Statutul din 3 septembrie 2004
Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar
prezumat în vigoare
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, denumit în continuare Fondul, este constituit și funcționează în conformitate cu prevederile
Ordonanței Guvernului nr. 39/1996
privind înființarea și funcționarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare ordonanța, cu prevederile prezentului statut și ale reglementărilor date în aplicarea legii.
Articolul 2
Fondul se constituie pe perioadă nedeterminată ca persoană juridică de drept public, având drept scop:
a) garantarea depozitelor constituite la instituțiile de credit autorizate în condițiile legii și efectuarea plăților sub forma compensațiilor către persoane fizice, persoane juridice ori entități fără personalitate juridică, potrivit condițiilor și limitelor stabilite în ordonanță;
b) desfășurarea activității, în cazul desemnării sale ca administrator interimar ori ca lichidator al instituțiilor de credit; atribuțiile Fondului desemnat într-o astfel de calitate sunt cele stabilite de lege.
Articolul 3
Fondul are sediul social în municipiul București.
Capitolul II Conducerea și administrarea Fondului
Articolul 4
Potrivit prevederilor ordonanței, Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României examinează și aprobă:
- statutul Fondului și reglementările elaborate de acesta în aplicarea legii;
- structura organizatorică și de personal, precum și politica salarială;
- bugetul de venituri și cheltuieli al Fondului;
- majorarea contribuțiilor anuale;
- suspendarea și reluarea plății contribuțiilor anuale;
- stabilirea contribuțiilor speciale, nivelul acestora și termenul de plată;
- propunerile cu privire la efectuarea împrumuturilor, inclusiv prin emiterea de titluri de valoare de către Fond;
- raportul anual de activitate și situațiile financiare anuale.
Articolul 5
Organele de administrare și de conducere executivă ale Fondului sunt:
a) Consiliul de administrație al Fondului;
b) directorul general al Fondului.
Articolul 6
Componența Consiliului de administrație al Fondului, condițiile care trebuie îndeplinite pentru numirea membrilor acestuia, numirea, încetarea calității de membru și revocarea din funcție a acestora sunt prevăzute la art. 26-29 din ordonanță.
Articolul 7
Consiliul de administrație al Fondului se întrunește cel puțin o dată pe lună în ședință ordinară.
Consiliul de administrație al Fondului poate fi convocat în ședință extraordinară de către președinte, din proprie inițiativă sau la cererea oricărui membru al consiliului de administrație.
Consiliul de administrație al Fondului se convoacă în scris, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data ședinței.
Convocarea trebuie să conțină ordinea de zi, data și documentele supuse discuției, precum și locul de desfășurare a ședinței.
Ședințele vor avea loc la sediul Fondului sau în orice alt loc unde s-a convenit. La ședințele Consiliului de administrație al Fondului participă, în calitate de invitat, directorul general, iar în lipsa acestuia, unul dintre adjuncții săi care a fost desemnat de către acesta.
În situații care impun acțiuni urgente, termenul de 5 zile poate fi redus, iar convocarea va fi efectuată verbal.
Consiliul de administrație al Fondului deliberează în mod valabil în prezența a cel puțin 5 din numărul membrilor săi.
Deciziile Consiliului de administrație al Fondului se iau cu majoritate simplă de voturi din totalul membrilor acestuia.
Secretariatul Consiliului de administrație al Fondului este asigurat de Fond. Procesul-verbal al ședinței, care conține ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite și opiniile separate, dacă este cazul, se semnează de către toți membrii care au participat la ședință.
Discuțiile din cadrul ședințelor Consiliului de administrație al Fondului pot fi înregistrate folosindu-se mijloace audio corespunzătoare.
Articolul 8
Atribuțiile Consiliului de administrație al Fondului sunt următoarele:
a) analizează, avizează și propune Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României documentele prevăzute la art. 4;
b) analizează și aprobă:
1. numirea și eliberarea din funcție a directorului general și a adjuncților acestuia;
2. modalitățile, plafoanele maxime, termenele și condițiile de plasare, în scopul fructificării resurselor financiare disponibile ale Fondului, precum și rapoartele referitoare la operațiunile de investire a resurselor financiare ale acestuia;
3. desemnarea Fondului ca administrator interimar ori ca lichidator la instituțiile de credit;
4. contractarea cu persoane fizice și juridice, române sau străine, de servicii privind activitatea de lichidare, servicii de asistență și consultanță de specialitate;
5. cererile de ofertă și ofertele instituțiilor de credit, în cazul tranzacțiilor privind achiziționarea de active și asumarea de pasive, conform reglementărilor legale privind procedura falimentului instituțiilor de credit;
6. rapoartele întocmite de Fond, în calitate de lichidator sau de administrator interimar, conform prevederilor legale;
7. raportul cu privire la selectarea auditorilor financiari;
8. sistemul de control intern, inclusiv auditul intern;
9. implicațiile asupra Fondului ale hotărârii judecătorești privind începerea procedurii falimentului și stabilirea măsurilor de luat, pe baza propunerilor directorului general, cu privire la modalitățile de lichidare a instituțiilor de credit declarate în stare de faliment, respectiv cu privire la plata compensațiilor către deponenți;
10. solicitările Fondului cu privire la primirea de la Banca Națională a României și de la instituțiile de credit participante a documentelor și informațiilor necesare funcționării în bune condiții a acestuia;
c) exercită orice alte sarcini prevăzute de lege sau date de Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României.
Articolul 9
Președintele Consiliului de administrație al Fondului are următoarele atribuții:
a) stabilește ordinea de zi și convoacă Consiliul de administrație al Fondului în conformitate cu prevederile legii;
b) conduce lucrările ședințelor Consiliului de administrație al Fondului;
c) solicită directorului general sau, în lipsa acestuia, înlocuitorului său prezentarea materialelor ce constituie obiectul ordinii de zi;
d) numește un membru al Consiliului de administrație al Fondului, care îl înlocuiește în cazul imposibilității temporare de participare;
e) face propuneri de numire în funcție pentru directorul general și adjuncții acestuia;
f) semnează contractele de muncă cu membrii conducerii executive și le stabilește salariile de încadrare, precum și indemnizațiile respective;
g) acordă prime și alte stimulente conducerii executive și aprobă propunerile de premiere a personalului, prezentate de directorul general;
h) asigură prezentarea la Consiliul de administrație al Fondului a bugetului de venituri și cheltuieli, a situațiilor financiare anuale, a raportului anual de activitate, precum și a propunerii privind alocarea profitului Fondului;
i) controlează activitatea directorului general;
j) asigură ducerea la îndeplinire a hotărârilor Consiliului de administrație al Fondului și informarea acestuia asupra modului de realizare a hotărârilor;
k) exercită orice alte sarcini în aplicarea prevederilor legale sau stabilite de Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României ori de Consiliul de administrație al Fondului.
Președintele Consiliului de administrație al Fondului, împreună cu directorul general, înaintează și prezintă, după caz, Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României documentele prevăzute la art. 4.
Președintele Consiliului de administrație al Fondului propune spre aprobare Consiliului de administrație al Fondului măsurile ce se impun pentru ducerea la îndeplinire a sarcinilor trasate de Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României.
Articolul 10
Directorul general al Fondului conduce operativ activitatea curentă a acestuia, asigură îndeplinirea hotărârilor Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României și ale Consiliului de administrație al Fondului și informează asupra modului de realizare a acestora. Directorul general al Fondului are următoarele atribuții:
a) reprezintă Fondul în raporturile cu terții. Reprezentarea se face direct sau prin delegat;
b) propune Consiliului de administrație al Fondului spre avizare, respectiv spre aprobare, documentele prevăzute la art. 4 și 8;
c) asigură publicarea listei instituțiilor de credit ai căror clienți beneficiază de garantarea rambursării depozitelor și a modificărilor ulterioare ale acesteia;
d) asigură îndeplinirea tuturor procedurilor necesare pentru efectuarea plăților prevăzute de lege, în cazul indisponibilizării depozitelor;
e) supraveghează procesele de administrare, de lichidare și de plată a compensațiilor deponenților garantați și dispune asupra măsurilor de luat;
f) încheie, modifică și desface contractele individuale de muncă ale salariaților Fondului;
g) angajează cheltuielile legate de funcționarea Fondului;
h) asigură organizarea și exercitarea controlului intern și a auditului intern, în conformitate cu normele emise de Fond;
i) încheie contracte de servicii privind activitatea de lichidare, servicii de asistență și de consultanță de specialitate cu persoane fizice și juridice, române și străine;
j) îndeplinește orice alte atribuții date în aplicarea prevederilor legale ori stabilite în sarcina sa de Consiliul de administrație al Fondului.
Articolul 11
Numirea și eliberarea din funcție a directorului general și a adjuncților acestuia se aprobă de către Consiliul de administrație al Fondului, la propunerea președintelui acestuia.
Capitolul III Organizarea și funcționarea Fondului
Articolul 12
În termen de 60 de zile de la data aprobării de către Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a structurii organizatorice și de personal, conducerea executivă a Fondului elaborează proiectul regulamentului de organizare și funcționare al Fondului și îl supune aprobării Consiliului de administrație al Fondului.
Articolul 13
Activitatea Fondului ca plătitor al compensațiilor aferente depozitelor garantate se va desfășura în conformitate cu prevederile ordonanței și ale reglementărilor elaborate de Fond în aplicarea acestora.
Articolul 14
Activitatea Fondului în calitate de administrator interimar ori de lichidator al instituțiilor de credit, desemnat într-o astfel de calitate conform legii, se va desfășura în conformitate cu prevederile legislației aplicabile în acest domeniu și ale reglementărilor proprii elaborate de conducerea executivă a Fondului în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului statut.
Articolul 15
În baza aprobării de către Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a politicii salariale a Fondului, precum și a prevederilor din legislația muncii, conducerea executivă a Fondului va elabora proiectul contractului colectiv de muncă, care va fi negociat cu salariații Fondului și va fi apoi supus aprobării Consiliului de administrație al Fondului.
Contractele individuale de muncă pentru membrii conducerii executive a Fondului se negociază și se semnează de către președintele Consiliului de administrație al Fondului. Tot acesta stabilește și nivelul salariilor de încadrare și al indemnizațiilor respective pentru conducerea executivă a Fondului.
Contractele individuale de muncă pentru personalul de execuție al Fondului, precum și salariile individuale de încadrare ale acestuia se stabilesc prin negociere de către directorul general, conform reglementărilor legale și prevederilor contractului colectiv de muncă aprobat.
Angajarea și stabilirea salariului de încadrare pentru personalul de execuție se aprobă prin decizie a directorului general al Fondului.
Articolul 16
Stabilirea salariilor de încadrare, precum și a indemnizațiilor de conducere pentru directorul general și adjuncții acestuia se aprobă prin decizie a președintelui Consiliului de administrație al Fondului.
Capitolul IV Resursele financiare ale Fondului și modul de utilizare a acestora
Articolul 17
Fondul are următoarele resurse financiare:
a) contribuțiile inițiale, anuale, inclusiv contribuțiile majorate și speciale ale instituțiilor de credit;
b) încasările din recuperarea creanțelor Fondului;
c) împrumuturi;
d) venituri din investirea resurselor financiare disponibile;
e) alte resurse - donații, sponsorizări, asistență financiară;
f) alte venituri stabilite conform legii.
Resursele financiare ale Fondului vor fi utilizate pentru plata compensațiilor, pentru restituirea creditelor angajate și pentru acoperirea cheltuielilor curente ale acestuia.
Sumele rămase disponibile după acoperirea obligațiilor de plată se investesc în condițiile aprobate de Consiliul de administrație al Fondului.
Resursele disponibile ale Fondului pot fi investite de Fond în:
a) titluri de stat, titluri garantate de stat și titluri de valoare emise de Banca Națională a României;
b) depozite la termen la instituții de credit, depozite ce nu pot depăși 25% din volumul resurselor disponibile. Expunerea Fondului pentru fiecare instituție de credit nu poate depăși 10% din volumul resurselor disponibile;
c) titluri de stat emise de statele membre ale Uniunii Europene, titluri emise de băncile centrale ale acestora și titluri emise de Trezoreria Statelor Unite ale Americii. Astfel de investiții pot fi efectuate numai începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Selectarea instrumentelor financiare și a instituțiilor de credit la care se va face investirea resurselor financiare disponibile ale Fondului va avea în vedere minimizarea riscurilor plasamentelor respective, potrivit reglementărilor proprii ale Fondului. Se va urmări totodată investirea eficientă a resurselor respective, inclusiv prin diversificarea modalităților de investire, în limitele și în condițiile prevăzute de ordonanță.
În acest scop conducerea executivă a Fondului prezintă lunar Consiliului de administrație situația fondurilor disponibile care pot fi investite în perioada următoare, având în vedere, pe de o parte, încasarea de contribuții de la instituțiile de credit, plasamentele care ajung la scadență, dobânzile aferente acestor plasamente, precum și disponibilitățile din contul curent, iar pe de altă parte, obligațiile privind plata de compensații, rambursarea de credite și acoperirea cheltuielilor curente de funcționare ale Fondului. În funcție de datele menționate mai sus se vor prezenta propuneri de investire pe diferite perioade.
Articolul 18
Diferența dintre veniturile realizate din investirea resurselor financiare ale Fondului și cheltuielile curente ale acestuia constituie profitul Fondului.
Profitul Fondului se repartizează într-o cotă minimă de 99% pentru reîntregirea resurselor Fondului destinate plății depozitelor garantate, după deducerea unei cote de până la 1% pentru constituirea fondului anual de participare la profit a personalului de execuție și de conducere, precum și a membrilor Consiliului de administrație al acestuia. Modalitatea de repartizare a profitului se stabilește de Consiliul de administrație al Fondului, la propunerea directorului general.
Capitolul V Bugetul de venituri și cheltuieli, situațiile financiare anuale și controlul acestora
Articolul 19
Organizarea și conducerea contabilității se fac potrivit prevederilor
Legii contabilității nr. 82/1991 , republicată, și ale reglementărilor proprii în domeniu, avizate de Banca Națională a României și de Ministerul Finanțelor Publice.
Articolul 20
Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli, elaborat de conducerea executivă a Fondului, se supune spre aprobare Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, după analiza și avizarea acestuia de către Consiliul de administrație al Fondului.
Modul de execuție a bugetului de venituri și cheltuieli se verifică de către controlul intern al Fondului și se analizează periodic de Consiliul de administrație al Fondului.
Articolul 21
În vederea îndeplinirii atribuțiilor Fondului privind efectuarea controlului intern și auditului intern, Consiliul de administrație al Fondului aprobă mecanisme de control și audit intern care se vor stabili prin norme proprii, în concordanță cu reglementările legale.
În scopul auditării situațiilor financiare, Fondul va încheia contract cu un auditor financiar, persoană juridică autorizată de Camera Auditorilor Financiari din România.
Articolul 22
Raportul anual de activitate al Fondului împreună cu situațiile financiare anuale se supun aprobării Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, la propunerea Consiliului de administrație al Fondului.
Raportul anual de activitate al Fondului împreună cu situațiile financiare anuale, aprobate de Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României, precum și raportul auditorului financiar se vor da publicității potrivit legii.
Capitolul VI Reglementări emise de Fond
Articolul 23
În vederea îndeplinirii atribuțiilor sale și pentru punerea în aplicare și respectarea prevederilor legislației referitoare la activitatea Fondului, conducerea executivă a acestuia va elabora reglementări proprii sub formă de regulamente, norme, ordine, circulare și comunicate.
Proiectele de regulamente și de norme se analizează și se avizează de Consiliul de administrație al Fondului și se supun aprobării Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României. Regulamentele și normele aprobate vor fi semnate de președintele Consiliului de administrație al Fondului.
Celelalte reglementări se aprobă de Consiliul de administrație al Fondului și vor fi semnate de directorul general al acestuia.
Reglementările elaborate de Fond se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Capitolul VII Dispoziții finale
Articolul 24
Dizolvarea, încetarea activității ori modificarea obiectului de activitate al Fondului se poate face numai prin lege.
Articolul 25
Statutul Fondului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.