Decizia nr. 1153/2010

Articolul 13

alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 : "(1) Remedierea deficiențelor apărute la produse sau servicii ori înlocuirea produselor care nu corespund în cadrul termenului de garanție sau de valabilitate și care nu sunt imputabile consumatorului se face în termen de maximum 15 zile din momentul când operatorul economic a luat la cunoștință de deficiențele respective.";

-

Articolul 59

din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 : "Prevederilor art. 51, 55 și 56 nu le sunt aplicabile dispozițiile

art. 32 alin. (3) teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.";

-

Articolul 11

alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003 : "(4) [...] Perioada de timp stabilită nu poate depăși 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul a adus la cunoștință vânzătorului lipsa de conformitate a produsului."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3)-(5) privind caracterele statului român, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, art. 23 alin. (11) privind prezumția de nevinovăție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 45 privind libertatea economică, art. 124 alin. (2) și (3) privind înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (1) privind instanțele judecătorești și art. 135 privind economia. Totodată, sunt invocate în susținerea excepției și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

I. Critica de neconstituționalitate ce vizează

art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992

și

art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003

este neîntemeiată. Impunerea prin efectul legii a unui termen în interiorul căruia operatorul economic trebuie să remedieze deficiențele produselor sau serviciilor este o măsură de natură a proteja consumatorul. În acest fel, legiuitorul responsabilizează operatorii economici implicați în comercializarea produselor și serviciilor și, drept consecință, se asigură un nivel superior de protecție a consumatorului. Este indubitabil că, dacă legiuitorul ar fi lăsat la aprecierea părților contractante stabilirea unui termen în interiorul căruia produsul sau serviciul să fie remediat, de cele mai multe ori consumatorul ar fi urmat să accepte termenul impus de comerciant, iar contractul încheiat ar fi fost unul de adeziune. Or, un atare contract sau, mai precis, o atare clauză contractuală nu ar fi fost în beneficiul consumatorului, care, îndeobște, este partea defavorizată din punct de vedere economic în raport cu celălalt cocontractant.

Raporturile dintre prestatorul de servicii și operatorul economic care comercializează produsul sau serviciul sunt reglementate de contractul comercial existent între părți, comerciantul putând să se îndrepte împotriva prestatorului de servicii și să solicite daune-interese, în măsura în care din culpa acestuia nu a fost respectat termenul legal de 15 zile pentru remedierea produsului sau serviciului.

Celelalte aspecte învederate de autorul excepției sunt chestiuni de fapt a căror rezolvare ține de competența instanțelor judecătorești (dacă neconformitatea a fost anunțată telefonic, dacă bunul nu a fost predat efectiv către vânzător etc.).

Astfel, Curtea nu poate reține încălcarea art. 16, 45 și 135 din Constituție sau a art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

2. Critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 59 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992

pornește de la faptul că, în temeiul acestora, contravenției prevăzute de

art. 51 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992

nu îi este aplicabil textul

art. 32 alin. (3) teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit căruia plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții suspendă executarea acestuia. De la acest cadru general legiuitorul poate adopta norme derogatorii, însă acest tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod obiectiv și rațional. În cauza de față, lipsa efectului suspensiv de executare al plângerii formulate ține tocmai de asigurarea unei protecții sporite a consumatorului. Astfel, legiuitorul a ales să ocrotească un interes de ordin general, public, dar, totuși, nu a neglijat interesul operatorului economic, din moment ce, potrivit

art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , aceasta se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, care, la art. 399 și următoarele, prevede reguli extrem de detaliate cu privire la posibilitatea petentului de a face contestație la executare sau de a cere suspendarea executării în anumite condiții.

În aceste condiții, nu se poate susține încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 124 alin. (2) și (3) privind înfăptuirea justiției sau ale art. 126 alin. (1) privind instanțele judecătorești.

În fine, art. 1 alin. (3)-(5) și art. 23 alin. (11) din Constituție, invocate în susținerea excepției, nu au incidență în cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 și

art. 59 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992

privind protecția consumatorilor și ale

art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003

privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, excepție ridicată de Societatea Comercială Centrul Național de Difuzare Produse Informatice ROMSOFT - S.A. din București în Dosarul nr. 1.105/252/2009 al Judecătoriei Lugoj.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 septembrie 2010.