Ordinul nr. 85/2004
privind aprobarea Listei perimetrelor pentru concesionarea activităților de explorare Runda nr. 38/2004
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
În temeiul
art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2003
privind organizarea și functionarea Agentiei Naționale pentru Resurse Minerale și al
art. 40 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003 , aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003 ,
președintele Agentiei Naționale pentru Resurse Minerale emite prezentul ordin.
Articolul 1
Agentia Naționala pentru Resurse Minerale, în calitate de autoritate competentă abilitata să aplice prevederile
Legii minelor nr. 85/2003 , organizeaza concurs public de oferte pentru concesionarea activităților miniere de explorare în perimetrele aprobate potrivit prezentului ordin.
Articolul 2
Perimetrele în cuprinsul cărora urmeaza a fi concesionate activități de explorare, inclusiv coordonatele topogeodezice și resursa minerala, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 3
Ofertele pot fi depuse, potrivit legii, la sediul Agentiei Naționale pentru Resurse Minerale din București, str. Mendeleev nr. 36-38, sectorul 1.
Termenul de depunere a ofertelor este ora 15,00 a celei de-a 40-a zile calendaristice de la data intrarii în vigoare a prezentului ordin.
Dacă termenul prevăzut la alin. (2) se implineste intr-o zi nelucratoare, acesta se proroga până la ora 15,00 a primei zile lucratoare urmatoare.
Articolul 4
Ofertele persoanelor juridice române sau straine interesate vor cuprinde, cu respectarea prevederilor
art. 42-45 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003 , aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003 , urmatoarele documente și informații:
I. plic exterior:
A. în cazul persoanelor juridice române:
a) declaratie de participare, semnata și stampilata de ofertant, fără ștersături sau adaugari, care va cuprinde angajamentul de a menține valabilitatea ofertei, menționarea perimetrului la care se referă, respectiv denumirea, pozitia din anexa la prezentul ordin potrivit art. 2 și coordonatele topogeodezice, asa cum au fost publicate, precum și asumarea raspunderii ofertantului asupra datelor și declaratiilor din oferta;
b) date și informații privind ofertantul, respectiv denumirea, sediul social, codul unic de înregistrare, capitalul social, asociații/actionarii, precum și numele, functia, telefonul/faxul persoanei imputernicite de ofertant, cu care se vor face comunicarile;
c) copii, certificate pentru conformitate, de pe actul constitutiv și certificatul de înregistrare ale ofertantului;
d) certificat constatator privind ofertantul, emis de oficiul registrului comerțului, în termenul de valabilitate;
e) lista cuprinzand menționarea datelor și informațiilor incluse în Fondul geologic național (F.G.N.) și/sau în Fondul național de resurse/rezerve minerale (F.N.R./R.), utilizate la elaborarea ofertei; în cazul utilizarii de date și informații publice referitoare la resurse minerale, se va indica sursa din care provin acestea;
f) dovada privind detinerea legala a datelor și informațiilor incluse în F.G.N. și/sau în F.N.R./R., utilizate la elaborarea ofertei, respectiv factura emisa de Agentia Naționala pentru Resurse Minerale și ordinul de plată sau chitanta corespunzătoare;
g) scrisoare de bonitate cuprinzand situația lichidității globale, a solvabilitatii patrimoniale, a ratei profitului brut și a rentabilitatii financiare a ofertantului;
h) certificate constatatoare/adeverinte emise de autoritățile/instituțiile publice care administreaza bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurarilor pentru șomaj, bugetul asigurarilor pentru accidente de muncă și boli profesionale și bugetele locale;
i) certificat de atestare privind capacitatea tehnica și memoriu cuprinzand prezentarea activităților miniere executate sau în curs de executare, în cazul ofertanților specializati și atestati de Agentia Naționala pentru Resurse Minerale, sau
- documentatie privind dotarea tehnica a ofertantului și memoriu cuprinzand prezentarea activităților miniere executate sau în curs de executare, în cazul ofertanților cu dotare tehnica proprie, neatestati de Agentia Naționala pentru Resurse Minerale, sau
- copie de pe certificatul de atestare privind capacitatea tehnica a persoanei juridice cu care urmeaza să fie executate activitățile miniere, semnata și stampilata pentru conformitate, memoriu cuprinzand prezentarea activităților miniere executate de aceasta sau în curs de executare, precum și actul juridic prin care s-a convenit obligația ferma de executare a activităților miniere, dacă acestea îi vor fi concesionate, în cazul ofertanților fără capacitate tehnica proprie;
B. în cazul persoanelor juridice straine, plicul exterior va cuprinde documentele și informațiile prevăzute la lit. A.a), b), e), f) și i), precum și urmatoarele:
a) scrisoarea de bonitate, fără prezentarea indicatorilor prevăzuți la
art. 59 alin. (1) din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003 ;
b) raportul anual auditat;
II. plic interior care, atât în cazul persoanelor juridice române, cat și straine, contine oferta propriu-zisa, respectiv:
a) programul de explorare propus;
b) proiectul de refacere a mediului.
Programul de explorare propus și proiectul de refacere a mediului vor cuprinde inclusiv volumele fizice de lucrari, defalcate pe ani contractuali, și valorile estimative corespunzătoare acestora.
Articolul 5
În vederea formulării ofertelor, Agentia Naționala pentru Resurse Minerale pune la dispoziție persoanelor juridice interesate date și informații geologice.
Accesul la datele și informațiile geologice se face, conform
art. 11 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003 , în baza solicitarii scrise, cu respectarea condițiilor impuse de legislatia privind informațiile clasificate, a acordului de confidentialitate și în condițiile achitarii de către solicitant a tarifelor pentru consultarea și utilizarea de date și informații din fondul geologic național referitoare la resurse minerale, cu excepția petrolului, aprobate prin
Ordinul presedintelui Agentiei Naționale pentru Resurse Minerale nr. 143/2002 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 19 septembrie 2002.
Articolul 6
Ofertele vor fi deschise la sediul Agentiei Naționale pentru Resurse Minerale la ora 10,00 a celei de-a 3-a zile lucratoare de la data implinirii termenului prevăzut la art. 3.
Articolul 7
Organizarea și desfășurarea concursului public de oferta pentru concesionarea de activități de explorare se desfășoară în conformitate cu prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 1.208/2003
privind aprobarea Normelor pentru aplicarea
Legii minelor nr. 85/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 4 noiembrie 2003.
Relatii suplimentare pot fi obtinute la sediul Agentiei Naționale pentru Resurse Minerale sau la telefon: 212.54.45, 212.54.46, 212.54.47, interior 115.
Articolul 8
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare în termen de 5 zile de la data publicarii.
Președintele Agentiei Naționale pentru Resurse Minerale, Maria Iuliana Stratulat București, 4 mai 2004. Nr. 85.
Anexa LISTA
perimetrelor scoase la concurs public de oferte Runda nr. 38/2004 pentru concesionarea activităților miniere de explorare ┌────┬────────────────┬───────────┬──────────┬───────────────────┬───────────┐ │Nr. │ Denumire │Localizare │ Supr. │Coordonate stereo │ Substanța │ │crt.│ perimetru │perimetru │ (kmp) │ '70 │ │ │ │ │ (județul) │ ├─────────┬─────────┤ │ │ │ │ │ │ X │ Y │ │ ├────┼────────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤ │ 1 │PILISCA │ Harghita │ 10,001 │ 520.850 │ 564.630 │Apa │ │ │ │ și │ │ 516.004 │ 564.756 │minerala │ │ │ │ Covasna │ │ 515.949 │ 562.519 │ │ │ │ │ │ │ 520.046 │ 562.416 │ │ ├────┼────────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤ │ 2 │RANCACIOV │ Arges │ 1,930 │ 376.930 │ 502.110 │Apa │ │ │ │ │ │ 376.930 │ 504.060 │minerala │ │ │ │ │ │ 375.930 │ 504.060 │ │ │ │ │ │ │ 375.930 │ 502.110 │ │ ├────┼────────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤ │ 3 │APA STERETULUI │ Dambovita │ 5,875 │ 425.000 │ 539.000 │Apa │ │ │ │ │ │ 424.000 │ 542.000 │minerala │ │ │ │ │ │ 422.000 │ 541.000 │ │ │ │ │ │ │ 422.300 │ 539.500 │ │ ├────┼────────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤ │ 4 │BOCSA │ Caras │ 1,236 │ 435.100 │ 249.080 │Calcar │ │ │ │ Severin │ │ 435.960 │ 249.950 │industrial │ │ │ │ │ │ 435.400 │ 250.850 │și de │ │ │ │ │ │ 434.570 │ 249.990 │constructii│ ├────┼────────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤ │ 5 │DEALUL SUMIGA │ Timiș │ 2,163 │ 438.500 │ 218.350 │ Bazalt │ │ │ │ │ │ 438.450 │ 220.000 │ │ │ │ │ │ │ 437.100 │ 219.900 │ │ │ │ │ │ │ 437.150 │ 218.350 │ │ ├────┼────────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤ │ 6 │GARBOVATUL DE │ Mehedinti │ 0,283 │ 361.435 │ 329.755 │ Nisip │ │ │SUS │ │ │ 361.350 │ 329.435 │ cuartos │ │ │ │ │ │ 361.880 │ 329.225 │ │ │ │ │ │ │ 362.015 │ 329.560 │ │ │ │ │ │ │ 361.965 │ 329.850 │ │ ├────┼────────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤ │ 7 │VIRGIS │ Covasna │ 1,00 │ 516.230 │ 539.423 │ Calcar │ │ │ │ │ │ 516.048 │ 539.884 │ │ │ │ │ │ │ 515.000 │ 540.356 │ │ │ │ │ │ │ 514.739 │ 540.000 │ │ │ │ │ │ │ 514.721 │ 539.389 │ │ ├────┼────────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤ │ 8 │ONICENI- │ Suceava │ 2,70 │ 647.425 │ 610.130 │Nisip și │ │ │DRAGUSENI │ │ │ 646.100 │ 611.425 │pietris │ │ │ │ │ │ 644.600 │ 611.425 │ │ │ │ │ │ │ 646.675 │ 609.250 │ │ ├────┼────────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤ │ 9 │BEIUS - DELANI │ Bihor │ 1,00 │ 578.500 │ 296.500 │Ape │ │ │ │ │ │ 578.500 │ 297.500 │geotermale │ │ │ │ │ │ 577.500 │ 297.500 │ │ │ │ │ │ │ 577.500 │ 296.500 │ │ └────┴────────────────┴───────────┴──────────┴─────────┴─────────┴───────────┘ ------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.