Norme · Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Normele din 24 iulie 2019

pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție

prezumat în vigoare

Data actului
24 iulie 2019
Emitent
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 634 din 31 iulie 2019
Citează
3 acte
Structură
16 articole, 8 anexe · 59.898 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Pune în aplicare 1

  • Legea nr. 195/2018 20 iulie 2018 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de …

ORDINUL nr. 420 din 24 iulie 2019 , publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 634 din 31 iulie 2019.

Aprobate prin

Articolul 1

În sensul prezentelor norme, termenii și expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:

a)

schemă de ajutor de stat - orice act pe baza căruia, fără să fie nevoie de măsuri de punere în aplicare suplimentare, pot fi acordate ajutoare individuale întreprinderilor definite în cadrul programului de susținere a crescătorilor de suine în conformitate cu

Legea nr. 195/2018

privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare

Legea nr. 195/2018 ;

b)

Program - Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, aprobat prin

Legea nr. 195/2018 ;

c)

cerere de finanțare - documentul prin care este solicitat sprijinul în cadrul schemei de finanțare pentru acoperirea costurilor eligibile descrise în proiect și care contribuie la atingerea obiectivului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție;

d)

contract de finanțare - document juridic prin care se acordă asistență financiară nerambursabilă aferentă Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție și care stabilește drepturile și obligațiile părților;

e)

cheltuieli eligibile - cheltuielile prevăzute la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 195/2018 ;

f)

bazine colectare dejecții - rezervoare sau lagune exterioare construite din beton sau alte materiale izolatoare pentru colectarea dejecțiilor lichide provenite de la adăposturile de animale sau de stocare a fracțiunilor lichide din bălegar decantate prin intermediul unei fose colectoare;

g)

platforme pentru gunoiul de grajd - o construcție exterioară legată tehnologic și funcțional de o exploatație pentru animale, destinată depozitării gunoiului;

h)

stația de epurare - ansamblul de construcții și instalații destinat epurării apelor uzate prin metode mecanice, mecano-chimice, biologice și terțiare;

i)

bazin apă - un rezervor deschis (de mari dimensiuni), construit din metal, piatră, ciment etc.;

j)

clădiri racordare utilități (gaze, curent) - construcții dotate specific domeniului de folosință;

k)

clădire incinerator cadavre - construcție amenajată și dotată cu instalații speciale, destinată incinerării cadavrelor;

l)

punct recoltare material seminal - construcție amenajată și dotată specific cu boxe de cazare a vierilor de reproducție, boxe de recoltare a materialului seminal de la aceștia și laborator pentru analiza materialului seminal recoltat și pregătirea dozelor pentru însămânțări artificiale;

m)

spații depozitare furaje - magazii, silozuri;

n)

gunoiul de grajd - un produs rezidual de excreție (dejecții solide și lichide) de la animale, în amestec cu materiale folosite ca așternut, resturi de hrană, apă;

o)

tânăr fermier - o persoană cu vârsta de până la 40 de ani inclusiv la data depunerii cererii de finanțare în Program sau un administrator al unei societăți comerciale care are vârsta de până la 40 de ani inclusiv și deține cel puțin 50% din acțiunile societății sau o persoană ce îndeplinește cumulativ următoarele condiții: este membru în consiliul de administrație al unei cooperative, are vârsta de până la 40 de ani inclusiv, deține cel puțin 20% din acțiunile cooperativei și cel puțin 50% dintr-o societate comercială membră a cooperativei;

p)

fermieri care s-au instalat în cei cinci ani anteriori datei de depunere a cererii de finanțare - fermieri, indiferent de forma juridică, respectiv persoană juridică, PFA, II sau IF, care s-au înființat cu cel mult cinci ani înainte de depunerea cererii de finanțare în Program, respectiv au codul CAEN al activității de creștere/îngrășare/reproducție suine;

q)

zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice - zonele definite în anexa 8.2 „Lista zonelor eligibile M10, M11, M13“ la Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei C (2015) 3.508 din 26.05.2015, publicată pe site-ul www.madr.ro, „Informare Măsuri de Mediu și Climă PNDR 2014-2020“, „Ghid-informativ-MMC-zone eligibile.xlsx“, inclusiv unitățile administrativ-teritoriale care au fost eligibile în perioada 2015-2018, dar care vor fi excluse prin procesul de ajustare (fine - tuning);

r)

investiție colectivă - investiția realizată de o entitate nou-constituită, formată din minimum 2 acționari care se încadrează în categoriile prevăzute la

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 195/2018 , care are ca obiect de activitate creșterea porcilor și din al cărei act de constituire trebuie să rezulte că s-a înființat cu scopul realizării acesteia. Entitățile deja înființate și care au ca obiect de activitate creșterea porcilor trebuie să își completeze în statut, la scop, și realizarea obiectivului propus prin Program;

s)

sistem semideschis - creșterea animalelor în regim de libertate restrânsă, cu respectarea unor reguli de creștere conforme cu cerințele de creștere specifice fiecărei rase și cu obligativitatea ca animalele să fie închise într-un anumit spațiu împrejmuit cu gard și dublat cu gard electric în interiorul suprafeței împrejmuite;

ș)

rase din specia suine aflate în conservare sau în pericol de abandon - suine din rasele Bazna și Mangalița.

Articolul 2

Spațiile auxiliare prevăzute la

art. 7 alin. (1) lit. a)

și

alin. (2) din Legea nr. 195/2018 , necesare funcționării investițiilor pentru categoriile de ferme prevăzute la

art. 5 din Legea nr. 195/2018 , cu excepția raselor aflate în conservare sau în pericol de abandon, sunt următoarele:

a)

bazine colectare dejecții;

b)

platforme pentru gunoiul de grajd;

c)

stație de epurare;

d)

bazin apă;

e)

clădiri racordare utilități (gaze, curent);

f)

punct recoltare și prelucrare material seminal;

g)

spații depozitare (magazii, silozuri);

h)

hală pentru carantina animalelor;

i)

spații zonă administrativă (birouri, sală de mese, bucătărie).

Articolul 3

Spațiile necesare pentru asigurarea măsurilor de biosecuritate prevăzute la

art. 7 alin. (1) lit. a)

și

alin. (2) din Legea nr. 195/2018 , așa cum sunt definite în

Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 20/195/2018

pentru aprobarea

Normei sanitare veterinare

privind condițiile de biosecuritate în exploatațiile de suine, sunt următoarele:

a)

împrejmuire;

b)

filtru sanitar-veterinar (vestiare, dușuri, grupuri sanitare);

c)

dezinfectoare pentru mijloacele de transport;

d)

spații pentru depozitarea cadavrelor;

e)

rampă încărcare/descărcare animale;

f)

spații necropsii.

Articolul 4

(1)

Beneficiarii schemei multianuale prevăzute la

art. 1 din Legea nr. 195/2018

sunt crescătorii de suine care desfășoară activități de reproducție și/sau creștere și/sau îngrășare a suinelor și dețin, cu orice titlu legal, exploatații cu aviz/înregistrate/autorizate sanitar-veterinar sau exploatații de reproducție aflate în conservare.

(2)

Beneficiarii schemei multianuale prevăzute la

art. 1 din Legea nr. 195/2018

care au realizat investiții prin Program sunt obligați să dețină exploatațiile pe baza cărora s-a calculat dimensiunea fermei de reproducție minimum 3 ani de la finalizarea investiției.

Articolul 5

(1)

Calcularea dimensiunii fermei de reproducție, respectiv numărul de scroafe, în funcție de numărul de locuri de cazare pentru porc gras, așa cum este prevăzut la

art. 5 din Legea nr. 195/2018 , se face astfel:

a)

capacitatea de producție anuală aferentă locurilor de cazare de porc gras este reprezentată de numărul de locuri de cazare pentru porc la îngrășat, categoria 50-85 kg/ciclu de producție, înmulțit cu 3,2 cicluri de producție dintr-un an;

b)

numărul de purcei înțărcați obținuți pe cap de scroafă și/sau scrofiță/an reprezintă 25 de purcei;

c)

dimensiunea fermei de reproducție se calculează prin raportul dintre capacitatea de producție anuală aferentă locurilor de cazare de porc gras și numărul de purcei înțărcați obținuți pe cap de scroafă și/sau scrofiță/an, obținându-se numărul necesar de scroafe și/sau scrofițe.

(2)

Pentru dimensionarea fermei de reproducție în cazul înființării/extinderii, suprafața minimă construită necesară este dată de numărul de locuri de cazare reproducție pentru care se face investiția la care se aplică un factor de minimum 8 mp, cu excepția raselor din specia suine aflate în conservare sau în pericol de abandon.

(3)

Modul de calcul al locurilor de cazare existente eligibile în fermele de reproducție pentru care se face extinderea capacității fermei este următorul, din care se alege valoarea minimă:

a)

nr. locuri de cazare reproducție în funcție de nr. boxe de fătare = nr. boxe de fătare existente/0,24;

sau

b)

nr. locuri de cazare reproducție în funcție de nr. boxe de montă = nr. boxe de montă existente/0,285; sau

c)

nr. locuri de cazare reproducție în funcție de nr. locuri în boxe comune gestație = nr. locuri în boxe comune în sectorul de gestație/0,588; sau

d)

nr. locuri de cazare reproducție în funcție de nr. locuri comune tineret = nr. locuri în boxe comune în sectorul de tineret/4,042.

(4)

Dimensionarea spațiilor necesare activității de reproducție, cu excepția raselor din specia suine aflate în conservare sau în pericol de abandon, este următoarea:

a)

modul de calcul pentru locuri de cazare de reproducție:

(i)

nr. boxe de fătare = 0,24 x nr. locuri de cazare reproducție;

(ii)

nr. boxe de montă = 0,285 x nr. locuri de cazare reproducție;

(iii)

nr. locuri în boxe comune în sectorul de gestație = 0,588 x nr. locuri de cazare reproducție;

(iv)

nr. locuri în boxe comune în sectorul de tineret = 4,042 x nr. locuri de cazare reproducție.

b)

suprafața minimă a unei boxe de fătare este de 4,60 mp;

c)

suprafața minimă a unei boxe de montă este de 1,4 mp;

d)

suprafața minimă pentru o scroafă/scrofiță în boxe comune în sectorul de gestație este de 2,25 mp;

e)

suprafața minimă pentru un loc de cazare în boxe comune în sectorul de tineret este de 0,35 mp/cap;

f)

costurile pentru spațiile și dotările necesare pentru cazarea vierilor și a scrofițelor de înlocuire nu sunt luate în considerare la calculul pentru dimensionarea spațiilor necesare activității de reproducție, dar cheltuielile cu acestea sunt eligibile la plată.

(5)

Dimensionarea spațiilor necesare activității de reproducție bunici, cu excepția raselor din specia suine aflate în conservare sau în pericol de abandon, este similară cu cea de la

alin. (4) , dimensiunea fermei de reproducție bunici calculându-se astfel: la numărul de locuri de cazare scroafe de reproducție deținute de beneficiar se aplică un coeficient de înlocuire anual de 50%, rezultând numărul de scrofițe necesare pentru înlocuire anuală. Pentru a produce acest număr se ia în considerare obținerea a 6 scrofițe/an pentru înlocuirea fiecărei scroafe bunică. Astfel se obține numărul de locuri de cazare necesar, la care se aplică un procent suplimentar de 10%, rezultând capacitatea maximă a fermei de bunici nou-înființate. Față de calculul menționat, pentru înființarea minimului de 400 de locuri de cazare bunici sunt necesare deținerea a 4.368 de locuri de cazare reproducție.

(6)

Dimensionarea spațiilor necesare activității de reproducție bunici pentru rasele aflate în conservare sau în pericol de abandon crescute în sistem semideschis este următoarea:

a)

suprafața de teren împrejmuit minimă necesară/loc de cazare scroafă este de 100 mp;

b)

suprafața utilă minimă necesară/loc de cazare scroafă în boxa de fătare este de 5 mp;

c)

suprafața utilă minimă necesară/loc de cazare scroafă în boxe comune este de 2,5 mp;

d)

nr. boxe de fătare = 0,3 x nr. locuri de cazare reproducție înființate;

e)

nr. locuri în boxe comune în sectorul de gestație = 0,8 x nr. locuri de cazare reproducție înființate.

(7)

Beneficiarii care înființează ferme de reproducție bunici pentru rasele aflate în conservare sau în pericol de abandon sunt obligați:

a)

să populeze aceste ferme numai cu animale de rasă pură, înscrise în registrul genealogic al rasei;

b)

ca numărul minim de animale cazate să fie de 20 de capete de scroafe;

c)

suprafața de teren să fie împrejmuită cu gard și dublată de un gard electric înăuntrul suprafeței împrejmuite, conform normelor în vigoare.

(8)

Categoriile de ferme care se pot înființa în baza Programului sunt următoarele:

a)

ferme de reproducție existente, cu capacitate de minimum 400 de locuri de cazare, care își pot mări capacitatea de reproducție până la 1.500 de locuri de cazare; mărirea capacității înseamnă extinderea exploatației existente;

b)

ferme de reproducție care se vor înființa, cu capacitate de cazare de la minimum 1.200 de locuri reproducție care corespund unui număr de 9.375 locuri de cazare pentru porc gras, potrivit metodei de calcul prevăzute la

alin. (1) , până la maximum 3.000 de locuri reproducție care corespund unui număr de 23.438 locuri de cazare pentru porc gras, potrivit metodei de calcul prevăzute la

alin. (1) ;

c)

ferme de reproducție care se vor înființa pentru reproducție bunici, cu o capacitate cuprinsă între 400 și 1.200 de locuri de cazare, care să nu depășească cu mai mult de 10% necesarul anual de scrofițe de înlocuire al fermei beneficiare;

d)

ferme de reproducție care se vor înființa pentru reproducție bunici, cu o capacitate de minimum 20 de capete, pentru rasele aflate în conservare sau în pericol de abandon, crescute în sistem de creștere semideschis.

(9)

În cazul fermelor aflate în conservare, ajutorul de stat se acordă pentru:

a)

repunerea în funcțiune a locurilor de cazare reproducție aflate în conservare pe care le dețin la momentul solicitării, respectiv a minimum 400 de locuri, dar nu mai mult de 1.500 de locuri, în cazul desfășurării activității de reproducție. În cazul în care ferma aflată în conservare are un număr de locuri de cazare reproducție de peste 1.500, ajutorul se acordă în limita numărului de 1.500 de locuri de reproducție;

b)

repunerea în funcțiune a locurilor de cazare reproducție aflate în conservare pe care le dețin la momentul solicitării, respectiv între 1.200 și 3.000 de locuri reproducție care să corespundă numărului locurilor de cazare porc gras deținute, potrivit metodei de calcul prevăzute la

alin. (1) , în cazul activităților de reproducție, creștere și îngrășare.

Articolul 6

Solicitanții declară pe propria răspundere că nu au efectuat dezmembrări/divizări ale exploatației începând cu 1 ianuarie 2017.

Articolul 7

(1)

Valoarea costului unui loc nou de cazare pentru reproducție, calculată potrivit prevederilor

art. 3 lit. i) din Legea nr. 195/2018 , este de maximum 4.575 euro/loc, exclusiv T.V.A., și include totalitatea cheltuielilor eligibile prevăzute la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 195/2018 .

(2)

Valoarea costului unui loc nou de cazare pentru reproducție, pentru rasele aflate în conservare sau în pericol de abandon, calculată potrivit prevederilor

art. 3 lit. i) din Legea nr. 195/2018 , este de maximum 730 euro/loc, exclusiv T.V.A., și include totalitatea cheltuielilor eligibile prevăzute la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 195/2018 .

(3)

Valoarea costului unui loc de cazare pentru reproducție în ferme aflate în conservare, calculată potrivit prevederilor

art. 3 lit. j) din Legea nr. 195/2018 , este de maximum 2.126 euro/loc, exclusiv T.V.A., și include totalitatea cheltuielilor eligibile prevăzute la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 195/2018 , cu excepția lit. a).

(4)

Valorile maxime prevăzute la

alin. (1)-(3)

au fost calculate și stabilite de către Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală.

(5)

Intensitatea sprijinului acordat prin schema de ajutor de stat este de maximum 40% din valoarea costului prevăzută la

alin. (1)-(3) .

(6)

Intensitatea sprijinului poate fi majorată cu câte 20 de puncte procentuale din costul prevăzut la

alin. (1)-(3) , fără a depăși 90 de puncte procentuale, în cazul în care beneficiarii se încadrează în următoarele condiții:

a)

sunt tineri fermieri sau sunt fermieri care s-au instalat în cei 5 ani anteriori datei de depunere a cererii de finanțare în Program;

b)

investițiile se realizează în zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice;

c)

investiții colective realizate de crescătorii de suine.

(7)

Ajutorul de stat se acordă în limita valorii eligibile a locurilor de cazare din cadrul proiectului. În cazul depășirii valorii totale a proiectului, diferența se acoperă de către beneficiar, din surse proprii.

Articolul 8

Pentru gestionarea schemei de ajutor de stat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale realizează și pune la dispoziția direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București o aplicație informatică integrată, care are rolul de a asigura activitatea de înregistrare și verificare a eligibilității proiectelor, precum și de monitorizare a implementării acestora.

Articolul 9

(1)

Pentru înscrierea în Program, solicitanții depun cererea de înscriere la direcția pentru agricultură județeană, respectiv a municipiului București, după caz, pe a cărei rază teritorială se înființează/află fermele de reproducție. Cererea de înscriere va fi însoțită de documentele prevăzute la

art. 9 din Legea nr. 195/2018 , precum și de documente pentru îndeplinirea condițiilor necesare calculului intensității ajutorului de stat, respectiv: tânăr fermier sau fermier care s-a instalat în cei cinci ani anteriori datei de depunere a cererii de finanțare/fermă în zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice/fermă realizată ca investiție colectivă.

(2)

În vederea gestionării schemei de ajutor de stat, direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, după caz, întocmesc Registrul unic privind înregistrarea pentru accesarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, al cărui model este prevăzut în

anexa nr. 1 .

(3)

Gestionarea schemei de ajutor de stat se asigură de către funcționari din cadrul direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, după caz, atribuțiile fiind stabilite în fișa postului prin decizie a directorului executiv al acestor instituții.

(4)

După primirea cererilor de înscriere, funcționarii publici din cadrul direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, după caz, cu atribuții în gestionarea schemei de ajutor de stat, verifică administrativ cererile de înscriere prevăzute la

art. 9 din Legea nr. 195/2018 , împreună cu documentele anexate.

(5)

După înregistrarea cererii de înscriere în Registrul unic privind înregistrarea pentru accesarea Programului, se generează dovada înscrierii cererii în registrul unic, al cărei model este prevăzut în

anexa nr. 2 , care va fi înmânată solicitantului și care cuprinde informațiile legate de solicitant și documentele anexate cererii de înscriere.

(6)

Modalitatea de completare și introducere a datelor în aplicația informatică se va detalia în Ghidul de procedură internă.

(7)

Direcția politici în zootehnie din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale analizează dinamica cererilor de înscriere, identifică dacă există cereri de înscriere depuse de un beneficiar pe raza mai multor județe și informează direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, după caz. În acest caz, solicitantul trebuie să aleagă o singură locație pentru realizarea investiției, urmând a-și retrage celelalte cereri.

(8)

Ca urmare a înregistrării cererii de înscriere în Registrul unic privind înregistrarea pentru accesarea Programului, funcționarul desemnat eliberează beneficiarului adeverința prevăzută în

anexa nr. 3 , însoțită de fișa de date din care rezultă capacitatea, valoarea proiectului, intensitatea acestuia și elementele componente obligatorii pe care trebuie să le conțină studiul de fezabilitate.

Articolul 10

(1)

După înscrierea în Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, pentru obținerea ajutorului de stat, beneficiarii depun cererea de finanțare la direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, unde s-au înregistrat cererile de înscriere, însoțită de următoarele documente, după caz, în funcție de categoria de fermă care se realizează prin Program:

a)

studiul de fezabilitate pentru investiția solicitată, care cuprinde cel puțin elementele prevăzute în

anexa nr. 4 ;

b)

extras de carte funciară și ridicare topografică pentru terenul pe care se realizează investiția, pentru a se verifica dacă investiția se realizează în zone cu constrângeri potrivit prevederilor

art. 1 lit. q) ;

c)

certificat de urbanism.

(2)

Direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București întocmesc Registrul unic privind cererile de finanțare pentru accesarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, al cărui model este prevăzut în

anexa nr. 5 .

(3)

Funcționarii publici din cadrul direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, cu atribuții în gestionarea schemei de ajutor de stat, înregistrează cererile de finanțare în aplicația informatică integrată, le verifică împreună cu documentele anexate în corelare cu datele din cererile de înscriere.

(4)

În cazul în care studiul de fezabilitate nu respectă prevederile

alin. (1) lit. a) , cererea nu se înregistrează și se depune ulterior, după ce studiul de fezabilitate respectă prevederile

alin. (1) lit. a) .

(5)

În termen de maximum 5 zile lucrătoare se efectuează controlul la fața locului pentru a verifica existența suprafeței de teren necesare pentru realizarea investiției propuse în studiul de fezabilitate. Rezultatul controlului se consemnează în raportul de control, al cărui model este prevăzut în

anexa nr. 6 , validându-se cererea de finanțare.

(6)

După validarea cererii de finanțare, se depun documentele prevăzute la

art. 13 alin. (1) din Legea nr. 195/2018 . După verificarea documentelor, în termen de 3 zile lucrătoare, se completează contractul-cadru de finanțare, al cărui model este prevăzut în

anexa nr. 7 , care cuprinde intensitatea sprijinului acordat beneficiarului, ținându-se cont de încadrarea în condițiile stabilite la

art. 8 alin. (2) din Legea nr. 195/2018 , precum și valoarea celor 4 tranșe de câte 25% fiecare din valoarea totală eligibilă a proiectului, pe care directorii executivi ai direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București îl încheie cu beneficiarul investiției. În situația în care documentele prevăzute la

art. 13 alin. (1) din Legea nr. 195/2018

nu sunt conforme, beneficiarul va fi înștiințat în vederea corectării acestora.

(7)

Resursele financiare destinate realizării investiției se angajează în cadrul bugetului Programului după semnarea contractului de finanțare.

(8)

Se primesc cereri de finanțare până la limita valorii totale a ajutorului de stat pentru Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, prevăzută la

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 195/2018 .

(9)

Pentru încadrarea în limita valorii totale a ajutorului de stat prevăzută la

alin. (8) , Direcția politici în zootehnie verifică și comunică zilnic direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, după caz, valoarea ajutorului de stat deja alocat la nivel național.

Articolul 11

(1)

În vederea decontării cheltuielilor efectuate pentru realizarea investiției, beneficiarii ajutorului de stat depun cererile de plată, al căror model este prevăzut în anexa nr. 8, însoțite, după caz, de următoarele documente: facturile aferente cheltuielilor realizate și documentele de plată a acestora, acreditiv, scrisoare de garanție bancară, ordin de plată, alte documente de plată. Pentru plățile efectuate prin ordin de plată se va prezenta un proces-verbal de recepție a lucrărilor, serviciilor sau bunurilor specificate în facturi.

(2)

În cazul în care beneficiarul nu solicită acordarea de tranșe de plată înainte de efectuarea cheltuielilor și face plăți din surse proprii, prezintă pentru decontarea sumelor documentele prevăzute la

alin. (1) , decontarea urmând a se face în 4 tranșe în valoare de 25% fiecare din valoarea eligibilă a proiectului.

(3)

În cazul în care beneficiarul solicită acordarea de tranșe, va deschide un cont sau subcont bancar din care nu va face alte operațiuni decât plăți privind derularea proiectului.

(4)

După utilizarea completă a fiecărei tranșe, beneficiarul prezintă documentele justificative, după care poate solicita următoarea tranșă. În plus, pentru acordarea celei de-a patra tranșe, beneficiarul va prezenta documente justificative ce dovedesc finanțarea investiției cu sumele reprezentând contribuția proprie sau existența sumei respective în contul bancar.

(5)

La ultima tranșă se procedează astfel:

a)

în cazul acordării tranșei înainte de efectuarea cheltuielilor, beneficiarul prezintă documentele justificative pentru utilizarea sumelor aferente tranșei a treia, i se acordă tranșa a patra, iar dacă aceasta nu se utilizează în întregime, se returnează sumele neutilizate;

b)

în cazul acordării tranșei după efectuarea cheltuielilor, valoarea acesteia va fi determinată în funcție de documentele prevăzute la

alin. (1) , respectiv egală cu valoarea sumelor justificate, în limita valorii eligibile stabilite prin contractul de finanțare.

(6)

Cererile de plată vor conține codificarea cheltuielilor eligibile, după cum urmează:

a)

cheltuielile aferente lucrărilor de construcții-montaj pentru construcția locurilor de cazare, a spațiilor necesare pentru asigurarea măsurilor de biosecuritate și a spațiilor auxiliare necesare funcționării investiției, amenajarea terenului, amenajări pentru protecția mediului, cheltuieli utilități, organizare de șantier, căi de acces, vor avea codul „1“;

b)

cheltuielile aferente achiziționării definitive sau achiziționării prin leasing financiar de utilaje și echipamente, respectiv echipamentele pentru furajare și adăpare, mijloace speciale pentru transportul animalelor vii, microclimat, dotarea spațiilor necesare pentru asigurarea măsurilor de biosecuritate și a spațiilor auxiliare, depozitarea, evacuarea și tratarea dejecțiilor, alte echipamente tehnologice și funcționale, vor avea codul „2“;

c)

cheltuielile aferente costurilor cu serviciile, respectiv elaborarea de studii de orice natură necesare realizării investiției, proiecte de construcție, servicii de arhitectură, consultanță și autorizații, vor avea codul „3“ și nu pot depăși 7% din valoarea totală a proiectului.

(7)

Reprezentantul direcției pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, nominalizat potrivit

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 195/2018 , verifică documentele justificative care atestă cheltuirea tranșei și validează cererea de plată pentru tranșa următoare, cu excepția ultimei tranșe, când va verifica și existența sau utilizarea contribuției proprii, după care dispune eliberarea ultimei tranșe.

(8)

Înainte de acordarea ultimei tranșe, reprezentantul direcției pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, nominalizat potrivit

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 195/2018 , va efectua un control în teren pentru evaluarea stadiului fizic al investiției, care trebuie să corespundă tranșelor acordate și documentelor justificative.

(9)

Decontarea cheltuielilor prevăzute la

art. 7 din Legea nr. 195/2018 , cumulate, nu poate depăși valoarea totală eligibilă a proiectului.

(10)

În termen de 5 zile lucrătoare de la depunerea cererii de plată prin care se solicită tranșa, direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București transmit Direcției generale buget finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale situația cu sumele solicitate pentru decontarea cheltuielilor pentru realizarea investiției.

(11)

Direcția generală buget finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale transmite, în termen de maximum 3 zile lucrătoare, Ministerului Finanțelor Publice situația centralizatoare, în vederea deschiderii creditelor bugetare.

(12)

După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Finanțelor Publice, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se alimentează conturile direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, în termen de maximum 5 zile lucrătoare.

(13)

Direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București virează, în termen de maximum 3 zile lucrătoare, sumele cuvenite beneficiarilor acestei scheme de ajutor de stat.

(14)

Beneficiarul va marca investiția în termen de 3 zile de la încasarea primei tranșe.

Articolul 12

(1)

După depunerea ultimului decont de către beneficiar, respectiv după finalizarea investiției, reprezentantul direcției pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, nominalizat potrivit

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 195/2018 , participă la recepția acesteia.

(2)

În vederea efectuării recepției proiectului, beneficiarul va prezenta documentele justificative privind cheltuirea ultimei tranșe, precum și utilizarea în totalitate a sumelor reprezentând contribuția proprie la investiție.

(3)

După obținerea autorizațiilor de funcționare, în urma verificării în teren, reprezentantul direcției pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, nominalizat potrivit

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 195/2018 , face recepția de închidere a Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție și întocmește un proces-verbal, al cărui model este prevăzut în

anexa nr. 4 la Legea nr. 195/2018 , pe care îl atașează la documentația fiecărui beneficiar, astfel încât beneficiarul să fie declarat cu investiția finalizată.

(4)

În cazul în care cu ocazia verificării în teren se constată imposibilitatea realizării recepției de închidere a Programului, se stabilește un termen de conformare pentru ca beneficiarul să realizeze acțiunile necesare conformării cu obiectivele investiției.

Articolul 13

În cazul în care aplicația informatică prevăzută la

art. 8 alin. (4) din Legea nr. 195/2018

nu este operațională la data depunerii cererilor de înscriere prevăzute la

art. 9 , verificarea administrativă a cererilor de înscriere în Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție se va realiza de către funcționarii din cadrul direcției pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, desemnați prin decizie a directorului executiv, urmând ca toate datele de verificare, respectiv validare să fie încărcate în sistemul informatic la data când acesta devine funcțional.

Articolul 14

(1)

Beneficiarul care a realizat investiții prin înființare de locuri de cazare reproducție în baza prezentelor norme metodologice poate transfera sau vinde investiția înainte de expirarea termenului de 10 ani de la finalizarea acesteia, cu obligația menținerii activității de reproducție până la sfârșitul perioadei menționate și a obținerii acordului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

(2)

Pentru obținerea acordului prevăzut la

alin. (1) , beneficiarul ajutorului de stat trebuie să depună la direcția pentru agricultură județeană, respectiv a municipiului București documentele aferente acțiunii de transfer/vânzare al/a fermei, însoțite de o declarație pe propria răspundere prin care noul proprietar se angajează să mențină activitatea de reproducție până la sfârșitul perioadei de 10 ani de la finalizarea investiției.

(3)

Documentele prevăzute la

alin. (2)

se păstrează la direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data la care a fost finalizată investiția transferată/vândută.

Articolul 15

Prevederile

art. 5 lit. d) din Legea nr. 195/2018 , referitoare la fermele de reproducție bunici pentru rase aflate în conservare sau în pericol de abandon, precum și referirile la acestea din prezentele norme metodologice intră în vigoare după agrearea acestora de către Comisia Europeană.

Articolul 16

Anexele nr. 1-8

fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

Anexa 1 la normele metodologice

REGISTRUL UNIC

privind înregistrarea pentru accesarea

Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție

Nr. crt.

Județ

Solicitant

Data depunerii cererii de înscriere

Ora depunerii cererii de înscriere

Tipul de fermă pentru care aplică

Nr. locuri de cazare pentru care aplică

Anexa 2 la normele metodologice

DOVADA

pentru Cererea nr. ............... depusă în data de ......................

Prezenta dovadă a fost eliberată de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Direcția pentru Agricultură Județeană ................... pentru a confirma depunerea de către PFA/II/IF/persoana juridică/entitatea .................................................., înscrisă în registrul comerțului cu nr. Jxx/9999/2007, CUI/CIF ................, a Cererii cu nr. ............./zz.ll.an privind înființarea unei ferme în cadrul Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție.

Cererea a fost însoțită de următoarele documente de eligibilitate administrativă:

Nr. crt.

Denumire document

Nr. document/ Data document

Emitent

Depus DA/NU

Observații

1

Copie BI/CI reprezentant legal

2

Copie certificat înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului

3

Copie act constitutiv

4

Dovadă cont activ bancă/trezorerie

5

Plan cadastral

6

Schiță locuri cazare porc gras/reproducție

7

Copie aviz/autorizație/înregistrare sanitar-veterinară

8

Document contabil intrare în conservare/factură achiziție activ

9

Document drept proprietate/administrare teren

10

Împuternicire/procură notarială

11

Copie BI/CI împuternicit

NOTĂ: Cererea dumneavoastră a fost înregistrată. În urma procesării cererii se va emite adeverința care să ateste înscrierea în cadrul Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție.

Anexa 3 la normele metodologice

MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE

Direcția pentru Agricultură Județeană ...............................

ADEVERINȚĂ

Nr. ......./ziua/luna/anul

Prin prezenta se adeverește că PFA/II/IF/persoana juridică/entitatea .............................., înscrisă în registrul comerțului cu nr. Jxxx/xxx/an, CUI/CIF ..............................., cu sediul în ......................................, în baza Cererii de înscriere nr. ......................., a fost înscrisă în Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție (Program) privind înființarea unei ferme ........................................ .

Adeverința este însoțită de „Fișa de date“ rezultată în urma procesării Cererii nr. ........../data. Menționăm că prezenta adeverință atestă înscrierea în Program și nu angajează în niciun fel Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale sau unitățile subordonate cu privire la obligativitatea acordării vreunei susțineri financiare sau de altă natură. Fișa de date are caracter informativ și nu se constituie în document de verificare a eligibilității financiare. Suportul de susținere prevăzut în Program se face numai după aprobarea cererii de finanțare în baza depunerii documentației prevăzute de lege.

Semnat,

……...........…….

Director general

MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE

Direcția pentru Agricultură Județeană ................................

FIȘA DE DATE

(la Adeverința nr. ................. data ...............)

(model)

Condiții pentru acordarea de puncte procentuale: tânăr fermier sau fermier care s-a instalat în cei cinci ani anteriori datei de depunere a cererii de finanțare (20%): DA/NU;

zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice (20%): DA/NU;

investiție colectivă (20%): DA/NU.

Denumire solicitant: .......................................................................................................

(PFA/II/IF/persoană juridică/entitate*)

Nr. crt.

Denumire beneficiar

Nr. locuri de cazare reproducție

Nr. locuri de cazare reproducție în ferma în conservare

Nr. locuri de cazare porc gras

Se înființează locuri de cazare reproducție în ferma nouă hibridă/bunici/rasele aflate în conservare sau în pericol de abandon

Se înființează locuri de cazare reproducție în ferma de reproducție aflată în conservare

Declarate

Calculate

Declarate

Calculate

Declarate

Calculate

Solicitate

Calculate

Solicitate

Calculate

1

2

Total

Intensitate eligibilă

Nr. crt.

Denumire tip procent intensitate ajutor de stat

Procent estimat

Intensitate eligibilă prognozată

1

Intensitate potrivit

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 195/2018

2

Tânăr fermier sau fermier care s-a instalat în cei cinci ani anteriori datei de depunere a cererii de finanțare

3

Fermă în zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice

4

Fermă realizată ca investiție colectivă

Total intensitate

În vederea respectării standardelor minime legale în vigoare aplicabile Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție (Program), solicitantul, respectiv PFA/II/IF/persoană juridică/entitate, va trebui să respecte următoarele cerințe minime:

Nr. crt.

Denumire cerință minimă după standard

Număr/Suprafață minimă în mp

Observații

1

Număr minim de boxe de fătare

2

Suprafață minimă boxă de fătare

3

Număr minim de boxe de montă

4

Suprafață minimă boxă de montă

5

Număr minim de locuri scroafă în sector de gestație

6

Suprafață minimă utilă loc scroafă în sector de gestație

7

Spațiu minim util pentru purcei până la 30 kg

Conform datelor obținute în urma evaluării eligibilității cererii de finanțare a solicitantului, respectiv PFA/II/IF/persoană juridică/entitate care deține investiția colectivă, acesta va derula proiectul în conformitate cu următoarele:

–

PFA/II/IF/persoanei juridice/entității i se aprobă o intensitate maximă eligibilă de ..........%;

–

PFA/II/IF/persoana juridică/entitatea va înființa prin Program un număr de maximum ......... locuri de cazare reproducție într-o fermă nouă hibridă/bunici/rasele aflate în conservare sau în pericol de abandon (au fost solicitate spre finanțare ......... locuri);

–

PFA/II/IF/persoana juridică/entitatea va putea înființa un număr de maximum .......... locuri de cazare într-o fermă aflată în conservare (au fost solicitate spre finanțare ...... locuri);

–

suprafața minimă construită estimată pentru mărirea capacității/fermă nouă în baza informațiilor procesate este de: ……………….. mp;

–

valoarea totală eligibilă a proiectului în baza informațiilor procesate este de ......... euro;

–

valoarea fiecărei tranșe este de 25% din valoarea totală eligibilă a proiectului de ......... euro. *) Se completează cu denumirea acționarilor, forma de organizare a fiecăruia.

Anexa 4 la normele metodologice

Elementele obligatorii ale studiului de fezabilitate

(Se introduc în aplicație.)

Informații generale privind obiectivul de investiții:

–

denumirea obiectivului de investiții;

–

beneficiarul investiției;

–

documente care să demonstreze că solicitantul nu a efectuat dezmembrări/divizări ale exploatației începând cu 1 ianuarie 2017;

–

elaboratorul studiului de fezabilitate;

–

situația existentă și necesitatea realizării obiectivului/proiectului de investiții;

–

obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiției publice;

–

particularități ale amplasamentului;

–

descrierea din punct de vedere tehnic, constructiv, funcțional-arhitectural și tehnologic (planșe și descriptiv);

–

documentație tehnică;

–

costurile estimative ale investiției;

–

nominalizarea surselor de finanțare.

Observația 1. Documentația tehnică din care să reiasă: număr de boxe de fătare, număr de boxe de montă, număr de

locuri în boxe comune în sectorul de gestație, număr de locuri în boxe comune în sectorul tineret, calculate potrivit prevederilor art. 4 din normele metodologice Model calcul: Calculul echipamentului necesar numărului de locuri de cazare scroafe se va face respectând raportul minim: nr. locuri de cazare * 0,24 = numărul de boxe de fătare

nr. locuri de cazare * 0,285 = numărul de boxe de montă

nr. locuri de cazare * 0,588 = numărul de locuri în sectorul gestație comună

nr. locuri de cazare * 4,042 = numărul de locuri în sectorul tineret

Exemplu: Pentru o fermă cu 1.250 de locuri de cazare dotarea minimă va fi următoarea: 1.250 * 0,24 = 300 de boxe de fătare

1.250 * 0,285 = 357 de boxe de montă

1.250 * 0,588 = 735 de locuri în sectorul gestație comună

1.250 *4,042 = 5.052 de locuri în sectorul tineret

La efectuarea calculului rotunjirile se vor face în sens crescător.

Documentația tehnică din care să reiasă dimensionarea spațiilor necesare activității de reproducție bunici pentru rasele aflate în conservare sau în pericol de abandon, crescute în sistem semideschis:

a)

suprafața de teren împrejmuit minimă necesară/loc de cazare scroafă este de 100 mp;

b)

suprafața utilă minimă necesară/loc de cazare scroafă în boxa de fătare este de 5 mp;

c)

suprafața utilă minimă necesară/loc de cazare scroafă în boxe comune este de 2,5 mp;

d)

nr. boxe de fătare = 0,3 x nr. locuri de cazare reproducție înființate;

e)

nr. locuri în boxe comune în sectorul de gestație = 0,8 x nr. locuri de cazare reproducție înființate.

Observația 2. Documentația tehnică trebuie să cuprindă obligatoriu:

a)

elemente de construcție:

–

hale de producție;

–

filtru sanitar-veterinar;

–

post trafo;

–

dezinfectoare pentru mijloacele de transport;

–

rampă încărcare/descărcare animale;

–

gospodărie de apă sau sistem de racordare la rețeaua publică de apă;

–

buncăre de stocare furaj;

–

sală de necropsie;

–

cameră frigorifică pentru depozitarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman (SNCU);

–

spații de depozitare;

–

birou medic veterinar;

–

sală de mese;

–

birou șef fermă;

–

împrejmuire fermă;

–

drumuri de acces;

–

bazine de colectare dejecții și/sau stație de epurare (excepție pentru fermele care dețin rase aflate în conservare sau în pericol de abandon) și/sau platforme pentru gunoiul de grajd;

b)

echipamente tehnologice și funcționale.

Documentația tehnică pentru rasele aflate în conservare sau în pericol de abandon trebuie să cuprindă obligatoriu:

–

filtru sanitar-veterinar;

–

adăposturi și construcții ușoare fără fundație;

–

post trafo sau sisteme fotovoltaice cu sau fără racord la rețeaua de furnizare a energiei electrice;

–

sisteme de alimentare cu apă proprii sau sistem de racordare la rețeaua publică de apă;

–

șoproane, magazii, hambar etc.;

–

drumuri de acces;

–

împrejmuire fermă.

Anexa 5 la normele metodologice

REGISTRUL UNIC

privind cererile de finanțare pentru accesarea

Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție

Nr. crt.

Județ

Solicitant

Data depunerii cererii de finanțare

Ora depunerii cererii de finanțare

Tipul de fermă pentru care aplică

Nr. locuri de cazare pentru care aplică

Suma aprobată (euro)

Anexa 6 la normele metodologice

RAPORT DE CONTROL LA FAȚA LOCULUI

privind existența suprafeței de teren necesare pentru realizarea investiției propuse în studiul de fezabilitate (model)

Numele și prenumele ...................................., funcția ............................, legitimația nr. ............................, în calitate de reprezentant al Direcției pentru Agricultură a Județului ..........................,

am constatat că:

PFA/II/IF/persoana juridică/entitatea ..................................., cu sediul în localitatea ........................, județul...................., înscrisă în registrul comerțului cu nr. ................, CUI/CIF ..................., cod CAEN .............................., cont bancar .................., deschis la ....................., reprezentată legal de ........................, CNP ......................, legitimat cu C.I. seria .......... nr. .........................,

deține suprafața de teren necesară pentru realizarea investiției: DA/NU

Alte mențiuni:

...........................................................................................................................

...........................................................................................................................

............................................................................................................................

Reprezentantul direcției pentru agricultură județene,

Solicitant,

.................................................................................

..................

Anexa 7 la normele metodologice

CONTRACT-CADRU DE FINANȚARE

prin care se acordă asistență financiară nerambursabilă aferentă

Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție

Nr. ............. din data ............

Încheiat între

Direcția pentru Agricultură a Județului ...................., respectiv a Municipiului București, reprezentată prin directorul executiv........................., denumită în continuare DAJ,

și

persoana juridică/PFA/IF/II, definită la

art. 4 alin. (3) din Legea nr. 195/2018 /entitatea definită la

art. 1

lit. ș) din normele metodologice ........................................, cu sediul în localitatea ........................., județul .................., înscrisă în registrul comerțului cu nr. ........., CUI/CIF .................., cod CAEN .........................., cont bancar .........................., deschis la ............................., reprezentată legal de ......................................., CNP ............................, legitimat cu C.I. seria ..... nr. ..................., denumită în continuare Beneficiar

a)

Obiectul contractului este acordarea de asistență financiară nerambursabilă pentru investiții în vederea realizării de locuri noi de cazare în ferme de reproducție noi sau în ferme de reproducție aflate în activitate care își măresc capacitatea de cazare, denumite în continuare locuri noi de cazare pentru reproducție, ori pentru investiții în locuri de cazare pentru reproducție în ferme aflate în conservare, denumite locuri de cazare pentru reproducție în ferme aflate în conservare, în cadrul Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, aprobat prin

Legea nr. 195/2018

(Programul).

b)

Se realizează prin Program o investiție cu o capacitate de cazare de ............. locuri noi de cazare pentru reproducție hibridă/bunici/rasele aflate în conservare sau în pericol de abandon sau ......... locuri de cazare pentru reproducție în ferme aflate în conservare. Valoarea totală a investiției este de ........... euro, reprezentând ....... lei, calculată la cursul euro/leu stabilit de Banca Națională a României la data semnării contractului.

c)

Intensitatea ajutorului este de ............% din costul unui loc nou de cazare pentru reproducție/unui loc de cazare pentru reproducție în ferme aflate în conservare, valoarea totală eligibilă a proiectului este de ........ euro, reprezentând ....... ei, calculată la cursul euro/leu stabilit de Banca Națională a României la data semnării contractului, iar valoarea tranșei este de ........... euro, calculată în lei la cursul euro/leu stabilit de Banca Națională a României la data semnării contractului, reprezentând 25% (din valoarea totală eligibilă a proiectului), conform Cererii de finanțare nr. ..........., aprobată de DAJ.

Obligațiile Beneficiarului

1.

Beneficiarul are obligația să asigure prin contribuții proprii sumele necesare acoperirii diferenței dintre valoarea totală a proiectului și valoarea totală eligibilă a proiectului rezultată din aplicarea intensității ajutorului.

2.

Obligația menționată la

pct. 1

trebuie justificată cu documente înainte de acordarea ultimei tranșe, în sensul existenței sau utilizării contribuției proprii.

3.

Cunoscând că falsul în declarații se pedepsește conform

art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare, Beneficiarul își asumă, prin semnarea prezentului contract, autenticitatea și veridicitatea documentelor depuse, precum și utilizarea sumelor acordate doar în scopul prevăzut în prezentul contract.

4.

În termen de 3 zile de la încasarea primei tranșe, Beneficiarul marchează investiția cu o placă-indicator de dimensiuni minime de 150 cm lungime și 200 cm lățime, confecționată din material rezistent, amplasată într-un loc în care este ușor vizibilă, pe care se inscripționează „investiție beneficiară a Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție“, conform Cererii nr. ......, de la Direcția pentru Agricultură a Județului .............../ Municipiului București.

5.

Decontarea cheltuielilor efectuate pentru finalizarea investiției se realizează pe baza documentelor de plată și a facturilor, conform devizului de lucrări, până la finalizarea investiției, cu încadrarea în valoarea prevăzută la lit. c) din prezentul contract.

6.

Termenul maxim de realizare a investițiilor este de 18 luni de la prima decontare, cu posibilitatea de prelungire a acestuia, la solicitarea Beneficiarului, cu maximum 6 luni, cu condiția încadrării în durata de derulare a Programului.

7.

La finalizarea investiției se face recepția acesteia, la care Beneficiarul este obligat să solicite prezența reprezentantului direcției pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București.

8.

Beneficiarul este obligat să obțină autorizațiile de funcționare în vederea recepției de închidere a Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție.

9.

Beneficiarul are obligația de a permite efectuarea controalelor la fața locului.

10.

Toate documentele care atestă ajutorul acordat se păstrează de către Beneficiar pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data ultimei plăți.

11.

Beneficiarul care realizează investiții în baza prezentului contract de finanțare trebuie să desfășoare activitate de reproducție în sectorul suinelor pe o perioadă de minimum 10 ani de la finalizarea investiției. Transferul sau vânzarea investiției realizate prin prezentului contract de finanțare sau a fermei care a beneficiat de sprijin se va face cu preluarea obligației de menținere a activității de reproducție până la sfârșitul perioadei de 10 ani, cu condiția depunerii documentelor aferente acestei acțiuni la DAJ și a obținerii acordului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Obligațiile DAJ

1.

DAJ înregistrează cererile de înscriere în Registrul unic privind înregistrarea în Programul de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, le verifică administrativ împreună cu documentele anexate și introduc datele în aplicația informatică, care va genera automat o dovadă care să cuprindă informațiile legate de Beneficiar și documentele anexate cererii, care se înmânează Beneficiarului. În cazul în care aplicația informatică nu este operațională, verificarea administrativă se va realiza de către funcționarii din cadrul direcției pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, desemnați prin decizie a directorului executiv, urmând ca toate datele de verificare, respectiv validare să fie încărcate în sistemul informatic la data când acesta devine funcțional.

2.

DAJ înregistrează cererile de finanțare, le verifică prin intermediul aplicației informatice împreună cu documentele anexate, în corelare cu datele din cererile de înscriere, și efectuează controale la fața locului, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la depunerea acestora, în vederea stabilirii conformității datelor. După verificare, direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București aprobă suma necesară realizării investiției și acordarea unei tranșe pentru numărul de locuri de cazare aprobate prin cererea de finanțare.

3.

După alimentarea conturilor, DAJ virează, în termen de maximum 3 zile lucrătoare, sumele cuvenite Beneficiarului.

4.

După depunerea ultimei cereri de plată de către Beneficiar, DAJ efectuează o verificare în teren, pentru a constata finalizarea investiției și pentru elaborarea și semnarea procesului-verbal de recepție a investiției.

5.

În cazul în care, cu ocazia verificării în teren, DAJ constată imposibilitatea realizării recepției finale a investiției, se stabilește un termen de conformare pentru ca Beneficiarul să realizeze acțiunile necesare conformării cu obiectivele investiției. Pe durata perioadei de conformare, plata ultimei tranșe se suspendă.

6.

DAJ verifică respectarea obligației de menținere a activității de reproducție până la sfârșitul perioadei de 10 ani.

Prezentul contract-cadru de finanțare a fost încheiat la data de ...................., în două exemplare originale, și intră în vigoare începând cu data semnării de către ambele părți.

Beneficiar

Denumire/Nume și prenume,

...................................

Semnătura ...................................

Data semnării ....................................

Director executiv DAJ

Nume și prenume,

...................................

Semnătura ...................................

Data semnării .................................

Anexa 8 la normele metodologice

MINISTERUL

AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE

DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ .........................................

CERERE DE PLATĂ

Nr. ......./ziua/luna/anul

PFA/II/IF/persoana juridică/entitatea ..............................................., înscrisă în registrul comerțului cu nr. Jxxx/xxx/an, CUI/CIF ..............., cu sediul în.............................., beneficiară a Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, posesoare a Contractului de finanțare nr. .................../data................, solicit acordarea tranșei nr. ..........., în valoare de .................lei*, înainte^1)/după^2) efectuarea cheltuielilor. * Valoarea în lei a tranșelor de plată se acordă ținând cont de cursul euro/leu stabilit de Banca Națională a României la data semnării contractului de finanțare.

^1) În cazul în care beneficiarul solicită acordarea de tranșe de plată înainte de efectuarea cheltuielilor, începând cu a doua tranșă trebuie să facă dovada utilizării integrale a tranșei primite anterior, cu următoarele documente: facturi aferente cheltuielilor realizate și documente de plată a acestora, acreditiv, scrisoare de garanție bancară, ordin de plată, alte documente de plată. Pentru plățile efectuate prin ordin de plată se va prezenta un proces-verbal de recepție a lucrărilor, serviciilor sau bunurilor specificate în facturi.

^2) În cazul în care beneficiarul nu solicită acordarea de tranșe de plată înainte de efectuarea cheltuielilor și va face plăți din surse proprii, va veni la decontarea sumelor cu documentele: facturi aferente cheltuielilor realizate și documente de plată a acestora, acreditiv, scrisoare de garanție bancară, ordin de plată, alte documente de plată. Pentru plățile efectuate prin ordin de plată se va prezenta un proces-verbal de recepție a lucrărilor, serviciilor sau bunurilor specificate în facturi.

NOTĂ:

În cazurile 1) și 2), pentru primirea celei de-a patra tranșe, beneficiarul va prezenta documente justificative ce dovedesc finanțarea investiției cu sumele reprezentând contribuția proprie sau existența sumei respective în contul bancar.

Semnătură

..............................................

----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.