Decizia nr. 399/2019

Articolul 42

alin. (1) pct. 13: „(1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situații: (...) 13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.“;

–

Articolul 653

alin. (1): „(1) Executorii judecătorești pot fi recuzați numai în cazurile și în condițiile prevăzute la art. 42 și următoarele.“

10.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 1 alin. (5)

referitor la principiul legalității, în componenta sa privind calitatea legii,

art. 11

- Dreptul internațional și dreptul intern,

art. 16

- Egalitatea în drepturi,

art. 20

- Tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21

- Accesul liber la justiție,

art. 24

- Dreptul la apărare și

art. 124

- Înfăptuirea justiției. De asemenea, sunt invocate dispozițiile

art. 6

- Dreptul la un proces echitabil,

art. 14

- Interzicerea discriminării,

art. 17

- Interzicerea abuzului de drept și ale

art. 53

- Apărarea drepturilor omului recunoscute cuprinse în

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

11.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia susține că textele de lege criticate nu îndeplinesc cerința calitativă a previzibilității legii, cu referire la „motivele temeinice de admitere a cererii de recuzare a unui executor judecătoresc“.

12.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut în repetate rânduri că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 189 din 2 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006,

Decizia nr. 647 din 5 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 14 noiembrie 2006,

Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010,

Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012,

Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, sau

Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, paragraful 35). În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului. În plus, nu poate fi considerată „lege“ decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, întro măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010,

Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011,

Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, și

Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 ,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40,

Hotărârea din 4 mai 2000 , pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).

13.

Analizând din această perspectivă textele de lege criticate, Curtea reține că acestea reglementează un caz de incompatibilitate a executorului judecătoresc, prin trimiterea la cazurile de incompatibilitate a judecătorului, respectiv cazul în care există elemente, altele decât cele reglementate expres prin

art. 42 pct. 1-12 din Codul de procedură civilă , ce nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa. În legătură cu susținerile referitoare la lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, Curtea reține că acesta nu trebuie analizat în mod izolat, ci în corelație cu celelalte 12 puncte cuprinse în aceeași prevedere legală, care reglementează tot atâtea elemente concrete care pot conduce la incompatibilitatea judecătorului, respectiv, în prezenta cauză, a executorului judecătoresc. Din acest punct de vedere, includerea, la

pct. 13 , și a „altor elemente“ care pot naște îndoieli cu privire la imparțialitate reprezintă o veritabilă normă de protecție a persoanei care formulează cererea de recuzare, prin lărgirea sferei cazurilor de incompatibilitate cu orice alte elemente concrete care pot fi probate, de către persoana interesată, a fi de natură a prilejui îndoieli asupra imparțialității executorului judecătoresc.

14.

Așa cum s-a reținut și în jurisprudența citată a Curții Constituționale sau a Curții Europene a Drepturilor Omului, din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută, astfel încât legiuitorul nu are posibilitatea să enumere toate cazurile în care poate interveni incompatibilitatea judecătorului sau, respectiv, a executorului judecătoresc. În sensul jurisprudenței Curții Constituționale, previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (a se vedea

Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 47, precum și Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 35,

Hotărârea din 24 mai 2007 , pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, sau Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragraful 109).

15.

Pentru aceste considerente, în prezenta cauză nu pot fi reținute susținerile referitoare la încălcarea dispozițiilor

art. 1 alin. (5) din Constituție

referitor la principiul legalității, în componenta sa privind calitatea legii.

16.

În ceea ce privește invocarea dispozițiilor constituționale și convenționale cuprinse în

art. 11

- Dreptul internațional și dreptul intern,

art. 16

- Egalitatea în drepturi,

art. 20

- Tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21

- Accesul liber la justiție,

art. 24

- Dreptul la apărare,

art. 124

- Înfăptuirea justiției și, respectiv

art. 6

- Dreptul la un proces echitabil,

art. 14

- Interzicerea discriminării,

art. 17

- Interzicerea abuzului de drept și

art. 53

- Apărarea drepturilor omului recunoscute cuprinse în

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , Curtea reține că autorul excepției nu arată în ce constă pretinsa contrarietate cu textele de lege criticate. Or, în acord cu jurisprudența sa constantă, Curtea nu poate să se substituie autorului excepției în formularea criticilor de neconstituționalitate, astfel încât simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, precum și

Decizia Curții Constituționale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, sau

Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015, paragraful 39).

17.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ilie Daniel în Dosarul nr. 17.085/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și constată că prevederile

art. 42 alin. (1) pct. 13

și ale

art. 653 alin. (1) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 iunie 2019.