Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 433/2019

privind aprobarea stemei comunei Răchiți, județul Botoșani

prezumat în vigoare

Data actului
20 iunie 2019
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 608 din 24 iulie 2019
Citează
2 acte
Structură
1 articol, 2 anexe · 1.951 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992

privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic

(1)

Se aprobă stema comunei Răchiți, județul Botoșani, prevăzută în

anexa nr. 1 .

(2)

Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Răchiți, județul Botoșani, sunt prevăzute în

anexa nr. 2 .

(3)

Anexele nr. 1

și

2

fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
Vasile-Daniel Suciu
București, 20 iunie 2019.
Nr. 433.

Anexa 1 *)

*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

STEMA

comunei Răchiți, județul Botoșani

Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Răchiți,

județul Botoșani

Descrierea stemei

Stema comunei Răchiți se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite.

În câmp de argint se află o terasă verde în vârful scutului, din care crește o salcie heraldică tot verde, flancată de două săbii roșii cu vârfurile în sus.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Salcia face trimitere la denumirea localității.

Săbiile fac referire la numele satului Roșiori (denumirea vine de la primii locuitori-militari ai regimentului 8 Roșiori).

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.