posturilor vacante și că durata minimă a unui astfel de concurs este de 6 luni,
având în vedere că termenul de 31 martie 2021, prevăzut la
articolul unic din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2020
pentru prorogarea termenului prevăzut la
art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020
privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată prin
Legea nr. 281/2020 , pentru ocuparea posturilor prin concurs nu poate fi respectat, iar încetarea detașărilor din sectorul privat ar conduce la funcționarea defectuoasă sau blocarea activității Ministerului Afacerilor Externe, în special a misiunilor diplomatice și oficiilor consulare,
ținând cont de faptul că resursele umane reprezintă principalul instrument al administrației publice, inclusiv în domeniul afacerilor externe în scopul ducerii la îndeplinire a obiectivelor de politică externă ale României, sens în care personalul Ministerului Afacerilor Externe are îndatorirea să promoveze și să apere interesele statului și ale cetățenilor români în cadrul relațiilor externe, inclusiv prin acordarea protecției diplomatice și consulare și a sprijinului necesar cetățenilor români, în limitele competențelor lor și cu respectarea prevederilor tratatelor internaționale la care România este parte,
întrucât toate aceste elemente vizează interesul public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul
art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată ,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articol unic
Termenul privind încetarea detașărilor prevăzut la
art. III alin. (3)
din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020
privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2020, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 august 2021.
PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU Contrasemnează: Ministrul afacerilor externe, Bogdan Lucian Aurescu Ministrul muncii și protecției sociale, Raluca Turcan București, 30 decembrie 2020. Nr. 216.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.