Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1242/2004

pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 454/2003 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a recipientelor simple sub presiune

prezumat în vigoare

Data actului
5 august 2004
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 751 din 18 august 2004
Citat de
4 acte
Citează
1 act
Structură
2 articole · 3.191 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • HG nr. 454/2003 18 aprilie 2003 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a recipientelor simple sub presiune

În temeiul art. 108 din Constituție, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 454/2003

privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a recipientelor simple sub presiune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 25 aprilie 2003, se modifică după cum urmează:

1. Litera c) a articolului 2 se abrogă.

2. Alineatul (2) al articolului 4 va avea următorul cuprins:

"(2) Recipientele la care produsul PS x V este mai mic sau egal cu 50 bari x litru trebuie fabricate conform practicilor inginerești din România sau din unul dintre statele membre ale Uniunii Europene și trebuie să poarte marcajele prevăzute la pct. 1 din anexa nr. 2, cu excepția marcajului european de conformitate EC, prevăzut la art. 15."

3. Alineatele 1 și 2 ale punctului 2 "Proiectarea recipientului" din anexa nr. 1 vor avea următorul cuprins:

"La proiectarea recipientului producătorul trebuie să definească destinația utilizării acestuia și să selecteze:

a) temperatura minimă de lucru T min ;

b) temperatura maximă de lucru T max ;

c) presiunea maximă de lucru PS.

Totuși, dacă este selectată o temperatură minimă de lucru mai mare de -10 °C, calitățile cerute materialelor trebuie să fie satisfăcute pentru temperatura de -10 °C."

4. Punctul 2 "Instrucțiuni" din anexa nr. 2 va avea următorul cuprins:

"Instrucțiunile vor cuprinde următoarele informații:

- caracteristicile prevăzute la pct. 1, cu excepția seriei de identificare a recipientului;

- destinația recipientului;

- cerințele de întreținere și instalare pentru securitatea recipientului.

Instrucțiunile vor fi redactate în limba sau în limbile oficiale ale țării de destinație."

5. În cuprinsul anexei nr. 3 următorii termeni se înlocuiesc după cum urmează:

- organismul se înlocuiește cu organismul notificat;

- organismele se înlocuiește cu organismele notificate.

6. În cuprinsul hotărârii următoarele sintagme se înlocuiesc după cum urmează:

- Ministerul Industriei și Resurselor se înlocuiește cu Ministerul Economiei și Comerțului;

- certificat de examinare CE de tip se înlocuiește cu certificat de examinare EC de tip;

- examinare CE de tip se înlocuiește cu examinare EC de tip;

- verificare CE se înlocuiește cu verificare EC;

- declararea conformității CE se înlocuiește cu declararea conformității EC.

Articolul II

Hotărârea Guvernului nr. 454/2003

privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a recipientelor simple sub presiune, cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministru de stat, ministrul economiei și comerțului,
Dan Ioan Popescu
București, 5 august 2004.
Nr. 1.242.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.