Decizia nr. 306/2004

Ion Predescu - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 1, 2 și 7 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Petre Mihai Băcanu în Dosarul nr. 6.345/2003 al Tribunalului București - Secția a II-a penală.

La apelul nominal au răspuns avocat Liliana Poenaru, pentru autorul excepției, și avocat Paula Mihăiescu, pentru partea Ristea Priboi, celelalte părți fiind lipsă.

Reprezentantul autorului excepției solicită a se constata lipsa de procedură cu partea Marius Oprea, ca urmare a schimbării domiciliului acestuia.

Magistratul-asistent informează completul de judecată asupra existenței la dosarul cauzei a unei cereri a părții Marius Oprea prin care solicită amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui apărător, care a fost examinată de Curtea Constituțională în ședința de judecată din 24 iunie 2004, dată la care s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 8 iulie 2004. În această cerere partea nu a făcut nici o precizare referitoare la schimbarea domiciliului. De asemenea, la dosar nu a fost depus nici un alt document din care să rezulte schimbarea domiciliului.

Reprezentantul părții Ristea Priboi se opune cererii de amânare, considerând că aceasta are drept scop tergiversarea soluționării cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii formulate în temeiul art. 98 din Codul de procedură civilă, considerând cauza în stare de judecată.

Curtea, deliberând, constată procedura îndeplinită și, pe cale de consecință, respinge cererea formulată, acordând cuvântul pe fond.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorului excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, susținând oral motivele de neconstituționalitate a textelor de lege criticate, expuse în notele scrise depuse la dosar.

Reprezentantul părții Ristea Priboi arată că nu există nici o contradicție între dispozițiile criticate și textele constituționale, precum și cele din actele internaționale invocate de autorul excepției, solicitând respingerea excepției ca neîntemeiată. În acest sens depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 52 alin. 1 și 2, invocând practica în materie a Curții Constituționale, și ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 52 alin. 7, întrucât aceste prevederi au fost abrogate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2004 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 8 martie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 6.345/2003, Tribunalul București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 1, 2 și 7 din Codul de procedură penală, ridicată de Petre Mihai Băcanu, inculpat recurent în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (4) referitoare la România ca stat de drept și la principiul separației și echilibrului puterilor, ale art. 11 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul internațional și la dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 124 referitoare la înfăptuirea justiției și ale art. 127 referitoare la caracterul public al dezbaterilor. De asemenea, se susține și încălcarea prevederilor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și anume a celor ale art. 6 pct. 1 privitoare la un proces echitabil și ale art. 14 referitoare la nediscriminare.

Autorul excepției consideră că dispozițiile art. 52 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, deoarece prevăd că abținerea sau recuzarea se judecă în ședință secretă, deși în art. 127 din Constituție, republicată, și în art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se prevede că ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege. Se arată că, prin formularea cererii de recuzare, instanța în fața căreia s-a ridicat se dezinvestește și totodată nu cunoaște motivele pentru care a fost recuzată, deoarece textul art. 48 din Codul de procedură penală este incomplet și defectuos redactat, încălcând normele constituționale invocate. Instanța în cauză, prin dezinvestire, nu mai poate efectua nici un act de procedură (de exemplu, să acorde un termen de control).

În ceea ce privește art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, acesta este considerat neconstituțional deoarece prevede că examinarea declarației de abținere sau a cererii de recuzare se face ascultându-se procurorul, iar dacă este necesar și părțile, precum și persoana care se abține sau a cărei recuzare se cere, încălcându-se egalitatea în drepturi și dreptul la un proces echitabil, deoarece, în timp ce procurorul se citează în mod obligatoriu și se ascultă, celelalte părți sunt ascultate decât dacă instanța consideră necesar.

La rândul său, textul art. 52 alin. 7 din Codul de procedură penală este considerat neconstituțional deoarece părțile nu sunt înștiințate de termenul de judecată și nu cunosc momentul de la care curg cele 24 de ore pentru declararea recursului, încălcându-se art. 21 din Constituție, republicată, și art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Tribunalul București - Secția a II-a penală apreciază că excepția este neîntemeiată. Se arată că recuzarea este, alături de abținere, un remediu procesual prevăzut de lege, prin care un judecător al unei cauze concrete, susceptibil de a fi bănuit, pentru anumite motive prevăzute de lege, de imparțialitate sau lipsă de obiectivitate, este înlăturat de la judecarea acelei cauze. Prin reglementările art. 52 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală s-a urmărit ca situațiile și împrejurările de natură a provoca suspiciunea personală, privitor la obiectivitatea și imparțialitatea judecătorului, să fie circumscrise unui cadru procesual restrâns, care să nu contravină principiului publicității procesului penal. Se observă că partea care formulează o cerere de recuzare și procurorul sunt pe poziția de egalitate, așa cum rezultă din dispozițiile art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, care sunt de strictă interpretare. Sintagma "ascultându-se procurorul când este prezent în instanță" trebuie interpretată în sensul că participarea procurorului nu este obligatorie, iar în situația în care apreciază ca fiind necesar, instanța poate asculta și partea care a formulat cererea de recuzare.

În legătură cu art. 52 alin. 7 din Codul de procedură penală, instanța arată că cererea de recuzare nu poate fi interpretată ca o dezinvestire a instanței, aceasta fiind un remediu procesual de care pot beneficia justițiabilii, în situația în care judecătorul cauzei, susceptibil de a fi bănuit de imparțialitate, să fie înlăturat de la judecarea acelei cauze. Această instituție este în acord cu art. 6 pct. 1 din Convenția europeană, privitor la procesul echitabil, fiind chiar o garanție a desfășurării acestuia.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză este neîntemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) și ale art. 127 din Constituție, republicată, procedura de judecată este stabilită de lege, iar ședințele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege. Astfel, în temeiul prevederilor constituționale, legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa procedura de judecată, cazurile în care ședințele de judecată nu sunt publice, precum și căile de atac și condițiile exercitării acestora. Întrucât procedura de soluționare a cererilor de abținere sau recuzare face parte integrantă din procedura de judecată, aceasta este reglementată în conformitate cu prevederile constituționale menționate, cu respectarea trăsăturilor definitorii ale instituției abținerii și recuzării.

Dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale ale art. 11 referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, întrucât recuzarea nu formează obiectul unui tratat internațional, nici prevederilor art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului. Prevederile art. 52 alin. 1, 2 și 7 din Codul de procedură penală nu contravin nici prevederilor art. 16 din Constituție, republicată, referitoare la egalitatea în drepturi, întrucât nu consacră privilegii sau discriminări în raport cu vreunul dintre criteriile prevăzute la art. 4 alin. (2) din Constituție, republicată. Pentru aceleași motive nu se încalcă nici prevederile art. 124 din Constituție, republicată, referitoare la înfăptuirea justiției în numele legii, în mod imparțial și egal pentru toți.

În concluzie, Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 52 alin. 1, 2 și 7 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate și completate atât prin

Legea nr. 281/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, cât și prin

Legea nr. 159/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 mai 2004, dispoziții care au următorul conținut: "Abținerea sau recuzarea judecătorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se soluționează de un alt complet, în ședință secretă, fără participarea celui care declară că se abține sau care este recuzat.

Examinarea declarației de abținere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanță, iar dacă se găsește necesar, și părțile, precum și persoana care se abține sau a cărei recuzare se cere. [...]

Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunțării, și dosarul se înaintează de îndată instanței de recurs. Recursul se judecă în termen de 3 zile din momentul primirii, în camera de consiliu, cu participarea părților."

Autorul excepției consideră aceste dispoziții de lege ca fiind contrare mai multor prevederi ale Constituției, și anume art. 1 alin. (3) și (4) referitor la statul de drept și la principiul separației și echilibrării puterilor, art. 11 alin. (1) și (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 124 referitor la înfăptuirea justiției și art. 127 referitor la caracterul public al dezbaterilor. De asemenea, sunt vizate și prevederile art. 6 pct. 1, referitoare la dreptul la un proces echitabil, în fața unei instanțe care să judece cauza public și într-un termen rezonabil, precum și cele ale art. 14 referitoare la interzicerea discriminării, ambele din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că prevederile art. 52 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție, și anume la cele ale art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1) și (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 123 [devenit, după republicarea Constituției, art. 124 alin. (1) și (3)] și art. 126 [devenit art. 127]. De asemenea, controlul de constituționalitate a vizat și raportarea textelor de lege criticate la dispozițiile art. 6 pct. 1 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, de exemplu, prin deciziile nr. 12 din 16 ianuarie 2001, nr. 135 din 26 aprilie 2001 și nr. 300 din 7 noiembrie 2002, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 18 aprilie 2001, nr. 330 din 20 iunie 2001 și nr. 867 din 2 decembrie 2002, Curtea Constituțională a reținut, în esență, următoarele:

Dispozițiile art. 52 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, referitoare la procedura de soluționare a declarațiilor de abținere sau a cererilor de recuzare, sunt în deplină concordanță cu prevederile constituționale și ale convențiilor internaționale privitoare la drepturile omului. Potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție [în prezent art. 126 alin. (2)], "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că reglementările în discuție sunt de competența exclusivă a legiuitorului, iar prevederile criticate nu aduc atingere drepturilor constituționale ale părților. Totodată, conform art. 126 din Constituție (devenit art. 127), "Ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege", unul dintre acestea fiind prevăzut în art. 52 alin. 1 din Codul de procedură penală. De asemenea, potrivit art. 129, căile de atac pot fi exercitate în condițiile prevăzute de lege.

Judecarea cererii de recuzare fără citarea părților are ca scop evitarea prelungirii nejustificate a judecății și efectuarea acesteia într-un termen rezonabil. Nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalității, de vreme ce dispozițiile criticate nu conțin privilegii sau discriminări.

Așa fiind, Curtea Constituțională, prin deciziile pronunțate, a statuat că dispozițiile art. 52 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală sunt constituționale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea acestei soluții, cele statuate anterior prin deciziile Curții Constituționale își mențin valabilitatea și în dosarul de față.

Curtea nu poate reține nici susținerea potrivit căreia dispozițiile criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (4) din Constituție, republicată, referitoare la principiul separației și echilibrului puterilor, deoarece aceste dispoziții constituționale nu sunt incidente în cauză.

De asemenea, Curtea constată că dispozițiile

art. 52 alin. 7, introduse prin Legea nr. 281/2003

și, ulterior, modificate prin

Legea nr. 159/2004 , au fost abrogate expres prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55 din 25 iunie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 1 iulie 2004. Față de această situație, în conformitate cu dispozițiile

art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională poate decide numai asupra actelor normative în vigoare. Constatând însă că la data sesizării sale, prin Încheierea din 8 martie 2004 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, dispozițiile art. 52 alin. 7 din Codul de procedură penală erau în vigoare, Curtea urmează să respingă excepția de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.d) și alin. (3), al

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Petre Mihai Băcanu în Dosarul nr. 6.345/2003 al Tribunalului București - Secția a II-a penală.

2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 7 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 iulie 2004.