Convenție · Consiliul de Stat

Convenția din 27 martie 1979

între Republica Socialistă România și Regatul Olandei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale în materie de impozit pe venit și pe avere

prezumat în vigoare

Data actului
27 martie 1979
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 84 din 17 octombrie 1980
Citează
1 act
Structură
33 de articole · 46.763 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Regatului Olandei,

în dorința de a încheia o Convenție pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale în materie de impozit pe venit și pe avere,

au convenit asupra următoarelor:

Capitolul 1 Sfera de aplicare a convenției

Articolul 1

Persoane vizate

Prezenta convenție se aplică persoanelor care sînt rezidente ale unuia sau ale fiecăruia din cele doua state.

Articolul 2

Impozite vizate

1. Prezenta convenție se aplică impozitelor pe venit și pe avere percepute în contul fiecăruia din state, al unităților sale administrativ-teritoriale sau al subdiviziunilor politice și al colectivităților sale locale, care ar fi sistemul de percepere.

2. Sînt considerate ca impozite pe venit și pe avere impozitele percepute pe venitul total, pe averea totală ori pe elemente de venit sau avere, inclusiv impozitele pe cîștigurile provenind din înstrăinarea bunurilor mobile sau imobile, impozitele pe retribuțiile plătite de întreprinderi, precum și impozitele asupra creșterii averii.

3. Impozitele actuale la care se aplică convenția sînt:

a) în ce privește România:

- impozitul pe retributie, pe veniturile din lucrări literare, artistice și științifice, pe veniturile din colaborarea la publicații și la spectacole și pe veniturile din expertize, precum și din alte surse asemănătoare;

- impozitul pe veniturile realizate de persoane fizice și juridice nerezidente;

- impozitul pe veniturile societăților mixte constituite cu participarea organizațiilor economice române și a partenerilor străini;

- impozitul pe veniturile din activități lucrative (meserii, profesii libere) ca și din întreprinderi altele decît cele de stat;

- impozitul pe veniturile din închirierea de clădiri și terenuri;

- impozitul pe veniturile realizate din activități agricole,

(denumite în cele ce urmează impozitul român);

b) în ce privește Olanda:

- impozitul pe venit;

- impozitul pe retribuții, salarii, pensii;

- impozitul societăților;

- impozitul pe dividende;

- impozitul pe avere,

(denumite în cele ce urmează impozitul olandez).

4. Convenția se va aplica de asemenea impozitelor viitoare de natura identică sau analoagă care s-ar adauga la actualele impozite sau care le-ar înlocui. Autoritățile competente ale celor două state își vor comunică modificările importante aduse legislatiilor fiscale respective.

Capitolul 2 Definiții

Articolul 3

Definiții generale

1. În sensul prezentei convenții, afară de cazul cînd contextul reclama o interpretare diferita:

a) termenul stat indica, potrivit contextului, România sau Olanda;

b) termenul România indica Republica Socialistă România și zonele situate în afară apelor teritoriale ale Republicii Socialiste România asupra cărora, în conformitate cu dreptul internațional și potrivit legislației sale, Republica Socialistă România exercita drepturi în legătură cu fundul marii, cu subsolul marin și cu resursele naturale ale acestora;

c) termenul Olanda indica partea din Regatul Olandei situata în Europa și zonele situate în afară apelor teritoriale ale Regatului Olandei asupra cărora, în conformitate cu dreptul internațional și potrivit legislației sale, Regatul Olandei exercita drepturi în legătură cu fundul marii, cu subsolul marin și cu resursele naturale ale acestora;

d) termenul persoana cuprinde persoanele fizice și societățile;

e) termenul societate indica orice persoană juridică, societatea mixtă în sensul dreptului românesc sau orice entitate considerată ca persoana juridică în scopuri de impunere;

f) expresiile întreprindere a unui stat și întreprindere a celuilalt stat indica respectiv o întreprindere exploatată de un rezident al unui stat și o întreprindere exploatată de un rezident al celuilalt stat;

g) expresia autoritate competentă indica:

1) în România: ministrul finanțelor sau reprezentantul sau legal;

2) în Olanda: ministrul finanțelor sau reprezentantul sau legal.

2. Pentru aplicarea convenției de fiecare dintre state, orice expresie care nu este altfel definită are sensul atribuit de legislația acelui stat care guvernează impozitele ce fac obiectul convenției, afară de cazul cînd contextul reclama o interpretare diferita.

3. În scopurile prezentei convenții, expresia unitate administrativ-teritorială se referă la România și expresia subdiviziune politica se referă la Olanda.

Articolul 4

Domiciliu fiscal

1. În sensul prezentei convenții, expresia rezident al unuia dintre state indica orice persoană care, în baza legislației acelui stat, este supusă impozitului în acel stat, în baza domiciliului sau, a rezidentei sale, a sediului de conducere sau a oricărui alt criteriu de natura analoagă.

2. În scopurile prezentei convenții, membrii unei reprezentante diplomatice sau consulare a unuia dintre state în celălalt stat sau într-un stat terț, care poseda naționalitatea statului acreditant sau de trimitere, sînt considerați rezidenți ai acelui stat dacă sînt supuși acelorași obligații cu privire la impozitul pe venit sau pe avere ca și rezidentii numitului stat.

3. Dacă, potrivit dispoziției din paragraful 1, o persoană fizica este considerată rezidență a fiecăruia dintre state, cazul se rezolva după regulile următoare:

a) aceasta persoana este considerată rezidență a statului unde dispune de o locuinta permanenta. Dacă dispune de o locuinta permanenta în fiecare din state, ea este considerată rezidență a statului cu care legăturile sale personale și economice sînt cele mai strinse (centrul intereselor vitale);

b) dacă statul în care aceasta persoana are centrul intereselor sale vitale nu poate fi determinat sau dacă nu dispune de o locuinta permanenta în nici unul din state, ea este considerată rezidență a statului în care locuiește în mod obișnuit;

c) dacă aceasta persoana locuiește în mod obișnuit în fiecare din state sau dacă nu locuiește în mod obișnuit în nici unul din acestea, ea este considerată rezidență a acelui stat a cărui naționalitate o poseda;

d) dacă aceasta persoana poseda naționalitatea fiecăruia dintre state sau nu poseda naționalitatea nici unuia dintre ele, autoritățile competente ale statelor transeaza problema de comun acord.

4. Atunci cînd, potrivit dispoziției paragrafului 1, o persoană, alta decît o persoană fizica, este considerată rezidență a fiecăruia dintre state, ea este considerată rezidență a statului unde se afla sediul sau de conducere efectivă.

Articolul 5

Sediu stabil

1. În sensul prezentei convenții, expresia sediu stabil indica un loc fix de afaceri în care întreprinderea desfășoară în total sau în parte activitatea sa.

2. Expresia sediu stabil cuprinde îndeosebi:

a) un sediu al conducerii;

b) o sucursala;

c) un birou;

d) o uzina;

e) un atelier;

f) o mina, o cariera sau orice alt loc de extracție a resurselor naturale;

g) un șantier de construcții sau de montaj a cărui durata depășește 12 luni.

3. Nu se considera sediu stabil dacă:

a) se folosesc amenajări în scopul exclusiv al depozitarii, expunerii sau livrării de mărfuri, aparținînd întreprinderii;

b) mărfurile aparținînd întreprinderii sînt depozitate numai în scopul stocării, expunerii sau al livrării;

c) mărfurile aparținînd întreprinderii sînt depozitate numai în scopul prelucrării lor de către o alta întreprindere;

d) mărfurile aparținînd întreprinderii care au fost expuse la un tirg comercial sau la o expoziție sînt vîndute de întreprindere la încheierea acestui tirg sau a expoziției;

e) un loc fix de afaceri este utilizat numai în scopul cumpărării de mărfuri sau stringerii de informații pentru întreprindere;

f) un loc fix de afaceri este utilizat pentru întreprindere numai în scopuri de publicitate, de furnizare de informații, de cercetări științifice sau de activități analoage care au un caracter pregatitor sau auxiliar.

4. O persoana care desfășoară o activitate într-unul din state în contul unei întreprinderi a celuilalt stat - alta decît un agent cu statut independent, vizata la paragraful 5 - este considerată sediu stabil în primul stat dacă:

a) dispune în acest stat de împuterniciri pe care le exercita în mod obișnuit, care-i permit sa încheie contracte în numele întreprinderii, în afară de cazul cînd activitatea acestei persoane se limitează la achiziționarea de mărfuri pentru întreprindere; sau

b) dispune în acest stat de un stoc de mărfuri aparținînd întreprinderii, cu care executa în mod regulat comenzi pe care le-a primit în contul întreprinderii.

5. Nu se considera ca o întreprindere a unuia dintre state are un sediu stabil în celălalt stat, pentru faptul ca își desfășoară acolo activitatea prin intermediul unui curtier, al unui comisionar general sau al oricărui alt intermediar care se bucura de un statut independent, cu condiția ca aceste persoane sa lucreze în cadrul activității lor obișnuite.

6. Faptul ca o societate care este rezidență a unuia dintre state controlează sau este controlată de o societate care este rezidență a celuilalt stat sau care-și desfășoară acolo activitatea (fie prin intermediul unui sediu stabil sau nu) nu este suficient prin sine spre a face din oricare dintre aceste societăți un sediu stabil al celeilalte.

Capitolul 3 Impunerea veniturilor

Articolul 6

Venituri imobiliare

1. Veniturile provenind din bunuri imobile sînt impozabile în statul în care aceste bunuri sînt situate.

2. Expresia bunuri imobile se defineste în conformitate cu dreptul statului unde sînt situate bunurile în discuție. Expresia cuprinde în orice caz toate accesoriile, inventarul viu sau mort al exploatarilor agricole și forestiere, drepturile asupra cărora se aplică dispozițiile dreptului privat privind proprietatea funciară, uzufructul bunurilor imobile și drepturile la redevențe variabile sau fixe pentru exploatarea sau concesionarea exploatării de zăcăminte minerale, izvoare și alte bogatii ale solului și creanțele de orice natura - care nu îmbracă forma obligațiilor de împrumut - care sînt prevăzute cu garanții ipotecare pe bunuri imobile; navele și aeronavele nu sînt considerate bunuri imobile.

3. Dispoziția de la paragraful 1 se aplică veniturilor obținute din exploatarea directa, din închiriere ca și din orice alta forma de exploatare de bunuri imobile.

4. Dispozițiile paragrafelor 1 și 3 se aplică atît veniturilor provenind din bunurile imobile ale unei întreprinderi, cît și veniturilor din bunuri imobile ce servesc exercitării unei profesii libere.

Articolul 7

Beneficiile întreprinderilor

1. Beneficiile unei întreprinderi a unuia dintre state nu sînt impozabile decît în acel stat, afară de cazul cînd întreprinderea își exercită activitatea în celălalt stat prin intermediul unui sediu stabil situat acolo. Dacă întreprinderea își exercită activitatea în acest mod, beneficiile întreprinderii sînt impozabile în celălalt stat, însă numai în măsura în care sînt imputabile acelui sediu stabil.

2. Cînd o întreprindere a unuia dintre state își exercită activitatea în celălalt stat prin intermediul unui sediu stabil situat acolo (în celălalt stat), se atribuie, în fiecare stat, acelui sediu stabil, beneficiile pe care le-ar fi putut realiza dacă ar fi constituit o întreprindere distinctă și separată exercitind activități identice sau analoage, în condiții identice sau analoage, și tratind cu toată independenta cu întreprinderea al cărui sediu stabil este.

3. La determinarea beneficiilor unui sediu stabil sînt admise la scădere cheltuielile pentru scopurile urmărite de acest sediu stabil, inclusiv cheltuielile de conducere și cheltuielile generale de administrare, indiferent de faptul ca s-au efectuat în statul unde este situat acest sediu stabil sau în altă parte.

4. În măsura în care, într-unul din state, se obișnuiește să se determine beneficiile imputabile unui sediu stabil pe baza unei repartizari a beneficiilor totale ale întreprinderii între diversele sale unități, nici una din dispozițiile paragrafului 2 nu împiedica acest stat sa determine beneficiile impozabile potrivit repartiției în uz; totuși, metoda de repartizare adoptată trebuie să fie în asa fel încît rezultatul obținut să fie conform cu principiile enunțate în prezentul articol.

5. Nici un beneficiu nu se poate atribui unui sediu stabil numai pentru faptul ca acest sediu stabil a cumpărat mărfuri pentru întreprindere.

6. În vederea aplicării paragrafelor precedente, beneficiile care se considera realizate de către sediul stabil sînt calculate în fiecare an după aceeași metoda, în afară de cazul cînd exista motive suficiente și valabile pentru a se proceda altfel.

7. Cînd beneficiile cuprind elemente de venit tratate separat în alte articole ale prezentei convenții, dispozițiile acelor articole nu sînt afectate de dispozițiile prezentului articol.

Articolul 8

Întreprinderi de transport

1. Beneficiile realizate din exploatarea în trafic internațional a navelor sau aeronavelor nu sînt impozabile decît în statul unde este situat sediul conducerii efective a întreprinderii.

2. Dacă sediul conducerii efective a unei întreprinderi de navigație se afla la bordul unei nave, acest sediu este considerat situat în statul unde se afla portul de origine al acestei nave sau, în lipsa portului de origine, în statul al cărui rezident este persoana care exploatează nava.

3. Beneficiile rezultate din exploatarea în trafic internațional de vehicule feroviare sau rutiere nu sînt impozabile decît în statul în care este situat sediul conducerii efective a întreprinderii.

4. Dispozițiile paragrafelor 1 și 3 se aplică și atunci cînd o întreprindere de transport participa la un pool, o exploatare în comun sau la un alt organism internațional de exploatare.

Articolul 9

Întreprinderi asociate

1. Atunci cînd doua întreprinderi sînt legate în relațiile lor comerciale sau financiare prin condiții acceptate sau impuse, care diferă de cele care ar fi convenite între întreprinderi independente, toate beneficiile pe care una din întreprinderi nu le-a realizat datorită exclusiv acestor condiții pot fi incluse în beneficiile acestei întreprinderi și impuse în consecința.

2. În aplicarea paragrafului 1, întreprinderile sînt considerate legate atunci cînd:

a) o întreprindere a unuia din state participa direct sau indirect la conducerea, la controlul și la capitalul unei întreprinderi a celuilalt stat, sau dacă

b) aceleași persoane participa direct sau indirect la conducerea, la controlul și la capitalul unei întreprinderi a unuia din state și unei întreprinderi a celuilalt stat.

Articolul 10

Dividende

1. Dividendele plătite de către o societate care este rezidență a unuia din state, unui rezident al celuilalt stat, sînt impozabile în acest celălalt stat.

2. Totuși, aceste dividende pot fi impuse și în statul al carei rezident este societatea care plătește dividendele, potrivit legislației acelui stat, însă impozitul astfel stabilit nu poate depăși:

a) 10 la suta din suma bruta a dividendelor, dacă beneficiarul este o societate al carei capital, în total sau în parte, este împărțit în acțiuni și care dispune direct de cel puțin 25 la suta din capitalul societății care plătește dividendele;

b) 15 la suta din suma bruta a dividendelor, în toate celelalte cazuri.

3. Dispozițiile paragrafului 2 nu privesc impunerea societății pe beneficiile care servesc la plata dividendelor.

4. Termenul dividende folosit în acest articol indica veniturile provenind din acțiuni sau bonuri de folosință, părți de mina, părți de fondator sau alte părți din beneficii (cu excepția creanțelor), precum și veniturile altor părți sociale asimilate veniturilor din acțiuni prin legislația fiscală a statului a cărui rezidență este societatea distribuitoare.

5. Prevederile paragrafelor 1 și 2 nu se aplică atunci cînd beneficiarul dividendelor, rezident al unuia dintre state, are în celălalt stat al cărui rezident este societatea care plătește dividendele un sediu stabil de care este efectiv legată participarea generatoare de dividende. În acest caz se aplică prevederile art. 7.

6. Cînd o societate care este rezidență a unuia dintre state realizează beneficii sau venituri din celălalt stat, acest celălalt stat nu poate percepe nici un impozit asupra dividendelor plătite de acea societate persoanelor care nu sînt rezidente ale acestui celălalt stat, nici sa preleve vreun impozit cu titlu de impunere a beneficiilor nedistribuite asupra beneficiilor nedistribuite ale societății, chiar dacă dividendele plătite sau beneficiile nedistribuite constau în total sau în parte din beneficii sau venituri provenind din acest celălalt stat.

Articolul 11

Dobinzi

1. Dobinzile provenind dintr-unul din state și plătite unui rezident al celuilalt stat sînt impozabile în acest celălalt stat.

2. Totuși, aceste dobinzi pot fi impuse și în statul din care provin în conformitate cu legislația acestui stat, însă impozitul astfel stabilit nu poate depăși 10 la suta din suma dobinzilor.

3. Contrar dispozițiilor paragrafului 2, dobinzile provenind dintr-unul din state nu pot fi impuse în acest stat atunci cînd sînt plătite unei bănci sau unei alte instituții financiare sau atunci cînd sînt plătite pe bază de împrumuturi de orice fel acordate, garantate, asigurate sau finanțate direct sau indirect de celălalt stat sau de către un organism public al acestui celălalt stat.

4. Termenul dobinzi folosit în prezentul articol indica venituri din efecte publice, din obligații de împrumut, însoțite sau nu de garanții ipotecare sau de o clauza de participare la beneficii și din creanțe de orice natura care nu sînt însoțite de garanții ipotecare, precum și orice venituri asimilate veniturilor din sume împrumutate, de către legislația fiscală a statului din care provin veniturile.

5. Prevederile paragrafelor 1, 2 și 3 nu se aplică atunci cînd beneficiarul dobinzilor, rezident al unuia dintre state, are în celălalt stat de unde provin dobinzile un sediu stabil de care este efectiv legată creanta generatoare a dobinzilor. În acest caz sînt aplicabile dispozițiile art. 7.

6. Dobinzile sînt considerate ca provin dintr-unul din state atunci cînd debitor este chiar acel stat, o unitate administrativ-teritorială, o subdiviziune politica, o colectivitate locală sau un rezident al acestui stat. Totuși, dacă debitorul dobinzilor, fie ca este sau nu rezident al unuia dintre state, are, într-unul din state, un sediu stabil pentru care a fost contractat împrumutul generator al dobinzilor și care plătește aceste dobinzi, dobinzile menționate sînt considerate ca provin din statul în care este situat sediul stabil.

7. Dacă, datorită relațiilor speciale existente între debitor și creditor sau relațiilor pe care și unul și altul le întrețin cu terțe persoane, suma dobinzilor plătite, ținînd cont de creanta pentru care ele sînt vărsate, depășește pe aceea pe care ar fi convenit-o debitorul și creditorul în absenta unor asemenea relații, dispozițiile prezentului articol nu se aplică decît asupra acestei din urma sume. În acest caz, partea excedentară a plăților rămîne impozabilă în conformitate cu legislația fiecăruia dintre state, ținînd cont de alte dispoziții ale prezentei convenții.

Articolul 12

Redevențe

1. Redevențele provenind dintr-unul din state și plătite unui rezident al celuilalt stat sînt impozabile în acest celălalt stat.

Totuși, aceste redevențe pot fi impuse și în statul din care provin, în conformitate cu legislația acestui stat, însă impozitul astfel stabilit nu poate depăși 10 la suta din suma lor bruta.

3. Termenul redevențe folosit în prezentul articol indica remunerațiile de orice natura plătite pentru folosirea sau concesionarea folosirii unui drept de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice, inclusiv filmele cinematografice și filmele și benzile magnetice de televiziune sau de radiodifuziune, a unui brevet, a unei mărci de fabrica sau de comerț, a unui desen sau unui model, a unui plan, a unei formule sau a unui procedeu secret și a informațiilor în legătură cu o experienta dobîndită în domeniul industrial, comercial sau științific.

4. Dispozițiile paragrafelor 1 și 2 nu se aplică atunci cînd beneficiarul redevențelor, rezident al unuia dintre state, are, în celălalt stat de unde provin redevențele, un sediu stabil de care este efectiv legat dreptul sau bunul generator al redevențelor. În acest caz se aplică dispozițiile art. 7.

5. Redevențele sînt considerate ca provin dintr-unul din state atunci cînd debitorul este chiar acel stat, o unitate administrativ-teritorială sau o subdiviziune politica, o colectivitate locală sau un rezident al acelui stat. Totuși, dacă debitorul redevențelor, fie ca este sau nu rezident al unuia dintre state, are într-unul din state un sediu stabil de care este legat efectiv dreptul generator al redevențelor și care suporta ca atare plata redevențelor, redevențele sînt considerate ca provin din statul în care este situat sediul stabil.

6. Dacă, datorită relațiilor speciale existente între debitor și creditor sau relațiilor pe care și unul și celălalt le întrețin cu terțe persoane, suma redevențelor plătite, ținînd cont de prestația pentru care acestea sînt vărsate, depășește pe cea pe care ar fi convenit-o debitorul și creditorul în absenta unor asemenea relații, dispozițiile prezentului articol nu se aplică decît acestei din urma sume. În acest caz, partea excedentară a plăților rămîne impozabilă în conformitate cu legislația fiecăruia dintre state ținînd cont și de alte dispoziții ale prezentei convenții.

Articolul 13

Comisioane

1. Comisioanele provenind dintr-unul din state și plătite unui rezident al celuilalt stat sînt impozabile în acest celălalt stat.

2. Totuși, aceste comisioane pot fi impuse și în statul din care provin, în conformitate cu legislația acestui stat, însă impozitul astfel stabilit nu poate depăși 5 la suta din suma lor bruta.

3. Termenul comisioane folosit în prezentul articol indica remunerațiile plătite oricărei persoane pentru serviciile pe care le-a furnizat în calitate de intermediar; acest termen nu cuprinde remunerațiile plătite cu titluri de venituri din activități independente vizate la art. 15 sau de venituri din profesiuni dependente vizate la art. 16.

4. Dispozițiile paragrafelor 1 și 2 nu se aplică atunci cînd beneficiarul comisioanelor, rezident al unuia dintre state, are în celălalt stat, din care provin comisioanele, un sediu stabil de care se leagă efectiv plata comisioanelor. În acest caz se aplică dispozițiile art. 7.

5. Comisioanele sînt considerate ca provin dintr-unul din state atunci cînd debitor este chiar acel stat, o unitate administrativ-teritorială sau o subdiviziune politica, o colectivitate locală sau un rezident al acelui stat. Totuși, dacă debitorul comisioanelor fie ca este sau nu rezident al unuia dintre state are, într-unul din state, un sediu stabil de care este legată obligația plății comisioanelor și care suporta ca atare plata acestora, aceste comisioane sînt considerate ca provin din statul în care este situat sediul stabil.

6. Dacă, datorită relațiilor speciale existente între debitor și creditor sau relațiilor pe care și unul și celălalt le întrețin cu terțe persoane, suma comisioanelor, ținînd cont de serviciile pentru care acestea sînt plătite, depășește pe cea pe care ar fi convenit-o debitorul și creditorul în absenta unor asemenea relații, dispozițiile prezentului articol nu se aplică decît la aceasta din urma suma. În acest caz, partea excedentară a comisioanelor rămîne impozabilă în conformitate cu legislația fiecăruia dintre state ținînd cont și de alte dispoziții ale prezentei convenții.

7. Atunci cînd un rezident al unuia dintre stat care primește comisioane provenind din celălalt stat solicita pentru un an de impunere sau pentru un an financiar determinat, impozitul asupra comisioanelor se va putea stabili în statul din care acestea provin ca și cum numitul rezident ar avea un sediu stabil în acel stat și ca și cum comisioanele ar fi impozabile în conformitate cu art. 7, ca beneficii aferente acestui sediu stabil.

Articolul 14

Cistiguri din capital

1. Cistigurile provenind din înstrăinarea bunurilor imobile, astfel cum sînt definite la paragraful 2 al art. 6, sînt impozabile în statul unde sînt situate bunurile.

2. Cistigurile provenite din înstrăinarea de bunuri mobile ce fac parte din activul unui sediu stabil pe care o întreprindere a unuia dintre state îl are în celălalt stat sau de bunuri mobile constitutive ale unei baze fixe de care dispune un rezident al unuia dintre state în celălalt stat pentru exercitarea unei profesii libere, inclusiv acele cistiguri provenind din înstrăinarea globală a acestui sediu stabil (singur sau împreună cu întreaga întreprindere) sau a acestei baze fixe, sînt impozabile în acest celălalt stat.

3. Contrar prevederilor paragrafului 2, cîștigurile provenite din înstrăinarea mijloacelor de transport exploatate în trafic internațional ca și a bunurilor mobile afectate exploatării acestor mijloace de transport nu sînt impozabile decît în statul în care este situat sediul de conducere efectivă a întreprinderii, ținînd seama de dispozițiile paragrafului 2 al art. 8.

4. Cistigurile provenite din înstrăinarea oricăror bunuri, altele decît cele menționate la paragrafele precedente, nu sînt impozabile decît în statul al cărui rezident este cel care înstrăinează.

5. Dispozițiile paragrafului 4 nu afectează dreptul fiecăruia din state de a percepe, conform propriei sale legislații, impozit pe cîștigurile provenind din înstrăinarea de acțiuni sau de bonuri de folosință ale unei societăți rezidente a acestui stat, atunci cînd aceste cistiguri sînt realizate de o persoană fizica rezidență a celuilalt stat și care a fost rezidență a primului stat în cursul ultimilor 5 ani anteriori înstrăinării.

Articolul 15

Profesii independente

1. Veniturile pe care un rezident al unuia dintre state le realizează dintr-o profesie libera sau din alte activități independente cu caracter analog nu sînt impozabile decît în acest stat, afară de cazul cînd acest rezident dispune în mod obișnuit în celălalt stat de o baza fixa pentru exercitarea activităților sale. Dacă dispune de o asemenea baza, veniturile sînt impozabile în celălalt stat, însă numai în măsura în care acestea sînt imputabile acelei baze fixe.

Un rezident al unuia dintre state care exercită o asemenea profesie libera sau alte activități independente cu caracter analog în celălalt stat va fi considerat ca dispune de o baza fixa în acest celălalt stat, dacă locuiește în acest celălalt stat pe o perioadă sau pe perioade ce depășesc în total 183 zile în cursul anului fiscal considerat.

2. Expresia profesii libere cuprinde în special activitățile independente de ordin științific, literar, artistic, educativ sau pedagogic, ca și activitățile independente de medic, avocat, inginer, arhitect, dentist și contabil.

Articolul 16

Profesii dependente

1. Sub rezerva dispozițiilor art. 17, 19, 20, 21 și 22, retribuțiile, indemnizațiile și alte remunerații similare pe care un rezident al unuia dintre state le primește pentru un serviciu retribuit nu sînt impozabile decît în acest stat, afară de cazul cînd serviciul este prestat în celălalt stat. Dacă serviciul este prestat în celălalt stat, remunerațiile primite cu acest titlu sînt impozabile în acest celălalt stat.

2. Derogînd de la prevederile paragrafului 1, remunerațiile pe care un rezident al unuia dintre state le primește pentru un serviciu retribuit prestat în celălalt stat nu sînt impozabile decît în primul stat, dacă:

a) beneficiarul locuiește în celălalt stat pe o perioadă sau pe perioade ce nu depășesc în total 183 de zile în cursul anului fiscal considerat; și

b) remunerațiile sînt plătite de către o persoană care angajează sau în numele unei persoane care angajează și care nu este rezident al celuilalt stat; și

c) sarcina remunerării nu este suportată de un sediu stabil sau de o baza fixa pe care o persoană care angajează o are în celălalt stat.

3. Contrar prevederilor prezentului articol, remunerațiile pe care un rezident al unuia dintre state le primește pentru un serviciu retribuit prestat la bordul unui mijloc de transport în trafic internațional nu sînt impozabile decît în acest stat.

Articolul 17

Administratori, directori (bestuurders) și comisari (commissarissen) de societăți

1. Tantiemele, jetoanele de prezenta și alte remunerații, pe care un rezident al Olandei le primește în calitatea sa de membru în consiliul de administrație sau de cenzor al unei societăți pe acțiuni rezidență în România, sînt impozabile în România.

2. Tantiemele, jetoanele de prezenta și alte remunerații pe care un rezident al României le primește în calitatea sa de director (bestuurder) sau de comisar (commissaris) al unei societăți pe acțiuni rezidență în Olanda sînt impozabile în Olanda.

3. Prin derogare de la prevederile paragrafelor 1 și 2 remunerațiile sus-menționate primite de persoane care exercită funcțiuni în mod efectiv într-un sediu stabil situat într-un stat altul decît acela în care este rezidență societatea și care sînt suportate ca atare de acest sediu stabil sînt impozabile în statul în care se afla acest sediu stabil.

Articolul 18

Artiști și sportivi

1. Contrar prevederilor art. 15 și 16, veniturile pe care artiștii de spectacole, cum ar fi artiștii de teatru, de cinema, de radio sau de televiziune și muzicantii, precum și sportivii, le realizează din activitățile lor personale în aceasta calitate sînt impozabile în statul în care se desfășoară aceste activități.

2. Prin derogare de la dispozițiile paragrafului 1, veniturile pe care un rezident al unuia dintre state le primește pentru activitățile menționate la paragraful 1, exercitate în celălalt stat în cadrul unui schimb cultural aprobat de cele doua state, nu sînt impozabile decît în primul stat.

Articolul 19

Pensii

Pensiile, inclusiv pensiile primite în baza unui sistem de asigurări sociale de drept public, cu excepția pensiilor reglementate la paragraful 1 al art. 20, și alte remunerații similare plătite unui rezident al unuia dintre state, precum și rentele viagere plătite unui asemenea rezident, nu sînt impozabile decît în acest stat.

Articolul 20

Funcții publice

1. Remunerațiile, inclusiv pensiile, plătite de unul dintre state sau de una din unitățile sale administrativ-teritoriale ori de subdiviziunile sale politice sau de una din colectivitatile sale locale, fie direct fie prin prelevare din fondurile constituite de acestea, unei persoane fizice pentru servicii prestate acestui stat sau acestei subdiviziuni sau colectivități, în exercițiul unei funcțiuni cu caracter public, sînt impozabile în acest stat.

2. Totuși, dispozițiile art. 16, 17 și 19 se aplică remunerațiilor sau pensiilor plătite pentru servicii prestate în cadrul unei activități comerciale sau industriale, exercitate de unul dintre state sau de una din unitățile sale administrativ-teritoriale ori de subdiviziunile sale politice sau de una din colectivitatile sale locale.

3. Dispozițiile paragrafului 1 nu se aplică atunci cînd serviciile sînt efectuate pentru unul dintre state în celălalt stat de către o persoană fizica care este rezidență a acestui celălalt stat și care poseda naționalitatea acestui alt stat.

Articolul 21

Profesori

1. Remunerațiile pe care profesorii și alți membri ai personalului didactic, rezidenți ai unuia dintre state, care predau într-o universitate sau orice alta instituție de învățămînt din celălalt stat, le primesc pentru aceasta predare nu sînt impozabile decît în primul stat pe durata unei perioade care nu depășește doi ani de la începerea predării.

2. Aceasta dispoziție este de asemenea aplicabilă remunerațiilor pe care o persoană fizica, rezidență a unuia dintre state, le primește pentru lucrări de cercetare executate în celălalt stat, dacă aceste lucrări sînt întreprinse în interesul public și nu în vederea realizării unui avantaj special de care profita o întreprindere sau o persoană.

Articolul 22

Studenți, stagiari și persoane în curs de pregătire profesională

1. Sumele pe care un student sau un stagiar, inclusiv orice persoană în curs de perfecționare, care este sau care a fost înainte rezident al unuia dintre state și locuiește în celălalt stat le primește pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere, de studii sau de pregătire, cu unicul scop de a urma acolo studiile sau pregătirea, nu sînt impozabile în acest celălalt stat, cu condiția sa provină din surse situate în afară acestui alt stat.

2. Persoanele vizate la paragraful 1, care exercită o activitate remunerată în celălalt stat în vederea completării resurselor necesare întreținerii și pentru acoperirea cheltuielilor lor de studiu sau de pregătire, nu sînt supuse impozitului în acest ultim stat pe o perioadă de maximum patru ani pentru remunerația primită cu acest titlu și care nu depășește 6.000 florini olandezi sau echivalentul în lei pe an calendaristic.

Articolul 23

Alte venituri

Veniturile realizate de un rezident al unuia dintre state, care nu sînt prevăzute la articolele precedente ale prezentei convenții, nu sînt impozabile decît în acel stat.

Capitolul 4

Articolul 24

Impunerea pe avere

1. Averea constituită din bunuri imobile, astfel cum sînt definite la paragraful 2 al art. 6, este impozabilă în statul în care sînt situate aceste bunuri.

2. Averea constituită din bunuri mobile făcînd parte din activul unui sediu stabil al unei întreprinderi sau din bunuri mobile constitutive ale unei baze fixe care servește exercitării unei profesii libere este impozabilă în statul în care este situat sediul stabil sau baza fixa.

3. Mijloacele de transport exploatate în trafic internațional, precum și bunurile mobile afectate exploatării lor, nu sînt impozabile decît în statul în care este situat sediul conducerii efective a întreprinderii, ținînd seama de dispozițiile paragrafului 2 al art. 8.

Toate celelalte elemente ale averii unui rezident al unuia dintre state nu sînt impozabile decît în acel stat.

Capitolul 5

Articolul 25

Dispoziții pentru evitarea dublei impuneri

Se înțelege ca dubla impunere va fi evitata în modul următor:

A. În ce privește România:

Impozitul olandez plătit de un rezident român pe veniturile sau averea impozabile în Olanda în aplicarea prezentei convenții va fi scăzut din suma impozitului român exigibilă conform legislației fiscale române.

B. În ce privește Olanda:

1. Pentru a determina impozitele datorate de rezidentii săi, Olanda va putea cuprinde în baza de calcul a acestor impozite elementele de venit sau de avere care, conform dispozițiilor prezentei convenții, sînt impozabile în România.

2. Totuși, sub rezerva dispozițiilor legislației interne olandeze privind compensarea pierderilor, Olanda va scădea din suma impozitelor, calculată potrivit paragrafului 1, o sumă egala cu fracțiunea acestor impozite care corespunde raportului existent între suma elementelor de venit sau de avere cuprinse în baza impozabilă menționată la paragraful 1 și impozabilă în România în virtutea art. 6, 7, 10 paragraful 5; 11 paragraful 5; 12 paragraful 4; 13 paragraful 4; 14 paragrafele 1 și 2; 15; 16 paragraful 1; 17 paragrafele 1 și 3; 20; 24 paragrafele 1 și 2 ale prezentei convenții și suma venitului total sau a averii totale reținută ca baza de impunere în aplicarea paragrafului 1 menționat.

3. În ceea ce privește elementele de venit cuprinse în baza impozabilă menționată la paragraful 1 și care sînt impozabile în România în virtutea art. 10 paragraful 2; 11 paragraful 2; 12 paragraful 2; 13 paragraful 2; și 18, Olanda acorda asupra impozitului olandez, astfel calculat, o reducere egala cu cea mai scăzută din sumele următoare:

a) o sumă egala cu impozitul reținut în România fie în baza art. 18, fie în limita cotelor prevăzute la art. 10 paragraful 2; 11 paragraful 2; 12 paragraful 2; și 13 paragraful 2;

b) o sumă egala cu fracțiunea impozitului olandez calculată potrivit paragrafului 1, care corespunde raportului existent între suma sus-mentionatelor elemente de venit și suma totală a venitului ce constituie baza impozabilă prevăzută la paragraful 1 de mai sus.

Capitolul 6 Dispoziții speciale

Articolul 26

Nediscriminare

1. Naționalii unuia dintre state, fie ca sînt sau nu rezidenți ai unuia dintre state, nu sînt supuși în celălalt stat la nici o impozitare sau obligație legată de impunere, diferita sau mai împovărătoare decît aceea la care sînt sau vor putea fi supuși naționalii acestui celălalt stat care se afla în aceeași situație.

2. Termenul naționali indica:

a) toate persoanele fizice care poseda cetățenia unuia din cele doua state;

b) toate persoanele juridice, societăți de persoane și asociații, constituite în conformitate cu legislația în vigoare în fiecare din cele doua state.

3. Impunerea unui sediu stabil pe care o întreprindere a unuia dintre state îl are în celălalt stat nu se va stabili în acest celălalt stat în mod mai puțin favorabil decît impunerea întreprinderilor acestui celălalt stat care exercită aceeași activitate. Aceasta dispoziție nu poate fi interpretată ca obliga vreunul dintre state sa acorde rezidenților celuilalt stat deduceri personale, scaderi și reduceri de impozit, în funcție de situația sau de sarcinile de familie, pe care le acorda propriilor rezidenți.

4. Întreprinderile unuia dintre state, al căror capital este în total sau în parte, direct sau indirect, deținut sau controlat de unu sau mai mulți rezidenți ai celuilalt stat, nu sînt supuse în primul stat la nici un impozit sau obligații în legătură cu impozitarea care să fie diferita sau mai împovărătoare decît aceea la care sînt sau vor putea fi supuse celelalte întreprinderi de aceeași natura ale acestui prim stat.

5. Termenul impunere indica în prezentul articol impozitele de orice natura sau denumire.

Articolul 27

Aplicarea convenției

Autoritățile competente ale celor două state vor determina modalitățile de aplicare a prezentei convenții.

Articolul 28

Procedura amiabila

1. Cînd un rezident al unuia dintre state considera ca măsurile luate de unul dintre state sau de fiecare din două state antreneaza sau vor antrena pentru el o impunere neconforma cu prezenta convenție, el poate, independent de căile prevăzute de legislația naționala a acestor state, sa supună cazul sau autorității competente a statului al cărui rezident este.

2. Aceasta autoritate competentă se va strădui, dacă reclamația îi pare intemeiata și dacă ea însăși nu este în măsura sa dea o soluție satisfăcătoare, sa rezolve problema pe calea înțelegerii amiabile cu autoritatea competentă a celuilalt stat, în vederea evitării unei impuneri neconforme cu convenția.

3. Autoritățile competente ale statelor se vor strădui, pe cale de înțelegere amiabila, sa rezolve dificultățile și sa înlăture dubiile la care pot da loc interpretarea sau aplicarea convenției. Ele pot, de asemenea, să se consulte în vederea evitării dublei impuneri în cazurile neprevăzute de convenție.

4. Autoritățile competente ale statelor pot comunică direct între ele, în vederea realizării unei înțelegeri, după cum se prevede la paragrafele precedente.

Articolul 29

Schimb de informații

1. Autoritățile competente ale celor două state vor schimba informațiile de care dispun în mod normal, pentru aplicarea dispozițiilor prezentei convenții, în special pentru prevenirea fraudei. Orice informație comunicată va fi ținuta secret și nu va putea fi transmisă decît persoanelor sau autorităților însărcinate cu stabilirea sau cu încasarea impozitelor vizate prin prezenta convenție.

2. Dispozițiile paragrafului 1 nu pot în nici un caz să fie interpretate ca impun vreunuia din state obligația:

a) sa ia măsuri administrative care să deroge de la propria legislație sau de la practica sa administrativă ori a celor ale celuilalt stat;

b) sa furnizeze informații care nu pot fi obținute pe baza propriei sale legislații sau în cadrul practicii sale administrative normale sau a celor ale celuilalt stat;

c) sa transmită informații care ar dezvălui un secret comercial, industrial, profesional sau un procedeu comercial sau informații a căror comunicare ar fi contrară ordinii publice.

Articolul 30

Funcționari diplomatici și consulari

1. Dispozițiile prezentei convenții nu vor afecta privilegiile fiscale de care beneficiază funcționarii diplomatici sau consulari în virtutea fie a regulilor generale ale dreptului gintilor, fie a dispozițiilor unor acorduri speciale.

2. Convenția nu se aplică organizațiilor internaționale, organelor și funcționarilor acestora, nici persoanelor care sînt membre ale misiunilor diplomatice sau consulare ale terțelor state, atunci cînd acestea se afla pe teritoriul unuia din state și nu sînt tratate ca rezidente într-unul sau în celălalt stat în materie de impozit pe venit și pe avere.

Articolul 31

Extinderea aplicabilitatii teritoriale

1. Prezenta convenție poate fi extinsă, sub aceeași forma sau cu modificările necesare, la Antilele olandeze, atunci cînd aceasta țara va percepe impozite cu caracter analog celor la care se aplică convenția. O asemenea extindere va intra în vigoare de la data care, împreună cu modificările și în condițiile, inclusiv condițiile referitoare la încetarea aplicării, se va stabili de comun acord prin schimb de note diplomatice.

2. În măsura în care nu se va conveni altfel, atunci cînd prezenta convenție nu va mai fi în vigoare, ea nu va inceta să se aplice în Antilele olandeze, dacă a fost extinsă conform prezentului articol.

Capitolul 7 Dispoziții finale

Articolul 32

Intrare în vigoare

Prezenta convenție va fi aprobată în conformitate cu dispozițiile constituționale în vigoare în fiecare din state. Ea va intra în vigoare în a 30-a zi următoare celei în care va avea loc schimbul de notificări prin care se va confirma ca ai o parte și cealaltă au îndeplinit aceste dispoziții. Convenția va fi aplicabilă pe ani și perioade fiscale, începînd de la întîi ianuarie al anului intrării în vigoare.

Articolul 33

Denunțare

Prezenta convenție rămîne în vigoare pe nedeterminată.

Fiecare stat va putea, pînă la 30 iunie al fiecărui an calendaristic, începînd din al cincilea an următor intrării în vigoare, sa o denunțe sub forma scrisă sau pe cale diplomatică. În asemenea caz, convenția va inceta să-și producă efectul pentru anii și perioadele fiscale, începînd de la întîi ianuarie următor al anului calendaristic în cursul căruia a fost notificată denunțarea.

Drept care, subsemnații, legal împuterniciți în acest scop de guvernele respective, au semnat prezenta convenție.

Facuta la București la 27 martie 1979, în doua exemplare, în limbile română, olandeza și franceza, toate trei textele fiind egal valabile. În caz de divergenta de interpretare între textele român și olandez, textul francez are precădere.

Pentru guvernul

Republicii Socialiste România,

Ștefan Andrei

Pentru guvernul

Regatul Olandei,

Cristoph A. van der Klaauw

PROTOCOL

Odată cu semnarea Convenției pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale în materie de impozit pe venit și pe avere, încheiată astăzi între Republica Socialistă România și Regatul Olandei, subsemnații au căzut de acord asupra următoarelor dispoziții care formează parte integrantă a convenției:

I. La articolele 2 și 25

Pentru aplicarea art. 2 și 25, vărsarea obligatorie a unei părți din beneficiile întreprinderilor de stat române va fi considerată ca impozit român, în sensul acestor articole.

II. La articolul 5

Instalațiile organelor de presa, de radiodifuziune și de televiziune nu sînt considerate ca sediu stabil, dacă informațiile obținute nu sînt transmise decît întreprinderii care utilizează acele instalații.

III. La articolul 10

Este subinteles ca impozitul perceput în România în virtutea

art. 13 al Decretului nr. 425 din 2 noiembrie 1972

asupra distribuirii beneficiilor societăților mixate, care sînt transferate în străinătate, va fi considerat ca impozit prelevat asupra dividendelor în sensul art. 10 paragraful 4.

IV. La articolele 10, 11, 12 și 13

Pentru aplicarea dispozițiilor art. 10, 11, 12 și 13, cererile de rambursare trebuie făcute autorității competente a statului care a perceput impozitul, în termen de trei ani după expirarea anului calendaristic în cursul căruia a fost perceput impozitul.

V. La articolul 25

Se înțelege ca în ce privește impozitul olandez asupra venitului sau impozitul olandez pe societăți, baza impozabilă vizata la art. 25 lit. B paragraful 1 este totalul veniturilor nete (onzuivere inkomen) sau beneficiul (winst) în sensul legislației olandeze privind impozitul pe venit sau respectiv impozitul pe societăți.

VI. La articolul 29

Obligația de a face schimb de informații nu privește informațiile provenind de la bănci sau instituții asimilate cu acestea. Expresia instituții asimilate cu acestea cuprinde, printre altele, societățile de asigurare.

Făcut la București la 27 martie 1979, în doua exemplare, în limbile română, olandeza și franceza, toate trei textele fiind egal valabile. În caz de divergenta de interpretare între textele român și olandez, textul francez are precădere.

Pentru guvernul

Republicii Socialiste România,

Ștefan Andrei

Pentru guvernul

Regatul Olandei,

Cristoph A. van der Klaauw

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.