Ordinul nr. 6031/2021
pentru aprobarea Procedurii privind elaborarea avizului conform pentru schimbarea destinației bazei materiale și a terenului folosit de instituțiile și unitățile de învățământ preuniversitar de stat, în primii 3 ani calendaristici de la întreruperea activității educaționale, precum și condițiile necesare acordării acestuia
prezumat în vigoare
În baza prevederilor
Legii educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 369/2021
privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă
Procedura
privind elaborarea avizului conform pentru schimbarea destinației bazei materiale și a terenului folosit de instituțiile și unitățile de învățământ preuniversitar de stat, în primii 3 ani calendaristici de la întreruperea activității educaționale, precum și condițiile necesare acordării acestuia, prevăzută în
anexa
care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Direcția patrimoniu și investiții din cadrul Ministerului Educației și inspectoratele școlare județene/al municipiului București duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat București, 31 decembrie 2021. Nr. 6.031.
Anexa PROCEDURĂ privind elaborarea avizului conform pentru schimbarea destinației bazei materiale și a
terenului folosit de instituțiile și unitățile de învățământ preuniversitar de stat, în
primii 3 ani calendaristici de la întreruperea activității educaționale, precum și condițiile
necesare acordării acestuia
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.