Decret · Consiliul de Stat

Decretul nr. 738/1969

privind organizarea și funcționarea Comitetului de Stat al Planificarii

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
30 octombrie 1969
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 127 din 13 noiembrie 1969
Aprobat
prin Legea nr. 65/1969
Modificări
1 act modificator, prima la 16 decembrie 2009, ultima la 16 decembrie 2009
Citat de
7 acte
Citează
1 act
Structură
23 de articole · 15.416 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 65/1969 19 decembrie 1969 pentru aprobarea Decretului nr. 738/1969 privind organizarea și funcționarea Comitetului d…

Modificat prin 1

  • HG nr. 1608/2009 16 decembrie 2009 privind declasificarea unor decrete ale Consiliului de Stat adoptate în perioada 1953-1989…

___________

EXPUNERE DE MOTIVE

În vederea organizării Comitetului de Stat al Planificarii s-a adoptat decretul alăturat prin care se stabilesc atribuțiile, structura organizatorică și modul de funcționare a acestui organ central.

La determinarea atribuțiilor Comitetului de Stat al Planificarii s-a ținut seama de măsurile adoptate de Conferința Naționala a Partidului Comunist Roman din decembrie 1967 și de directivele Congresului al X-lea al partidului cu privire la îmbunătățirea conducerii și planificarii economiei naționale.

În acest sens decretul prevede sarcinile și răspunderile care revin Comitetului de Stat al Planificarii în legătură cu înfăptuirea politicii partidului și statului în domeniul planificarii economiei naționale, al asigurării proportiilor necesare între ramuri și subramuri, precum și în menținerea echilibrului material, financiar, valutar și monetar al planului.

De asemenea prin decret se stabilesc atribuțiile legate de elaborarea analizelor, studiilor și prognozelor, precum și a normelor și normativelor necesare fundamentarii temeinice a planului.

În cadrul sarcinilor cu privire la executarea planului se prevăd atribuții legate de analiza sistematica a modului în care se realizează planul, de adoptarea măsurilor necesare pentru desfășurarea ritmica și eficienta a activității economice, precum și cele legate de executarea controlului îndeplinirii planului.

Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce revin comitetului, s-a avut în vedere aplicarea principiului muncii și conducerii colective, care să asigure înfăptuirea în cît mai bune condiții a liniei politice a partidului în domeniul planificarii economiei naționale.

Structura organizatorică a Comitetului de Stat al Planificarii urmărește să asigure o mai buna grupare a activităților, evitarea paralelismelor, reducerea numărului de direcții și compartimente la numărul strict necesar și rationalizarea muncii.

Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:

*) Acest decret a devenit

Legea nr. 65/1969 .

Capitolul 1 Dispoziții generale

Articolul 1

Comitetul de Stat al Planificarii, organ central al administrației de stat, asigura înfăptuirea unitară a politicii partidului și statului în domeniul planificarii economiei naționale.

Articolul 2

Comitetul de Stat al Planificarii coordonează, potrivit legii, activitatea de planificare a economiei naționale, asigura proportiile necesare între diferitele ramuri și subramuri ale economiei, precum și echilibrul material, financiar, valutar și monetar al planului de stat.

Articolul 3

Comitetul de Stat al Planificarii asigura, în activitatea sa, aplicarea legilor, decretelor și hotărîrilor Consiliului de Miniștri.

Articolul 4

Comitetul de Stat al Planificarii colaborează cu ministerele, celelalte organe centrale și cu organele locale în scopul îndeplinirii atribuțiilor ce-i revin.

Capitolul 2 Atribuții

Articolul 5

Comitetul de Stat al Planificarii are următoarele atribuții:

A. Cu privire la elaborarea planului de dezvoltare a economiei naționale:

a) întocmește propuneri pentru proiectele planurilor de stat, curente și de perspectiva, pe baza studiilor proprii și a propunerilor titularilor planului de stat, asigurind înfăptuirea politicii partidului și statului cu privire la:

- dezvoltarea proporțională și în ritm susținut a economiei naționale; lărgirea bazei tehnico-materiale a unităților economice și a activităților social-culturale; ridicarea eficientei întregii activități economice; sporirea continua a venitului național și, pe aceasta baza, ridicarea nivelului de trai al populației;

- folosirea deplina a capacităților de producție; diversificarea producției și îmbunătățirea permanenta a calității produselor; valorificarea superioară a resurselor naturale și asigurarea bazei materiale a planului;

- introducerea progresului tehnic în toate ramurile economiei și valorificarea rezultatelor obținute în munca de cercetare științifică;

- folosirea rațională a forțelor de muncă și perfecționarea continua a pregătirii acestora; creșterea productivitatii muncii și reducerea cheltuielilor de producție și a celor de circulație;

- îmbunătățirea repartizării teritoriale a forțelor de producție;

b) elaborează, cu forte proprii sau prin conlucrare cu alte organizații specializate, analize, studii și prognoze privind: dezvoltarea proporțională, echilibrata și eficienta a economiei naționale și a ramurilor sale, accelerarea procesului reproductiei socialiste largite, valorificarea superioară a resurselor naturale, cerințele pieței interne și tendintele conjuncturale ale pieței externe, creșterea nivelului de trai, precum și alte asemenea lucrări necesare fundamentarii planului de stat;

c) elaborează, prin forte proprii sau prin conlucrare cu unități specializate, norme și normative privind: indicatorii de utilizare eficienta a fondurilor fixe, consumul și stocurile de materii prime, materiale, combustibili și carburanți, energie electrica și termica; utilizarea forței de muncă pe categorii de salariați; eficienta investițiilor și a comerțului exterior; volumul producției și al rentabilitatii în raport cu fondurile de producție, precum și alte aspecte ale activității economice;

d) duce, în colaborare cu Ministerul Comerțului Exterior și alte organe centrale, tratative cu organele centrale de planificare și economice din țările socialiste, privind problemele dezvoltării, colaborării și cooperării economice în perspectiva;

e) răspunde de elaborarea, în cadrul proiectului planului de ansamblu, a planului de comerț exterior, de creștere a eficientei comerțului exterior și de asigurare a unei balante de plati externe active;

f) întocmește balantele materiale pentru produsele care se repartizează de Consiliul de Miniștri, precum și balantele sintetice și răspunde de asigurarea echilibrului planului de stat;

g) răspunde de perfecționarea continua a metodologiei de elaborare și fundamentare a propunerilor de plan; elaborează măsuri pentru introducerea metodelor de analiza și calcul previzional, colaborind cu ministerele și celelalte organe centrale, precum și cu organele locale interesate.

B. Cu privire la executarea planului:

a) urmărește modul în care se realizează ritmurile și proportiile planificate; analizează aspectele și fenomenele care privesc asigurarea materiilor prime, materialelor și evoluția stocurilor; utilizarea capacităților de producție; realizarea programului de investiții; livrările la fondul pieței și export, precum și toate celelalte elemente care condiționeaza echilibrul planului și desfășurarea ritmica și eficienta a activității economice;

b) ia măsuri, potrivit legii, sau propune măsuri pentru valorificarea superioară a resurselor și rezervelor existente în economie; preintimpinarea imobilizarii mijloacelor materiale și efectuarea de redistribuiri în funcție de prioritățile din economie; introducerea în circuitul economic a stocurilor disponibile și modificarea destinației unor resurse;

c) aproba, potrivit legii, modificarea unor indicatori ai planurilor de stat;

d) avizează, potrivit legii, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții, care sînt în competența de aprobare a Consiliului de Miniștri.

C. Cu privire la controlul îndeplinirii planului de stat:

a) controlează modul de îndeplinire a planului de stat de către toate organizațiile socialiste;

b) exercita inspecția de stat în construcții.

D. Comitetul de Stat al Planificarii îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege.

Articolul 6

Comitetul de Stat al Planificarii prezintă Consiliului de Miniștri proiecte de acte normative și alte acte prevăzute de lege; avizează proiectele de acte normative și cu alt caracter, elaborate de ministere și alte organe centrale, care interesează sfera sa de activitate.

Articolul 7

În îndeplinirea atribuțiilor sale, Comitetul de Stat al Planificarii are dreptul sa ceara de la orice organizație socialistă date, informații, studii și alte materiale cu privire la elaborarea propunerilor de plan și la executarea planului.

Capitolul 3 Organizare și funcționare

Articolul 8

Comitetul de Stat al Planificarii este condus de către un Comitet, organ deliberativ, compus din:

a) președintele, prim-vicepreședintele și vicepreședinții Comitetului de Stat al Planificarii;

b) șeful Departamentului aprovizionarii tehnico-materiale;

c) directori din aparatul Comitetului de Stat al Planificarii și conducatori ai unităților subordonate;

d) reprezentanți și specialiști de înaltă calificare din conducerea unor organe centrale de sinteza și a altor instituții;

e) un delegat al sindicatelor, desemnat de Uniunea Generală a Sindicatelor din România.

Componenta comitetului se aproba de Consiliul de Miniștri, la propunerea președintelui Comitetului de Stat al Planificarii.

Președintele acestui comitet este președintele Comitetului de Stat al Planificarii; în lipsa președintelui, atribuțiile sale se îndeplinesc de către primul vicepreședinte.

Articolul 9

La ședințele comitetului pot fi invitați delegați ai unor organe și organizații de stat ori obștești interesate în examinarea problemelor supuse dezbaterii.

De asemenea, la ședințele comitetului pot fi invitați specialiști din cadrul aparatului Comitetului de Stat al Planificarii sau din afară acestuia.

Articolul 10

Comitetul își desfășoară activitatea în prezenta a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi și adopta hotărîri cu majoritatea membrilor ce-l compun.

În caz de divergenta între președinte și majoritatea membrilor comitetului, problema asupra căreia nu s-a realizat un acord se supune prim-vicepreședintelui Consiliului de Miniștri; dacă una dintre părți nu este de acord cu soluția data, problema va fi supusă Biroului Permanent al Consiliului de Miniștri, pentru a hotărî.

Articolul 11

Ședințele comitetului au loc cel puțin o dată pe trimestru și se convoacă, în timp util, de președinte. Comitetul poate fi convocat și la cererea a cel puțin o treime din numărul membrilor săi.

Articolul 12

Comitetul în întregul său și fiecare membru în parte răspund în fața Consiliului de Miniștri pentru întreaga activitate a Comitetului de Stat al Planificarii; fiecare membru al comitetului răspunde în fața comitetului și a președintelui acestuia pentru îndeplinirea sarcinilor ce îi sînt încredințate.

Articolul 13

Între ședințele comitetului, președintele împreună cu prim-vicepreședintele și cu vicepreședinții dezbat și rezolva probleme curente ale activității Comitetului de Stat al Planificarii și stabilesc măsurile necesare pentru îndeplinirea operativă a hotărîrilor comitetului.

Articolul 14

În executarea hotărîrilor comitetului și în exercitarea atribuțiilor proprii, președintele Comitetului de Stat al Planificarii emite, potrivit legii, ordine, instrucțiuni și alte acte prevăzute de lege.

Articolul 15

Pentru analizarea unor probleme tehnico-economice de mare complexitate și importanța pentru economia naționala sau pentru unele ramuri ale acesteia, comitetul poate constitui colective de lucru sau comisii de expertiza, formate din oameni de știința și specialiști din cadrul Comitetului de Stat al Planificarii sau din afară acestuia. Desemnarea specialiștilor și a oamenilor de știința din afară Comitetului de Stat al Planificarii se va face cu acordul ministrului sau al conducătorului organului central respectiv.

Articolul 16

Președintele informează comitetul asupra principalelor probleme rezolvate în perioada dintre ședințe.

Articolul 17

Comitetul de Stat al Planificarii are în conducerea sa un președinte, un prim-vicepreședinte și șapte vicepreședinți.

Președintele Comitetului de Stat al Planificarii este membru al Consiliului de Miniștri și se numește prin decret al Consiliului de Stat.

Prim-vicepreședintele și vicepreședinții se numesc prin hotărîre a Consiliului de Miniștri, iar atribuțiile acestora se stabilesc de comitet.

Articolul 18

Președintele reprezintă Comitetul de Stat al Planificarii în raporturile cu celelalte organe și organizații din țara, precum și în relațiile internaționale.

Articolul 19

Comitetul de Stat al Planificarii are următoarea structura organizatorică:

a) Direcția generală a coordonării planului;

b) Direcția generală a comerțului exterior și interior;

c) Direcția generală a dezvoltării;

d) Direcția generală a metalurgiei și construcțiilor de mașini;

e) Direcția generală a combustibililor, energiei și industriei chimice;

f) Direcția generală a materialelor de construcții, industriei lemnului și economiei locale;

g) Direcția generală a agriculturii și silviculturii și a bunurilor de consum;

h) Direcția generală specială, transporturi și telecomunicații;

i) Direcția cultura, sănătate, învățămînt, cercetare științifică;

j) Direcția secretariat-administrativă;

k) Grupul de control asupra executării planului pe teritoriu.

Numărul maxim de posturi în Comitetul de Stat al Planificarii, raportul minim dintre numărul funcțiilor de execuție și cel al funcțiilor de conducere, precum și ponderea personalului de deservire față de totalul salariaților, sînt cele prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezentul decret.

____________

*) Anexa se comunică celor interesați.

Articolul 20

Pe lîngă Comitetul de Stat al Planificarii funcționează Departamentul aprovizionarii tehnico-materiale. Numărul maxim de salariați ai departamentului este cel prevăzut în anexa la prezentul decret.

Modul de organizare și funcționare a Departamentului aprovizionarii tehnico-materiale se stabilește prin hotărîre a Consiliului de Miniștri.

Articolul 21

Comitetul de Stat al Planificarii are în subordinea sa Centrul de calcul și Inspecția de stat pentru construcții.

Articolul 22

Atribuțiile, normele de funcționare și structura organizatorică a unităților prevăzute la art. 19 și 21 se stabilesc de comitet potrivit normelor legale.

Capitolul 4 Dispoziții finale

Articolul 23

Decretul nr. 177/1952

pentru transformarea Comisiei de Stat a Planificarii în Comitetul de Stat al Planificarii,

Decretul nr. 182/1950

privind înființarea Comitetului pentru Normarea și Repartizarea Combustibililor și Lubrifiantilor de pe lîngă Consiliul de Miniștri, precum și orice dispoziții contrare prevederilor prezentului decret, se abroga.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.