Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 269/2019

privind aprobarea sumei alocate pentru majorarea capitalului social al Societății Naționale "Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA" - S.A., precum și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 933/2018 privind înființarea Societății Naționale "Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA" - S.A.

prezumat în vigoare

Data actului
24 aprilie 2019
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 352 din 7 mai 2019
Citează
7 acte
Structură
3 articole · 3.853 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • HG nr. 933/2018 29 noiembrie 2018 privind înființarea Societății Naționale "Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA" - S.…

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , al

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2005

privind stimularea absorbției fondurilor alocate României pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit și afaceri maritime, gestionate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin instrumente financiare de garantare și creditare, precum și pentru susținerea obiectivelor naționale de politică agricolă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al

art. 210 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

(1)

Se aprobă alocarea sumei de 93.000.000 lei, potrivit

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 218/2005

privind stimularea absorbției fondurilor alocate României pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit și afaceri maritime, gestionate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin instrumente financiare de garantare și creditare, precum și pentru susținerea obiectivelor naționale de politică agricolă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru majorarea prin aport în numerar a capitalului social al Societății Naționale „Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA“ - S.A.

(2)

Suma prevăzută la

alin. (1)

va fi pusă la dispoziția Societății Naționale „Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA“ - S.A. cu respectarea prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014

privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea

Legii concurenței nr. 21/1996 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 20/2015 , cu modificările și completările ulterioare, după caz.

Articolul II

Hotărârea Guvernului nr. 933/2018

privind înființarea Societății Naționale „Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA“ - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1032 din 5 decembrie 2018, se modifică după cum urmează:

1.

La

articolul 3, alineatul (3)

va avea următorul cuprins:

(3)

Capitalul social este împărțit în acțiuni nominative, în număr de 9.310.000, cu o valoare nominală de 10 lei fiecare.

2.

În

anexă, la articolul 8, alineatele (3)

și

(4)

vor avea următorul cuprins:

(3)

Capitalul social este împărțit în acțiuni nominative, în număr de 9.310.000, cu o valoare nominală de 10 lei fiecare.

(4)

Drepturile și obligațiile aferente acțiunilor societății sunt exercitate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care deține un număr de 9.310.000 acțiuni, cu o valoare nominală de 10 lei/acțiune.

3.

În

anexă, la articolul 10, alineatul (1)

va avea următorul cuprins:

Articolul 10

(1)

Acțiunile sunt numerotate de la 1 la 9.310.000. Acțiunile Societății Naționale «Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA» - S.A. sunt nominative și cuprind toate elementele prevăzute de lege.

PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Petre Daea
Secretarul general al Guvernului,
Toni Greblă
Ministrul pentru mediul de afaceri,
comerț și antreprenoriat,
Ștefan-Radu Oprea
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
București, 24 aprilie 2019.
Nr. 269.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.