Ordin · Ministerul Transporturilor

Ordinul nr. 1045/2019

pentru modificarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 7/2014 privind aprobarea tarifului pentru supravegherea menținerii obiectivelor necesare siguranței pasagerilor și a procedurii de colectare și distribuire a acestuia și pentru abrogarea Ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 894/2010 privind aprobarea tarifului pentru supravegherea menținerii obiectivelor necesare siguranței pasagerilor

prezumat în vigoare

Data actului
16 iulie 2019
Emitent
Ministerul Transporturilor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 627 din 29 iulie 2019
Citează
6 acte
Structură
4 articole · 4.029 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Abrogă 1

  • Ordinul nr. 894/2010 9 noiembrie 2010 privind aprobarea tarifului pentru supravegherea obiectivelor necesare siguranței pasageri…

Modifică 1

  • Ordinul nr. 7/2014 10 ianuarie 2014 privind aprobarea tarifului pentru supravegherea menținerii obiectivelor necesare siguranț…

În temeiul prevederilor

art. 4 lit. y) din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și ale

art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015

privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Articolul I

Ordinul ministrului transporturilor nr. 7/2014

privind aprobarea tarifului pentru supravegherea menținerii obiectivelor necesare siguranței pasagerilor și a procedurii de colectare și distribuire a acestuia și pentru abrogarea

Ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 894/2010

privind aprobarea tarifului pentru supravegherea menținerii obiectivelor necesare siguranței pasagerilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 28 ianuarie 2014, se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 2

se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 2

Tariful prevăzut la art. 1 se aplică tuturor aeroporturilor civile din România deschise utilizării publice și autorizate în conformitate cu prevederile

Reglementării aeronautice civile române

privind autorizarea aerodromurilor civile - RACR-AD-AADC, aprobată prin

Ordinul ministrului transporturilor nr. 161/2016

pentru clasificarea aerodromurilor civile certificate din România și pentru aprobarea

Reglementării aeronautice civile române

privind autorizarea aerodromurilor civile - RACR-AD-AADC și a

Reglementării aeronautice civile române

privind amenajarea, utilizarea și înregistrarea aerodromurilor civile - RACR-AD-IADC, precum și celor certificate în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 139/2014 al Comisiei din 12 februarie 2014 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la aerodromuri în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului, și se percepe pentru fiecare pasager îmbarcat.

2.

Articolul 3

se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 3

Tariful prevăzut la art. 1 se colectează de către administratorul fiecărui aeroport civil prin includere în tariful de servicii pentru pasageri perceput de la utilizatorii aeroportului și se distribuie de administratorul aeroportului după cum urmează:

–

0,275 euro/pasager îmbarcat, către Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, conform procedurii prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin;

–

diferența rămasă după distribuirea către Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile a echivalentului în lei a celor 0,275 euro/pasager, către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, în conformitate cu prevederile

Ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1.305/2012

privind aprobarea tarifelor percepute de Regia Autonomă «Autoritatea Aeronautică Civilă Română» pentru prestarea activităților pentru care i-au fost delegate competențe de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul transporturilor,
Dragoș-Virgil Titea,
secretar de stat
București, 16 iulie 2019.
Nr. 1.045.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.