Decizia nr. 1261/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140^3 alin. 1 teza ultimă din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cristi Costel Cojocar în Dosarul nr. 8.835/86/2009 al Tribunalului Suceava și de Paul Badea în Dosarul nr. 2.442.1/30/2010 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 49D/2010 și nr. 1.901D/2010 au obiect identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.901D/2010 la Dosarul nr. 49D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 68R din 23 decembrie 2009 și Încheierea din 22 aprilie 2010, pronunțate în dosarele nr. 8.835/86/2009 și nr. 2.442.1/30/2010, Tribunalul Suceava - Secția penală și Curtea de Apel Timișoara - Secția penală au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 140^3 din Codul de procedură penală și, respectiv, art. 140^3 alin. 1 teza ultimă din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Cristi Costel Cojocar și Paul Badea.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale criticate contravin art. 16 alin. (2) potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, egalitatea și imparțialitatea justiției, art. 21 alin. (1) și (2) referitoare la accesul liber la justiție, art. 23 alin. (7) referitoare la încheierile instanței privind măsura arestării preventive și art. 129 referitoare la Folosirea căilor de atac, deoarece împiedică exercitarea oricărei căi de atac împotriva încheierii prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, o cerere de revocare, înlocuire sau încetare de drept a unei măsuri preventive.

Tribunalul Suceava - Secția penală și Curtea de Apel Timișoara - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art.1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare pronunțate în Dosarul nr. 8.835/86/2009 al Tribunalului Suceava - Secția penală, art. 140^3 cu denumirea marginală Calea de atac împotriva încheierii pronunțate de judecător în cursul urmăririi penale privind măsurile preventive din Codul de procedură penală în integralitatea sa. Însă din notele autorului excepției și din considerentele încheierii instanței de judecată rezultă că obiectul criticilor formulate îl constituie doar alin. 1 teza ultimă al art. 140^3 din același cod. Prin urmare, obiectul excepției urmează a fi restrâns numai la aceste prevederi, care au următorul conținut:

- Art. 140^3 alin. 1 teza ultimă din Codul de procedură penală:

"Împotriva încheierii prin care judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea măsurii preventive, precum și împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul și procurorul pot face recurs la instanța superioară în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. Încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 515 din 27 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 18 mai 2010, și

Deciziei nr. 15 din 20 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005, Curtea a statuat că legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești în cadrul procedurii de judecată, precum și modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competențe, legiuitorul stabilește hotărârile judecătorești împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac și condițiile în care pot fi folosite aceste căi.

În ceea ce privește încheierile, ca specie de hotărâri judecătorești pronunțate în cursul procesului, dar prin care nu se soluționează fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regulă, decât odată cu hotărârile judecătorești care soluționează fondul cauzei, care sunt, potrivit dreptului procesual penal, sentințele și deciziile. Stabilind, prin art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, că încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau cu decizia atacată, legiuitorul a acționat în limitele competenței sale prevăzute prin dispozițiile constituționale evocate mai sus. Regula exercitării căilor de atac împotriva încheierilor numai odată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei se impune pentru asigurarea desfășurării procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigență recunoscută cu valoare de principiu în sistemul nostru constituțional. Sub acest aspect, prin posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești prin care se soluționează fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justiție.

Faptul că încheierea prin care se respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă niciunei căi de atac se explică, pe de o parte, prin necesitatea de a evita o prelungire abuzivă a procesului, iar pe de altă parte, prin aceea că ea poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei.

Pe de altă parte, nicio prevedere a Legii fundamentale nu dă o consacrare expresă dreptului la exercitarea căilor de atac în orice cauză, oricând și de către oricine; dimpotrivă, art. 129 din Constituție prevede că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile stabilite de lege.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (7) din Constituție, "încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege". Faptul că încheierea de ședință prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă separat căii de atac a recursului nu aduce atingere dreptului unei persoane de a se adresa justiției sau a posibilității de a se folosi căile de atac stabilite de legea procedurală.

Lipsa reglementării privind exercitarea căii de atac a recursului împotriva unor atare încheieri se justifică, așa cum s-a arătat mai sus, prin nevoia de a se evita tergiversarea inutilă a soluționării fondului cauzei.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140^3 alin. 1 teza ultimă din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cristi Costel Cojocar în Dosarul nr. 8.835/86/2009 al Tribunalului Suceava și de Paul Badea în Dosarul nr. 2.442.1/30/2010 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 octombrie 2010.