Decret · Marea Adunare Națională

Decretul nr. 130/1949

privind reglementarea condițiunii juridice a copilului natural

prezumat în vigoare

Data actului
1 aprilie 1949
Emitent
Marea Adunare Națională
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 15 din 2 aprilie 1949
Citat de
3 acte
Structură
22 de articole · 8.851 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Decizii de neconstituționalitate 1

  • Decizia nr. 522/2023 5 octombrie 2023 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 din Decretul nr. …

În temeiul art. 44, pct. 2, și art. 45 din Constituția Republicii Populare Române,

Vazand decizia Consiliului de Miniștri cu nr. 286 din aprilie 1949,

Emite următorul decret:

Capitolul 1 Despre filiațiunea naturala

Articolul 1

Copilul natural are aceeași situație legală ca și aceea a unui copil legitim, față de mama și rudele acesteia.

Articolul 2

Odată cu înscrierea nașterii sau după aceasta, tatăl copilului natural îl poate recunoaște prin declarațiunea facuta ofițerului stării civile. În lipsa unei asemenea declarații, recunoașterea poate fi facuta prin înscris autentic sau în forma testamentară.

Minorii pot recunoaște singuri pe copiii lor naturali, dacă în fapt au discernământ la epoca recunoașterii.

Dacă tatăl este interzis sau moare în interval de trei ani dela nașterea copilului, acesta poate fi recunoscut de bunicul dinspre tata.

În cazul recunoașterii prin înscris autentic, o copie de pe aceasta se va trimite, din oficiu, ofițerului stării civile unde este înscrisă nașterea, pentru a se face mențiune pe actul de naștere.

Articolul 3

Copilul natural minor nu poate fi recunoscut decât cu autorizațiunea instanței tutelare, data cu ascultarea mamei.

Recunoașterea copilului natural major nu va produce efecte decît dacă acesta consimte la recunoaștere.

Copilul natural care nu are descendenți legitimi nu poate fi recunoscut după moarte.

Articolul 5

Dacă recunoașterea a fost determinata prin dol ori smulsa prin violenta, ea poate fi anulată.

Acțiunea în anulare se prescrie prin trecerea unui an dela data cînd dolul a fost descoperit sau violenta a încetat, ori, dacă acel care a recunoscut era minor la data majorității sale.

Articolul 6

Cînd recunoașterea nu corespunde adevărului, ea poate fi contestată. Sînt în drept a contesta recunoașterea acel care a făcut-o, acel recunoscut și Parchetul cînd prin recunoașterea mincinoasă interesele copilului ar fi primejduite.

Articolul 7

Pentru reclamatiunea și dovedirea maternitatii naturale sînt aplicabile, prin asemănare, dispozițiunile privitoare la dovedirea maternitatii legitime.

De asemeni, se vor aplica recunoașterii expres facuta de mama, dispozițiunile prevăzute pentru recunoașterea facuta de tata.

Articolul 8

Acțiunea în căutarea paternității poate fi pornită numai de copilul natural, prin reprezentantul sau legal cu încuviințarea instanței tutelare.

Ea se îndreaptă împotriva presupusului tata sau moștenitorilor acestuia.

Articolul 9

Paternitatea poate fi declarata cînd, în timpul conceptiunii, mama a fost siluita sau rapita de pretinsul tata, sau a fost sedusa de el prin mijloace viclene, precum promisiunea de căsătorie sau alte asemenea manopere, ori abuz de autoritate, sau cînd a conviețuit notoriu cu pretinsul tata.

Paternitatea poate de asemeni fi declarata cînd, din scrisori sau orice alte înscrisuri, emanând dela pretinsul tata, reiese o mărturisire neindoielnica asupra paternității ce i se atribuie.

Articolul 10

Acțiunea în căutarea paternității nu va fi primită, dacă în timpul conceptiunii mama a avut legături și cu alte persoane sau o purtare imorala cunoscută, precum și dacă neputință conceptiei copilului din coabitarea mamei cu pretinsul tata este invederata.

Articolul 11

Se socotește timp al conceptiunii cel cuprins între a 300 și 180 zi, înaintea nașterii copilului.

Termenul se socotește dela zi la zi.

Articolul 12

Acțiunea în cercetarea paternității poate fi intentată în termen de 2 ani dela nașterea copilului, dela încetarea concubinajului.

Articolul 13

Dela data cînd hotărîrea în declarație a paternității a rămas irevocabilă, copilul natural are, față de tata, situațiunea legală a unui copil legitim.

Copilul dobândește numele părintelui față de care și-a stabilit filiațiunea.

Dacă copilul a fost recunoscut în același timp de ambii părinți, aceștia vor hotărî numele cărui părinte va purta copilul, în caz de neînțelegere instanța tutelara va decide.

Instanța tutelara va putea incredinta copilul oricăruia din părinți, după cum o cer interesele copilului. Dacă împrejurările o cer, aceasta hotărîre va putea fi schimbată.

Articolul 14

Mama copilului natural sau, în caz de moarte, dispariție sau neputință a acesteia de a-și manifesta valabil voința, tutorul copilului, cu încuviințarea instanței tutelare, poate cere pretinsului tata cheltuieli de întreținere, dacă se dovedește ca acesta a coabitat cu mama în timpul legal al conceptiunii.

În acest caz judecata va obliga pe pretinsul tata să contribuie la cheltuielile prilejuite de naștere și la cheltuielile de întreținerea copilului pînă la majoritatea sa și, după aceasta, în caz de invaliditate a copilului. Cheltuielile de întreținere se vor stabili în raport cu starea materială a mamei și a pretinsului tata.

Dreptul mamei nu se stinge dacă copilul a murit, înainte de a se fi pronunțat hotărîrea; cererea însă va fi respinsă în cazurile prevăzute de art. 10, care se plica prin asemănare.

Acțiunea poate fi intentată împotriva moștenitorilor tatălui.

Capitolul 2 Despre legitimare

Articolul 15

Copilul natural dobândește situația de copil legitim, prin căsătoria părinților, săvîrșită după nașterea sa, indiferent dacă stabilirea filiațiunii sale naturale, față de ambii părinți, a avut loc înainte sau după încheierea căsătoriei.

Copilul natural dobândește de asemenea situația de copil legitim, prin căsătoria mamei cu bărbatul față de care s-a stabilit dreptul de întreținere, potrivit art. 14.

Articolul 16

Legitimarea copilului natural prin căsătoria părinților acestuia, are loc chiar în privinta copiilor incetati din viața, dacă în urma lor rămîn descendenți legitimi; în acest caz, legitimarea folosește acestora din urma.

Capitolul 3 Dispozițiuni finale și transitorii

Articolul 17

Art. 677 din codul civil va avea următorul cuprins:

Copiii naturali, chiar cînd căsătoria ar fi prohibita între mama și tata, succed mamei și rudelor acesteia ca și copiii legitimi.

Copilul natural, care și-a stabilit filiațiunea față de tata prin recunoașterea voluntara sau prin acțiune în cercetarea paternității, precum și descendenții lui legitimi, au în succesiunea tatălui, aceleași drepturi ca și copiii legitimi și descendenții lor.

Articolul 18

Dispozițiunile prezentului decret se vor aplica și la recunoașterea copiilor naturali, născuți înainte de intrarea sa în vigoare.

Articolul 19

Recunoașterile voluntare de paternitate naturala, precum și hotărîrile declarative de o atare paternitate, rămase irevocabile înainte de intrarea în vigoare a prezentului decret, vor produce efectele prevăzute de art. 13 fără prejudiciul dispozițiunilor alineatului final la art. 20.

Articolul 20

Acțiunea în cercetarea paternității naturale va putea fi exercitată, potrivit dispozițiilor prezentului decret, și de copiii născuți înainte de intrarea sa în vigoare.

Termenele prevăzute în prezentul decret se vor socoti dela data faptului care le face să curgă, chiar dacă faptul a avut loc înainte de intrarea sa în vigoare.

Copii naturali, anterior recunoscuți, chiar dacă recunoașterea ar fi nulă pentru motive de forma, vor putea exercita acțiunea în cercetarea paternității naturale, potrivit art. 9, în termen de doi ani dela intrarea în vigoare a prezentului decret, sau, dacă sînt incapabili la această dată, în termen de doi ani dela dobândirea deplinei capacități.

Copii naturali care și-au stabilit filiațiunea de tata, în temeiul dispozițiunilor prezentului decret, nu pot pretinde dreptul de moștenire legală, în succesiunile deschise înainte de intrarea în vigoare a decretului de fața.

Articolul 21

Legitimarea copiilor născuți înainte de intrarea în vigoare a prezentului decret și care nu au fost legitimati, potrivit legilor anterioare, se va face în temeiul noilor dispozițiuni, chiar dacă căsătoria sau stabilirea filiațiunii a avut loc înainte de această dată.

Articolul 22

Art. 304-308 inclusiv din codul civil, precum și orice alta dispozițiune contrară prezentului decret, se abroga.

Dat în București la 1 aprilie 1949.

C.I.PARHON

MARIN FLOREA IONESCU
Ministrul justiției,
Avram Bunaciu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.