Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1292/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală

prezumat în vigoare

Data actului
14 octombrie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 743 din 8 noiembrie 2010
Citat de
2 acte
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 11.803 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Acsinte Gaspar - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nicolae Stănișor în Dosarul nr. 1.994/241/2007 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, de Adrian Lupu în Dosarul nr. 9.988/271/2008 al Tribunalului Bihor - Secția penală, de Tudor Dumitru în Dosarul nr. 5.289/236/2007 al Tribunalului Giurgiu - Secția penală și de Adrian Lupu în Dosarul nr. 255/177/2007 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori.

La apelul nominal răspunde personal autorul excepției, Nicolae Stănișor, și asistat de apărătorul ales, domnul avocat Mihai Ghiță, din cadrul Baroului Vâlcea, cu delegație la dosar, iar pentru partea Nicolae Năpruiu Boiangiu răspunde apărătorul ales, domnul avocat Alecu Sichitiu, din cadrul Baroului București, cu delegație la dosar. Se constată lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

La Dosarul nr. 1.529D/2010, autorul excepției Dumitru Tudor a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, motivat de împrejurarea că nu se poate prezenta în fața Curții Constituționale din motive medicale. Depune în acest sens o seamă de înscrisuri care atestă un diagnostic de nefropatie diabetică și risc foarte înalt de hepatită cronică și care atestă faptul că în lunile mai și iulie 2010 a fost internat în spital.

Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii formulate.

Curtea, deliberând, în temeiul

art. 14 din Legea nr. 47/1992

și al art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererea formulată, motivat de împrejurarea că nu se poate stabili o dată previzibilă care să permită autorului deplasarea în fața Curții.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 463D/2010, nr. 1.362D/2010, nr. 1.529D/2010 și nr. 2.359D/2010 au obiect identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul autorului excepției Nicolae Stănișor este de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul părții Nicolae Năpruiu Boiangiu nu se opune conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile art. 164 din Codul de procedură civilă, este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.362D/2010, nr. 1.529D/2010 și nr. 2.359D/2010 la Dosarul nr. 463D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției Nicolae Stănișor, care pune concluzii de admitere a acesteia, arătând că este nemulțumit de împrejurarea că nu a avut cunoștință că este cercetat și pentru alte infracțiuni. Or, dacă și în cursul urmăririi penale ar fi fost obligatorie asistența juridică pentru infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare, ar fi putut cunoaște toate învinuirile ce i se aduc.

Autorul excepției Nicolae Stănișor nu mai are nimic de adăugat.

Reprezentantul părții Nicolae Năpruiu Boiangiu pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 3 februarie 2010, 14 aprilie 2010, 30 noiembrie 2009 și 11 mai 2010, pronunțate în dosarele nr. 1.994/241/2007, nr. 9.988/271/2008, nr. 5.289/236/2007 și nr. 255/177/2007, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, Tribunalul Bihor - Secția penală, Tribunalul Giurgiu - Secția penală și Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Nicolae Stănișor, Adrian Lupu, Tudor Dumitru și Adrian Lupu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil și art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, precum și ale art. 6 referitoare la Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece limitează dreptul la apărare și nu îl garantează pe parcursul urmăririi penale. Diferența creată în cadrul aceluiași proces între faza de urmărire penală și cea de judecată este arbitrară, de vreme ce gravitatea infracțiunii dedusă judecății este aceeași.

Curtea de Apel București - Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Tribunalul Bihor - Secția penală opinează că excepția este întemeiată și se justifică schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie. Astfel, tratamentul diferit care se aplică aceluiași inculpat/învinuit pe parcursul aceluiași proces penal, referitor la aceeași infracțiune și la aceeași stare de fapt nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, în condițiile în care pe parcursul cercetării judecătorești nu intervine schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune sancționată mai sever.

Tribunalul Giurgiu - Secția penală opinează că excepția este neîntemeiată.

Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția este inadmisibilă, deoarece vizează o propunere de complinire a textului legal în sensul de a se stipula expres faptul că asistența juridică se impune a fi obligatorie și în faza de urmărire penală, nu doar în faza de judecată, atunci când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. Or, numai puterea legiuitoare este singura competentă să modifice și să completeze textele de lege în vigoare, judecătorului constituțional revenindu-i doar rolul de a veghea la respectarea conformității actelor legale cu exigențele Legii fundamentale.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului a transmis Curții Constituționale în Dosarul nr. 1.362D/2010 punctul său de vedere asupra excepției de neconstituționalitate, în care arată că aceasta este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Asistența învinuitului sau a inculpatului, care au următorul conținut: "În cursul judecății, asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 1.202 din 24 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 19 octombrie 2009, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, statuând că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind instituit de legiuitor numai în anumite situații. Întrucât Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, Curtea a considerat că stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Așa fiind, nu se poate susține că dispozițiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale numai pentru că nu prevăd că asistența juridică este obligatorie și în cursul urmăririi penale atunci când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Distinct de acestea, Curtea mai constată că prevederile contestate nu afectează nici liberul acces la justiție, părțile interesate beneficiind în mod nestingherit de toate garanțiile unui proces echitabil. Astfel, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, partea interesată este liberă să își angajeze un apărător care la nevoie să-l îndrume pe tot parcursul procesului pentru a da eficiență drepturilor pretins încălcate. În acest sens poate da declarații, poate solicita confruntări, expertize ori suplimente ale acestora, poate propune noi probatorii etc. și, în ceea ce îl privește pe învinuit/inculpat, la terminarea urmăririi penale este chemat pentru a i se prezenta materialul, prilej cu care poate contesta o parte din probe ori solicita administrarea altora și poate face declarații suplimentare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nicolae Stănișor în Dosarul nr. 1.994/241/2007 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, de Adrian Lupu în Dosarul nr. 9.988/271/2008 al Tribunalului Bihor - Secția penală, de Tudor Dumitru în Dosarul nr. 5.289/236/2007 al Tribunalului Giurgiu - Secția penală și de Adrian Lupu în Dosarul nr. 255/177/2007 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 octombrie 2010.

PREȘEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
__________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.