Ordinul nr. 1059/2004
privind modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 273/2004 pentru aprobarea Normelor de igienă privind apele potabile îmbuteliate, altele decât apele minerale naturale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 273/2004 12 martie 2004 pentru aprobarea Normelor de igienă privind apele potabile îmbuteliate, altele decât apele…
Are ca temei 2
- Legea nr. 458/2002 8 iulie 2002 (prevederi anume) privind calitatea apei potabile
- Ordinul nr. 273/2004 12 martie 2004 (prevederi anume) pentru aprobarea Normelor de igienă privind apele potabile îmbuteliate, altele decât apele…
Văzând Referatul de aprobare al Direcției generale sănătate publică și inspecția sanitară de stat nr. O.B. 9.551/2004,
în conformitate cu prevederile
art. 16 din anexa la Ordinul ministrului sănătății nr. 273/2004
pentru aprobarea Normelor de igienă privind apele potabile îmbuteliate, altele decât apele minerale naturale, ale
art. 10 alin. (3) din Legea nr. 458/2002
privind calitatea apei potabile, cu modificările și completările ulterioare, și ale
art. 12 din Legea nr. 100/1998
privind asistența de sănătate publică, cu completările ulterioare,
în temeiul prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 743/2003
privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății emite următorul ordin:
Articolul I
După
art. 5 din Ordinul ministrului sănătății nr. 273/2004
pentru aprobarea Normelor de igienă privind apele potabile îmbuteliate, altele decât apele minerale naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 24 martie 2004, se introduce un nou articol, articolul 6, cu următorul cuprins:
"Art. 6. - (1) Se aprobă Procedura de notificare a apelor potabile îmbuteliate, altele decât cele minerale naturale, comercializate în România, prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Sunt supuse procedurii de notificare toate apele potabile îmbuteliate, altele decât cele minerale naturale, produse în țară sau importate."
Articolul II
În cuprinsul
Ordinului ministrului sănătății nr. 273/2004 , termenul înregistrare a apelor potabile îmbuteliate, altele decât cele minerale naturale, se va înlocui cu termenul notificare.
Articolul III
După anexa la
Ordinul ministrului sănătății nr. 273/2004
se introduce anexa nr. 2, al cărei cuprins este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul IV
Producătorii, importatorii sau responsabilii cu punerea pe piață pentru prima dată a apelor potabile îmbuteliate, altele decât cele minerale naturale, Direcția generală de sănătate publică și inspecția sanitară de stat din cadrul Ministerului Sănătății, institutele de sănătate publică și direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul V
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătății, Ovidiu Brînzan București, 24 august 2004. Nr. 1.059.
Anexa (Anexa nr. 2 la
Ordinul ministrului sănătății nr. 273/2004 )
PROCEDURA DE NOTIFICARE
a apelor potabile îmbuteliate, altele decât cele minerale naturale
Articolul 1
Apele potabile îmbuteliate, altele decât cele minerale naturale, aflate pe piață, sunt notificate la Ministerul Sănătății, prin comisiile de avizare din cadrul institutelor de sănătate publică din București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Articolul 2
Ministerul Sănătății asigură accesul publicului la formularul electronic de notificare și la Registrul apelor îmbuteliate, prin afișarea acestora pe site-ul oficial al Ministerului Sănătății.
Ministerul Sănătății organizează Registrul apelor potabile îmbuteliate și administrează baza de date aferentă, aflată pe site-ul oficial al Ministerului Sănătății.
Articolul 3
În vederea notificării producătorul, importatorul sau responsabilul cu punerea pe piață pentru prima dată depune la institutele de sănătate publică prevăzute la art. 2 formularul de notificare prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta procedură de notificare, completat, împreună cu modelul de etichetă utilizat pentru produsul în cauză.
Articolul 4
Personalul din instituțiile prevăzute la art. 2, responsabil cu activitatea de notificare a apelor potabile îmbuteliate, este desemnat prin decizie de către conducătorul instituției și are următoarele atribuții:
a) evaluează conformitatea documentației depuse cu prevederile legale privind notificarea și transmite solicitantului, în termen de 72 de ore lucrătoare, formularul de confirmare a notificării, prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta procedură de notificare;
b) asigură notificarea directă în baza de date aflată pe site-ul oficial al Ministerului Sănătății.
Articolul 5
Personalul împuternicit pentru activitatea de inspecție sanitară de stat efectuează controlul conformității apelor potabile îmbuteliate, altele decât cele minerale naturale, în conformitate cu reglementările legale în vigoare.
În vederea exercitării controlului pe piață al apelor potabile îmbuteliate producătorul, importatorul sau responsabilul cu punerea pe piață pentru prima dată a produsului deține la adresa indicată pe etichetă dosarul de produs conținând documentele care atestă conformitatea produsului, asigurând accesul personalului menționat la alin. (1) la acest dosar.
În cazul constatării unor neconcordanțe cu reglementările legale în vigoare, direcțiile de sănătate publică județene și, respectiv, a municipiului București informează Direcția generală sănătate publică și inspecția sanitară de stat din cadrul Ministerului Sănătății pentru anularea notificării din Registrul apelor potabile îmbuteliate.
Articolul 6
Avizele sanitare pentru apă potabilă îmbuteliată, eliberate anterior emiterii prezentului ordin, rămân valabile timp de un an de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.
Apele potabile îmbuteliate care intră sub incidența alin. (1) trebuie să fie notificate în același termen.
Articolul 7
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta procedură de notificare. Anexa 1 la procedura de notificare FORMULAR DE NOTIFICARE a apelor potabile îmbuteliate, altele decât cele minerale naturale, în Registrul apelor potabile (conform Ordinului ministrului sănătății nr. 273/2004 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 24 martie 2004) 1. Datele persoanei fizice/juridice care solicită notificarea (numele, adresa, telefon, fax, nr. de înregistrare în registrul comerțului) Producător/Importator*) ............................................................................. ............................................................................. 2. Denumirea comercială a produsului: ............................................................................ ............................................................................ 3. Tipul de apă îmbuteliată (conform art. 3 și 4 din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 273/ 2004) ............................................................................. ............................................................................. 4. Denumirea sursei: ............................................................................. ............................................................................. 5. Documente necesare: 5.1. Autorizație sanitară pentru producerea de apă îmbuteliată (conform Hotărârii Guvernului nr. 974/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 26 iulie 2004) nr. ........., eliberată de ............. la data ...........; 5.2. Aviz sanitar pentru instalația de îmbuteliere (conform Ordinului ministrului sănătății și familiei nr. 117/2002 , cu modificările și completările ulterioare) nr. ................, eliberat de ...................... la data ...........; 5.3. Aviz sanitar pentru materialele/recipientele aflate în contact cu apa (conform Ordinului ministrului sănătății și familiei nr. 117/2002 , cu modificările și completările ulterioare) nr. ................, eliberat de ..................... la data ...........; nr. ................, eliberat de ..................... la data ...........; ............................................................................ 6. Informații privind compoziția produsului: 6.1. Apa se conformează cu prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 458/2002 , cu modificările și completările ulterioare) [] DA/ [] NU .......... 6.2. Dacă apa are și alte caracteristici [conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 458/2002 ], precizați care sunt acestea .................................. ............................................................................. conform buletinului anexat ................................................ . 7. Etichetare a) copia în format electronic/pe hârtie într-o formă lizibilă; b) completați următoarele rubrici printr-un x, conform art. 14 din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 273/2004 ): ┌────────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────┐ │Apă carbonatată natural/natural efervescentă │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤ │Apă carbonatată/efervescentă │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤ │Apă necarbonatată/neefervescentă/plată │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤ │Apă provenind dintr-un sistem de distribuție: │ │ │- public │ │ │- privat │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤ │Apă naturală: │ │ │- netratată │ │ │- tratată │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤ │Apă preparată (art. 4 din anexa nr. 1 la │ │ │ Ordinul ministrului sănătății nr. 273/2004 ) │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────┤ │Cu adaos de minerale [art. 7 lit. b) din anexa │ │ │nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 273/ │ │ │2004 │ │ └────────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────┘ 8. Monitorizarea, conform Legii nr. 458/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și Hotărârii Guvernului nr. 974/2004 [] DA/[] NU ................. 9. Există plan de control în puncte critice după model HACCP [] DA/[] NU .... 10. Declarația notificatorului: Declar pe propria răspundere că datele și informațiile de mai sus sunt corecte; produsul fabricat respectă prevederile reglementărilor în vigoare. ........................ Numele .................. (semnătura directorului general) Data ...................... ────────── Anexa 2 la procedura de notificare MINISTERUL SĂNĂTĂȚII INSTITUTUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ............................... FORMULAR DE CONFIRMARE A NOTIFICĂRII în Registrul apelor potabile Notificare nr. ............ din .................. 1. Datele de identificare a persoanei fizice sau juridice care a solicitat notificarea (numele, adresa, telefon, fax, nr. de înregistrare în registrul comerțului) 2. Denumirea comercială a produsului 3. Notificarea primită pe data de: Președintele comisiei, ....................... ----------
*) Importatorul sau persoana responsabilă cu punerea pe piață pentru prima dată a produsului va prezenta dovada înregistrării sau a oricărei alte proceduri similare din țara de origine pentru completarea pct. 5.1, 5.2 și 5.3. ──────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.