Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 224/2004

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziții din legislația financiar-fiscală, precum și a dispozițiilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) și n) și a celor ale art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

prezumat în vigoare

Data actului
18 mai 2004
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 554 din 22 iunie 2004
Citează
8 acte
Structură
0 articole · 21.768 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 232/2003 31 mai 2003 (prevederi anume) pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziții din l…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Dana Titian - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I pct. 11, 12 și 13 din Legea nr. 232/2003

pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 36/2003

privind corelarea unor dispoziții din legislația financiar-fiscală, excepție ridicată de primarul municipiului Constanța și Consiliul Local Constanța - Serviciul public de impozite, taxe și alte venituri ale bugetului local în Dosarul nr. 9.384/2003 al Judecătoriei Constanța.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, invocându-se, în acest sens,

Decizia nr. 154/2004 , iar considerentele acesteia își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 decembrie 2003, Judecătoria Constanța a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11, 12 și 23 din Legea nr. 232/2003

pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 36/2003

privind corelarea unor dispoziții din legislația financiar-fiscală, excepție ridicată de primarul municipiului Constanța și Consiliul Local Constanța - Serviciul public de impozite, taxe și alte venituri ale bugetului local.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că prevederile " art. 11, 12 și 23 din Legea nr. 232/31.05.2003 " încalcă dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2), ale art. 41 alin. (2), devenit, după republicarea Constituției, art. 44 alin. (2), ale art. 49, devenit art. 53, ale art. 53 alin. (2), devenit art. 56 alin. (2), ale art. 119, devenit art. 120 alin. (1), precum și pe cele ale art. 138 alin. (1) și (2), devenit art. 139 alin. (1) și (2).

Autorul excepției de neconstituționalitate arată că "legea retroactivează cu 5 luni", iar textele criticate contravin principiului autonomiei locale și lezează dreptul de proprietate privată. Se consideră că este încălcat dreptul consiliului local de a stabili impozite și taxe, fiind afectată "însăși existența dreptului, atingere prohibită de art. 53 alin. (2) din Constituție". De asemenea, se mai susține că "exceptarea discriminatorie de la plata taxei de folosință a terenului încalcă art. 56 alin. (2) din Constituție, care prevede necesitatea unei așezări juste a sarcinilor fiscale" și că prevederile criticate "lezează competențele reglementate prin art. 138 alin. (1) și (2) din Constituția României".

Judecătoria Constanța, formulându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, conform dispozițiilor

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată, consideră că aceasta este întemeiată sub aspectul încălcării principiului neretroactivității legii.

Se arată că "față de situația că anul fiscal 2003 a început la 1.01.2003, iar

Legea nr. 232/2003

a fost publicată în M.Of. la 31.05.2003, excluderile de la plata taxelor, începând cu un moment anterior intrării sale în vigoare, contravin art. 15 alin. (2) din Constituție. Retroactivitatea legitimată de

art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003

nu este înlăturată nici de caracterul anual al impozitului câtă vreme acesta se datorează pentru clădiri și terenuri, potrivit

art. 10 și 20 din Ordonanța Guvernului nr. 36/2002 , în rate trimestriale, la datele stabilite, din care una expirase la momentul publicării legii".

Cu referire la susținerea conform căreia sunt încălcate dispozițiile art. 44 alin. (2) din Constituție, republicată, instanța arată că "taxele reglementate [...] sunt taxe de folosință a unor bunuri proprietate publică", prin urmare nu se poate reține încălcarea dispozițiilor constituționale menționate. De asemenea, se apreciază că nici referirea la dispozițiile art. 53 din Constituție, republicată, nu este pertinentă, "întrucât acestea legitimează posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți aparținând cetățenilor", iar autoritățile publice "nu sunt înzestrate cu drepturi, ci dispun de anumite prerogative destinate înfăptuirii funcțiilor lor publice".

Cu privire la art. 120 alin. (1) din Constituție, republicată, invocat în susținerea excepției, instanța arată că "autonomia locală nu este absolută, prerogativele decizionale transferate la nivel local fiind strict determinate prin lege", ceea ce nu este contrar textului constituțional. De asemenea, mai arată că aceeași soluție se impune și cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 139 alin. (1) și (2).

Se apreciază, totodată, că "referirea la o justă așezare a sarcinilor fiscale exclude dintru început o egalitate sinonimă cu uniformitatea. În materie fiscală, legiuitorul poate să își varieze acțiunile, creând diferite regimuri fiscale, de îndată ce-și poate justifica rațional opțiunile", astfel că dispozițiile criticate nu sunt de natură să contravină dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Constituție, republicată.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este inadmisibilă.

Guvernul consideră că prevederile legale supuse criticii de neconstituționalitate "se referă la modificări și completări aduse exclusiv

Ordonanței Guvernului nr. 36/2002

privind impozitele și taxele locale [...] atât sub aspectul unor exceptări de la plata impozitelor și taxelor locale, cât și sub aspectul retroactivității acestor măsuri", iar " Ordonanța Guvernului nr. 36/2002

privind impozitele și taxele locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost în mod expres și integral abrogată" potrivit

art. 298 alin. (1) pct. 27 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, "prevederile privind impozitele și taxele locale fiind revizuite și restructurate în noua reglementare". Se arată că, în conformitate cu

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, Curtea "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare", ceea ce, coroborat cu prevederile art. 23 alin. (6), duce la concluzia că excepția de neconstituționalitate ridicată este inadmisibilă.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, îl constituie dispozițiile

art. I pct. 11, 12 și 23 din Legea nr. 232/2003

pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 36/2003

privind corelarea unor dispoziții din legislația financiar-fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 31 mai 2003 (iar nu art. 11, 12 și 23 cum din eroare se menționează în încheiere). Dispozițiile sus-menționate au modificat și completat prevederile

art. VI pct. 1 și 3 ale Ordonanței Guvernului nr. 36/2003

privind corelarea unor dispoziții din legislația financiar-fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 2 februarie 2003. Dispozițiile

art. VI pct. 1 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 36/2003

modificaseră și completaseră, la rândul lor, anexa nr. 2 pct. 7 subpunctele (12) și (14), respectiv anexa nr. 5 lit. B. din

Ordonanța Guvernului nr. 36/2002

privind impozitele și taxele locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 10 septembrie 2002.

În consecință, Curtea reține că dispozițiile criticate, în realitate, de autorul excepției sunt cele ale pct. 7 subpunctele (12) și (14) din anexa nr. 2, precum și cele ale lit. B. pct. 5 din anexa nr. 5 la

Ordonanța Guvernului nr. 36/2002

privind impozitele și taxele locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele aduse conform

art. I pct. 11 și 12 din Legea nr. 232/2003 . În același timp, Curtea reține că autorul excepției în mod greșit a menționat

art. I pct. 23 al Legii nr. 232/2003 , care se referă la alte acte normative fără legătură cu conținutul excepției de neconstituționalitate. În realitate, textul vizat este cel imediat următor -

art. II alin. (1) al Legii nr. 232/2003 , care cuprinde dispoziția criticată pentru retroactivitate.

Textele criticate pentru neconstituționalitate au următorul cuprins:

- dispozițiile pct. 7 subpunctele (12) și (14) din anexa nr. 2 la

Ordonanța Guvernului nr. 36/2002

privind impozitele și taxele locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin

Legea nr. 232/2003 , anexă cu lista cuprinzând clădirile care nu sunt supuse impozitului:

"(12) construcții hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunătățiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele și stațiile de pompare aferente canalelor;

...........................................................

(14) rețele și conducte pentru transportul apei, al produselor petroliere, gazelor și lichidelor industriale, rețele și conducte de termoficare și rețele de canalizare."

- dispozițiile lit. B. pct. 5 din anexa nr. 5 la

Ordonanța Guvernului nr. 36/2002

privind impozitele și taxele locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin

Legea nr. 232/2003 , anexă cuprinzând terenurile pentru care nu se datorează impozitul și taxa pe teren:

"5. terenurile aferente complexelor hidrotehnice sau de navigație, porturilor, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele și stațiile de pompare aferente acestora, precum și terenurile aferente lucrărilor de îmbunătățiri funciare.";

- dispozițiile

art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 : "Modificările și completările aduse [...], precum și cele aduse prin prezenta lege la

Ordonanța Guvernului nr. 36/2002

privind impozitele și taxele locale se aplică începând cu anul fiscal 2003."

Ulterior invocării excepției,

Ordonanța Guvernului nr. 36/2002

privind impozitele și taxele locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 10 septembrie 2002, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin

art. 298 alin. (1) pct. 27 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Noul act normativ a preluat, în titlul IX, la art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) și n) și art. 257 lit. j), soluția legislativă prevăzută anterior la pct. 7 subpunctele (12) și (14) din anexa nr. 2 la

Ordonanța Guvernului nr. 36/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pe cea prevăzută la lit. B. pct. 5 din anexa nr. 5 la aceeași ordonanță. Aceste prevederi ale Codului fiscal au următorul cuprins:

- Art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) și n): "(1) Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru: [...]

11. oricare dintre următoarele construcții speciale: [...]

l) construcții hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunătățiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele și stațiile de pompare aferente canalelor: [...];

n) rețele și conducte pentru transportul sau distribuția apei, produselor petroliere, gazelor și lichidelor industriale, rețele și conducte de termoficare și rețele de canalizare.";

- Art. 257: "Impozitele pe teren nu se datorează pentru: [...]

j) orice terenuri legate de sistemele hidrotehnice sau de navigație, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele și stațiile de pompare aferente acestora, precum și terenurile aferente lucrărilor de îmbunătățiri funciare."

În concordanță cu jurisprudența sa, Curtea examinează constituționalitatea textelor din Codul fiscal care au conservat reglementarea cuprinsă anterior în textele criticate ale celor două anexe ale

Ordonanței Guvernului nr. 36/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (2), art. 53, art. 56 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 139 alin. (1) și (2). Acestea au următorul cuprins:

- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";

- Art. 44 alin. (2): "Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.";

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.";

- Art. 56 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale.";

- Art. 120 alin. (1): "Administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.";

- Art. 139 alin. (1) și (2): "(1) Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.

(2) Impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene, în limitele și în condițiile legii.";

Analizând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

I. În legătură cu invocarea încălcării dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție privind neretroactivitatea legii, cu excepția celei penale sau contravenționale mai favorabile, Curtea reține că dispoziția

art. II din Legea nr. 232/2003 , care se referă la modificările și completările aduse

Ordonanței Guvernului nr. 36/2002

privind impozitele și taxele locale, în sensul că acestea se aplică începând cu anul fiscal 2003, a fost ea însăși abrogată prin dispozițiile

art. 298 alin. (1) pct. 27 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, prevederi care se referă expres și la modificările și completările ulterioare aduse

Ordonanței Guvernului nr. 36/2002 .

În ceea ce privește Codul fiscal, acesta, conform art. 297, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, cu excepția cazului în care se prevede altfel (sunt prevăzute și termene ulterioare datei de 1 ianuarie 2004), nepreluând, astfel, prevederile

art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 .

În consecință, Curtea, în temeiul

art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, urmează a respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 , ca devenită inadmisibilă.

II. În analiza constituționalității dispozițiilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) și n) și a celor ale art. 257 lit. j) din Codul fiscal, Curtea reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 139 alin. (1) din Constituție, republicată, impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat se stabilesc prin lege, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene, în limitele și în condițiile legii, ceea ce înseamnă că autoritățile administrației publice locale sunt obligate să se supună legilor în vigoare în privința stabilirii impozitelor și taxelor locale. De asemenea, art. 121 din Constituție, republicată, care consacră, alături de art. 120, principiul autonomiei locale, stabilește că autoritățile administrației publice prin care acesta se realizează, funcționează ca autorități administrative autonome, în condițiile legii. În consecință, legiuitorul are deplină legitimitate constituțională în reglementarea impozitelor și taxelor locale, inclusiv a exceptării anumitor imobile - clădiri și terenuri - de la plata acestora, ținând seama de natura bunurilor respective, care, așa cum se poate constata, sunt de uz sau de interes public, aparținând domeniului public.

Curtea nu poate reține nici susținerea conform căreia proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale ar fi lezată prin modul de reglementare a imobilelor exceptate de la plata impozitelor și taxelor de care ar fi putut beneficia. Dispozițiile art. 44 alin. (2) din Constituție, republicată, nu au incidență în cauză, având în vedere prevederile

Legii nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul acesteia, conform cărora bunurile la care se referă dispozițiile criticate de autorul excepției de neconstituționalitate aparțin domeniului public. De asemenea, sumele care, virtual, ar fi putut fi încasate ca impozite și taxe nu pot fi considerate proprietate privată a unității administrativ-teritoriale în raza căreia se află bunurile exceptate de la plata impozitelor și taxelor.

În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor constituționale ale art. 53, referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și susținerea că textele criticate ating însăși existența dreptului de a încasa impozitele și taxele respective, Curtea constată că legea este cea care stabilește impozitele și taxele ce se fac venit la bugetele locale și, prin urmare, dreptul autorităților administrației publice locale de a le stabili și încasa. În cazul în care legea prevede anumite bunuri pentru care nu se plătesc impozite și taxe, dreptul autorităților locale nu este în ființă, astfel că nu se poate pune problema restrângerii acestuia.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 56 alin. (2) din Constituție, republicată, privind așezarea justă a sarcinilor fiscale, Curtea reține că dispozițiile legale criticate nu încalcă, ci, dimpotrivă, prin stabilirea obligației de plată a impozitelor și taxelor locale, precum și prin scutirea de la plata acestora pentru anumite bunuri, venituri sau categorii de contribuabili, dau expresie acestui text constituțional.

De altfel, dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 154 din 30 martie 2004 , încă nepublicată până la data pronunțării prezentei decizii, a respins excepția. Neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția acestei decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003

pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 36/2003

privind corelarea unor dispoziții din legislația financiar-fiscală, excepție ridicată de primarul municipiului Constanța și Consiliul Local Constanța - Serviciul public de impozite, taxe și alte venituri ale bugetului local în Dosarul nr. 9.384/2003 al Judecătoriei Constanța.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) și n), precum și ale

art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de aceiași autori în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 mai 2004.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.