Decizia nr. 850/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2011

privind prorogarea unor termene și ale

art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Cornel Iosif Borchescu în Dosarul nr. 8.288/30/2011 al Tribunalului Timiș - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului nr. 819D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției, în acord cu jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 177/R din 19 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 8.288/30/2011, Tribunalul Timiș - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neco nstituționalitate a prevederilor

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2011

privind prorogarea unor termene și ale

art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Cornel Iosif Borchescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare și a unei cereri de revizuire.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate aduc limitări nepermise dreptului de acces la justiție, în condițiile în care prorogarea termenului de la care ședințele de judecată vor fi înregistrate a fost dispusă printr-o ordonanță de urgență, act normativ care, potrivit art. 115 alin. (6) din Constituție, nu poate afecta drepturile fundamentale. Sub acest aspect, autorul excepției apreciază că sistemul actual constituțional cunoaște o vădită lipsă de coerență, deoarece, pentru ordonanțele simple, Constituția prevede că nu pot fi adoptate în domeniul legilor organice, dar nu și că nu pot afecta drepturile și libertățile fundamentale, aspect prevăzut în mod expres în cazul ordonanțelor de urgență, care pot interveni și în domeniul legii organice. Per a contrario, ar rezultă că prin ordonanțe simple se poate aduce atingere acestei categorii de drepturi.

Cât privește dispozițiile criticate ale

Legii nr. 304/2004 , autorul excepției susține că instanțele de judecată nu ar trebui să fie subordonate, sub aspect financiar, Ministerului Justiției, deoarece astfel se aduce atingere independenței judecătorilor și principiilor constituționale ce guvernează înfăptuirea justiției.

Tribunalul Timiș - Secția a II-a civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu contravin principiului liberului acces la justiție, reclamantul având posibilitatea de a se adresa justiției cu o cerere de chemare în judecată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, în concordanță cu punctele de vedere exprimate anterior în cauze similare și soluționate de Curtea Constituțională prin

deciziile nr. 1.259 din 8 octombrie 2009 , nr. 492 din 20 aprilie 2010, nr. 112 din 9 februarie 2012, nr. 131 din 16 februarie 2012 și nr. 208 din 6 martie 2012.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare și motivării scrise a autorului excepției, dispozițiile

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2011

privind prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 28 noiembrie 2011, care au următorul conținut: "Termenul prevăzut la

art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, de la care se aplică dispozițiile

art. 13 din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la înregistrarea ședințelor de judecată, se prorogă până la data de 1 iulie 2012."

Termenul menționat în textul de lege criticat a fost prorogat până la data de 1 iulie 2013 prin

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2012

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și pentru prorogarea termenului prevăzut la

art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, ordonanță publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 7 iunie 2012. Având în vedere că dispozițiile

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2011

privind prorogarea unor termene, inițial criticate, și-au încetat aplicabilitatea, iar termenul prevăzut la

art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005

este, în prezent, reglementat de

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2012

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și pentru prorogarea termenului prevăzut la

art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, rezultă că asupra acestor din urmă prevederi urmează a se pronunța Curtea Constituțională.

Totodată, obiectul excepției îl constituie și prevederile

art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, având următorul cuprins:

"(2) Bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite."

Textele din Constituție invocate ca fiind încălcate sunt următoarele: art. 1 alin. (3)-(5) referitor la valorile supreme ale statului român, art. 16 alin. (1)-(2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil, art. 52 alin. (3) care instituie răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, art. 53 alin. (1) care prevede expres și limitativ situațiile ce justifică restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 73 alin. (3) referitor la domeniile de reglementare prin lege organică, art. 115 alin. (6) privind domeniile în care este interzisă adoptarea ordonanțelor de urgență, art. 124 - Înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (2), alin. (5) teza întâi și alin. (6) referitor la instanțele judecătorești, stabilirea prin lege a competenței și a procedurii de judecată și, respectiv, la garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ și ale art. 148 alin. (2)-(4) cu referire la principiul aplicării cu prioritate a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și a celorlalte reglementări cu caracter obligatoriu, față de dispozițiile contrare din legile interne.

Examinând excepția de neconstituționalitate și criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea Constituțională constată că aceasta urmează să fie respinsă, pentru următoarele considerente:

Constituționalitatea soluției legislative de prorogare a termenului prevăzut de

art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, referitor la aplicarea dispozițiilor

art. 13 din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, privind înregistrarea prin mijloace audio-video a ședințelor de judecată, a mai fost examinată, prin raportare la critici de neconstituționalitate asemănătoare celor formulate în prezenta cauză. Cu titlu de exemplu pot fi reținute:

Decizia nr. 574 din 15 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008,

Decizia nr. 1.259 din 8 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 17 noiembrie 2009,

Decizia nr. 492 din 20 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010,

Decizia nr. 1.179 din 15 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 noiembrie 2011 sau

Decizia nr. 666 din 26 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 22 august 2012. Respingând excepția, Curtea a reținut, în esență, că dispozițiile de lege criticate prorogă unele termene în vederea unei bune administrări a justiției ca serviciu public, ținând seama de gravele consecințe de ordin procedural care ar putea apărea în activitatea de judecată din cauza inexistenței suportului tehnic necesar și care ar putea fi invocate în cadrul proceselor pe rolul instanțelor de judecată.

Întrucât, față de aspectele analizate cu prilejul pronunțării deciziilor menționate, în prezenta cauză nu au fost relevate elemente noi, de natură a determina schimbarea acestei jurisprudențe, cele acolo reținute își mențin valabilitatea și în acest dosar.

Având în vedere că nu se poate reține încălcarea vreunuia dintre drepturile fundamentale invocate, Curtea nu poate să constate nici încălcarea art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, care interzice ca prin ordonanță de urgență să fie afectate drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție.

Cât privește dispozițiile

art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, Curtea constată că acestea nu au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Critica de neconstituționalitate formulată față de aceste norme vizează o pretinsă lipsă de independență a judecătorului și încălcarea principiilor constituționale ce guvernează înfăptuirea justiției, vicii generate, în opinia autorului excepției, de subordonarea sub aspect financiar a instanțelor judecătorești față de Ministerul Justiției.

Curtea constată că prevederile de lege criticate, potrivit cărora "Bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principalde credite", nu sunt de natură a afecta înfăptuirea justiției în concordanță cu principiile enumerate la art. 124 din Constituție și nici nu pot afecta statutul constituțional al judecătorilor. Prin definiție, justiția este un serviciu public, fiind firesc și necesar ca activitatea instanțelor și parchetelor să fie finanțată de la bugetul de stat, astfel cum prevede

art. 131 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 . Faptul că ministrul de justiție are calitatea de ordonator principal de credite și că bugetul instanțelor judecătorești este gestionat de Ministerul Justiției constituie doar un aspect legat de administrarea financiară, printr-un organ de specialitate al puterii executive, a activității desfășurate de acestea, fără a se crea astfel un raport de subordonare între cele două categorii de entități aparținând unor autorități publice distincte. Instanțele judecătorești aparțin puterii judecătorești și nu au în competențele proprii activități de execuție bugetară, acestea fiind specifice instituțiilor și organelor aflate în structura Guvernului. Principiul separației și echilibrului puterilor statului nu poate fi afectat prin aceea că latura bugetară a activității de natură administrativă a instanțelor judecătorești este atribuită unei instituții ce aparține puterii executive, așa cum acest lucru nu poate echivala nici cu încălcarea independenței judecătorului sau a principiilor ce guvernează realizarea actului de justiție. Atribuția esențială și definitorie a judecătorului, aceea de "a spune dreptul", concretizată în soluțiile pronunțate și motivate, nu poate avea nicio legătură cu gestionarea bugetului unei instanțe judecătorești.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și ale art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2012

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și pentru prorogarea termenului prevăzut la

art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente și ale

art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Cornel Iosif Borchescu în Dosarul nr. 8.288/30/2011 al Tribunalului Timiș - Secția a II-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 octombrie 2012.