Metodologie · Ministerul Educației Naționale

Metodologia din 24 mai 2019

de aplicare a prevederilor art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2019 pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 , instituirea unor derogări și prorogarea unor termene

prezumat în vigoare

Data actului
24 mai 2019
Emitent
Ministerul Educației Naționale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 452 din 5 iunie 2019
Citează
6 acte
Structură
4 articole · 4.901 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Pune în aplicare 1

  • OUG nr. 23/2019 3 aprilie 2019 (prevederi anume) pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 , instituirea unor derogări și pro…

ORDINUL nr. 4.044 din 24 mai 2019 , publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 452 din 5 iunie 2019.

Aprobată prin

Articolul 1

(1)

Inspectoratele școlare județene/al municipiului București comunică Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), până la data de 31 august 2019, următoarele:

a)

lista unităților de învățământ de stat și particular și componentele organizatorice de pe raza județului respectiv, înființate fără a deține autorizație de funcționare provizorie;

b)

lista unităților de învățământ de stat și particular și a furnizorilor de educație de pe raza județului respectiv, care nu au solicitat acreditare în termenul prevăzut de

art. 31 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005

privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 87/2006 , cu modificările și completările ulterioare;

c)

lista unităților de învățământ de stat și particular de pe raza județului respectiv, care nu au fost supuse procesului de evaluare externă periodică.

(2)

Listele unităților de învățământ preuniversitar de stat care, începând cu anul școlar 2016-2017, intră sub incidența prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005

privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 87/2006 , cu modificările și completările ulterioare, propuse de inspectoratele școlare județene/al municipiului București, precum și termenele de derulare a activităților de evaluare externă periodică, prevăzute în

Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 5.291/2016

privind evaluarea externă periodică a calității educației în unitățile de învățământ preuniversitar de stat acreditate, se actualizează conform listelor prevăzute la

alin. (1) lit. c) .

(3)

Termenele de derulare a activităților de evaluare externă periodică pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat care, începând cu anul școlar 2016-2017, intră sub incidența prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005

privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 87/2006 , cu modificările și completările ulterioare, propuse de inspectoratele școlare județene/al municipiului București, prevăzute în

Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 5.291/2016

privind evaluarea externă periodică a calității educației în unitățile de învățământ preuniversitar de stat acreditate, se prorogă până la finalul anului școlar 2023-2024.

Articolul 2

În termen de maximum 30 de zile de la înaintarea la ARACIP a listelor menționate la

art. 1 , inspectoratele școlare județene/al municipiului București notifică unitățile de învățământ de stat și particular și furnizorii de educație de pe raza județului respectiv cu privire la obligația de a depune la ARACIP cererea de evaluare externă în vederea autorizării, acreditării, respectiv în vederea evaluării externe periodice, după caz, însoțită de documentația aferentă, până cel mai târziu la data de 1 decembrie 2019.

Articolul 3

Procesul de evaluare externă în vederea autorizării, acreditării și evaluării externe periodice a unităților de învățământ de stat și particular și a componentelor organizatorice ale acestora se derulează conform următorului calendar:

a)

1 septembrie-1 decembrie 2019: depunerea la ARACIP a cererilor de evaluare externă în vederea autorizării, acreditării, respectiv în vederea evaluării externe periodice, după caz, însoțite de documentațiile aferente;

b)

1 ianuarie-31 august 2020: derularea procedurilor de evaluare externă în vederea autorizării de funcționare provizorie, respectiv a acreditării, finalizate cu emiterea ordinelor ministrului educației naționale în acest sens;

c)

începând cu 1 septembrie 2020, derularea procedurilor de evaluare externă periodică, eșalonat, pe 4 ani.

Articolul 4

Începând cu anul școlar 2020-2021, inspectoratele școlare județene/al municipiului București nu vor mai acorda avizul conform pentru includerea în rețeaua școlară a unităților de învățământ de stat și particular și a componentelor organizatorice care nu au solicitat ARACIP în termenele stabilite prin prezenta metodologie derularea procesului de evaluare externă în vederea autorizării, acreditării, respectiv a evaluării externe periodice, după caz.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.