Amendament · Act Internațional

Amendamentul nr. 3/2003

privind restructurarea Administrației Naționale a Drumurilor și reabilitarea drumurilor între România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare

prezumat în vigoare

Data actului
25 septembrie 2003
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 543 din 17 iunie 2004
Structură
0 articole · 4.606 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

- Traducere Scrisoare M.F.P. din 25 septembrie 2003 -

ROMÂNIA

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

Direcția Generală a Finanțelor Publice

Nr. 244035

BANCA EUROPEANĂ PENTRU RECONSTRUCȚIE ȘI DEZVOLTARE

Domnului Mihai Scvortov, principal bancher

București, 25 septembrie 2003

Stimate domn,

Ref: Cerere de amendare a Acordului de Împrumut nr. 480/1996 privind Proiectul de restructurare a Administrației Naționale a Drumurilor și reabilitarea drumurilor

Având în vedere că Administrația Națională a Drumurilor ne-a informat că valoarea totală a contractelor încheiate între AND și furnizorii săi a crescut și că lucrările suplimentare din cadrul Contractului de lucrări civile nr. 104 și perioada de garanție aferentă contractelor nr. 105 și 106 se vor finaliza în anul 2004, vă solicităm acordul pentru:

1. Realocarea sumei de 361.989 USD de la Categoria (4) "Nealocate" la Categoria (3) "Servicii de consultanță aferente părții C-2 a Proiectului";

2. Realocarea sumei de 649.000 USD de la Categoria (4) "Nealocate" la Categoria (2) "Lucrări civile aferente părții C-1 a Proiectului";

3. Realocarea sumei de 224.215,18 USD de la Categoria (1) "Bunuri aferente părților A-2 și B-2 ale Proiectului" la Categoria (2) "Lucrări civile aferente părții C-1 a Proiectului";

4. Extinderea ultimei date de tragere, de la data de 31 decembrie 2003 la data de 31 decembrie 2004.

Prin urmare, vă rugăm să ne comunicați acceptul dumneavoastră în privința solicitării de realocare de fonduri și extinderea datei limită de tragere, mai sus menționată, fiind necesară pentru a se asigura implementarea corectă a contractelor dintre AND și furnizorii săi, în conformitate cu actualele necesități ale Proiectului.

Cu stimă,

Ștefan Petrescu,

director general

- Traducere Scrisoare BERD din 18 decembrie 2003 -

BANCA EUROPEANĂ PENTRU RECONSTRUCȚIE ȘI DEZVOLTARE

Ministerul Finanțelor Publice (acționând în numele și

reprezentând România)

Str. Apolodor nr. 17, București, România

În atenția Direcției Generale pentru Instituții Internaționale

Administrația Națională a Drumurilor

Bd. Dinicu Golescu nr. 38, 77113, sectorul 1, București, România

În atenția directorului general

18 decembrie 2003

Stimați domni,

Subiect: Proiectul privind restructurarea AND și

reabilitarea drumurilor;

Subiect: Operațiunea nr. 480

1. Referitor la Acordul de împrumut semnat la data de 20 noiembrie 1996, amendat la data de 21 decembrie 2001 (Acordul de împrumut), între România (Împrumutatul) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (Banca).

2. Termenii definiți în cadrul Acordului de împrumut vor avea aceeași semnificație în cele ce urmează.

3. În conformitate cu secțiunea 2.02 (e) a Acordului de împrumut și a scrisorii de extindere a Băncii din data de 16 decembrie 2002, ultima dată de tragere este 31 decembrie 2003.

În conformitate cu prevederile secțiunii 3.01 (a) din Termenii și Condițiile standard, Banca, prin prezenta, a fost de acord să extindă ultima dată de tragere la 31 decembrie 2004.

4. În conformitate cu secțiunea 3.03 din Termenii și Condițiile standard ale Băncii și cu solicitarea AND din data de 29 octombrie 2003, Banca a fost de acord cu realocarea sumelor de la categoriile de cheltuieli specificate în apendicele la anexa nr. 2 a Acordului de împrumut, astfel:

Categoria

Suma alocată din împrumut - USD -

Suma realocată din împrumut - USD -

Suma revizuită alocată - USD -

(1)

Bunuri aferente părților A-2 și B-2 ale Proiectului

16.472.000,00

-224.215,18

16.247.784,82

(2)

Lucrări aferente părții C-1 a Proiectului

63.050.000,00

+873.215,18

63.923.215,18

(3)

Servicii de consultanță aferente părții C-2 a Proiectului

4.508.011,00

+361.989,00

4.870.000,00

(4)

Nealocate

1.010.989,00

-1.010.989,00

0

TOTAL:

85.900.000,00

85.900.000,00

5. Conținutul acestei scrisori nu va afecta vreun drept, autoritate sau clauză asiguratorie a Băncii în ceea ce privește orice prevedere din cadrul Acordului de împrumut și nici nu va fi interpretată ca o renunțare a acestora sau ca o conformare fără drept de apel în oricare caz de nerespectare a lor.

Cu stimă,

Sue Barrett,

director adjunct, Divizia de transport

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.