Hotărârea nr. 19/2019
privind numirea vicepreședintelui Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
prezumat în vigoare
Având în vedere prevederile
art. 143 din Regulamentul Senatului , aprobat prin
Hotărârea Senatului nr. 28/2005 , republicat, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor
art. 6
și
7 din Legea nr. 102/2005
privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, republicată,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Senatul numește în calitate de vicepreședinte al Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal pe doamna Mirela Nistoroiu.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 17 aprilie 2019, cu respectarea prevederilor
art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .
p. PREȘEDINTELE SENATULUI, IULIAN-CLAUDIU MANDA București, 17 aprilie 2019. Nr. 19.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.