Decizie · Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Decizia nr. 227/2004

privind modificarea și completarea Standardelor pentru acreditarea cabinetelor medicale, aprobate prin Decizia președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 721/2003

prezumat în vigoare

Data actului
4 mai 2004
Emitent
Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 435 din 14 mai 2004
Citat de
7 acte
Citează
2 acte
Structură
3 articole · 2.924 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Decizia nr. 721/2003 26 august 2003 pentru aprobarea Standardelor pentru acreditarea cabinetelor medicale

Având în vedere

art. 37 alin. (2)

și

art. 76 alin. (1) lit. p) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002

privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare,

Decizia președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 721/2003

privind aprobarea Standardelor pentru acreditarea cabinetelor medicale, Hotărârea Consiliului de administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 16 din 29 aprilie 2004,

în temeiul dispozițiilor

art. 77 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002

privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emite următoarea decizie:

Articolul I

Standardele

pentru acreditarea cabinetelor medicale, aprobate prin

Decizia președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 721/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 1 octombrie 2003, se modifică după cum urmează:

1.

Punctul 8

va avea următorul cuprins:

8.

Medicii, asistenții medicali și tehnicienii dentari care lucrează în cabinetul medical au autorizație de liberă practică valabilă, conform prevederilor legale.

2.

Punctul 9

va avea următorul cuprins:

9.

Medicii angajați, asistenții medicali, tehnicienii dentari și celălalt personal care lucrează în cabinetul medical au contracte de muncă legale.

3.

Punctul 11

va avea următorul cuprins:

11.

Asistenții medicali și tehnicienii dentari care lucrează în cabinetul medical sunt membri ai Ordinului Asistenților Medicali din România.

Articolul II

Direcțiile de specialitate ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări de sănătate, Subcomisia națională de acreditare a cabinetelor medicale, comisiile județene de acreditare a cabinetelor medicale, respectiv a municipiului București, Comisia din sistemul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și autorității judecătorești, Comisia din sistemul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și furnizorii de servicii medicale vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.

Articolul III

Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Casei Naționale
de Asigurări de Sănătate,
Cristian Celea
București, 4 mai 2004.
Nr. 227.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.