Decizia nr. 814/2018

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Cătălina Turcu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Grigore Pop în Dosarul nr. 1.493/100/2016 al Tribunalului Maramureș - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.765 D/2016.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, în principal ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, deoarece se solicită modificarea și completarea textului de lege criticat. În subsidiar, solicită respingerea ca neîntemeiată, arătând că legiuitorul are libertatea de a stabili termene în care se exercită anumite acțiuni, ca o garanție a exercitării drepturilor în conformitate cu prevederile

Legii fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 29 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.493/100/2016, Tribunalul Maramureș - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Excepția a fost ridicată de Grigore Pop, într-o cauză având ca obiect repararea prejudiciului material suferit în urma condamnării politice a unui ascendent de gradul 2, în temeiul

art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că textul de lege criticat este neconstituțional, contravenind accesului liber la justiție și dreptului la moștenire, deoarece termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de acesta, care curge de la intrarea în vigoare a legii, ar trebui să curgă de la data pronunțării hotărârii prin care s-a recunoscut condamnarea cu caracter politic.

6.

Tribunalul Maramureș - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

7.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece solicitarea autorului privește modificarea și completarea legii, ceea ce contravine

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 .

9.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale, făcând referire la punctul său de vedere reținut în mai multe decizii ale Curții Constituționale, cum ar fi, spre exemplu,

Decizia nr. 513 din 7 octombrie 2014 .

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, având următorul conținut: „(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.“

13.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul de lege criticat aduce atingere dispozițiilor constituționale ale

art. 21

referitor la accesul liber la justiție,

art. 46

privind dreptul la moștenire și ale

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că

Legea nr. 221/2009

instituie, prin prevederile textului de lege criticat, o nouă posibilitate de a obține despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate ca urmare a unei condamnări politice sau măsuri administrative. Este o posibilitate acordată prin lege specială, și care se supune dispozițiilor acestei legi. Textul de lege criticat prevede un termen de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la intrarea în vigoare a legii. Aceasta, deoarece, în concepția legiuitorului, cererea de acordare de despăgubiri este indisolubil legată de cererea de constatare a caracterului politic al condamnării sau al măsurilor administrative.

15.

Curtea observă dispozițiile

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009

potrivit cărora cererea prin care se constată caracterul politic al condamnării sau al măsurilor administrative este imprescriptibilă. Din analiza acestora, Curtea constată că reglementarea unui termen de prescripție de 3 ani, care ar începe să curgă de la data pronunțării hotărârii prin care s-a recunoscut condamnarea cu caracter politic, astfel cum dorește autorul excepției, ar avea ca efect consacrarea imprescriptibilității unei acțiuni cu caracter patrimonial, contrar prevederilor

Decretului nr. 167/1958

privitor la prescripția extinctivă, „legea generală“ în vigoare la data adoptării

Legii nr. 221/2009 . Acțiunile cu caracter patrimonial au un termen general de prescripție de 3 ani, atât sub imperiul

Decretului nr. 167/1958

- art. 3,

cât și al

Codului civil în vigoare - art. 2517 .

16.

Referitor la critica privind încălcarea

art. 21 din Constituție , Curtea a reținut că instituirea unui termen de prescripție a dreptului la acțiune nu are semnificația unei restrângeri a exercițiului dreptului de acces la justiție. În acord cu jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, însuși conținutul juridic al dreptului de acces la justiție include și posibilitatea stabilirii de către legiuitor, în condițiile legii, a unor limitări, cum sunt termenele de prescripție, fără ca prin aceasta să fie adusă vreo îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, să se asigure condițiile pentru valorificarea sa în concordanță cu exigențele statului de drept, consacrat în mod expres prin dispozițiile

art. 1 alin. (3) din Constituție , între care se află și aceea a respectării principiului securității raporturilor juridice (a se vedea, ad similis,

Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 19 martie 2014).

17.

De asemenea, Curtea a statuat, prin

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și este de competența exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești.

18.

Totodată, Curtea a reținut că principiul accesului liber la justiție trebuie interpretat și prin prisma

art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 și 38). Prin

Hotărârea din 26 ianuarie 2006,

pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunțată în Cauza Stubbings împotriva Regatului Unit, paragrafele 51 și 52, a reținut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripție și cele de decădere sau sancțiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca

art. 6 paragraful 1 din Convenție , acestea fiind restricții admise, atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanța sa, iar în Hotărârea din 10 mai 2001, pronunțată în Cauza Z și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 93, a statuat că „dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut“ și că „acesta poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau ordonanțele care impun depunerea unei cauțiuni“ (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 279 din 26 aprilie 2018 , publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, paragrafele 16 și 17, și

Decizia nr. 654 din 30 octombrie 2018 ,*) nepublicată la data pronunțării în prezenta cauză). *)

Decizia nr. 654 din 30 octombrie 2018

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 28 ianuarie 2019.

19.

Totodată, Curtea observă că dispozițiile

art. 46 din Constituție

nu au incidență în cauză, deoarece stabilirea calității de succesor al persoanei care a suferit o condamnare cu caracter politic și acordarea despăgubirilor materiale intră în competența instanței care judecă fondul cauzei.

20.

Întrucât nu s-a reținut nicio restrângere a unui drept fundamental, Curtea constată că dispozițiile

art. 53 din Constituție

nu sunt incidente în cauză.

21.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992,

cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Grigore Pop în Dosarul nr. 1.493/100/2016 al Tribunalului Maramureș - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit.b) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Maramureș - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 11 decembrie 2018.