Hotărârea nr. 49/2013
pentru completarea Regulamentului Institutului Național al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 127/2007
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Completează 1
- Hotărârea nr. 127/2007 1 martie 2007 pentru aprobarea Regulamentului Institutului Național al Magistraturii
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Având în vedere dispozițiile art. 38 alin. (1) și
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, și ale
art. 4 din Legea nr. 677/2001
pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) și (7) din Constituția României, republicată, și ale
art. 106 lit. b) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată,
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăște:
Articolul I
Regulamentul Institutului Național al Magistraturii, aprobat prin
Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 127/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 21 martie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
- După articolul 77 se introduce un nou articol, articolul 78, cu următorul cuprins:
"Art. 78. - Ștergerea de pe pagina de internet a Institutului Național al Magistraturii a informațiilor ce conțin date cu caracter personal referitoare la candidații la concursurile/examenele organizate de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii, se realizează din dispoziția directorului Institutului Național al Magistraturii, după împlinirea termenului de un an de la validarea rezultatelor examenului/concursului, și se aduce la cunoștința Consiliului Superior al Magistraturii și a celorlalte instituții care dețin astfel de evidențe."
Articolul II
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Alina Nicoleta Ghica București, 23 ianuarie 2013. Nr. 49.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.