Legea nr. 186/2019
pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru completarea Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Legea nr. 95/2006 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății
Introduce prevederi în 1
- Legea nr. 46/2003 21 ianuarie 2003 (prevederi anume) drepturilor pacientului
Are ca temei 1
- Legea nr. 286/2009 17 iulie 2009 privind Codul penal
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1.
Articolul 225
se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 225
Următoarele categorii de persoane sunt scutite de la coplată și beneficiază de asigurare, fără plata contribuției, în condițiile art. 224, după cum urmează:
a)
copiii până la vârsta de 18 ani;
b)
tinerii între 18 ani și 26 de ani, dacă sunt elevi, absolvenți de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenicii sau studenții;
c)
bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, pentru serviciile medicale aferente bolii de bază a respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;
d)
persoanele fizice cu venituri din pensii și indemnizație socială pentru pensionari, de până la 900 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri;
e)
toate femeile însărcinate și lăuzele, pentru servicii medicale legate de evoluția sarcinii, iar cele care nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe țară, pentru toate serviciile medicale;
f)
persoanele cetățeni români, care sunt victime ale traficului de persoane;
g)
persoanele reținute, arestate sau deținute, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse, care se află în centrele de reținere și arestare preventivă.
Persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a), e) și f) sunt scutite de la coplată și beneficiază de asigurare, fără plata contribuției, în condițiile art. 224 și în cazul în care nu dețin cod numeric
personal, în termen de maximum un an de zile de la data primei prezentări la furnizorul de servicii medicale.
Persoanele prevăzute la alin. (2) care solicită servicii medicale, vor declara că nu sunt înregistrate în registrele de stare civilă, cu excepția copiilor de până la 14 ani și a persoanelor cu handicap, pentru care declarația se formulează de către persoanele care le însoțesc la furnizorul de servicii medicale.
În toate cazurile în care se vor aplica prevederile alin. (2) furnizorii de servicii medicale vor anunța de îndată organele de poliție și serviciile de asistență socială din raza teritorială a furnizorului de servicii medicale, în vederea efectuării procedurilor de înregistrare a nașterii acestor persoane în registrele de stare civilă conform legii sau identificării lor, după caz.
Fapta persoanei privind declararea neconformă cu realitatea constituie infracțiune de fals privind identitatea și se pedepsește conform prevederilor Codului penal.
2.
După articolul 225
se introduce un nou articol, articolul 225^1, cu următorul cuprins:
Articolul 225^1
Finanțarea serviciilor de sănătate acordate persoanelor prevăzute la art. 225 se asigură din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) în baza contractelor încheiate de case cu furnizorii de servicii medicale.
Articolul II
După articolul 36
din
Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 29 ianuarie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 36^1, cu următorul cuprins:
Articolul 36^1
Niciunui pacient nu i se va refuza dreptul la îngrijiri medicale din cauza neînregistrării nașterii sale în actele de stare civilă.
Articolul III
În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, pentru punerea în aplicare a prevederilor
art. 225 alin. (2) - (4)
din
privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, va fi elaborată procedura de cooperare instituțională între organele de poliție, serviciile de asistență socială și unitățile medicale, care va fi aprobată prin ordin comun al ministrului sănătății, al ministrului afacerilor interne, al ministrului muncii și justiției sociale și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, la inițiativa Ministerului Sănătății.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor
art. 75
și ale
art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată .
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, CARMEN-ILEANA MIHĂLCESCU PREȘEDINTELE SENATULUI TEODOR-VIOREL MELEȘCANU București, 17 octombrie 2019. Nr. 186.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.