Decizia nr. 364/2012

Acsinte Gaspar - președinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Eduard Gabriel Costache în Dosarul nr. 5.241/231/2010 al Judecătoriei Focșani și care formează obiectul Dosarului nr. 94D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, indicând, în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 1.445 din 3 noiembrie 2011 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 5.241/231/2010, Judecătoria Focșani a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Eduard Gabriel Costache într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții privind regimul circulației pe drumurile publice.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, prin stabilirea competenței teritoriale de judecată a plângerilor formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției "numai la instanța în a cărei rază a fost constatată fapta", legiuitorul nu a avut în vedere competența alternativă, reglementată în alte materii (de exemplu, art. 10, 11, 13 și 14 din Codul de procedură civilă), prin aceasta aducând o restrângere nejustificată și disproporționată dreptului de acces liber la justiție. Distanța mare dintre domiciliul petentului și locul constatării săvârșirii contravenției constituie un real impediment în exercitarea dreptului de a avea acces la justiție, fiind afectate totodată dreptul la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, de a avea parte de un proces echitabil și dreptul de a exercita dreptul la apărare în orice fază a procesului și prin toate mijloacele procesuale prevăzute de lege. Autorul excepției mai precizează că nu solicită Curții Constituționale să se substituie puterii legiuitoare, în sensul de a modifica textul legal criticat, ci urmărește constatarea neconstituționalității acestuia.

Judecătoria Focșani consideră că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor din Constituție invocate. Regula competenței teritoriale exclusive a instanței de judecată de la locul săvârșirii contravenției nu poate constitui un obstacol în exercitarea accesului liber la justiție, în condițiile în care aceasta se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situații identice sau similare, iar accesul la instanță este asigurat printr-o serie de reguli procedurale, precum citarea părților, publicitatea ședinței de judecată, oralitatea și contradictorialitatea dezbaterilor, motivarea hotărârilor judecătorești și exercitarea căilor de atac. Dreptul la instanță nu implică totodată dreptul persoanei de a se adresa oricărei instanțe, alese de parte, ci doar dreptul de a se adresa unei instanțe independente și imparțiale. Totodată, regula competenței teritoriale exclusive criticată de autorul excepției este menită să dea expresie garanțiilor constituționale, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliției rutiere.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, astfel cum a statuat Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 464 din 22 aprilie 2008 . Mai menționează că nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 53 din Constituție, deoarece textul de lege criticat dă expresie competenței puterii legiuitoare de a stabili reguli procedurale pentru ca orice persoană să își poată valorifica pretențiile în fața unei instanțe judecătorești, persoana în cauză neavând, însă, dreptul de a se adresa oricărei instanțe dorește, ci doar celei stabilite de legiuitor în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

sunt constituționale, în acord cu punctele de vedere exprimate și menționate, de pildă, în

deciziile Curții Constituționale nr. 1.059 din 16 septembrie 2010 , nr. 347 din 25 martie 2010 sau nr. 796 din 3 iulie 2008.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, astfel cum au fost modificate prin dispozițiile

art. I pct. 57 din Ordonanța de urgență a Guvernului 69/2007

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007. Textul de lege criticat prevede următoarele: "(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta."

Normele fundamentale invocate în motivarea excepției sunt cele ale art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, precum și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că prevederile

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, acestea fiind examinate din perspectiva unor critici de neconstituționalitate asemănătoare celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin

Decizia nr. 464 din 22 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 19 mai 2008, Curtea a reținut că textul de lege criticat, care instituie norme de procedură privind soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, nu îngrădește accesul liber la justiție al persoanelor interesate și nu contravine dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, reglementarea competenței teritoriale a instanțelor judecătorești în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenție prin care se constată încălcări ale dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice este menită să dea expresie garanțiilor constituționale invocate, prin asigurarea administrării, cu celeritate, a probelor strânse de lucrătorii poliției rutiere.

În plus, această modalitate de reglementare reprezintă opțiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție privind competența și procedura în fața instanțelor judecătorești.

Având în vedere că în prezenta cauză nu sunt invocate aspecte noi, care să determine o reconsiderare a jurisprudenței Curții în materie, cele reținute în decizia menționată își păstrează valabilitatea.

Distinct de cele reținute în jurisprudența constituțională în materie, Curtea observă că în prezenta cauză este invocat și art. 53 din Constituție, din perspectiva restrângerii nejustificate și disproporționate a dreptului de acces liber la justiție, reglementat de art. 21 din Constituție. Având în vedere considerentele ce au fundamentat soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate, pronunțată prin decizia mai sus indicată, nu se poate reține încălcarea accesului liber la justiție și, prin urmare, art. 53 din Legea fundamentală nu este incident în cauză. Stabilirea competenței teritoriale unice a instanței de judecată pentru soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei/unor contravenții la circulația pe drumurile publice are în vedere aplicarea unui criteriu general și obiectiv, și anume cel al locului unde a fost săvârșită și constatată contravenția, ceea ce este pe deplin justificat și rezonabil în considerarea specificului acestei categorii de contravenții, și anume mobilitatea sau starea de tranzit în care se află persoanele ce circulă pe drumurile publice și care trebuie să respecte aceleași reguli de circulație prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 . În plus, potrivit art. 109 alin. (9) din aceasta, prevederile ordonanței de urgență atacate se completează cu cele ale

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, care, la art. 47, face trimitere, la rândul său, la dispozițiile Codului de procedură civilă. Or, dispozițiile art. 104 și ale art. 114 din acesta prevăd, pe lângă posibilitatea îndeplinirii prin poștă a actelor de procedură, și o serie de garanții ale drepturilor reclamantului, căruia, de pildă, i se vor comunică în scris lipsurile cererii de chemare în judecată, cu mențiunea că, până la termenul acordat, urmează să facă completările sau modificările necesare. Așadar, chiar dacă

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice instituie competența teritorială exclusivă a instanței de judecată de la locul săvârșirii și constatării faptei contravenționale, acest lucru nu îl obligă, în sine, pe reclamant, la cheltuieli suplimentare cauzate de deplasarea în acea localitate pentru a fi prezent la fiecare termen de judecată sau pentru a depune diverse acte procedurale necesare la dosar și nici nu poate conduce la încălcarea dreptului de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil, așa cum eronat pretinde autorul excepției de față. Tocmai în considerarea unor astfel de situații, legiuitorul a reglementat modalități alternative care să garanteze exercitarea efectivă și deplină a drepturilor materiale și procesuale ale oricărei persoane ce dorește să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Eduard Gabriel Costache în Dosarul nr. 5.241/231/2010 al Judecătoriei Focșani.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 aprilie 2012.