Decizia nr. 335/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Bianca Drăghici

- magistrat-asistent

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Mihail Constantin Barbu și Dana Barbu în Dosarul nr. 12.955/3/2016 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 176D/2018.

2.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 7 mai 2019, în prezența autorului excepției de neconstituționalitate Mihail Constantin Barbu și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor

art. 57

și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru data de 21 mai 2019, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3.

Prin Încheierea din 8 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 12.955/3/2016, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Excepția a fost ridicată de Mihail Constantin Barbu și Dana Barbu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a unei autorizații de construire.

4.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că în sfera noțiunii de viață privată intră și locuința familiei „sau alte bunuri imobile private, considerând că dreptul la viață privată urmărește asigurarea intimității, dar și a siguranței“. În acest sens se menționează jurisprudența instanței europene în materia dreptului la respectarea vieții private și de familie și se afirmă că imobilul pentru care s-a eliberat autorizația de construire, a cărei anulare se cere, a fost reabilitat pentru a fi locuința familiei.

5.

Autorii excepției, invocând dreptul la protecția datelor cu caracter personal recunoscut de

art. 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene , apreciază că planurile interioare ale locuinței unei persoane sunt „date sensibile (ele pot da detalii despre organizarea vieții zilnice)“. Prin urmare, considerând că aceste drepturi fundamentale nu sunt drepturi absolute, ingerința este permisă, însă cu respectarea unor condiții, așa cum rezultă din jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

6.

Se apreciază că

art. 13 din Legea nr. 554/2004

nu respectă condițiile impuse de

art. 53 din Constituție

și

art. 8 paragraful 2 din Convenție , având drept consecință o încălcare a dreptului la viață privată. Astfel, deși ingerința este prevăzută de lege și se poate pretinde urmărirea protejării drepturilor și libertăților altor persoane, totuși măsura impusă de

art. 13 din Legea nr. 554/2004

nu respectă principiul proporționalității, prin raportare la scop, nu este necesară într-o societate democratică pentru atingerea scopului urmărit și nu există garanții adecvate și suficiente pentru protejarea titularului actului administrativ de comportamentul arbitrar al autorităților sau al particularilor.

7.

În acest context se consideră că terțul care contestă actul administrativ, în speță autorizația de construire, trebuie să aibă un interes legitim, prin urmare instanța nu poate solicita și nu poate primi decât acele înscrisuri care au legătură cu interesul său legitim. Ingerința trebuie să fie proporțională cu interesul legitim al terțului, în cazul unui vecin, strict raportat la planurile exterioare ale imobilului de pe partea sa. Or, în cauză,

art. 13 din Legea nr. 554/2004

prevede că instanța trebuie să solicite toată documentația care a stat la baza emiterii actului administrativ.

8.

De asemenea, se afirmă că solicitarea tuturor actelor depuse de proprietar pentru obținerea autorizației de construire nu este necesară într-o societate democratică, pentru că nu se poate cere ceva ce nu este util în dosar. Orice solicitare trebuie să fie limitată la criticile expuse de terțul care contestă actul administrativ. Planurile casei și orice documentație care privește interiorul acesteia intră sub protecția recunoscută dreptului la viață privată, prevăzut de

art. 8 din Convenție . Nimeni nu poate avea acces la planurile interioare ale casei în care se stabilește locuința unei familii. Un vecin de bună-credință își poate analiza drepturile numai prin raportare la planurile exterioare ale unui imobil învecinat, prin urmare, pentru fi proporțională și necesară într-o societate democratică, ingerința trebuie să se limiteze la planuri și informații privind exteriorul clădirii care sunt accesibile oricărui terț.

9.

Totodată, se susține că

art. 13 din Legea nr. 554/2004

nu oferă garanții adecvate și suficiente pentru protejarea titularului actului administrativ, având în vedere că, în baza acestei norme, un terț poate obține planurile oricărei construcții.

10.

În final, se apreciază că alin. (4) al

art. 13 din Legea nr. 554/2004

impune sancțiuni dure autorității publice care primește cererea, obligând-o să se supună dispoziției, chiar dacă sesizează că acest fapt determină încălcarea unor drepturi fundamentale.

11.

Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că textul criticat nu încalcă dispozițiile din Constituție, având în vedere că, pentru a se putea pronunța asupra legalității actului administrativ, instanța trebuie să primească documentația în baza căreia a fost adoptat.

12.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, care la data sesizării Curții Constituționale aveau următorul cuprins:

(1)

La primirea cererii, instanța dispune citarea părților și poate cere autorității al cărei act este atacat să îi comunice de urgență acel act, împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei.

(2)

În situația în care reclamant este un terț în sensul art. 1 alin. (2) sau când acțiunea este introdusă de Avocatul Poporului ori de Ministerul Public, instanța va cere autorității publice emitente să îi comunice de urgență actul atacat împreună cu documentația care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei.

(3)

În mod corespunzător situațiilor prevăzute la alin. (1) și (2), după caz, se procedează și în cazul acțiunilor care au ca obiect refuzul de rezolvare a cererii privind un drept recunoscut de lege sau un interes legitim.

(4)

Dacă autoritatea publică nu trimite în termenul stabilit de instanță lucrările cerute, conducătorul acesteia va fi obligat, prin încheiere interlocutorie, să plătească statului, cu titlu de amendă judiciară, 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere nejustificată.“

16.

Curtea observă că, ulterior sesizării sale, prin

art. I pct. 13 din Legea nr. 212/2018

pentru modificarea și completarea

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004

și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018, dispozițiile

art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

au fost modificate în sensul că „La primirea cererii, instanța dispune citarea părților. Autoritatea publică emitentă va comunica împreună cu întâmpinarea actul atacat împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei. Instanța poate solicita emitentului orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei.“

17.

În opinia autorilor excepției, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 26

privind viața intimă, familială și privată,

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale

art. 148

cu privire la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate dispozițiile

art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale

art. 7

referitor la respectarea vieții private și de familie și ale

art. 8 privind protecția datelor cu caracter personal din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene .

18.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta a fost ridicată într-un litigiu în care, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul-terț în sensul

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 , respectiv persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept -, în contradictoriu cu primarul municipiului București și pârâții Mihail Constantin Barbu și Dana Barbu - titulari ai actului administrativ și autori ai prezentei excepții de neconstituționalitate -, a solicitat anularea unui act administrativ, respectiv a unei autorizații de construire care prevede executarea unor lucrări asupra unui imobil, respectiv lucrări de consolidare, modernizare, amenajări interioare,

reconformarea șarpantei pentru transformarea podului în spațiu locuibil și refacerea împrejmuirii.

19.

Curtea reține că

art. 13 din Legea nr. 554/2004 , cu denumirea marginală „Citarea părților, relații“, la alin. (1) reglementează situația în care reclamantul este destinatarul actului administrativ dedus judecății, alin. (2) are în vedere situația în care cererea de chemare în judecată este formulată de un terț care se consideră vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, de Avocatul Poporului ori de Ministerul Public, alin. (3) reglementează cazul acțiunilor care au ca obiect refuzul de rezolvare a cererii privind un drept recunoscut de lege sau un interes legitim, iar alin. (4) vizează ipoteza aplicării unei amenzi judiciare conducătorului autorității publice în situația în care nu trimite în termenul stabilit de instanță lucrările cerute, ipoteză ce nu este incidentă în cauză.

20.

Având în vedere că excepția de neconstituționalitate a fost invocată într-o cauză în care cererea de chemare în judecată a fost formulată de un terț în sensul

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 , respectiv persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, Curtea constată că dispozițiile

art. 13 alin. (1),

(3) și

(4) din Legea nr. 554/2004

nu au legătură cu soluționarea cauzei, în sensul dispozițiilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , respectiv nu sunt aplicabile cauzei. Conform

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia“. Or, „legătura cu soluționarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. În aceste condiții, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 alin. (1),

(3) și

(4) din Legea nr. 554/2004

este inadmisibilă.

21.

Cât privește dispozițiile

art. 13 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 , Curtea reține că aceste norme instituie măsuri referitoare la pregătirea judecății, în sensul că instanța va cere autorității publice emitente să îi comunice de urgență actul atacat împreună cu documentația care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei, deoarece o cercetare judecătorească efectivă și aprofundată presupune ca judecătorul să aibă la dispoziție întreaga documentație care a stat la baza emiterii actului administrativ a cărui anulare se solicită.

22.

Astfel, „Capitolul II - Principiile fundamentale ale procesului civil“ din

Codul de procedură civilă prevede, la art. 22 alin. (2) , că „Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.“

23.

În acest context, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate reprezintă o garanție a unui proces echitabil, având în vedere faptul că instanța nu poate face o analiză exhaustivă a actului administrativ atacat în lipsa acestei documentații.

24.

Ca atare, Curtea nu poate reține încălcarea prevederilor referitoare la viața intimă, familială și privată, având în vedere că aceasta este protejată de lege în condițiile în care se manifestă în cadrul ordinii juridice, iar nu în afara sa.

25.

Totodată, prin

Decizia nr. 315 din 10 mai 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din data de 26 septembrie 2018, paragraful 23, Curtea a observat că

art. 7

privind respectarea vieții private și de familie și

art. 8 referitor la protecția datelor cu caracter personal din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

cuprind garanțiile asociate

art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

26.

În final, Curtea reține că celelalte aspecte învederate de autorii excepției de neconstituționalitate reprezintă chestiuni de fapt, de interpretare și aplicare a legii, care aparțin competenței instanțelor judecătorești.

27.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 alin. (1),

(3)

și

(4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Mihail Constantin Barbu și Dana Barbu în Dosarul nr. 12.955/3/2016 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

2.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția ridicată de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile

art. 13 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 mai 2019.