Decizia nr. 650/2019

Articolul 249

alin. 1 din Codul penal din 1969 - „Neglijența în serviciu“: „Încălcarea din culpă, de către un funcționar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă

art. 145

sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.“;

–

Articolul 298

din Codul penal - „Neglijența în serviciu“: „Încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.“

11.

În susținerea neconstituționalității normelor penale criticate, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (4)

și

(5)

referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale și la principiul legalității, ale

art. 11

referitor la dreptul internațional și dreptul intern, ale

art. 16

privind egalitatea în drepturi, ale

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale

art. 21 alin. (3)

privind accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil și ale

art. 124 alin. (2)

și

(3)

potrivit cărora justiția este unică, imparțială și egală, iar judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Totodată, susțin că textele de lege criticate aduc atingere și prevederilor

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , referitoare la dreptul la un proces echitabil. Invocă și

art. 19 din Convenția Națiunilor Unite

împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin

Legea nr. 365/2004

pentru ratificarea

Convenției Națiunilor Unite

împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile

art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969

și ale

art. 298 din Codul penal

au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, fiind analizate critici identice celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin

Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 26 septembrie 2017, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile

art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969

și ale

art. 298 din Codul penal

sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă“ din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinirea prin încălcarea legii“.

13.

În motivarea soluției sale, Curtea a reținut că rațiunea incriminării faptei de neglijență în serviciu este similară celei pentru care este incriminat abuzul în serviciu, diferența dintre cele două infracțiuni distingându-se la nivelul laturii subiective - intenția în cazul abuzului în serviciu, respectiv culpa cu prevedere (ușurința)/culpa fără prevedere sau simplă (neglijența) în cazul infracțiunii de neglijență în serviciu. Latura obiectivă a infracțiunii de neglijență în serviciu este formată, ca și la infracțiunea de abuz în serviciu, din elementul material, însoțit de o cerință esențială, urmarea imediată și legătura de cauzalitate dintre activitatea ilicită și rezultatul produs. Curtea a reținut, de asemenea, că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de neglijență în serviciu presupune încălcarea din culpă a unei îndatoriri de serviciu de către un funcționar public sau de către o altă persoană încadrată în muncă (în cazul variantei atenuate prevăzute de

art. 308 din Codul penal ) prin cele două modalități normative, respectiv „neîndeplinirea“ ori „îndeplinirea defectuoasă“ a acesteia.

14.

Cu referire la infracțiunea de abuz în serviciu (inclusiv abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, incriminat în

Codul penal din 1969 ), Curtea Constituțională a pronunțat

Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile

art. 246 din Codul penal din 1969

și ale

art. 297 alin. (1) din Codul penal

sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii“. Totodată, cu privire la abuzul în serviciu contra intereselor publice, incriminat în legea penală anterioară, Curtea Constituțională a pronunțat

Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile

art. 248 din Codul penal din 1969

sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii“.

15.

În aceste condiții, având în vedere că în varianta de bază atât infracțiunea de abuz în serviciu, cât și infracțiunea de neglijență în serviciu prevăd, ca o modalitate normativă identică, „îndeplinirea defectuoasă“ a unei îndatoriri de serviciu, Curtea a constatat că atât soluția, cât și considerentele deciziilor

nr. 405 din 15 iunie 2016

și

nr. 392 din 6 iunie 2017 , precitate, referitoare la modalitatea de interpretare a sintagmei „îndeplinește în mod defectuos“, sunt aplicabile mutatis mutandis și în ceea ce privește dispozițiile

art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969

și ale

art. 298 din Codul penal

referitoare la infracțiunea de neglijență în serviciu, cu atât mai mult cu cât forma de vinovăție sub care se săvârșește aceasta din urmă este culpa (ușurința și neglijența), așa încât Curtea a admis excepția și a constatat constituționalitatea acestora numai în măsura în care prin sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă“ din cuprinsul lor se înțelege „îndeplinirea prin încălcarea legii“.

16.

Curtea a constatat, totodată, că noua lege penală extinde foarte mult sfera de aplicare a infracțiunii de neglijență în serviciu, neprevăzând condiția ca paguba, respectiv vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, să aibă o anumită valoare, respectiv ca vătămarea să aibă o anumită intensitate, aspect de natură a face imposibilă delimitarea între abaterile disciplinare sau inerentele greșeli profesionale și infracțiunea de neglijență în serviciu. Așadar, Curtea a constatat că reglementarea în vigoare a infracțiunii de neglijență în serviciu permite încadrarea în conținutul său a oricărei fapte săvârșite din culpă, dacă s-a adus o atingere minimă drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

17.

În aceste condiții Curtea a constatat că, în ceea ce privește acest aspect, sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele

Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 , paragrafele 75-80, și ale

Deciziei nr. 392 din 6 iunie 2017 , paragrafele 46-56.

18.

În consecință, în prezenta cauză, față de soluția pronunțată prin

Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017 , Curtea constată că devin incidente dispozițiile

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“. Inadmisibilitatea excepției, fiind un element definitoriu al competenței instanței constituționale, este subsecventă exclusiv pronunțării, anterior, de către Curtea Constituțională a unei decizii de admitere a excepției cu același obiect și constatării neconstituționalității prevederilor deduse, din nou, controlului de constituționalitate. Având în vedere și faptul că actul de sesizare a Curții Constituționale este anterior deciziei de constatare a neconstituționalității, Curtea va respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile

art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969

și ale

art. 298 din Codul penal

cât privește sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă“.

19.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969

și ale

art. 298 din Codul penal , excepție ridicată de Vasile Dospinescu și George Ștefan în Dosarul nr. 22/81/2014* al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2019.