HG nr. 352/1991
privind aplicarea regimului devizelor în România
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Pus în aplicare prin 1
- Normele nr. 398/1991 10 iunie 1991 (prevederi anume) pentru aplicarea unor prevederi din Hotărîrea Guvernului României nr. 352/1991 (art. 1, 2 …
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Toate persoanele juridice care produc, comercializează mărfuri sau prestează servicii cu plata în valută liber convertibilă, inclusiv servicii de schimb valutar, vor efectua aceste operațiuni în condițiile prevăzute de Regulamentul Băncii Naționale a României privind operațiunile curente și transferurile de capital cu mijloace de plată străine, cu plata în lei.
Articolul 2
Unitățile de comercializare care funcționează în regim "Duty free", precum și unitățile de comercializare de mărfuri în valută către membrii reprezentantelor diplomatice vor trebui să solicite și să obțină în prealabil autorizația Băncii Naționale a României de a continua sa desfășoare aceste operațiuni cu plata în valută liber convertibilă și după expirarea intervalului de timp prevăzut la art. 3 al prezentei hotărîri.
Articolul 3
Persoanele juridice prevăzute la art. 1 vor avea la dispoziție un interval de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărîri pentru încadrarea activității lor în prevederile din Regulamentul Băncii Naționale a României privind operațiunile curente și transferurile de capital cu mijloace de plată străine privind efectuarea plăților și decontările lor pe teritoriul de plati al României în moneda naționala.
Articolul 4
După expirarea intervalului de 30 de zile, Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul de Interne, celelalte ministere și organe centrale, prefecturile și Primăria municipiului București vor acționa pentru aplicarea prevederilor prezentei hotărîri, sesizind organelor puterii judecătorești orice încălcare constatată, pentru aplicarea unor sancțiuni conforme cu gravitatea faptelor săvîrșite, mergind de la retragerea autorizației de funcționare pînă la amenzi sau sancțiuni penale.
Articolul 5
Ministerul de Interne și Ministerul Economiei și Finanțelor vor lua măsuri pentru aplicarea, începînd cu data publicării Regulamentului privind operațiunile curente și transferurile de capital cu mijloace de plată străine în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101, a prevederilor de la art. 13, 14, 15, 16 și 18.
Organele vamale vor lua măsuri specifice, inclusiv confiscarea oricăror sume în valută în numerar care nu se conformează prevederilor acelor articole. Sumele confiscate se vor face venit la bugetul administrației centrale de stat.
Articolul 6
Pe data prezentei hotărîri se abroga orice dispoziții contrare.
PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.