Decizia nr. 630/2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în ansamblul său și, în mod special, ale art. 19, art. 21, art. 23, art. 24 și art. 34 din aceasta
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 2/2001 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravențiilor
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Petre Lăzăroiu - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, în ansamblul său și, în mod special, ale prevederilor art. 19, art. 21, art. 23, art. 24 și art. 34 din aceasta, excepție ridicată de Andrei Staicu în Dosarul nr. 14.602/325/2007 al Judecătoriei Timișoara și care constituie obiectul Dosarului nr. 24D/2012 al Curții Constituționale.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 10 ianuarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 14.602/325/2007, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, în ansamblul său, cu referire specială la prevederile art. 19, art. 21, art. 23, art. 24 și art. 34 din aceasta, excepție ridicată de Andrei Staicu într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții. Actul de sesizare a fost înregistrat la Curtea Constituțională sub nr. 107 din 10 ianuarie 2012, dată la care a fost constituit Dosarul nr. 24D/2012.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile de lege criticate încalcă prezumția de nevinovăție, nesocotesc dreptul la apărare și egalitatea în fața legii. În ceea ce privește prezumția de nevinovăție, arată că este încălcată prin aceea că agentul constatator constată săvârșirea faptei și aplică sancțiunea fără a da posibilitatea contravenientului să își susțină nevinovăția, mai ales că este posibil ca procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției să fie încheiat atât în lipsa contravenientului, cât și a vreunui martor. În același sens, susține că, în fața instanței, persoana care se prezumă a fi vinovată este nevoită să-și probeze nevinovăția, deși această obligație ar trebui să revină celui ce impută contravenientului săvârșirea unei fapte ilicite. Mai arată că actul întocmit de agentul constatator se bucură de prezumția de legalitate.
Judecătoria Timișoara apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că atribuirea de competențe organului constatator în sfera constatării faptelor contravenționale și aplicării sancțiunilor nu contravine principiilor consacrate constituțional, atât timp cât prevederile
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
permit persoanei interesate să se adreseze justiției și să îi fie respectate garanțiile procesuale.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere reținut în
Deciziile Curții Constituționale nr. 1.274 din 8 octombrie 2009 ,
nr. 1.142 din 15 septembrie 2009 ,
nr. 922 din 23 iunie 2009 , nr. 555 din 14 aprilie 2009, nr. 429 din 26 martie 2009, nr. 338 din 17 martie 2009, nr. 167 din 10 februarie 2009, nr. 99 din 20 ianuarie 2009, nr. 69 din 15 ianuarie 2009 și nr. 65 din 15 ianuarie 2009, respectiv nr. 1.041 din 9 octombrie 2008, nr. 787 din 3 iulie 2008, nr. 759 din 24 iunie 2008, nr. 750 din 24 iunie 2008, nr. 519 din 8 mai 2008, nr. 299 din 11 martie 2008 și nr. 216 din 28 februarie 2008.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 180/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, și, în mod special, ale art. 19, art. 21, art. 23, art. 24 și art. 34 din aceasta, texte care, la data ridicării excepției, aveau următorul conținut:
- Art. 19: "(1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.
(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
(3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod."
- Art. 21: "(1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică și sancțiunea.
(2) Dacă, potrivit actului normativ de stabilire și sancționare a contravenției, agentul constatator nu are dreptul să aplice și sancțiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancțiunea. În acest caz sancțiunea se aplică prin rezoluție scrisă pe procesul-verbal.
(3) Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal."
- Art. 23: "(1) În cazul în care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă și există tarife de evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancțiunea stabilește și despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând mențiunea corespunzătoare în procesul-verbal.
(2) Dacă nu există tarif de evaluare a pagubei persoana vătămată își va putea valorifica pretențiile potrivit dreptului comun."
- Art. 24: "(1) Persoana împuternicită să aplice sancțiunea dispune și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții. În toate situațiile agentul constatator va descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscării și va lua în privința lor măsurile de conservare sau de valorificare prevăzute de lege, făcând mențiunile corespunzătoare în procesul-verbal.
(2) În cazul în care bunurile nu se găsesc contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei.
(3) Agentul constatator are obligația să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate și, dacă acestea aparțin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menționa, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă."
- Art. 34: "(1) Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
(2) Hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susținute și oral în fața instanței. Recursul suspendă executarea hotărârii."
Prin
art. IX din Legea nr. 202/2010
privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, în cuprinsul
art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
a fost introdusă sintagma "dacă prin lege nu se prevede altfel", restul articolului rămânând identic cu cel de la data ridicării excepției de neconstituționalitate, astfel încât Curtea urmează a se pronunța asupra acestui text de lege în forma modificată după intrarea în vigoare a
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege ce formează obiect al acesteia contravin următoarelor dispoziții din Constituție: art. 16 - "Egalitatea în drepturi", art. 23 alin. (11) care consacră principiul respectării prezumției de nevinovăție și art. 24 - "Dreptul la apărare".
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textele criticate din
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , precum și ordonanța în ansamblul său, au mai format obiect al controlului de constituționalitate, cu motivări asemănătoare și prin raportare la aceleași prevederi constituționale și convenționale ca și în cauza de față.
Astfel, în ceea ce privește sarcina probei în procedura reglementată de
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , Curtea a statuat, prin
Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, că "procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumția de care se bucură. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului. [...] Instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin urmare, nu se poate susține răsturnarea sarcinii probei".
Totodată, prin
Decizia nr. 495 din 20 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 17 iunie 2010, Curtea a reținut că, pe tot parcursul soluționării plângerii îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, atât la instanța de fond, cât și în recurs, contravenientul poate să își exercite fără nicio restricție dreptul la apărare. Totodată, instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție.
Întrucât în cauza de față nu au fost evidențiate elemente noi care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudențe, își mențin valabilitatea atât considerentele, cât și soluția pronunțată prin deciziile menționate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor în ansamblul său, și, în mod special, ale art. 19, art. 21, art. 23, art. 24 și art. 34 din aceasta, excepție ridicată de Andrei Staicu în Dosarul nr. 14.602/325/2007 al Judecătoriei Timișoara.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 iunie 2012.
PREȘEDINTE, PETRE LĂZĂROIU Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.