Decizia nr. 394/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) prima teză și alin. (2) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Cristian Cârciumărescu în Dosarul nr. 17.086/303/2012 al Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 305D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 27 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 17.086/303/2012, Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) prima teză și alin. (2) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Excepția a fost invocată de Cristian Cârciumărescu într-un dosar având ca obiect efectuarea unui partaj judiciar în urma unei succesiuni.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale datorită faptului că împiedică liberul acces la o justiție independentă prin costurile foarte mari impuse. În acest fel, dreptul său de acces la un tribunal nu mai este real și efectiv. Prin impunerea obligației de a plăti taxe judiciare și taxe de timbru, persoanele fără posibilități materiale sunt discriminate față de cele care au aceste posibilități. În sprijinul afirmațiilor sale, autorul excepției de neconstituționalitate invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cum ar fi Hotărârea din 11 octombrie 2007, pronunțată în Cauza Larco și alții împotriva României, și Hotărârea din 24 mai 2006, pronunțată în Cauza Weissman și alții împotriva României.

Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Astfel, instanța consideră că nu se încalcă principiul egalității în fața legii, având în vedere că nivelul veniturilor realizabile, care constituie fără dubiu un element obiectiv și rațional, justifică un tratament juridic diferențiat.

În ceea ce privește liberul acces la justiție, acesta nu este un drept absolut, ci unul relativ, statul beneficiind de o marjă de apreciere în stabilirea condițiilor în care se exercită acest drept. De altfel, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că art. 6 paragraful 1 din Convenție nu exclude posibilitatea ca interesele unei bune administrări a justiției să poată justifica impunerea unei restricții financiare în accesul unei persoane la justiție (Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunțată în Cauza Tolstoy Miloslavski împotriva Regatului Unit, paragraful 61, și Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunțată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 59).

Instanța mai arată că, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (3) din ordonanța de urgență a Guvernului, persoana interesată care realizează venituri peste plafonul menționat poate beneficia de ajutor public judiciar, cu condiția dovedirii că obligația de a achita taxa judiciară de timbru este de natură a-i limita accesul la justiție, prin raportare la situația materială și nevoile concrete ale acesteia.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Acesta arată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut în mod constant că situațiile diferite având o justificare obiectivă și rațională impun un tratament juridic diferit. Legiuitorul este în drept să stabilească reguli speciale în considerarea anumitor categorii de persoane, având în vedere situații diferite. Stabilirea unor limite și condiții privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului public judiciar, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor și a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susținere din partea statului și l-ar solicita, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității în drepturi și accesul efectiv la justiție.

Analizând critica de neconstituționalitate din perspectiva accesului liber la justiție, Avocatul Poporului, citând jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, apreciază că prevederile legale criticate constituie o garanție suplimentară a accesului efectiv la justiție al unor categorii de persoane prevăzute în ipoteza normei juridice. Totodată, accesul liber la justiție nu înseamnă gratuitate și nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 8 alin. (1) prima teză și alin. (2) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, dispoziții ce au următoarea redactare:

- Art. 8 alin. (1) prima teză: "Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.";

- Art. 8 alin. (2): "Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporție de 50%."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale privitoare la principiul egalității, liberului acces la justiție și dreptului de proprietate. Autorul excepției de neconstituționalitate nu indică numerele articolelor din Constituție în raport cu care își formulează criticile, referindu-se doar la principiile cuprinse în unele dintre acestea, Curtea identificându-le ca fiind art. 16, 21 și, respectiv, art. 44. Autorul invocă, în schimb, prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil și art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și pe cele ale art. 148 alin. (2) din Constituție privind prioritatea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și a celorlalte reglementări ale Uniunii Europene cu caracter obligatoriu, față de dispozițiile contrare din legile interne, ale art. 20 privind egalitatea în fața legii, ale art. 21 privind nediscriminarea, precum și ale art. 41 privind buna administrare din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare.

Astfel prin

Decizia nr. 657 din 11 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 17 iunie 2010, Curtea a reținut că prevederile

art. 7 și 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

stabilesc acordarea unui ajutor public judiciar în formele prevăzute de lege, fără nicio discriminare, acelor persoane care îndeplinesc condițiile legale. Textele legale criticate sunt în concordanță cu dispozițiile art. 16 și 20 din Constituție, precum și cu art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât aceste categorii de cauze și de persoane se deosebesc de altele și dau dreptul legiuitorului de a institui un anumit tratament. De asemenea, sunt conforme și prevederilor art. 21 și 24 din Constituție, precum și art. 6 și 13 din Convenție, având în vedere că atât accesul la justiție, cât și dreptul la apărare sunt asigurate tuturor persoanelor beneficiare ale ajutorului public de stat. Mai mult, atât prevederile legale criticate, cât și ordonanța în întregul ei constituie o garanție suplimentară a accesului efectiv la justiție, mai ales pentru persoanele aflate în situațiile menționate în cuprinsul ordonanței de urgență.

De altfel, chiar în Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunțată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 59, invocată de autorul excepției de neconstituționalitate în motivarea sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a estimat că, dacă din punctul de vedere al art. 6 paragraful 1 din Convenție, executarea obligației de a asigura un drept efectiv de acces la un tribunal nu înseamnă pur și simplu absența unei ingerințe, ci necesită măsuri pozitive din partea statului, acest lucru nu înseamnă niciun drept necondiționat de a obține un ajutor judiciar gratuit din partea statului în materie civilă și nici dreptul la o procedură gratuită în această materie.

Distinct de cele arătate mai sus, Curtea reține că dispozițiile art. 8 alin. (3) prevăd că ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție, inclusiv din cauza diferențelor de cost al vieții dintre statul membru în care acesta își are domiciliul sau reședința obișnuită și cel din România. Or, aceste dispoziții permit instanței de judecată să individualizeze acordarea acestui ajutor în funcție de nevoile reale ale solicitantului.

Analizând criticile autorului excepției de neconstituționalitate raportate la prevederi ale dreptului Uniunii Europene, Curtea constată că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

reprezintă transpunerea Directivei 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de îmbunătățire a accesului la justiție în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistența judiciară acordată în astfel de litigii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 26 din 31 ianuarie 2003. Pentru a nu conduce la apariția unor discriminări între proprii cetățeni și cetățenii celorlalte state membre ori persoane care au domiciliul ori reședința obișnuită pe teritoriul unui stat membru și care ar solicita asistență judiciară în fața instanțelor sau a altor autorități cu atribuții jurisdicționale române, drepturile prevăzute pentru persoanele aflate în litigii transfrontaliere au fost reglementate similar și în privința cetățenilor români aflați în cadrul unui proces desfășurat în cadrul intern.

Astfel, art. 2 alin. (1) prevede că ordonanța de urgență este aplicabilă în toate cazurile în care se solicită ajutor public judiciar în fața instanțelor judecătorești sau a altor autorități cu atribuții jurisdicționale române de către orice persoană fizică având domiciliul sau reședința obișnuită în România ori într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Autorul excepției de neconstituționalitate invocă atât încălcarea dispozițiilor Directivei 2003/8/CE, cât și a art. 20 privind egalitatea în fața legii, art. 21 privind nediscriminarea, art. 41 privind buna administrare din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

În ceea ce privește dispozițiile de drept european invocate prin raportare la prevederile art. 148 alin. (2) din Constituție, Curtea reamintește jurisprudența sa, respectiv

Decizia nr. 668 din 18 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011, potrivit căreia folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituționalitate ca normă interpusă celei de referință implică, în temeiul art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, o condiționalitate cumulativă: pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă și neechivocă prin ea însăși sau înțelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis și neechivoc de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanță constituțională, astfel încât conținutul său normativ să susțină posibila încălcare de către legea națională a Constituției - unica normă directă de referință în cadrul controlului de constituționalitate. Într-o atare ipoteză demersul Curții Constituționale este distinct de simpla aplicare și interpretare a legii, competență ce aparține instanțelor judecătorești și autorităților administrative, sau de eventualele chestiuni ce țin de politica legislativă promovată de Parlament sau Guvern, după caz.

Cu toate acestea, în cazul de față, se constată că autorul excepției de neconstituționalitate, potrivit datelor din dosar puse la dispoziție de instanța de judecată, se află într-o situație pur internă. Deși legiuitorul delegat a înțeles să aplice beneficiul legii de transpunere a Directivei 2003/8/CE privind îmbunătățirea accesului la justiție în cazul litigiilor transfrontaliere tuturor cetățenilor români, chiar dacă nu se află într-un litigiu transfrontalier, acest lucru nu îl îndreptățește pe autorul excepției de neconstituționalitate să invoce prevederi de drept al Uniunii Europene. În aceste condiții, invocarea prevederilor de drept al Uniunii Europene apare ca fiind lipsită de relevanță.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristian Cârciumărescu în Dosarul nr. 17.086/303/2012 al Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 8 alin. (1) prima teză și alin. (2) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 octombrie 2013.