Decizia nr. 327/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Irina-Loredana Gulie

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 671 alin. (3) din Codul civil , excepție ridicată de Viorica-Ariana Kassai și Adalbert Kassai în Dosarul nr. 25.453/299/2017 al Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 596D/2018.

2.

La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepției de neconstituționalitate, domnul avocat Dragoș Gheorghe, din Baroul București. Lipsește cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepției, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată, în esență, că prevederile legale criticate vizează și situații juridice născute anterior intrării în vigoare a

noului Cod civil . Se arată că modul de redactare al textului de lege criticat nu dă posibilitatea instanțelor de judecată să soluționeze un litigiu declanșat între coproprietari, în cazul coproprietății periodice și în celelalte cazuri de coproprietate forțată, care nu sunt definite de textul de lege criticat. Se mai arată că, per a contrario,

art. 649 din Codul civil

reglementează expres care sunt părțile comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente,

art. 660 din Codul civil

stabilește prezumția de coproprietate asupra despărțiturilor comune. De asemenea, mai sunt reglementate expres proprietatea provizorie sau amintirile de familie. Se arată că există situații generate de o carență a legislației din perioada anterioară intrării în vigoare a

noului Cod civil , și anume situații în care titlurile de proprietate au fost dobândite în temeiul

Legii nr. 112/1995

pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, iar coproprietarii sunt în situația unei coproprietăți forțate. În speță, există două corpuri de imobil, iar coproprietatea forțată poartă asupra podului unuia dintre ele. În această situație, o cerere de chemare în judecată vizând ieșirea din indiviziune va

fi respinsă ca inadmisibilă, în temeiul textului de lege criticat, care reglementează doar partajul prin buna-învoială a părților, în acest context putând apărea și situații speculative. Se mai susține că, în cauză, coproprietatea forțată a luat naștere într-un mod eronat, printr-o hotărâre judecătorească dată cu încălcarea legii. Or, în condițiile în care textul de lege criticat nu permite decât partajul prin buna învoială a părților, se încalcă

art. 44,

21,

53

și

124 din Constituție .

4.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției ca neîntemeiată. În acest sens arată că, în ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor

art. 21 din Constituție , în jurisprudența Curții Constituționale, precum și în cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a arătat că accesul liber la justiție nu este un drept absolut și poate cunoaște anumite limitări. Coproprietatea forțată se referă de regulă la bunuri care, prin natura lor, nu sunt partajabile, astfel încât nu pot fi partajabile nici în justiție. Mai mult, coproprietatea forțată poate fi privită ca un accesoriu al unui alt drept de proprietate, prin urmare, poate urma calea acțiunii în justiție o dată cu dreptul principal. În ceea ce privește raportarea criticii de neconstituționalitate la prevederile

art. 44 din Constituție

se arată că recunoașterea, în favoarea unui coproprietar aflat într-o coproprietate forțată, a unui drept preferențial față de ceilalți coproprietari conduce la o încălcare a dreptului celuilalt coproprietar.

5.

Având cuvântul, în replică, reprezentantul autorilor excepției arată că prevederile

art. 671 alin. (1) din Codul civil

statuează în mod clar că este inadmisibil partajul în cazul instalațiilor, utilităților comune, acoperișului casei, terenului aferent construcției etc. Însă autorul excepției se referă la situațiile descrise de alin. (3), a cărui ipoteză este extrem de largă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6.

Prin Încheierea din 4 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 25.453/299/2017, Judecătoria Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 671 alin. (3) din Codul civil . Excepția a fost invocată de Viorica-Ariana Kassai și Adalbert Kassai într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind ieșirea din indiviziune cu privire la podul unui imobil, scara de serviciu și holul care asigură accesul la podul/mansarda locuibilă.

7.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că, în contextul unor raporturi de vecinătate/ coproprietate tensionate, partajul bunului asupra căruia poartă un drept de coproprietate forțată nu poate fi realizat prin bună învoială, singura modalitate fiind apelarea la instanța de judecată. Or, în opinia autorilor excepției, textul de lege criticat împiedică intervenția instanței de judecată, singura metodă de partajare fiind buna înțelegere a părților. În acest mod este restrânsă exercitarea dreptului de proprietate, prin imposibilitatea legală de a ieși din indiviziune, cu încălcarea dispozițiilor

art. 53 din Constituție

referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, și fără ca măsura să fie proporțională cu interesul urmărit. Mai mult, faptul că instanța de judecată se găsește într-o imposibilitate legală de a cerceta detaliile concrete ale speței constituie o încălcare a dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

8.

Se mai arată că textul de lege criticat nu îndeplinește cerința esențială a predictibilității și nu asigură, în acest mod, „securitatea juridică a destinatarilor săi“.

9.

Totodată, prin faptul că nu conduce la eliminarea unei stări conflictuale între coproprietari, textul de lege criticat aduce atingere dispozițiilor

art. 124-128 din Constituție , referitoare la autoritatea judecătorească, în general, și la înfăptuirea justiției, în special.

10.

Judecătoria Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor constituționale invocate, și în special dreptului de proprietate privată, întrucât acesta reglementează un drept de coproprietate forțată, părțile nu pot pretinde mai mult decât ceea ce au, iar în situația în care nu există bună învoială, părțile comune vor rămâne în coproprietate forțată.

11.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

12.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale. În acest sens arată că textul de lege criticat nu contravine prevederilor

art. 44

și

53 din Constituție . În acord cu jurisprudența Curții Constituționale, se apreciază că stabilirea conținutului și a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de

Constituție . Se mai apreciază că dispozițiile

art. 124-128 din Constituție

nu au incidență în cauză.

13.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992, republicată , reține următoarele:

14.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992, republicată , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile

art. 671 - Împărțeala părților comune ale clădirilor alin. (3) din Codul civil,

republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, potrivit cărora: „(3) În cazul proprietății periodice și în celelalte cazuri de coproprietate forțată, partajul este posibil numai prin bună învoială.“

16.

În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din

Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5)

referitor la principiul legalității, în componenta sa privind calitatea legii,

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil,

art. 44 alin. (2) teza întâi,

referitoare la garantarea și ocrotirea proprietății private în mod egal de lege, indiferent de titular,

art. 53 -

Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,

art. 124 -

Înfăptuirea justiției,

art. 125 -

Statutul judecătorilor,

art. 126 -

Instanțele judecătorești,

art. 127 -

Caracterul public al dezbaterilor și

art. 128 -

Folosirea limbii materne și a interpretului în justiție. De asemenea, sunt invocate dispozițiile

art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorii acesteia susțin, în esență, că instituirea partajului convențional, ca singura modalitate de împărțeală a părților comune ale clădirilor, asupra cărora există un drept de coproprietate forțată, este de natură a aduce atingere dreptului de proprietate privată, în contextul în care partajul prin buna

învoială a părților nu se poate realiza, din cauza unor relații tensionate între coproprietari.

18.

Analizând textul de lege criticat, Curtea reține că acesta reglementează o formă a partajului bunurilor coproprietate forțată, care în acest caz se face numai prin buna învoială a coproprietarilor, fiind exclus partajul judiciar [a se vedea și

art. 632 alin. (3) din Codul civil ]. Referitor la cazul coproprietății forțate asupra părților comune ale clădirilor, Curtea reține că, potrivit

art. 2 lit. p) din Legea nr. 196/2018

privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 30 iulie 2018, sunt părți comune acele porțiuni din clădire și/sau din terenul aferent acesteia care nu sunt proprietăți individuale și sunt destinate folosinței tuturor proprietarilor sau unora dintre aceștia, precum și alte bunuri care, potrivit legii sau voinței părților, sunt în folosință comună. Părțile comune sunt bunuri accesorii în raport cu proprietățile individuale, care constituie bunurile principale. Toate părțile comune formează obiectul proprietății comune. Părțile comune nu pot fi folosite decât în comun și sunt obiectul unui drept de coproprietate forțată. De asemenea, potrivit

Legii locuinței nr. 114/1996 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, precum și enumerării exemplificative a părților comune care fac obiectul coproprietății forțate din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente, cuprinse în

art. 649 din Codul civil , spațiile comune ale clădirii cu mai multe locuințe sunt, potrivit naturii și destinației, în folosința comună a tuturor coproprietarilor imobilului. Pentru aceste considerente Curtea nu poate reține încălcarea principiului legalității, instituit prin

art. 1 alin. (5) din Constituție.

Așadar, coproprietatea forțată asupra părților comune ale clădirilor, ca modalitate juridică a dreptului de proprietate privată, există dincolo de voința proprietarilor, având ca obiect bunuri accesorii care, prin natura sau destinația lor stabilă, servesc pentru normala folosință a bunurilor principale, fiind utilizate, în comun, de către coproprietari. Prin urmare, este justificată încetarea unei astfel de coproprietăți forțate numai prin buna învoială a părților, astfel încât reglementarea, în acest sens, a partajului convențional intră în marja de apreciere a legiuitorului, justificat de regimul juridic al coproprietății forțate și perpetue, astfel cum a fost evidențiat anterior.

19.

Curtea reține că un astfel de tratament juridic constituie o limitare a dreptului de proprietate privată prevăzut de

art. 44 din Constituție , astfel încât urmează să analizeze dacă limitele impuse de legiuitor dreptului de proprietate privată, prin încetarea coproprietății forțate numai prin buna învoială a părților, reprezintă o limitare rezonabilă care să nu fie disproporționată în raport cu scopul urmărit de legiuitor. În privința justificării limitării dreptului de proprietate, Curtea Constituțională va avea în vedere testul de proporționalitate conturat în jurisprudența sa ( Decizia nr. 266 din 21 mai 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013,

Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014,

Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, sau

Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, paragraful 33), potrivit căruia limitarea drepturilor fundamentale trebuie să fie condiționată de îndeplinirea anumitor cerințe, cu respectarea principiului proporționalității. În acest sens, Curtea reține că scopul urmărit de legiuitor prin norma legală criticată este unul legitim, constând în asigurarea folosinței părților comune, ale clădirilor sau apartamentelor, în calitate de bunuri accesorii, de către toți proprietarii bunurilor principale. De asemenea, prevederea legală criticată este adecvată, fiind capabilă în mod abstract să ducă la îndeplinirea scopului urmărit și este necesară, având în vedere natura juridică a părților comune, care constituie obiect al unui drept de coproprietate forțată. Totodată, măsura păstrează un just echilibru între interesul general, al tuturor coproprietarilor, de a folosi bunul în comun, în acord cu destinația acestuia, și interesul particular al coproprietarului care urmărește ieșirea din indiviziune, având în vedere că permite partajul prin buna învoială a părților.

20.

Pentru aceleași considerente, având în vedere justificarea măsurii legale referitoare la partajul convențional, nu pot fi reținute nici susținerile referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale și convenționale privind dreptul la un proces echitabil cu referire la imposibilitatea legală a instanței de judecată de a se pronunța asupra acestei modalități de partaj.

21.

În ceea ce privește invocarea dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 53 din Constituție , Curtea reține că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză.

22.

De asemenea, prevederile constituționale cuprinse în

art. 124 -

Înfăptuirea justiției,

art. 125 -

Statutul judecătorilor,

art. 126 -

Instanțele judecătorești,

art. 127 -

Caracterul public al dezbaterilor și

art. 128 -

Folosirea limbii materne și a interpretului în justiție, prin conținutul lor normativ explicit, nu sunt incidente în analiza prezentei excepții de neconstituționalitate.

23.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Viorica-Ariana Kassai și Adalbert Kassai în Dosarul nr. 25.453/299/2017 al Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă și constată că prevederile

art. 671 alin. (3) din Codul civil

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 mai 2019.