Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 260/1991

privind înființarea, organizarea și funcționarea Departamentului de Control al Guvernului

prezumat în vigoare 2 acte modificatoare

Data actului
5 aprilie 1991
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 82 din 17 aprilie 1991
Modificări
2 acte modificatoare, prima la 26 aprilie 1991, ultima la 25 septembrie 1992
Citat de
3 acte
Structură
10 articole · 6.044 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 2

  • HG nr. 310/1991 26 aprilie 1991 privind modificarea Hotărîrii Guvernului nr. 260 din 5 aprilie 1991
  • HG nr. 588/1992 25 septembrie 1992 pentru modificarea Hotărîrii Guvernului nr. 260/1991 privind înființarea, organizarea și f…

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Pe baza prezentei hotărîri se înființează Departamentul de Control al Guvernului.

Departamentul de Control al Guvernului este subordonat direct primului-ministru, care îi aproba programul de activitate și căruia îi raportează activitatea.

Articolul 2

În cadrul Departamentului de Control al Guvernului funcționează:

a) Compartimentul de control economico-financiar, tehnic și investitional;

b) Compartimentul pentru protecția consumatorului și protecția socială;

c) Compartimentul juridic;

d) Compartimentul de coordonare a activității de control și de rezolvare a sesizarilor adresate primului-ministru și Guvernului;

e) Compartimentul de studii interdepartamentale elaborate pe baza concluziilor desprinse din controalele efectuate.

Articolul 3

Departamentul de Control al Guvernului are următoarele atribuții principale:

a) controlează legalitatea alocarilor bugetare și utilizarea acestora conform aprobărilor și principiilor de eficacitate;

b) întocmește coraportul asupra execuției bugetului de stat;

c) controlează execuția balanței de încasări și plati externe, precum și a planului de încasări și plati în numerar;

d) controlează modul de utilizare a creditelor guvernamentale sau garantate de către Guvern;

e) verifica mărimea și cauzele datoriei publice și propune măsuri de diminuare a acestuia;

f) controlează integritatea patrimoniului statului din țara și străinătate, inclusiv a societăților din străinătate cu capital de stat;

g) verifica modul de utilizare a resurselor umane, materiale și financiare de către organele centrale și locale ale administrației de stat;

h) pune la dispoziția Guvernului studii cu privire la modul de aplicare a legilor și hotărîrilor Guvernului, la introducerea mecanismelor economiei de piața și la implementarea reformei;

i) controlează activitatea desfășurată de împuterniciții statului la regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat;

j) controlează, din însărcinarea Guvernului, modul de acordare a contractelor și comenzilor de stat, inclusiv adjudecarea unor licitații de import cu fonduri de stat;

k) verifica, preventiv și ulterior, utilizarea subvențiilor acordate de Guvern;

l) controlează, la solicitare, utilizarea unor fonduri publice neguvernamentale (Fondul "Libertatea", ajutoare neguvernamentale etc.);

m) controlează, preventiv și ulterior, realizarea obiectivelor de investiții din fondurile statului;

n) controlează programele de modernizare și retehnologizare a capacităților de producție ce se realizează prin subvenții de stat;

o) realizează controlul asupra modului în care se asigura protecția consumatorului, coordonînd acțiunile de combatere a speculei;

p) controlează, din însărcinarea Guvernului, realizarea programelor privind protecția mediului și a echilibrului ecologic, finanțate de Guvern;

r) controlează, din însărcinarea Guvernului, realizarea programelor de protecție socială;

s) realizează, la cererea persoanelor ce se considera vătămate prin acte administrative, controale asupra activității organelor de control ale ministerelor și departamentelor, privind problemele sesizate înainte de declanșarea procedurii de contencios administrativ;

t) verifica reclamațiile și sesizările adresate primului-ministru și Guvernului, cu privire la neregulile din activitatea organelor de conducere din administrația centrala, locală și instituții publice;

u) îndeplinește orice alta sarcina de control și analiza data spre rezolvare de către primul-ministru sau Guvern.

Articolul 4

Departamentul de Control al Guvernului este condus de un secretar de stat care participa, în calitate de invitat, la ședințele de Guvern.

În activitatea sa, șeful Departamentului de Control al Guvernului emite ordine și instrucțiuni.

Articolul 5

Șeful Departamentului de Control al Guvernului are un adjunct, cu rang de subsecretar de stat.

Articolul 6

Numărul maxim de posturi din aparatul propriu, exclusiv demnitarii, este de 50.

Statul de funcțiuni, încadrarea, atribuțiile compartimentelor functionale, precum și sarcinile personalului din aparatul propriu, se aproba prin ordin al șefului de departament.

Articolul 7

Personalul preluat de Departamentul de Control al Guvernului de la Corpul de Control Economico-Financiar al primului-ministru se considera transferat în interesul serviciului.

Personalul Corpului de Control Economico-Financiar al primului-ministru, care trece la alte unități, va beneficia, timp de trei luni, de același salariu tarifar de încadrare, dacă, la noul loc de muncă, salariul tarifar de încadrare este mai mic.

Articolul 8

În realizarea sarcinilor sale, Departamentul de Control al Guvernului poate solicita colaborarea specialiștilor din Ministerul Finanțelor și băncilor cu capital de stat, Ministerului de Interne, ministerelor și departamentelor de ramura, precum și altor instituții și specialiști, care sînt obligați sa răspundă prompt acestor solicitări.

Articolul 9

În exercitarea atribuțiilor ce le revin, inspectorii Departamentului de Control al Guvernului se bucura de protecția legii, putind aplica sancțiuni prevăzute de legislația specifică activității de control.

Articolul 10

Prezenta hotărîre intră în vigoare la data de 26 aprilie 1991.

PRIM-MINISTRU
PETRE ROMAN

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.