Ordonanță · Guvernul

OG nr. 61/2004

pentru modificarea alin. (1) al art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome

prezumat în vigoare

Data actului
5 august 2004
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 741 din 17 august 2004
Aprobat
prin Legea nr. 414/2004
Citat de
4 acte
Citează
4 acte
Structură
3 articole · 3.368 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 2

  • Legea nr. 414/2004 18 octombrie 2004 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 61/2004 pentru modificarea alin. (1) al art. 1…
  • Legea nr. 479/2004 8 noiembrie 2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61/2004 privind acordarea în anul …

Ce face acest act

Modifică 1

  • Legea nr. 769/2001 29 decembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la soci…

În temeiul art. 108 din Constituție, republicată, și al

art. 1 pct. I.8 din Legea nr. 291/2004

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.

Articolul I

Alineatul (1) al articolului 1 din

Ordonanța Guvernului nr. 64/2001

privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 769/2001 , se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Începând cu exercițiul financiar al anului 2004, la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit se repartizează pe următoarele destinații, dacă prin legi speciale nu se prevede altfel:

a) rezerve legale;

b) alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de lege;

c) acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți;

d) alte repartizări prevăzute de lege;

e) societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome care s-au angajat și au stabilit prin bugetele de venituri și cheltuieli obligația de participare la profit ca urmare a serviciilor angajaților lor în relație cu acestea pot acorda aceste drepturi în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul agentului economic, în exercițiul financiar de referință;

f) minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local, în cazul regiilor autonome, ori dividende, în cazul societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat;

g) profitul nerepartizat pe destinațiile prevăzute la lit. a)-f) se repartizează la alte rezerve și constituie sursa proprie de finanțare."

Articolul III

Prezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
p. Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
București, 5 august 2004.
Nr. 61.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.