Ordin · Ministerul Finanțelor Publice

Ordinul nr. 869/2004

privind modificarea Normelor de organizare, funcționare și control vamal al activității de comercializare a mărfurilor în regim duty-free, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.397/2002

prezumat în vigoare

Data actului
8 iunie 2004
Emitent
Ministerul Finanțelor Publice
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 533 din 14 iunie 2004
Citează
4 acte
Structură
4 articole · 3.653 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Ordinul nr. 1397/2002 22 octombrie 2002 pentru aprobarea Normelor de organizare, funcționare și control vamal al activității de co…

În baza prevederilor

art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2002

privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim duty-free, aprobată și modificată prin

Legea nr. 132/2003 , și ale

art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.574/2003

privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

Articolul I

Punctul 5 din Normele de organizare, funcționare și control vamal al activității de comercializare a mărfurilor în regim duty-free, aprobate prin

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.397/2002 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 25 octombrie 2002, se modifică și va avea următorul cuprins:

"5. Secretarul de stat coordonator al Direcției generale de politici și legislație privind veniturile bugetului general consolidat din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, în baza documentației prezentate de Autoritatea Națională a Vămilor și de Direcția generală de politici și legislație privind veniturile bugetului general consolidat, autorizează persoanele juridice care au dreptul să comercializeze mărfuri în regim duty-free, numărul de magazine duty-free, precum și locul de amplasare a acestora în punctele de trecere a frontierei de stat.

Dispozițiile alin. 1 se aplică și magazinelor duty-free diplomatice, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe.

Secretarul de stat coordonator al Direcției generale de politici și legislație privind veniturile bugetului general consolidat din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, în baza documentației prezentate de Autoritatea Națională a Vămilor și de Direcția generală de politici și legislație privind veniturile bugetului general consolidat, autorizează persoanele juridice care au dreptul să comercializeze, în valută, mărfuri în regim duty-free, la bordul aeronavelor care efectuează curse în trafic extern de pasageri."

Articolul II

Punctul 23 din normele prevăzute la art. I se modifică și va avea următorul cuprins:

"23. Măsura anulării autorizației de funcționare se ia în următoarele situații:

- vânzarea unor bunuri care nu se regăsesc în anexa nr. 1;

- neplata taxei de autorizare anuale la termenul prevăzut la

art. 8 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2002

privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim duty-free.

Anularea autorizației de funcționare se face de către secretarul de stat coordonator al Direcției generale de politici și legislație privind veniturile bugetului general consolidat din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, în baza actului constatator întocmit în condițiile legii de organele de control abilitate."

Articolul III

Direcția generală de politici și legislație privind veniturile bugetului general consolidat din cadrul Ministerului Finanțelor Publice va lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a dispozițiilor prezentului ordin.

Articolul IV

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
București, 8 iunie 2004.
Nr. 869.
________________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.