Decizia nr. 362/2012

Acsinte Gaspar - președinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1), art. 12 și

art. 14 din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Maftei Todica în Dosarul nr. 979/320/2010 al Judecătoriei Târgu Mureș și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 980D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 979/320/2010, Judecătoria Târgu Mureș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 alin. (1), art. 12 și

art. 14 din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Maftei Todica în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de stopaj la bursă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, deoarece

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005

conține elemente de individualizare și circumstanțiere a pedepsei aplicate ce depășesc prevederile Codului penal. Totodată, textul face trimitere la aplicarea unei sancțiuni administrative care nu echivalează cu o sancțiune cu caracter administrativ prevăzută de Codul penal, aceasta din urmă fiind rezultatul înlocuirii unei pedepse penale cu o altă sancțiune ce se aseamănă cu sancțiunea administrativă doar prin finalitate, neatrăgând niciun fel de decăderi ori restrângeri ale drepturilor celui sancționat.

În ce privește critica referitoare la

art. 14 din Legea nr. 241/2005 , autorul excepției consideră că este neconstituțional, întrucât nu înțelege de ce mai este necesară intervenția organului de urmărire penală ori a instanței de judecată, câtă vreme organul competent să determine prin estimare sumele datorate bugetului general consolidat este organul fiscal.

Judecătoria Târgu Mureș opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 10 alin. (1), art. 12 și

art. 14 din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care au următorul conținut:

- Art. 10 alin. (1): "În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.";

- Art. 12: "Nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali ai societății comerciale, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost condamnate pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege.";

- Art. 14: "În cazul în care, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, nu se pot stabili, pe baza evidențelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, în condițiile Codului de procedură fiscală."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în repetate rânduri, s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005

în raport cu critici similare de neconstituționalitate. Astfel, prin

deciziile nr. 802 din 3 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, nr. 1.053 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, nr. 1.084 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 6 octombrie 2009, și nr. 1.594 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 15 ianuarie 2010, Curtea a statuat că, în virtutea art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcție de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât și condițiile răspunderii juridice pentru această faptă. Principiul egalității în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracțiunilor, iar reglementarea unui regim sancționator în funcție de recuperarea prejudiciului cauzat prin infracțiunile săvârșite este expresia firească a principiului constituțional menționat, care impune ca la aceleași situații juridice să se aplice același regim, iar la situații juridice diferite tratamentul juridic să fie diferențiat. Prin urmare, și actul de înfăptuire a justiției urmează aceleași exigențe.

Întrucât până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Distinct de acestea, Curtea mai constată că beneficiile reducerii de pedeapsă ori de impunitate nu pot fi convertite în drepturi fundamentale, motiv pentru care sunt lăsate la libera apreciere a legiuitorului, dictată de rațiunile de politică penală impuse, la un anumit moment, de societate, sens în care nu se poate susține că s-au depășit limitele constituționale stabilite de art. 53 referitor la împrejurările restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Faptul că dispozițiile legale criticate stabilesc un regim sancționator diferit în funcție de atitudinea procesuală concretă a persoanelor cercetate nu poate conduce la concluzia că justiția nu ar fi unică, egală și imparțială pentru toți, judecătorul, în limitele acestor principii, procedând la individualizarea regimului sancționator potrivit criteriilor obiective puse la dispoziție de lege. În mod similar, tot legea este cea care instituie o serie de incapacități sau interdicții care au legătură cu fapta penală săvârșită și care, în ultimă instanță, decurg din împrejurarea că societatea consideră că o persoană condamnată definitiv pentru anumite infracțiuni nu este demnă să îndeplinească anumite funcții sau să desfășoare anumite activități.

Cât privește critica referitoare la

art. 14 din Legea nr. 241/2005 , Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată, deoarece organul fiscal la care se face trimitere nu devine organ de cercetare penală ori instanță de judecată, nefiind parte a justiției în accepțiunea art. 124 și 126 din Constituție. Acesta nu face altceva decât să estimeze cuantumul unui prejudiciu, pentru ca, în final, tot instanței de judecată să îi revină rolul de a înfăptui actul de justiție și de a aprecia dacă există prejudiciu, care este întinderea acestuia, modul de producere, persoana vinovată etc.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1), art. 12 și

art. 14 din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Maftei Todica în Dosarul nr. 979/320/2010 al Judecătoriei Târgu Mureș.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 aprilie 2012.