Memorandumul din 13 iunie 2004
între Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului - Autoritatea Națională pentru Turism din România și Administrația Națională a Turismului din Republica Populară Chineză privind programul de derulare pentru turismul organizat al cetățenilor chinezi în România
prezumat în vigoare
Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului - Autoritatea Națională pentru Turism din România (denumită în continuare partea română) și Administrația Națională a Turismului din Republica Populară Chineză (denumită în continuare partea chineză) au ajuns la o înțelegere privind programul de derulare pentru turismul organizat al cetățenilor chinezi în România. Ambele părți s-au înțeles asupra următoarelor puncte:
Articolul 1
1. Partea chineză va numi agențiile turistice din Republica Populară Chineză (denumite în continuare agențiile de turism chinezești desemnate), care au fost autorizate de Administrația Națională a Turismului din Republica Populară Chineză (denumită în continuare CNTA), să întreprindă activități în domeniul turismului extern pentru cetățenii chinezi, să organizeze plecările turistice ale cetățenilor chinezi către România.
2. Partea română va informa partea chineză despre agențiile de turism care funcționează conform legislației române și îndeplinesc criteriile necesare, interesate în organizarea de călătorii pentru grupurile din Republica Populară Chineză (denumite în continuare agențiile de turism românești recomandate).
3. Ambele părți își vor confirma una alteia, în scris, lista respectivelor agenții de turism desemnate sau recomandate (incluzând numele firmelor, adresa, numărul de telefon, numărul de fax, persoanele de contact etc.). În cazul în care intervine orice schimbare în lista fiecărei părți, partea care face schimbarea va trebui să o informeze în scris pe cealaltă parte.
4. Agențiile de turism indicate în lista ambelor părți au dreptul să aleagă, de pe lista celeilalte părți, parteneri de afacere cu care să semneze contracte.
5. Ambele părți, în concordanță cu prezentul memorandum de înțelegere, vor face eforturi pentru protejarea drepturilor și intereselor contractuale legate de turism ale cetățenilor chinezi, pe tot cuprinsul șederii acestora în România. În cazul încălcării acestor drepturi și a intereselor turiștilor va fi găsită o soluție în concordanță cu legislația română în vigoare.
Articolul 2
1. La solicitarea părții chineze, partea română va transmite date privind costurile legate de șederea în România a turiștilor chinezi.
2. Partea română va oferi informații despre autoritățile competente care se ocupă cu preluarea doleanțelor apărute pe perioada șederii cetățenilor chinezi în România și despre datele unei linii telefonice de urgență pentru plângeri.
Articolul 3
1. Partea chineză cere cetățenilor chinezi să plece și să se întoarcă pe teritoriul chinez în grupuri atunci când călătoresc în România ca turiști. Agențiile de turism chinezești desemnate trebuie să ofere un conducător turistic fiecărui grup. Numărul minim de participanți la un grup de turiști va fi de cel puțin 5, excluzând ghidul.
2. Partea română va cere agențiilor de turism românești recomandate să numească un ghid turistic pentru fiecare grup, care va sprijini conducătorul turistic chinez la rezolvarea oricărei probleme întâlnite de turiștii chinezi pe perioada întregii lor călătorii în România.
3. Agențiile de turism chinezești desemnate și agențiile de turism românești recomandate trebuie să raporteze fără întârziere autorităților competente din țările din care fac parte despre orice turist care este dispărut din grupul de turiști sau care nu s-a întors în Republica Populară Chineză.
4. Dacă un membru al grupului de turiști rămâne în România ilegal peste perioada de ședere pentru care s-a acordat viza, agențiile de turism implicate din ambele părți vor acorda tot sprijinul autorităților competente în domeniu din ambele țări, pentru aducerea sau preluarea persoanei, care va fi readmisă de Republica Populară Chineză. Costul biletului de avion va fi suportat de către turist. Dacă turistul nu își poate permite acest lucru, costurile aferente repatrierii turistului/turistei urmează a fi suportate de către autoritatea competentă a Părții române, care va cere apoi agenției de turism chineze desemnate să îi returneze costul biletului de avion.
Articolul 4
1. Viza acordată de ambasada sau consulatele României din Republica Populară Chineză membrilor grupurilor de turiști chinezi organizate în baza acestui memorandum de înțelegere vor purta însemnul ADS (Statut de Destinație Aprobată - Approved Destination Status).
2. Partea chineză va cere agențiilor de turism chinezești desemnate să numească curieri, purtători de carduri de identificare emise de CNTA, pe care le vor folosi pentru accesul în ambasadă sau în consulatele României din Republica Populară Chineză, care să depună cereri pentru emiterea vizelor pentru grupurile de turiști chinezi. Partea chineză va oferi ambasadei României informațiile relevante ale reprezentanților, precum și ale curierilor autorizați de fiecare agenție în parte.
3. Agențiile de turism chinezești desemnate, în ceea ce privește obținerea vizelor individuale pentru membrii grupurilor organizate de ele, vor depune următoarele documente: o scrisoare oficială semnată de reprezentanții autorizați de la agențiile de turism chinezești desemnate, conținând detaliile programului vizitei, o listă cu numele celor ce compun grupul, confirmarea plății costurilor de călătorie și de sejur, certificatul de asigurare medicală conform legilor Republicii Populare Chineze, formularul de cerere pentru viză completat de toți membrii grupului de turiști, pașapoartele lor valide, două fotografii pentru fiecare persoană care depune cerere pentru viză, cu respectarea legislațiilor statelor celor două părți. Ambasada României sau consulatele României din Republica Populară Chineză pot cere informații sau documente adiționale de la agențiile de turism chinezești desemnate.
4. Vizele se vor acorda în conformitate cu legislația română în vigoare.
5. Ambasada României sau consulatele României din Republica Populară Chineză nu vor accepta solicitări pentru viza ADS a membrilor grupurilor de turiști chinezi, depuse de orice agenție de turism din Republica Populară Chineză, sucursală sau persoană, altele decât agențiile de turism desemnate, sau depuse pentru cetățeni chinezi de orice organizație sau persoană română sau de alte țări cu bază în Republica Populară Chineză. Dacă partea română va oferi vize ADS pentru cei menționați mai sus, partea chineză își declină orice responsabilități pentru problemele ce ar putea apărea în consecință pe teritoriul României.
Articolul 5
Partea română, în conformitate cu legislația în vigoare, va sprijini grupurile de turiști chinezi pentru buna desfășurare a programelor turistice contractate.
Articolul 6
Pentru a asigura buna desfășurare a organizării de grupuri de turiști chinezi care călătoresc în România, autoritățile competente din domeniul turistic din ambele țări vor schimba periodic informații și vor coopera pentru îmbunătățirea măsurilor luate în direcția managementului grupurilor de turiști chinezi care vin în România.
Articolul 7
Ambele părți vor depune toate diligențele în soluționarea problemelor care ar putea să apară în timpul călătoriilor grupurilor de turiști chinezi, cu respectarea prezentului memorandum de înțelegere.
Articolul 8
Prezentul memorandum de înțelegere se aplică provizoriu de la data semnării și intră în vigoare la data ultimei comunicări privind aprobarea lui de către Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Chineze.
Memorandumul va produce efectele juridice până când una dintre părți va notifica în scris, cu cel puțin 30 de zile înainte, cealaltă parte în vederea încetării valabilității acestuia.
Articolul 9
Ambele părți pot modifica de comun acord prezentul memorandum de înțelegere, cu respectarea legislației părților.
Articolul 10
Călătoriile grupurilor de turiști chinezi către România vor începe, în baza prezentului memorandum, la o dată ulterioară ce va fi confirmată de ambele părți.
Acest memorandum de înțelegere este semnat la data de 13 iunie 2004, în două exemplare originale, în limbile română, chineză și, respectiv, engleză, toate textele fiind în mod egal autentice. Textul în limba engleză va prevala în cazul oricăror divergențe de interpretare.
Pentru Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului -
Autoritatea Națională pentru Turism din România,
Miron Tudor Mitrea
Pentru Administrația Națională a Turismului
din Republica Populară Chineză,
He Guangwei
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.