Ordinul nr. 13/2012
privind modificarea art. 35 din Metodologia pentru emiterea avizelor de amplasament de către operatorii de rețea, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 48/2008
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 48/2008 8 mai 2008 privind aprobarea Metodologiei pentru emiterea avizelor de amplasament de către operatorii…
Având în vedere prevederile
art. 11 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 , cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 22 alin. (2) din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 90/2008 , precum și prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 135/2011
pentru aprobarea regulilor procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, a convenției-cadru, precum și a regulilor procedurale pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor și a despăgubirilor și a modului de plată a acestora,
în temeiul
art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.428/2009
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, cu completările ulterioare,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
Articolul I
Articolul 35 din Metodologia pentru emiterea avizelor de amplasament de către operatorii de rețea, aprobată prin
Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 48/2008 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 11 iunie 2008, se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 35. - (1) Pentru mutarea pe noile amplasamente a instalațiilor operatorului de rețea, acesta încheie cu titularul dreptului de proprietate privată asupra terenurilor afectate de instalațiile electrice convenția privind modul de exercitare de către operatorul de rețea a drepturilor de uz și servitute asupra acestor terenuri, în condițiile și cu respectarea prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 135/2011
pentru aprobarea regulilor procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, a convenției-cadru, precum și a regulilor procedurale pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor și a despăgubirilor și a modului de plată a acestora.
(2) În situația prevăzută la alin. (1), solicitantul avizului de amplasament suportă din veniturile proprii contravaloarea indemnizațiilor și despăgubirilor stabilite în convenția prevăzută la alin. (1), rezultate din exercitarea de către operatorul de rețea a drepturilor de uz și servitute.
(3) Operatorul de rețea îl poate împuternici pe solicitantul avizului de amplasament să încheie, în numele și pe seama sa, cu titularul dreptului de proprietate privată asupra terenurilor afectate de instalațiile electrice convenția privind modul de exercitare de către operatorul de rețea a drepturilor de uz și servitute asupra acestor terenuri, în condițiile și cu respectarea prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 135/2011 .
(4) În situația prevăzută la alin. (3), solicitantul avizului de amplasament suportă din veniturile proprii contravaloarea indemnizațiilor și despăgubirilor stabilite în convenția prevăzută la alin. (3), rezultate din exercitarea de către operatorul de rețea a drepturilor de uz și servitute.
(5) Pentru mutarea pe noile amplasamente a instalațiilor operatorului de rețea, solicitantul avizului de amplasament are obligația să obțină, în condițiile legii, dreptul de proprietate sau de folosință asupra terenurilor pe care urmează a fi amplasate instalațiile electrice deviate și să obțină toate avizele și acordurile solicitate prin certificatul de urbanism în vederea emiterii autorizației de construire sau de desființare pentru lucrarea de deviere ori de mutare, pe baza documentațiilor întocmite în cadrul studiului de soluție pentru eliberarea amplasamentului."
Articolul II
Operatorii de rețea, precum și solicitanții avizelor de amplasament vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul III
Entitățile organizatorice din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea prevederilor prezentului ordin.
Articolul IV
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Iulius Dan Plaveti București, 12 aprilie 2012. Nr. 13. __________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.