Decizia nr. 1153/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) și art. 59 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și ale art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora
prezumat în vigoare
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Benke Karoly - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 și
art. 51 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
privind protecția consumatorilor și ale
art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003
privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, excepție ridicată de Societatea Comercială Centrul Național de Difuzare Produse Informatice ROMSOFT - S.A. din București în Dosarul nr. 1.105/252/2009 al Judecătoriei Lugoj.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 5 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.105/252/2009, Judecătoria Lugoj a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 și
art. 51 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
privind protecția consumatorilor și ale
art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003
privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, excepție ridicată de Societatea Comercială Centrul Național de Difuzare Produse Informatice ROMSOFT - S.A. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri contravenționale.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile
art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
și ale
art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003
încalcă art. 16, 45 și 135 din Constituție, întrucât nu stabilesc modul în care consumatorul trebuie să aducă la cunoștința operatorului economic lipsa de conformitate a produsului. Astfel, există posibilitatea ca neconformitatea să fie anunțată telefonic de către consumator, fără ca acesta să prezinte în mod efectiv produsul vânzătorului. Într-o atare situație, termenul de 15 zile prevăzut de textele legale criticate în care neconformitatea trebuie remediată va începe să curgă, ceea ce este inadmisibil. Prin urmare, dispozițiile legale criticate sunt neclare, incomplete și discriminatorii pentru operatorii economici care au numai calitatea de vânzători, întrucât sunt favorizați prin acest termen extrem de scurt operatorii economici care cumulează calitatea de prestator de servicii cu aceea de vânzător.
În fine, se arată că
art. 51 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
este neconstituțional, întrucât plângerea formulată împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții nu are caracter suspensiv de executare cu privire la măsurile dispuse în procesul-verbal menționat.
Judecătoria Lugoj apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră că textele legale criticate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 13 și
art. 51 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
privind protecția consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2008, și ale
art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003
privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008. În realitate, astfel cum rezultă din critica de neconstituționalitate formulată, autorul acesteia consideră ca fiind neconstituționale prevederile art. 13 alin. (1) și
art. 59 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 , precum și ale
art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003 , astfel încât, prin prezenta decizie, Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității acestor din urmă dispoziții legale, care au următorul cuprins:
-
Articolul 13
alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 : "(1) Remedierea deficiențelor apărute la produse sau servicii ori înlocuirea produselor care nu corespund în cadrul termenului de garanție sau de valabilitate și care nu sunt imputabile consumatorului se face în termen de maximum 15 zile din momentul când operatorul economic a luat la cunoștință de deficiențele respective.";
-
Articolul 59
din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 : "Prevederilor art. 51, 55 și 56 nu le sunt aplicabile dispozițiile
art. 32 alin. (3) teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.";
-
Articolul 11
alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003 : "(4) [...] Perioada de timp stabilită nu poate depăși 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul a adus la cunoștință vânzătorului lipsa de conformitate a produsului."
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3)-(5) privind caracterele statului român, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, art. 23 alin. (11) privind prezumția de nevinovăție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 45 privind libertatea economică, art. 124 alin. (2) și (3) privind înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (1) privind instanțele judecătorești și art. 135 privind economia. Totodată, sunt invocate în susținerea excepției și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată următoarele:
I. Critica de neconstituționalitate ce vizează
art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
și
art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003
este neîntemeiată. Impunerea prin efectul legii a unui termen în interiorul căruia operatorul economic trebuie să remedieze deficiențele produselor sau serviciilor este o măsură de natură a proteja consumatorul. În acest fel, legiuitorul responsabilizează operatorii economici implicați în comercializarea produselor și serviciilor și, drept consecință, se asigură un nivel superior de protecție a consumatorului. Este indubitabil că, dacă legiuitorul ar fi lăsat la aprecierea părților contractante stabilirea unui termen în interiorul căruia produsul sau serviciul să fie remediat, de cele mai multe ori consumatorul ar fi urmat să accepte termenul impus de comerciant, iar contractul încheiat ar fi fost unul de adeziune. Or, un atare contract sau, mai precis, o atare clauză contractuală nu ar fi fost în beneficiul consumatorului, care, îndeobște, este partea defavorizată din punct de vedere economic în raport cu celălalt cocontractant.
Raporturile dintre prestatorul de servicii și operatorul economic care comercializează produsul sau serviciul sunt reglementate de contractul comercial existent între părți, comerciantul putând să se îndrepte împotriva prestatorului de servicii și să solicite daune-interese, în măsura în care din culpa acestuia nu a fost respectat termenul legal de 15 zile pentru remedierea produsului sau serviciului.
Celelalte aspecte învederate de autorul excepției sunt chestiuni de fapt a căror rezolvare ține de competența instanțelor judecătorești (dacă neconformitatea a fost anunțată telefonic, dacă bunul nu a fost predat efectiv către vânzător etc.).
Astfel, Curtea nu poate reține încălcarea art. 16, 45 și 135 din Constituție sau a art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
2. Critica de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 59 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
pornește de la faptul că, în temeiul acestora, contravenției prevăzute de
art. 51 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
nu îi este aplicabil textul
art. 32 alin. (3) teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit căruia plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții suspendă executarea acestuia. De la acest cadru general legiuitorul poate adopta norme derogatorii, însă acest tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod obiectiv și rațional. În cauza de față, lipsa efectului suspensiv de executare al plângerii formulate ține tocmai de asigurarea unei protecții sporite a consumatorului. Astfel, legiuitorul a ales să ocrotească un interes de ordin general, public, dar, totuși, nu a neglijat interesul operatorului economic, din moment ce, potrivit
art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , aceasta se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, care, la art. 399 și următoarele, prevede reguli extrem de detaliate cu privire la posibilitatea petentului de a face contestație la executare sau de a cere suspendarea executării în anumite condiții.
În aceste condiții, nu se poate susține încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 124 alin. (2) și (3) privind înfăptuirea justiției sau ale art. 126 alin. (1) privind instanțele judecătorești.
În fine, art. 1 alin. (3)-(5) și art. 23 alin. (11) din Constituție, invocate în susținerea excepției, nu au incidență în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 și
art. 59 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
privind protecția consumatorilor și ale
art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003
privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, excepție ridicată de Societatea Comercială Centrul Național de Difuzare Produse Informatice ROMSOFT - S.A. din București în Dosarul nr. 1.105/252/2009 al Judecătoriei Lugoj.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 septembrie 2010.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Benke Karoly
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.